|
Mulți dintre noi, creștinii născuți din nou, nu ne dăm seama că Domnul nostru vrea să ne întărească în mijlocul necazurilor, să ne dea putere atunci când suntem slabi, să ne dea curajul să mergem mai departe atunci când simțim că nu mai putem face niciun pas. Suntem învățați că un bun creștin are o credință fermă, este mereu victorios și nu este niciodată copleșit de probleme sau suferințe. Dar viața de zi cu zi are suișuri și coborâșuri și cine spune că trăiește mereu pe vârful muntelui nu spune întregul adevăr. Chiar dacă ni se pare că pentru anumite persoane așa este, persoanele respective știu care sunt temerile, durerile și eșecurile cu care se confruntă. Puteți numi o singură persoană menționată în Biblie, cu excepția lui Isus, care a fost mereu victorioasă, care nu a suferit niciodată sau nu a fost persecutată? Poate spuneți că, chiar dacă sunt menționați în Biblie, toți au păcătuit, și au trebuit să sufere din cauza păcatelor lor. Da, acest lucru este adevărat și despre noi. Isus a fost singurul care nu a păcătuit niciodată și a împlinit pe deplin voia Tatălui ceresc. Dar chiar și Isus a avut partea Sa de durere cauzată de semenii săi, chiar înainte de suferința supremă de la cruce. Așadar, dacă nici în Biblie nu găsim super-credincioși care au trăit mereu fiind puternici și victorioși, de ce credem că noi ar trebui să fim astfel? De ce credem că atunci când ne luptăm și trecem prin momente grele este pentru că nu avem suficientă credință, nu suntem atât de puternici pe cât ar trebui să fim sau pentru că Dumnezeu ne-a abandonat? Să ne uităm la apostolul Pavel. Putem spune cu certitudine că viața lui de creștin nu a fost deloc ușoară, așa cum arată ceea ce a scris despre necazurile sale în următoarele versete:
Cu siguranță, Pavel înțelegea durerea și suferința și nu părea că era mereu victorios, după standardele lumii. Dar din perspectiva lui Dumnezeu viața lui Pavel era o viață de succes, pentru că făcea ceea ce Dumnezeu l-a chemat să facă și se încredea în Dumnezeu în toate necazurile sale. Nu avem motive să credem că Pavel se îndoia de dragostea lui Dumnezeu, chiar dacă a trebuit să treacă prin atâtea necazuri. În capitolul următor, Pavel menționează că în urmă cu paisprezece ani „a fost răpit până în al treilea cer” (2 Corinteni 12:2), unde a primit o mulțime de revelații și a înțeles că toate necazurile cu care a trebuit să se confrunte ulterior, erau menite să îl țină smerit. Mai întâi, Pavel a făcut ceea ce ar fi făcut oricare dintre noi, s-a rugat. Și nu s-a rugat o singură dată, ci de trei ori ca Domnul să-i îndepărteze „țepușul din carne”, pe care l-a numit „un mesager al Satanei”.
Răspunsul Domnului la rugăciunea lui Pavel ne învață un adevăr uimitor! S-a rugat de trei ori, dar răspunsul lui Dumnezeu nu a fost ceea ce Pavel a cerut. Pavel, așa cum am face cu toții, a cerut ca durerea să înceteze, dar răspunsul Domnului a schimbat totul! Dumnezeu a spus de fapt că, chiar și atunci când trecem prin momente foarte grele, harul Lui ne este suficient, nu suntem singuri, Tatăl nostru Ceresc este cu noi! Și apoi, a continuat spunând: „căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”. Așadar, dacă vrem să ne maturizăm spiritual, să beneficiem cu adevărat de puterea lui Dumnezeu, trebuie să trecem prin momente în care suntem slabi. Cât timp totul merge bine, s-ar putea să credem că nu avem nevoie de ajutor de la Dumnezeu. Dar când suntem slabi și răniți, totul se schimbă și strigăm către Domnul să ne elibereze din necaz. Și Pavel a cerut ajutorul Domnului. Dar Dumnezeu i-a răspuns că nu era singur în încercare. Și Domnul vrea să recunoaștem că prezența Lui este mereu cu noi, inclusiv în vremuri grele, Dumnezeu nu ne va părăsi şi nu ne va lăsa (Deuteronomul 31:6). El este mereu cu noi, așa că mai bine să Îl rugăm să-Și manifeste prezența în timp ce suferim, și avem cu adevărat nevoie de puterea Lui. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să ne rugăm ca Domnul să scape din necaz sau să îndepărteze cauza durerii când trecem prin momente grele! Domnul nostru este un Tată iubitor care ne aude și face ce Îl rugăm. Dar există momente când răspunsul Său nu vine așa cum ne dorim, așa cum i s-a întâmplat lui Pavel. Acelea sunt momentele când trebuie să ne amintim ce i-a spus Dumnezeu lui Pavel și este adevărat și pentru noi! Dumnezeu are pregătită o anumită măsură de glorie pentru copiii Săi, în funcție de gravitatea situației în care se află. De unde știm? Să recitim ce a scris Pavel în continuare: „... Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine.” (2 Corinteni 12:9b). Și la sfârșitul versetului 10, Pavel a scris: „Căci când sunt slab, atunci sunt tare.” Apostolul a învățat acest adevăr din propria experiență. El a simțit puterea lui Dumnezeu în viața Sa și asta l-a întărit să înfrunte toate arestările, biciuirile, înfometarea și tot ceea ce a îndurat în timpul slujirii sale, și putem citi despre toate acestea în 2 Corinteni 11:23-28. Cu toții putem experimenta puterea lui Isus în viețile noastre atunci când trecem prin momente dificile, dacă nu ne încheiem rugăciunea după ce cerem să fim eliberați de ceea ce ne doare, ci continuăm să spunem ceva de genul: „Totuși, Doamne, Te rog să fii cu mine în această încercare, întărește-mă să o gestionez așa cum vrei Tu, ajută-mă să Te iubesc mai mult și să mă încred total în Tine în această situație, pentru că în slăbiciune puterea Ta se desăvârșește în mine! Te rog, ajută-mă să văd binele pe care îl faci pentru mine în aceste încercări și puterea pe care o am în Tine în această slăbiciune, astfel încât victoria finală să fie mult mai prețioasă! Ajută-mă să devin ceea ce ai plănuit Tu să fiu și să-mi trăiesc viața în dependență totală de Tine!” Când Îi predăm cu adevărat totul Domnului nostru, puterea și slava Lui se vor manifesta în viețile noastre. Prin ascultare nu ne mai opunem voii Domnului, ne dăm la o parte și facem loc pentru ceea ce Dumnezeu vrea să facă.
Dumnezeu nu caută creștini puternici pe care să-i folosească, ci îi folosește pe cei slabi pentru a putea străluci prin ei! Ori de câte ori simțim că am terminat, că am ajuns la capătul puterilor noastre, putem experimenta miracolul lui Dumnezeu. Vrăjmașul ar face orice să ne facă să credem că suntem învinși, că Dumnezeu ne-a abandonat, pentru că nu ne-a scăpat din încercare. Dar nu este adevărat! Nu suntem învinși, nu acesta e finalul. Suntem doar acolo unde simțim că tot ce mai putem spune Domnului este: „Doamne Tată, nu mai pot, am ajuns la capătul puterilor!”, dar numai atunci Dumnezeu poate spune: „E în regulă, copilul Meu, preiau Eu conducerea și vei reuși, pentru că puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Numai atunci când ajungem la capătul puterilor noastre, știm sigur că putem merge mai departe doar datorită harului și puterii lui Dumnezeu! El merită toată slava! Atunci putem ca și Pavel să ne lăudăm mai bucuroși cu slăbiciunile noastre, pentru ca puterea lui Cristos să rămână noi! Aceasta este calea către succes și creștere spirituală, și devenim mai puternici cu fiecare încercare cu care ne confruntăm. Domnul nostru vrea să fim puternici în El, capabili să ne mișcăm și să acționăm bazându-ne pe puterea Lui și nu pe noi înșine, astfel încât să-I dăm Lui toată slava. Trăind bazându-ne pe cine este El în noi și urmând pe deplin îndrumările Sale, mândria nu mai are loc în inimile noastre. Și știm cu toții că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har”. (1 Petru 5:5b). Să nu ne temem de nimic, pentru că Domnul este tăria noastră, și atâta timp cât Îl urmăm și dorim să împlinim voia Lui, nu vom fi niciodată singuri și nici învinși de slăbiciunile noastre. Carmen Pușcaș
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
AutoriDe-a lungul deceniilor vieții de credință, ambii autori ai articolelor și blog-urilor de pe acest site, am studiat Scriptura și am căutat să creștem tot mai mult pe calea Domnului Isus. LISTA BLOG-URI ÎN ORDINE CRONOLOGICĂ
„CÂND SUNT SLAB, ATUNCI SUNT TARE” 28/10/2025 MLĂDIȚA CARE ADUCE ROD 30/9/2025 O VIAȚĂ DE SUCCES 28/8/2025 PROFUNZIMEA RUGĂCIUNII 28/7/2025 CUM ÎNVINGEM ISPITELE 27/6/2025 CUM NE MATURIZĂM SPIRITUAL 27/5/2025 IMPORTANȚA JERTFEI LUI ISUS 28/4/2025 SĂ FIM SENSIBILI LA VOCEA DOMNULUI 20/3/2025 ISUS STÂNCA VREMII 20/2/2025 SĂ FIM PLĂCUȚI DOMNULUI 21/1/2025 SĂ NU NE ABATEM INIMA DE LA DOMNUL 2/1/2025 ISUS ESTE LUMINA LUMII 12/12/2024 BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU 22/11/2024 CE VORBIM ADUCE VIAȚĂ SAU MOARTE 24/10/2024 ÎNTRE LUMINĂ ȘI ÎNTUNERIC NU ESTE UNITATE 24/9/2024 SĂ ÎNDURĂM PÂNĂ LA SFÂRȘIT 22/8/2024 EFECTE ALE PĂRTĂȘIEI CU DUMNEZEU 23/6/2024 CAPCANA DESCURAJĂRII 23/5/2024 CUM CONTRACARĂM ATACURILE DUȘMANULUI 27/4/2024 DE CE A TREBUIT SĂ MOARĂ ISUS 25/3/2024 CU CINE SEMĂNĂM? 26/2/2024 CUM NE PUTEM PĂSTRA PACEA? 22/1/2024 UN NOU ÎNCEPUT DE AN 1/01/2024 PACE PE PĂMÂNT ÎNTRE OAMENII PLĂCUŢI LUI 15/12/2023 ESENȚA COMPORTAMENTULUI CREȘTIN 22/11/2023 MOȘTENITORI ÎMPREUNĂ CU CRISTOS 24/10/2023 SĂ NE ÎNTOARCEM LA DRAGOSTEA DINTÂI 28/9/2023 DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA? 28/8/2023 CUM ESTE INIMA LUI DUMNEZEU? 26/07/2023 DE CE ESTE IMPORTANT SĂ IERTĂM? 23/6/2023 OCHIUL ESTE LUMINA TRUPULUI 19/5/2023 DOMNIND ÎN VIAȚĂ 25/4/2023 PUTEM AVEA SOMN LINIȘTIT? 25/3/2023 DUMNEZEU A PREGĂTIT CE ESTE MAI BUN PENTRU NOI 28/2/2023 ADEVĂRATA PROSPERITATE 23/01/2023 ESTE SPERANȚĂ PENTRU VIITOR 30/12/2022 AUZIȚI CLOPOTELE DE CRĂCIUN 15/12/2022 BENEFICII IMPORTANTE ALE STUDIULUI SCRIPTURII 29/11/2022 CE NE UMPLE INIMILE? 25/10/2022 VIAȚA PREDATĂ 18/9/2022 L-AȘ FI SALVAT PE IOSIF 15/8/2022 DOMNUL ESTE TURNUL MEU DE SCĂPARE 27/6/2022 SĂ-L LĂUDĂM PE DOMNUL, ÎN ORICE VREME! 16/5/2022 VICTORIOȘI SAU ÎNFRÂNȚI? 18/3/2022 ÎN PAS CU VREMURILE ÎN CARE TRĂIM 22/2/2022 CONSIDERÂND TRECUTUL ȘI VIITORUL 1/01/2022 NAȘTEREA MÂNTUITORULUI NOSTRU, CRISTOS DOMNUL 12/12/2021 BIRUINȚĂ ÎN SUFERINȚĂ 10/11/2021 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 8/10/2021 „SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU CU TOATĂ INIMA...” 10/9/2021 CONSTANTE ȘI VARIABILE 19/08/2021 PUTEM AVEA CE ARE DUMNEZEU MAI BUN PENTRU NOI? 23/7/2021 CUM FACEM FAȚĂ SUFERINȚEI 16/6/2021 DOAMNE IARTĂ-NE, CUM IERTĂM ȘI NOI 27/5/2021 CE FACEM CÂND NU PRIMIM RĂSPUNSUL AȘTEPTAT LA RUGĂCIUNE? 6/5/2021 CUM RĂMÂNEM TARI CÂND NIMIC NU MERGE BINE? 8/4/21 A CUI ESTE VINA? 19/3/2021 DUMNEZEU VREA SĂ REUȘIM 15/2/2021 „PACEA SĂ FIE PESTE CASA ACEASTA!” 26/1/2021 BUCURIA ESTE O ALEGERE 5/01/2021 „VENIȚI LA MINE TOȚI CEI TRUDIȚI ȘI ÎMPOVĂRAȚI” 8/12/2020 O INIMĂ MULȚUMITOARE 23/11/2020 CUM ESTE VIAȚA? 31/10/2020 ÎN PREZENȚA LUI DUMNEZEU 18/09/2020 SĂ INTRĂM ÎN „ODIHNA LUI DUMNEZEU” 14/08/2020 CUM SUNTEM CREAȚI ȘI CUM PRIMIM 24/07/2020 ISUS ESTE CEA MAI SIGURĂ ANCORĂ ÎN FURTUNĂ 9/07/2020 ASTĂZI ALEG BUCURIA 23/06/2020 EFECTUL STRESULUI ASUPRA EMOȚIILOR NOASTRE 26/05/2020 DURERILE NAȘTERII UNEI NOI ORDINI MONDIALE 12/05/2020 CERCETAȚI TOATE LUCRURILE 24/04/2020 PACE DEPLINĂ 1/04/2020 PUTEM AVEA PACE ȘI BUCURIE ÎN VREMURI GRELE? 17/03/2020 DUMNEZEU ÎȘI TRIMITE ÎNGERII SĂ NE AJUTE 28/02/2020 DUMNEZEU ȘTIE! 14/01/2020 ISUS A VENIT ÎN LUME 23/12/2019 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 ESTE DIN NOU TOAMNĂ 30/09/2019 DE CE NU NE SIMȚIM TOTDEAUNA VICTORIOȘI? 18/07/2019 LUCRURILE MICI... 2/07/2019 POATE ESTE TIMPUL PENTRU SCHIMBARE 16/05/2019 BUCURIA DEPLINĂ 6/03/2019 AȚI FOST VREODATĂ „ÎNTR-UN JUG NEPOTRIVIT”? 2/02/2019 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 15/01/2019 LUPTA ZILNICĂ 4/12/2018 FIUL RISIPITOR 11/10/2018 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 19/09/2018 ISUS A ÎNVINS ISPITELE 25/07/2018 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 18/05/2018 CÂT DE MULT SUNTEM IUBIȚI 28/04/2018 ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII... 26/03/2018 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 21/02/18 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 15/02/2018 DE CE SĂ FIM CALMI ȘI RĂBDĂTORI 11/01/2018 BUCURIA ÎN DOMNUL ESTE SURSA TĂRIEI CREȘTINULUI 8/12/2017 UNGEREA DUHULUI SFÂNT 29/11/2017 DUMNEZEU CONTINUĂ SĂ FACĂ MINUNI 13/11/2017 PECETEA DUHULUI SFÂNT 18/09/2017 BOTEZUL ÎN APĂ ESTE O PORUNCĂ SAU O OPȚIUNE? 26/08/2017 VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 26/06/2017 ÎN CE NE ÎNCREDEM? 13/06/2017 SĂ AVEM PACE ÎN ISUS 26/05/2017 ÎN CE SAU ÎN CINE NE ÎNCREDEM? 16/05/2017 „DACĂ TRĂIM PRIN DUHUL SĂ ȘI UMBLĂM PRIN DUHUL” 7/04/2017 „VEGHEAZĂ ȘI ÎNTĂREȘTE CE RĂMÂNE...” 3/03/2017 HAR DUPĂ HAR 24/02/2017 CUI I S-A DAT MULT, I SE VA CERE MULT 6/02/2017 OARE CINE A PLĂTIT MAI MULT? 27/01/2017 „NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ” 19/01/2017 ISUS M-A ELIBERAT, DIN NOU 10/01/2017 ÎMPIETRIREA INIMII 19/12/2016 CUM SĂ TRĂIM PE PLACUL DOMNULUI 6/12/2016 NIMENI NU NE POATE SMULGE DIN MÂNA DOMNULUI 2/12/2016 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 8/11/2016 CÂTEVA DIN EFECTELE SCRIPTURII ÎN VIAȚA CREDINCIOSULUI 1/11/2016 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 14/10/2016 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 6/10/2016 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 24/09/2016 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI 13/09/2016 DUMNEZEU SE ÎNGRIJEȘTE DE COPIII LUI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 10/09/2016 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 7/09/2016 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ 24/08/2016 „UMBLAREA PE APE” 23/08/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 20/08/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 11/08/2016 DACĂ RĂMÂNEM ÎN CRISTOS 6/08/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT... 5/08/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ! 29/07/2016 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 26/07/2016 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 23/07/2016 RUGĂCIUNEA ESTE COMUNICARE CU DUMNEZEU 22/07/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT? 21/07/2016 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 20/07/2016 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 19/07/2016 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 14/07/2016 DE CE NE RUGĂM? 14/07/2016 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 13/07/2016 BUCUROȘI SAU TRIȘTI 11/07/2016 ISUS ESTE ADEVĂRUL 9/07/2016 LISTA BLOGURI PE CATEGORII
ADEVĂR ISUS ESTE ADEVĂRUL 9/07/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT... 5/08/2016 BIBLIA, CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU BENEFICII IMPORTANTE ALE STUDIULUI SCRIPTURII 29/11/2022 CÂTEVA DIN EFECTELE SCRIPTURII ÎN VIAȚA CREDINCIOSULUI 1/11/2016 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 13/07/2016 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 8/11/2016 DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA? 28/8/2023 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 14/10/2016 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 20/07/2016 BUCURIE ASTĂZI ALEG BUCURIA 23/06/2020 BUCURIA DEPLINĂ 6/03/2019 BUCURIA ESTE O ALEGERE 5/01/2021 BUCURIA ÎN DOMNUL ESTE SURSA TĂRIEI CREȘTINULUI 8/12/2017 BUCUROȘI SAU TRIȘTI 11/07/2016 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 O INIMĂ MULȚUMITOARE 23/11/2020 PUTEM AVEA PACE ȘI BUCURIE ÎN VREMURI GRELE? 17/03/2020 SĂ-L LĂUDĂM PE DOMNUL, ÎN ORICE VREME! 16/5/2022 CREDINȚĂ, ÎNCREDERE CAPCANA DESCURAJĂRII 23/5/2024 CÂT DE MULT SUNTEM IUBIȚI 28/04/2018 CONSTANTE ȘI VARIABILE 19/08/2021 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 24/09/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 11/08/2016 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ 24/08/2016 DE CE NU NE SIMȚIM TOTDEAUNA VICTORIOȘI? 18/07/2019 DUMNEZEU CONTINUĂ SĂ FACĂ MINUNI 13/11/2017 ISUS ESTE CEA MAI SIGURĂ ANCORĂ ÎN FURTUNĂ 9/07/2020 ÎN CE SAU ÎN CINE NE ÎNCREDEM? 16/05/2017 ÎN CE NE PUNEM ÎNCREDEREA? 13/06/2017 L-AȘ FI SALVAT PE IOSIF 15/8/2022 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI 13/09/2016 PUTEM AVEA PACE ȘI BUCURIE ÎN VREMURI GRELE? 17/03/2020 SĂ INTRĂM ÎN „ODIHNA LUI DUMNEZEU” 14/08/2020 „UMBLAREA PE APE” 23/08/2016 DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 CÂT DE MULT SUNTEM IUBIȚI 28/04/2018 FIUL RISIPITOR 11/10/2018 DUHUL SFÂNT ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII... 26/03/2018 PECETEA DUHULUI SFÂNT 18/09/2017 UNGEREA DUHULUI SFÂNT 29/11/2017 DUMNEZEU TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU 22/11/2024 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 14/07/2016 DACĂ RĂMÂNEM ÎN CRISTOS 6/08/2016 DE CE A TREBUIT SĂ MOARĂ ISUS 25/3/2024 DE CE NE RUGĂM? 14/07/2016 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 13/07/2016 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 6/10/2016 DOMNUL ESTE TURNUL MEU DE SCĂPARE 27/6/2022 DUMNEZEU CONTINUĂ SĂ FACĂ MINUNI 13/11/2017 DUMNEZEU ÎȘI TRIMITE ÎNGERII SĂ NE AJUTE 28/02/2020 DUMNEZEU A PREGĂTIT CE ESTE MAI BUN PENTRU NOI 28/2/2023 DUMNEZEU ȘTIE! 14/1/2020 EFECTE ALE PĂRTĂȘIEI CU DUMNEZEU 23/6/2024 IMPORTANȚA JERTFEI LUI ISUS 28/4/2025 ISUS A VENIT ÎN LUME 23/12/2019 ISUS ESTE ADEVĂRUL 9/07/2016 ISUS ESTE LUMINA LUMII 12/12/2024 PECETEA DUHULUI SFÂNT 18/09/2017 SĂ AVEM PACE ÎN ISUS 26/05/2017 „VENIȚI LA MINE TOȚI CEI TRUDIȚI ȘI ÎMPOVĂRAȚI” 8/12/2020 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ! 29/07/2016 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 19/07/2016 HARUL HAR DUPĂ HAR 24/02/2017 OARE CINE A PLĂTIT MAI MULT? 27/01/2017 CUI I S-A DAT MULT, I SE VA CERE MULT 6/02/2017 MĂRTURII ISUS M-A ELIBERAT, DIN NOU 10/01/2017 MÂNTUIRE DE CE ESTE IMPORTANT SĂ IERTĂM? 23/6/2023 PECETEA DUHULUI SFÂNT 18/09/2017 MINUNI DUMNEZEU CONTINUĂ SĂ FACĂ MINUNI 13/11/2017 PACE CUM NE PUTEM PĂSTRA PACEA? 22/1/2024 PACE DEPLINĂ 1/04/2020 „PACEA SĂ FIE PESTE CASA ACEASTA!” 26/1/2021 PUTEM AVEA PACE ȘI BUCURIE ÎN VREMURI GRELE? 17/03/2020 PACE PE PĂMÂNT ÎNTRE OAMENII PLĂCUŢI LUI 15/12/2023 PUTEM AVEA SOMN LINIȘTIT? 25/3/2023 SĂ AVEM PACE ÎN ISUS 26/5/2017 SĂ-L LĂUDĂM PE DOMNUL, ÎN ORICE VREME! 16/5/2022 PERSEVERENȚĂ ȘI TĂRIE SPIRITUALĂ BIRUINȚĂ ÎN SUFERINȚĂ 10/11/2021 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 15/02/2018 CONSIDERÂND TRECUTUL ȘI VIITORUL 1/01/2022 CUM NE MATURIZĂM SPIRITUAL 27/5/2025 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 21/2/18 „CÂND SUNT SLAB, ATUNCI SUNT TARE” 28/10/2025 CUM FACEM FAȚĂ SUFERINȚEI 16/6/2021 CUM RĂMÂNEM TARI CÂND NIMIC NU MERGE BINE? 8/4/21 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 18/05/2018 DUMNEZEU VREA SĂ REUȘIM 15/2/2021 ISUS STÂNCA VREMII 20/2/2025 ÎN PAS CU VREMURILE ÎN CARE TRĂIM 22/2/2022 LUPTA ZILNICĂ 4/12/2018 MLĂDIȚA CARE ADUCE ROD 30/9/2025 MOȘTENITORI ÎMPREUNĂ CU CRISTOS 24/10/2023 SĂ ÎNDURĂM PÂNĂ LA SFÂRȘIT 22/8/2024 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 26/07/2016 UN NOU ÎNCEPUT DE AN 1/01/2024 VICTORIOȘI SAU ÎNFRÂNȚI? 18/3/2022 RUGĂCIUNE CE FACEM CÂND NU PRIMIM RĂSPUNSUL AȘTEPTAT LA RUGĂCIUNE? 6/5/2021 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 11/08/2016 DE CE NE RUGĂM? 14/07/2016 PROFUNZIMEA RUGĂCIUNII 28/7/2025 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 23/07/2016 RUGĂCIUNEA ESTE COMUNICARE CU DUMNEZEU 22/07/2016 TRĂIRE CREȘTINĂ ADEVĂRATA PROSPERITATE 23/01/2023 ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII... 26/03/2018 AȚI FOST VREODATĂ „ÎNTR-UN JUG NEPOTRIVIT”? 2/02/2019 BOTEZUL ÎN APĂ ESTE O PORUNCĂ SAU O OPȚIUNE? 26/08/2017 BUCURIA DEPLINĂ 6/03/2019 BUCURIA ÎN DOMNUL ESTE SURSA TĂRIEI CREȘTINULUI 8/12/2017 BUCUROȘI SAU TRIȘTI 11/07/2016 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 15/02/2018 CE NE UMPLE INIMILE? 25/10/2022 CE VORBIM ADUCE VIAȚĂ SAU MOARTE 24/10/2024 CÂT DE MULT SUNTEM IUBIȚI 28/04/2018 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 8/10/2021 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 7/09/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT?21/07/2016 CU CINE SEMĂNĂM? 26/2/2024 CUI I S-A DAT MULT, I SE VA CERE MULT 6/02/2017 CUM ESTE VIAȚA? 31/10/2020 CUM SĂ TRĂIM PE PLACUL DOMNULUI 6/12/2016 CUM SUNTEM CREAȚI ȘI CUM PRIMIM 24/07/2020 CUM CONTRACARĂM ATACURILE DUȘMANULUI 27/4/2024 CUM ÎNVINGEM ISPITELE 27/6/2025 DE CE ESTE IMPORTANT SĂ IERTĂM? 23/6/2023 DOAMNE IARTĂ-NE, CUM IERTĂM ȘI NOI 27/5/2021 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 18/05/2018 DACĂ RĂMÂNEM ÎN CRISTOS 6/08/2016 „DACĂ TRĂIM PRIN DUHUL SĂ ȘI UMBLĂM PRIN DUHUL” 7/04/2017 DOMNIND ÎN VIAȚĂ 25/4/2023 EFECTUL STRESULUI ASUPRA EMOȚIILOR NOASTRE 26/05/2020 ESTE SPERANȚĂ PENTRU VIITOR 30/12/2022 ESENȚA COMPORTAMENTULUI CREȘTIN 22/11/2023 FIUL RISIPITOR 11/10/2018 ÎMPIETRIREA INIMII 19/12/2016 ÎN PREZENȚA LUI DUMNEZEU 18/09/2020 LUCRURILE MICI... 2/07/2019 ÎNTRE LUMINĂ ȘI ÎNTUNERIC NU ESTE UNITATE 24/9/2024 LUPTA ZILNICĂ 4/12/2018 „NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ” 19/01/2017 NU PUTEM FI SMULȘI DIN MÂNA DOMNULUI 28/04/2018 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 LUCRURILE MICI... 2/07/2019 OCHIUL ESTE LUMINA TRUPULUI 19/5/2023 O VIAȚĂ DE SUCCES 28/8/2025 POATE ESTE TIMPUL PENTRU SCHIMBARE 16/05/2019 PUTEM AVEA CE ARE DUMNEZEU MAI BUN PENTRU NOI? 23/7/2021 SĂ AVEM PACE ÎN ISUS 26/05/2017 SĂ FIM PLĂCUȚI DOMNULUI 21/1/2025 SĂ FIM SENSIBILI LA VOCEA DOMNULUI 20/3/2025 „SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU CU TOATĂ INIMA...” 10/9/2021 SĂ NE ÎNTOARCEM LA DRAGOSTEA DINTÂI 28/9/2023SĂ NU NE ABATEM INIMA DE LA DOMNUL 2/1/2025 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 26/07/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 20/08/2016 „UMBLAREA PE APE” 23/08/2016 UNGEREA DUHULUI SFÂNT 29/11/2017 „VEGHEAZĂ ȘI ÎNTĂREȘTE CE RĂMÂNE...” 3/03/2017 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ! 29/07/2016 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 15/01/2019 VINDECARE DUMNEZEU SE ÎNGRIJEȘTE DE COPIII LUI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 10/09/2016 VIAȚA PREDATĂ 18/9/2022 VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 26/06/2017 Arhive
October 2025
|