SĂ FIM SENSIBILI LA VOCEA DOMNULUI

 
Unul dintre țelurile pe care le avem ca și creștini este să ne păstrăm inima sensibilă la vocea lui Dumnezeu la dorințele Lui, la cerințele Lui, la ceea ce ne învață să facem, ce ne conduce și mai ales la ceea ce Își dorește pentru noi. Din păcate, nu întotdeauna suntem sensibili și este posibil ca în anumite arii ale vieții noastre, să fim insensibili sau chiar împietriți.
 
Putem fi plini de râvnă pentru Domnul, și totuși să fim plini de uimire când Dumnezeu face ceva pentru noi ce nu am crezut că va face vreodată. Poate v-ați gândit că doar o persoană care trăiește în păcat, care nu are nimic de-a face cu Dumnezeu, și nu-L iubește pe Isus, poate să aibă o inimă împietrită. Și într-adevăr, avem exemplul lui Faraon pe perioada robiei în Egipt a poporului lui Israel. Majoritatea dintre noi cunoaștem cele zece plăgi cu care au fost loviți egiptenii, pentru că Faraon nu voia să lase poporul să plece. Urgiile pe care le-a trimis Dumnezeu peste egipteni, au fost urmarea inimii împietrite a lui Faraon, și au făcut ca puterea Lui Dumnezeu să fie recunoscută de egipteni și poporul să fie lăsat să meargă în pustie, să i se închine și să ajungă eliberat în cele din urmă de sub robia egipteană.
 
De multe ori nu înțelegem că inima împietrită este rezultatul necunoașterii profunde a adevărului Cuvântului lui Dumnezeu. Inima își pierde sensibilitatea când nu înțelegem cât de minunat este Dumnezeu, cât de profund lucrează în viețile noastre și cât de mare și nelimitată este puterea Lui ca să ne ajute, să ne transforme, să ne crească și să ne întărească.
 
În antiteză, inima sensibilă este acea inimă care se bucură în prezența Domnului, aude clar și repede ceea ce Domnul are să-i spună, și este gata să răspundă cu ascultare la ceea ce Dumnezeu îi cere.
 
În capitolul 6 din Evanghelia după Marcu, citim despre minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi peștii care au hrănit cinci mii de bărbați, pe lângă femei și copii. Domnul Isus a ridicat ochii spre cer, s-a rugat, a binecuvântat și a frânt pâinile și peștii, a pus totul în coșuri și a dat ucenicilor să le împartă mulțimii înfometate. Prima multiplicare a avut loc în mâinile Domnului când a împărțit cele 5 pâini și 2 pești, în 12 coșuri, și le-a umplut, altfel ucenicii nu ar fi încercat să servească doar câțiva oameni și să nu ajungă la ceilalți. Ucenicii au trăit intens minunea multiplicării până când toți cei prezenți au primit hrană suficientă, iar acest lucru era posibil doar dacă Domnul continua să înlocuiască ceea ce se lua din coșuri. Și nu doar că le-a ajuns să ducă fiecărei persoane, dar toți s-au săturat și au strâns 12 coșuri „pline cu firimituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti” (Marcu 6:43). Este o minune extraordinară și Dumnezeu nu risipește nimic. Domnul a vrut ca aceste firmituri să fie strânse tocmai ca să-și demonstreze puterea și să arate cât de mare a fost această minune. După ce apostolul Marcu relatează și minunea umblării Lui Isus pe mare, Duhul Sfânt l-a condus să scrie că ucenicii nu au înțeles minunea cu pâinile, pentru că aveau inima împietrită.

• Marcu 6:51-52 Apoi (Isus) S-a suit la ei în corabie şi a stat vântul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi, căci nu înţeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.

 
Ucenicii nu au înțeles nici minunea umblării pe mare  a Lui Isus și apoi și a lui Petru (Matei 14:29). S-au trudit ore întregi cu vântul puternic care le stătea împotrivă și cu valurile care le umplea corabia cu apă și când Isus a venit la ei pe ape au crezut că este o nălucă și s-au speriat. Petru a avut curajul să iese din corabie și să meargă al Isus pe ape, dar a fost suficient să realizeze ce face ca să înceapă să se scufunde. Totuși, pentru că a reacționat corect și a strigat la Isus, Domnul l-a salvat imediat! Iar din relatarea apostolului Ioan mai aflăm ceva extraordinar:

• Ioan 6:20-21 Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeţi!” Voiau deci să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.

 
A fost suficient ca Isus să urce în corabie, ca să se încheie chinul ucenicilor. Prin efortul lor în lupta cu vântul și valurile au parcurs doar jumătatea distanței în multe ore, dar împreună cu Isus au ajuns imediat la destinație! Este o lecție minunată pentru noi toți!
 
Cu toate acestea, nici după a doua înmulțire a pâinilor, când Domnul le spunea ucenicilor să se păzească de aluatul fariseilor și saducheilor, ucenicii nu au înțeles sensul spiritual al avertismentului și credeau că se referea la faptul că au uitat să cumpere pâini. Isus de fapt le arăta că aveau inima împietrită:

• Matei 16:9-10 „Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni şi câte coşuri aţi ridicat? Nici de cele şapte pâini pentru cei patru mii de oameni şi câte coşniţe aţi ridicat?”

 
A fost nevoie de mai multe atenționări din partea Domnului ca ucenicii să ajungă să înțeleagă sensul cuvintelor Domnului. Revizuind în minte minunile cu înmulțirea pâinilor inimile lor au început să fie mai sensibile la înțelegerea mesajelor Domnului și apoi a minunilor pe care le putea înfăptui.
 
Ca să devenim sensibili la lucrările Duhului Sfânt este nevoie să medităm la minunile făcute de Domnul. Dacă reușim să ne imaginăm că suntem participanți la ceea ce citim și Îl rugăm pe Domnul să ne reveleze mesajul versetelor respective, atunci Cuvântul pe care îl citim devine adevărul nostru, personal, viu și lucrător, care ne face să semănăm tot mai mult cu Domnul inimii noastre. Ca să beneficiem de toate binecuvântările pe care Tatăl ceresc le are pregătite pentru noi, trebuie să fim una cu El, să Îl căutăm din toată inima și să ne dorim să Îl cunoaștem tot mai mult. Cum am putea avea părtășie cu cineva pe care nu îl cunoaștem? Părtășia este bilaterală, dăruim și primim, avem ceva în comun. Cuvântul original din limba greacă tradus frecvent „legătura frățească sau a Duhului” este „koinonia” (conform ”Strong’s Lexicon”) și înseamnă „a avea ceva în comun, o relație profundă, intimă și participare comună între credincioși sau între Dumnezeu și credincios prin Isus Cristos”.
 
Această legătură, comuniune, părtășie în care Îl lăudăm pe Domnul, căutăm să-L cunoaștem tot mai intim și în care îi împărtășim cele mai intime sentimente, dorințe, neliniști, poveri, traume, dezamăgiri, frustrări, ofense, supărări și tot ce ne preocupă, ne transformă inima și o păstrează sensibilă și maleabilă. Fie că avem această părtășie prin studiul Scripturii, fie că e prin cântece de laudă și închinare, sau prin rugăciune și conversație, rezultatul va fi o inimă sensibilă, maleabilă pe care Domnul o poate modela ca să fie pe placul Lui și spre binele nostru maxim.
 
 
Carmen Pușcaș