IUBIREA LUI DUMNEZEU NU ARE SFÂRȘIT

Există o zicală, și chiar un cântec, care spune că Dumnezeul de pe munte este același Dumnezeu și în vale. Dumnezeul pe care Îl lăudăm și în care ne încredem atunci când totul pare bine și „merge cum trebuie”, este același Dumnezeu și atunci când totul pare că este pe dos, iar speranța este greu de găsit.
 
Când vin vremuri grele sau ne confruntăm cu dileme care par iremediabile, uneori începem cu întrebările „de ce?”. Îi spunem Domnului lucruri precum: „Nu înțeleg, Doamne”, „De ce ai lăsat să se întâmple asta?”, „De ce i se întâmplă asta persoanei mele iubite?”, „De ce mi se întâmplă așa ceva?”. Dacă nu te-ai întrebat niciodată „de ce” sau nu L-ai întrebat sau nu L-ai învinovățit niciodată pe Dumnezeu cu vreuna dintre întrebările de acest gen, s-ar putea să fii un robot sau un înger. Pentru noi ceilalți, care suntem oameni, este o reacție normală. Dar trebuie să ne oprim și să ne întrebăm ce atitudine a inimii avem când punem aceste întrebări. Și apoi cum gestionăm astfel de situații?
 
Ca ființe umane, nevoia de a învinovăți pe cineva este intrinsecă. Este o parte profundă a naturii firești, a naturii carnale cu care ne naștem cu toții. Încă de la începuturile noastre, Adam și Eva au făcut-o în Grădina Edenului. Mai întâi, Adam i-a învinovățit pe Dumnezeu și pe Eva pentru păcatul său.

• Geneza 3:11-12 Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”

 
Se vede clar că  Adam Îl invinuia pe Dumnezeu, prin replica sa, si a continuat învinuind-o și pe Eva. Abia apoi a recunoscut vina lui, că a mâncat ce i-a fost interzis. Apoi a venit rândul Evei.

• Geneza 3:13 Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

 
Eva a recunoscut că și ea a mâncat, dar după ce a dat vina pe diavol și pe înșelăciunea lui. Este în natura noastră să dăm vina pe cineva sau ceva și să găsim scuze. Și când lucrurile merg prost, acest lucru poate prinde cu adevărat rădăcini. Pentru cei dintre noi care credem că Dumnezeu este real și că El deține controlul, este ușor să-L învinovățim sau să vrem să știm de ce, atunci când lucrurile nu merg bine și suferim. Indiferent cât de greu ne este, nu trebuie să ne pierdem „frica de Domnul”. Aceasta înseamnă respect reverențios. Ne putem întreba pe noi înșine sau pe Domnul, dar să o facem cu respect. A nu-L respecta pe Domnul este păcat și, un creștin nu ar trebui să facă asta niciodată. De asemenea, este greșit și să dăm vina pe Dumnezeu pentru ce ni se întâmplă. Trebuie să ne amintim că Domnul ne-a dat tuturor libertatea de alegere. Suntem liberi să greșim, și restul omenirii este la fel. Dacă nu ar fi așa, lucrurile ar sta altfel. Libertatea de alegere este scumpă pentru noi, individual și colectiv, iar greșelile și păcatele noastre Îl rănesc și pe Dumnezeu. Chiar și părinții umani suferă văzându-și copiii greșind. Nici măcar nu ne putem imagina ce simte Dumnezeu când vede alegerile omenirii. El nu este ca noi, știe totul despre păcat și efectele lui, pe când noi a trebuit să învățăm singuri, iar acum și copiii noștri trebuie să învețe. Dar Aleluia, El este Dumnezeu și Creator care transformă totul spre cât mai mult bine posibil. El este Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru.
 

• Romani 8:28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.

 
Când trecem prin necazuri, trebuie să ne încredem și mai mult în Domnul. Trebuie să avem încredere că El are un plan. Putem ști că, așa cum a făcut pentru Iosif, care a fost bătut și vândut ca sclav de frații săi, și chiar acuzat pe nedrept și închis, Dumnezeu va schimba nedreptățile în bine și pentru noi. Iosif a rezistat. Dacă a ajuns vreodată să fie deprimat sau obosit, acest lucru nu este consemnat. Dar este consemnat prin acțiunile sale, că credința sa a rezistat și l-a susținut. De cele mai multe ori, avem o viziune limitată asupra circumstanțelor noastre. Din fericire, viziunea și planurile lui Dumnezeu sunt infinit mai ample.

• Geneza 50:20 Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume să scape viaţa unui popor în mare număr.

 
Este în regulă să nu înțelegem lucrurile sau să ne simțim răniți sau frustrați. Întrebarea este: Ce facem în continuare? Cel mai ușor lucru de făcut este să păcătuim. Am putea alege să ne compătimim, să fim frustrați sau furioși pe alții sau pe noi înșine, să-L învinovățim pe Dumnezeu sau să facem multe alte alegeri nefolositoare sau păcătoase. Ce este bine să facem este să luăm durerile și frustrările și să le dăm Domnului. Strigăm la El cu umilință. Îl căutăm pe El și îndrumarea Lui. El îi ajută întotdeauna pe cei care o fac. Au fost momente în care circumstanțele păreau atât de sumbre și pe măsură ce încercam să perseverez, parcă totul devenea și mai grav. Dar am continuat să strig către Domnul pentru ajutor și El a întors săgețile vrăjmașului înapoi asupra lor și m-a ajutat așa cum numai El o putea face. Uneori, lucrurile trec mult dincolo de creier. Când inima suferă, poate fi cea mai profundă durere. Și Dumnezeu înțelege, Îi pasă și vrea să ne ajute, dacă Îl lăsăm.
 
Ca și creștini, avem cea mai mare resursă, Tatăl nostru. Și în loc să ne pierdem calmul, trebuie să trecem peste necazuri și să ne încredem în Domnul și în înțelepciunea Lui. El nu a spus niciodată că nu vor fi incendii sau inundații, dar a spus că va fi cu noi în acele vremuri, Isaia 43:2. Putem avea încredere deplină în Cuvântul lui Dumnezeu.
 

• Psalmii 34:17-19 Când strigă cei fără prihană, Domnul aude şi-i scapă din toate necazurile lor. Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.

 
În Noul Testament găsim multe versete pe această temă. Ucenicii și biserica primară au trăit unele dintre cele mai grele vremuri din istorie.

• 2 Corinteni 4:7-10 Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.

 
Putem avea cea mai bună educație și pregătire, dar fără o atitudine bună, cât de departe am ajunge? Mulți spun că atitudinea este jumătate din luptă. Așadar, dacă trecem printr-o mică încercare sau printr-un timp în care am fi disperați dacă nu ar fi Domnul, să ne oprim puțin, să respirăm adânc și să Îi dăm (sau să Îi dăm din nou) problemele Domnului, să ne iertăm pe noi înșine sau pe alții și să lăsăm judecata Domnului și forțelor de ordine și să trecem mai departe prin sau peste circumstanțe. Voi încheia cu versetele pe care Pavel le-a scris după cele de mai sus.

• 2 Corinteni 4:16-18 ​De aceea, nu ne descurajăm. Chiar dacă omul nostru din afară piere, totuși omul dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci necazul nostru ușor și de o clipă lucrează în noi o greutate tot mai mare și veșnică de slavă, pentru că nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd. Căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când lucrurile care nu se văd sunt veșnice. ​

​Eli Cockrell