1 APRILIE
ADEVĂRATA ODIHNĂ O PUTEM AVEA DOAR PRIN ISUS
- „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” - Matei 11:29-30
Specialiștii au delimitat cinci stadii ale somnului, de la foarte ușor la foarte profund. În timpul somnului din timpul nopții, în mod normal, trecem alternativ prin cele cinci stadii ale somnului. Ne trezim odihniți dacă majoritatea orelor de somn au fost în stadiile profunde și dacă aproximativ 20% din timpul petrecut dormind a fost somn în forma activă, în care visăm și procesăm informații și în care ni se reface organismul.
Somnul poate restaura doar corpul nostru fizic, dar pentru a fi restaurați și revigorați când ne trezim dimineața, trebuie să experimentăm ceea ce spune Isus în versetele de mai sus. Trebuie să facem totul fiind în același jug cu Isus. Când Isus rămâne în noi și noi în El, totul se schimbă. Îi cerem Domnului ajutorul, Îi urmăm exemplul, Îi cerem sfatul ca să facem lucrurile în felul Lui, știm că putem depinde de El și putem învăța de la El în orice situație. Învățând să facem totul cu Isus și să fim blânzi, smeriți și supuși Lui Dumnezeu, găsim adevărata odihnă și pace pentru sufletele noastre. În timp ce inima și mintea sunt pline de pace, vom putea să dormim adânc, să ne odihnim cu adevărat și să devenim buni, iubitori, blânzi și smeriți așa cum ne-a creat Dumnezeu să fim. Viața este frumoasă și binecuvântată când trăim pentru Isus!
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Doamne Tată, că m-ai creat o făptură atât de minunată! Mă pot bucura de viața mea și pot fi binecuvântat(ă) atâta timp cât îmi amintesc să depind de Tine! Doamne Te rog să mă înveți cum să fiu umil(ă), blând(ă) și smerit(ă) așa cum este Isus. Te rog ajută-mă să-mi păstrez calmul atunci când lucrurile nu merg așa cum vreau eu sau când alții îmi fac rău. Îmi doresc să am pace și să mă simt odihnit(ă). Te rog ajută-mă să-mi amintesc că trebuie să aleg să nu-mi pierd cumpătul și să nu încerc să conduc întregul Univers când ar trebui să dorm. Doamne Isuse Îți mulțumesc că atunci când sunt în același jug cu Tine, jugul Tău este bun, iar povara Ta este ușoară, pentru că Tu faci partea grea pentru mine, tocmai pentru ca mie să îmi fie ușor! Slavă și onoare Numelui Tău sfânt! Amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
2 APRILIE
DUMNEZEU A BINECUVÂNTAT ZIUA DE ODIHNĂ PENTRU BINELE NOSTRU
- Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o. - Exodul 20:11
Dumnezeu a creat săptămâna cu șase zile lucrătoare și o zi de odihnă, cu un motiv. După ce muncim șase zile, avem nevoie de o zi de odihnă, în care să ne concentrăm asupra relației noastre cu Domnul, în cea mai mare parte a zilei, să ne relaxăm și să facem doar ceea ce nu putem evita. Este spre binele nostru să găsim zilnic echilibrul corect între muncă și odihnă.
Dacă există activități pe care trebuie să le facem zilnic, după care ne simțim storși de puteri, obosiți și epuizați, este timpul pentru o schimbare. Dacă începem să avem dureri de cap frecvente, dureri în diferite părți ale corpului, dureri de ceafă și crampe musculare, ne supărăm, ne enervăm și suntem ofensați mai ușor, ne simțim deprimați și stresați și nu mai vedem rostul a ceea ce facem, înseamnă că am ajuns la epuizare fizică, emoțională, mentală și/sau spirituală.
Când suntem obosiți, un concediu cu o mulțime de activități va înrăutății lucrurile și după ce se va termina, vom avea nevoie de concediu ca să ne odihnim după concediu. Dar, dacă identificăm zonele în care simțim cel mai mult efectele epuizării, Îl rugăm pe Duhul Sfânt să ne arate cum să ne refacem în aceste zone și cum să stabilim echilibrul corect între orele de muncă și cele de odihnă, zilnic, vom putea fi nu doar productivi dar vom avea și pace și ne putem bucura de viața de zi cu zi.
Rugăciune sugerată: Domnul meu,Te rog să mă ajuți să Te pun pe primul loc în fiecare zonă a vieții mele și Te rog să mă înveți cum să îmi organizez timpul, ca să fiu productiv(ă) și să mă odihnesc suficient. Te rog ajută-mă să fiu permanent în contact cu Tine, prin rugăciune și să urmez îndrumările Tale în tot ceea ce fac. Am atâtea responsabilități și numai cu ajutorul Tău pot să nu mă mai simt epuizat(ă) și obosit(ă) tot timpul. Cât timp sunt extenuat(ă), nu sunt productiv(ă), așa că Te rog ajută-mă să mă rog și să mă închin Ție ca să fiu revigorat(ă) și să pot face ce trebuie să fac, păstrându-mi bucuria și fericirea. Te rog ajută-mă să păstrez raportul corect dintre muncă și odihnă și să trăiesc o viață binecuvântată în prezența Ta! Amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
3 APRILIE
PRIN CREDINȚĂ ÎN DUMNEZEU PUTEM AVEA SUCCES ȘI SOMN LINIȘTIT
- Aşa vorbeşte Domnul: „… Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme şi nu încetează să aducă rod.” - Ieremia 17:5a,7-8
Domnul a vorbit cuvintele de mai sus prin Ieremia, pentru a ne arăta cât de minunate sunt binecuvântările Sale pentru cei care se încred în El. Credința în Dumnezeu ne ține bine hrăniți și hidratați. Nu ne lipsește nimic, atâta timp cât are primul loc în viețile noastre și Îi cerem ajutorul ca să avem o viață echilibrată, chiar și atunci când trecem prin perioade în care avem mai multe îndatoriri și responsabilități decât le putem face față.
Se pare că, cu cât progresează mai mult societatea noastră, cu atât suntem mai ocupați și mai obosiți. De ce se simt oamenii tot mai obosiți, epuizați și deprimați? Cel mai comun răspuns la întrebarea "Ce mai faci?" este. "Bine, dar ocupat(ă)". Am devenit atât de ocupați cu atâtea activități, încât nu mai facem ceea ce este spre binele nostru și ne stresăm, făcând prea multe pentru prea mulți.
Deseori uităm că ne simțim cel mai bine atunci când ne bucurăm de ceea ce facem și că există odihnă în munca care ne place. În schimb, toți ne străduim să facem mai mult, chiar cu costul lipsei de odihnă și de somn. Cu cât suntem mai obosiți, cu atât avem mai puțină bucurie, pace, mulțumire și fericire. Ce putem face? Dumnezeu a creat trupurile noastre pentru a fi restaurate, în timpul somnului profund. Dacă somnul din timpul nopții este preponderent în stadiul de somn ușor și orice zgomot mic ne trezește, nu ne odihnim cu adevărat și corpul nostru nu obține regenerarea de care are nevoie. În consecință, ne simțim obosiți tot timpul.
Ne odihnim cu adevărat în timp ce dormim, când creierul nostru încetează să mai proceseze în mod activ. Atunci când pierdem percepția conștientă despre ce se întâmplă în jur, creierul și corpul nostru intră într-o stare liniștită. Cea mai bună modalitate de a face acest lucru este să ne luăm câteva minute înainte de a merge la culcare, ca să ne "relaxăm". În rugăciune, Îi spunem Domului tot ce ne-a deranjat, ofensat sau iritat în timpul zilei și Îi dăm Lui tot ce ne supără sau ne chinuie. De asemenea, Îl rugăm să intervină în ceea ce nu putem schimba sau în ceea ce nu depinde de noi și-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne arate versetul potrivit pe baza căruia să ne rugăm pentru ce avem nevoie. Adevărul biblic este voia Lui Dumnezeu și pe baza Lui știm că Domnul ne ascultă și ne răspunde! Dacă facem acest lucru cu tot ceea ce ne deranjează, până când ne vom recăpăta pacea, vom putea să ne odihnim, dormind adânc.
Rugăciune sugerată: Doamne, trebuie să las povara mea la picioarele tale. Te rog ajută-mă să Îți dau Ție toate grijile legate de ... (specificați ce vă îngrijorează). Îți mulțumesc din toată inima că Îți pot da totul și mă pot relaxa pentru că mă încred în Tine pentru cea mai bună soluție. Te rog ajută-mă să nu mă mai simt ofensat(ă) de ceea ce mi-a făcut ... (menționează numele persoanei) și să pot ierta. Te rog ajută-mă să mă odihnesc suficient și să nu mai fiu atât de greu de suportat de ceilalți. Îți mulțumesc că, pentru că am încredere în Tine, pot fi "ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; și nu mă tem " indiferent de circumstanțe. Doamne, Te rog ajută-mă să găsesc versetul potrivit pentru această situație ca să mă rog potrivit cu voia Ta! În Numele Lui Isus, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
4 APRILIE
ROADELE UNEI INIMI CURATE SUNT ODIHNĂ ȘI PACE PE VECIE
- Lucrarea neprihănirii va fi pacea; roadele neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie. Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite. - Isaia 32:17-18
Când într-adevăr aparținem Lui Dumnezeu și trăim în ascultare de El, prin jertfa lui Isus suntem socotiți neprihăniți. Păstrarea unei relații corecte cu Dumnezeu ne dă pacea, „odihna şi liniştea pe vecie”. Aceasta este o promisiune uimitoare și este adevărul! Pentru că suntem copii ai lui Dumnezeu, vom trăi într-o locuință liniștită. Putem avea o pace interioară constantă, știind că în Isus suntem într-o locuință sigură, unde putem să ne odihnim în cele mai bune condiții. Putem ignora temerile și îngrijorările și să alegem să avem pace pentru că știm că aparținem Domnului, care se îngrijește de noi și de viitorul nostru, pentru că ne încredem în El.
De noi depinde să nu uităm niciodată toate adevărurile menționate în paragraful anterior. Suntem înconjurați de mulți necredincioși care se îngrijorează și se tem de toate lucrurile și pe care nu-i putem evita. Dacă nu ne concentrăm atenția asupra Lui Isus și a adevărului Cuvântului Său, putem ajunge să gândim și să reacționăm ca cei din jurul nostru. Caracterul nostru este modelat de comportamentul și cuvintele celor cu care petrecem timp. Adevărul versetelor de mai sus nu poate deveni real în viața noastră dacă nu petrecem suficient timp în părtășie cu Domnul nostru și nu suntem atenți să nu ne însușim cuvintele și atitudinea celor necredincioși când suntem obligați să fim în preajma lor.
Rugăciunea sugerată: Domnul meu, Te rog ajută-mă să fiu atent(ă) când trebuie să petrec timp în preajma oamenilor care deseori sunt negativiști, îngrijorați și deprimați. Ajută-mă să mă rog în inima mea proclamând adevărul Scripturii, ca să nu „înghit” cuvintele lor otrăvite. Îți mulțumesc Doamne din toată inima pentru liniștea, pacea, confortul și siguranța pe care le găsesc în relația cu Tine. Te rog ajută-mă să mă odihnesc în prezența Ta zilnic și să am încredere în Tine, indiferent ce se întâmplă! Te iubesc și Te slăvesc, din toată inima, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
5 APRILIE
CALMI SAU NERVOȘI?
- Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute face multe prostii. - Proverbele 14:29
- Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile. - Proverbele 15:18
Stresul și oboseala ne pot face să ne pierdem ușor cumpătul. Pentru cineva care obișnuia să se enerveze ușor fără să-i pese de consecințele furiei sale, înainte să se întoarcă la Cristos, este mai greu să aibă o atitudine corectă a inimii și să se calmeze când este jignit. Domnul ne sfătuiește să fim înceți la mânie spre binele nostru. Este mult mai greu să nu păcătuim când suntem supărați și nervoși decât când suntem calmi și liniștiți.
Ce putem face când simțim că începem să ne enervăm și sunt și alte persoane de față? Cel mai bine este să ne scuzăm și să mergem undeva unde putem fi singuri, ca să ne calmăm și să ne recăpătăm pacea. Dacă ne „turnăm” paharul frustrărilor înaintea Domnului, spunându-i ce ne-a enervat sau ce ne-a rănit și Îl rugăm sincer să ne ierte dacă am păcătuit, vom începe să ne calmăm. Dacă nu putem pleca din mijlocul celorlalți, ne putem ruga în gând Domnului să ne ajute să ne calmăm. Apoi, ca să ne recâștigăm complet pacea și bucuria, Îl rugăm pe Duhul Sfânt să ne umple inimile cu dragostea, răbdarea și pacea Lui. Dacă știm că s-ar putea să fim din nou ofensați sau să ne enervăm din cauza discuțiilor sau a anumitor persoane prezente și nu putem evita să le reîntâlnim, ne rugăm Domnului să ne întărească și să ne ajute să avem atitudinea și reacțiile corecte, ca să Îi facem Lui pe plac. Doar cu ajutorul Domnului putem să ne schimbăm și să devenim oameni „înceți la mânie care potolesc neînțelegerile”, atât cât depinde de noi.
Beneficiile păstrării calmului și a păcii, atunci când altcineva în mod normal s-ar enerva, sunt enorme. Ne putem scuti atât pe noi cât și pe ceilalți de multe suferințe, dacă alegem să ne păstrăm calmul. Se merită să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să rămânem calmi și să ne dea înțelepciune ca să rezolvăm situația în care ne aflăm, decât să ne enervăm, să acționăm impulsiv și apoi să ne fie greu sau chiar imposibil să reparăm ce am stricat.
Rugăciune sugerată: Doamne Tată ceresc, Te rog ajută-mă să-mi păstrez calmul când lucrurile nu merg bine și când alții nu mă tratează corect sau mă rănesc. Regret toate situațiile în care nu am ascultat de șoapta fină a Duhului Sfânt care mă avertiza să-mi păstrez calmul și am continuat să mă supăr sau chiar să mă enervez. Doamne Te rog ajută-mă să permit roadei stăpânirii de sine, care este în mine prin Duhul Sfânt, să preia controlul emoțiilor și reacțiilor mele, ca să pot rămâne calm(ă) indiferent de situație. Îți mulțumesc că de atâtea ori m-ai ajutat să mă calmez la timp și Te rog să mă ierți de câte ori nu am ascultat avertismentul Tău și am păcătuit. Te rog să mă ajuți să-mi controlez emoțiile și reacțiile ca să nu stârnesc certuri și să nu păcătuiesc. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
6 APRILIE
SĂ NE ÎNFRÂNĂM POFTELE CA SĂ PUTEM FI SFINȚI ÎN TOT CE FACEM
- Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.”- 1 Petru 1:14-16
Tatăl ceresc ne iubește și ne cere să ascultăm de El spre binele nostru. Domnul ne vrea binele chiar mai mult decât ni-l putem dori noi. El știe care este binele perfect pentru fiecare dintre noi, ca să putem împlini planul pe care îl are pentru noi. Dacă ne dorim să trăim viața deplină pe care ne-a pregătit-o Domnul, nu mai putem face ceea ce făceam înainte ca Isus să ne fie Domn.
Suntem îndemnați să fim sfinți tot timpul, nu doar din când în când. Din păcate, pentru mulți, acest verset este valabil doar pentru timpul cât sunt în biserică... și poate nici atunci, pentru că mintea continuă să gândească în mod păcătos, dacă așa face în restul timpului. Isus este sfânt și noi trebuie să devenim ca El, în ceea ce gândim, spunem, simțim și facem.
Sfințirea este un proces de durată, pentru că durează să ne reprogramăm mintea ca să gândească după modelul Cuvântului Lui Dumnezeu. Înlocuirea atitudinilor și metodelor greșite de a aborda orice situație, necesită timp, multă dorință și este posibilă doar cu ajutorul Duhului Sfânt. Cu cât vom petrece mai mult timp în părtășie cu Domnul prin studiul Bibliei, laudă, închinare și rugăciune, cu atât vom copia mai mult caracterul Lui Dumnezeu și vom deveni mai sfinți. Iar când greșim, să ne grăbim să ne cerem sincer iertare și să ne străduim să nu mai repetăm. Duhul Sfânt este totdeauna gata să ne ajute să facem ce este bine, dacă Îi cerem ajutorul.
Rugăciune sugerată: : Îmi doresc atât de mult să devin tot mai mult așa cum vrei Tu să fiu, Domnul meu! Te rog ajută-mă să mă schimb, pentru ca sfințenia să mă caracterizeze în tot ce gândesc, simt, spun și fac. Te rog să mă ajuți să nu-mi mai las mintea liberă să se gândească la poftele pe care le aveam odinioară, când nu Te cunoșteam. Vreau să Te ascult în toate lucrurile și să-mi doresc doar ce vrei Tu să-mi doresc, pentru ca să fiu un copil ascultător și iubitor. Îți mulțumesc că voia Ta este cea mai bună pentru mine, indiferent de situație. Glorie Ție în veci, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
7 APRILIE
AM FOST RĂSCUMPĂRAȚI CU SÂNGELE LUI ISUS, MIELUL PERFECT DE JERTFĂ
Nu-L putem numi pe Dumnezeu Tatăl nostru, dacă nu ascultăm sincer și total de El. Doar frica sfântă, în reverență, de Domnul ne poate ține pe calea dreaptă. Nu este vorba de o frică terorizantă, ci de teama de a nu-L supăra pe Cel pe care Îl iubim, Îl onorăm și Îl respectăm cel mai mult. Domnul merită toată adorarea și venerarea noastră, nu doar pentru că este Atotputernic și ne poate nimici într-o clipă, dar și pentru că ne iubește atât de mult încât Și-a dat Fiul să moară, ca să ne răscumpere din păcat și să ne mântuiască.
Doar Isus putea fi „Mielul fără cusur”, fără niciun păcat, care să fie jertfa perfectă pentru toate păcatele omenirii. Ce dragoste fără margini, are Dumnezeu pentru noi! Tatăl Ceresc a suferit împreună cu Fiul Său, iar Duhul Sfânt a fost Ajutorul Domnului cât timp a ales să trăiască într-un trup uman, limitat, tocmai ca să poată plăti cu moartea în locul oamenilor.
Rugăciune sugerată: Cum aș putea vreodată să Îți mulțumesc Doamne pentru prețul pe care L-ai plătit pentru mântuirea mea? Am așa mare valoare înaintea Ta, încât Ți-ai dat Fiul să moară în locul meu, ca să trăiesc și să pot ajunge să-mi petrec toată eternitatea cu Tine! Te rog ajută-mă să am întotdeauna acea teamă sfântă, în reverență și iubire maximă pentru Tine, ca să trăiesc pe placul Tău. Tu m-ai răscumpărat din felul de viață fără valoare și fără un scop real, prin sângele scump al Lui Isus, jertfa perfectă pentru toate păcatele mele și ale întregii omeniri! Îți mulțumesc și Te laud din toată inima! Amin!
- Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.- 1 Petru 1:17-19
Nu-L putem numi pe Dumnezeu Tatăl nostru, dacă nu ascultăm sincer și total de El. Doar frica sfântă, în reverență, de Domnul ne poate ține pe calea dreaptă. Nu este vorba de o frică terorizantă, ci de teama de a nu-L supăra pe Cel pe care Îl iubim, Îl onorăm și Îl respectăm cel mai mult. Domnul merită toată adorarea și venerarea noastră, nu doar pentru că este Atotputernic și ne poate nimici într-o clipă, dar și pentru că ne iubește atât de mult încât Și-a dat Fiul să moară, ca să ne răscumpere din păcat și să ne mântuiască.
Doar Isus putea fi „Mielul fără cusur”, fără niciun păcat, care să fie jertfa perfectă pentru toate păcatele omenirii. Ce dragoste fără margini, are Dumnezeu pentru noi! Tatăl Ceresc a suferit împreună cu Fiul Său, iar Duhul Sfânt a fost Ajutorul Domnului cât timp a ales să trăiască într-un trup uman, limitat, tocmai ca să poată plăti cu moartea în locul oamenilor.
Rugăciune sugerată: Cum aș putea vreodată să Îți mulțumesc Doamne pentru prețul pe care L-ai plătit pentru mântuirea mea? Am așa mare valoare înaintea Ta, încât Ți-ai dat Fiul să moară în locul meu, ca să trăiesc și să pot ajunge să-mi petrec toată eternitatea cu Tine! Te rog ajută-mă să am întotdeauna acea teamă sfântă, în reverență și iubire maximă pentru Tine, ca să trăiesc pe placul Tău. Tu m-ai răscumpărat din felul de viață fără valoare și fără un scop real, prin sângele scump al Lui Isus, jertfa perfectă pentru toate păcatele mele și ale întregii omeniri! Îți mulțumesc și Te laud din toată inima! Amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
8 APRILIE
ISUS ESTE SINGURA CALE CĂTRE DUMNEZEU TATĂL
- El (Isus) a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi, care, prin El, sunteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. - 1 Petru 1:20-21
Isus este dintotdeauna, dinainte de crearea Pământului cu tot ce cuprinde acesta. S-a întrupat prin fecioara Maria, ca să se arate oamenilor și să moară în locul lor. Dumnezeu Tatăl, L-a înviat din morți și L-a pus în cea mai înaltă poziție „la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor” (Efeseni/Eph. 1:20-21).
Dumnezeu Tatăl a făcut totul pentru noi, împreună cu Fiul Său Isus și Duhul Sfânt, pentru ca noi să ne punem toată încrederea și speranța în El. Doar prin Isus putem fi credincioși Lui Dumnezeu. Isus este singura cale către Tatăl. Religiile păgâne și curentul ecumenic încearcă să ne facă să credem că putem ajunge la Dumnezeu prin orice religie. Biblia spune clar, că doar Isus este singura cale (Ioan/John 14:6). Dacă puteam fi mântuiți în orice alt fel, nu trebuia să moară Fiul Lui Dumnezeu. Orice alt dumnezeu, promovat de orice altă religie, nu este Cel adevărat, ci unul fals, prin care diavolul a reușit să mintă mulțimi de oameni de-a lungul istoriei omenirii.
Rugăciune sugerată: Doamne Dumnezeule Îți mulțumesc că mă iubești atât de mult și ai cel mai minunat plan pentru viața mea! Te rog ajută-mă să-mi pun toată credința în Tine, să am totdeauna siguranța că nu mă lași și nu mă părăsești și că prin Isus pot face parte din familia Ta pentru totdeauna! Îți mulțumesc Doamne Isuse că mi-ai deschis calea către Tatăl prin jertfa Ta și mi-ai dat neprihănirea Ta, ca să pot intra în familia Tatălui Ceresc! Slavă, glorie, mărire și laudă Numelui Tău cel sfânt! Amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
9 APRILIE
SĂ NE IUBIM SINCER UNII PE ALȚII
- Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii din toată inima, fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac. - 1 Petru 1:22-23
După ce am crezut adevărul Evangheliei și ne-am supus acestuia, urmându-l pe Isus, Duhul Sfânt ne-a curățit inima și mintea de ceea ce ne oprea să iubim sincer, curat, fără ipocrizie sau falsitate. Doar prin dragostea care este roada Duhului Sfânt și care este în noi după nașterea din nou, putem iubi cu căldură din toată inima, așa cum ne îndeamnă 1 Corinteni/1Cor. 13:3-7.
Ce viață extraordinară avem în noi! Viața veșnică din Cuvântul Lui Dumnezeu, după ce l-am crezut și am ascultat de el, a dat o viață nouă duhului nostru, numit de Pavel și „omul dinăuntru”. Prin uniunea cu Duhul Sfânt, omul nostru interior este total schimbat. Dacă trăim în ascultare de Domnul până la sfârșit, duhul nostru nu va mai fi niciodată separat de Dumnezeu, adică, duhul nostru va trăi veșnic.
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc și Te slăvesc Domnul meu, pentru Cuvântul Tău viu și veșnic, care mi-a transformat duhul și prin a cărui sămânță am primit nașterea din nou. Îți mulțumesc Duhule Sfânt că Tu mi-ai curățit și mi-ai transformat mintea și inima și prin Tine pot iubi așa cum vrea Tatăl Ceresc. Îți mulțumesc Doamne pentru dragostea, mila și îndurarea Ta, prin care mi-ai pregătit drumul spre cer! Te rog ajută-mă să iau zilnic deciziile corecte, să Te iubesc cu tot ce sunt și cu tot ce am și să Te urmez până la capăt! Slavă Ție în veci, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
10 APRILIE
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ESTE VEȘNIC
- Căci orice făptură este ca iarba şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie. - 1 Petru 1:24-25
Ce tari și grozavi ne credem câteodată! În realitate, tot ce este cu adevărat bun în noi, vine de la Isus și toată puterea pe care o avem, vine de la Domnul. Doar datorită harului Lui suntem în viață și putem face orice lucru bun.
Ce minunat este tot ce a făcut și face Domnul pentru noi! Când realizăm cât suntem de slabi și cât de fragil este firul vieții noastre, nu putem decât să-L slăvim pe Domnul pentru că ne iubește atât de mult, încât și-a dat Fiul să moară în locul nostru, așa cum spune Vestea bună, Evanghelia.
Cuvântul Lui Dumnezeu este adevărul invariabil, neschimbător, veșnic același și care nu va dispărea niciodată. Tot ce a făcut Isus pentru mântuirea noastră, este un adevăr veșnic. Pe baza lui, ne vom putea petrece veșnicia în Rai, cu Domnul nostru!
Rugăciune sugerată: Doamne Tată, cât de fragil este firul vieții mele. Dacă Tu nu m-ai ține în viață, n-aș putea s-o fac singur(ă). Te rog să mă ajuți să recunosc că toată puterea și tot ce e bun în viața mea vine de la Tine și fără Tine nu pot nici măcar să respir. Îți mulțumesc Doamne pentru Cuvântul Tău, care este veșnic și că promisiunea mântuirii prin jertfa Domnului Isus este și pentru mine. Îți mulțumesc Isus, pentru că Tu mi-ai umplut inima cu râurile de apă vie ale Duhului Sfânt. Prin Tine voi trăi veșnic și mă voi putea bucura de prezența Ta, toată veșnicia! Slavă Ție în veci, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
11 APRILIE
DACĂ RĂMÂNEM ÎN ISUS ȘI CUVÂNTUL LUI RĂMÂNE ÎN NOI, PRIMIM CEEA CE CEREM
- „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” - Ioan 15:7
Împlinirea promisiunii ascultării rugăciunilor este condiționată de uniunea cu Isus și cu Cuvântul Lui Dumnezeu. Pe măsură ce îi permitem Scripturii să ne transforme, dorințele și rugăciunile noastre devin tot mai apropiate de voia Domnului și tot mai multe dintre cererile noastre vor primi răspuns afirmativ.
Cu cât trece mai mult timp până când primim răspuns după ce începem să ne rugăm pentru o anumită cauză, cu atât mai greu este să ne păstrăm credința că Domnul ne-a auzit rugăciunea și face ceva pentru noi. Întârzierea răspunsului ne face vulnerabili înaintea dușmanului, care nu ratează ocazia să încerce să ne mintă că avem un păcat nemărturisit și ca pedeapsă, Domnul nu ne mai răspunde la rugăciuni, sau că nu merităm ca Domnul să ne mai iubească și să ne ajute, etc.
Adevărul este, că chiar dacă în lumea fizică pare că Domnul nu face nimic pentru noi, în lumea spirituală El lucrează chiar acum spre binele nostru și chiar dacă din motive diferite, în funcție de situație, durează un timp până când vom vedea rezultatul, putem fi siguri că pentru tot ce cerem conform Cuvântului Lui Dumnezeu, dacă trăim curat pentru Domnul, vom primi cel mai bun răspuns.
Rugăciune sugerată: Domnul meu, Te rog ajută-mă să studiez tot mai mult Cuvântul Tău și să meditez asupra Lui, ca să-mi poată schimba modul de gândire. Vreau să am sistemul Tău de valori și să doresc, ceea ce ști Tu că este bun pentru mine. Te rog Doamne, ajută-mă să nu-mi pierd încrederea că auzi rugăciunile mele și voi primi răspuns. Îți mulțumesc Doamne, că Tu mă iubești și lucrezi chiar acum pentru mine, și faci ca ceea ce pare a fi un dezastru să devină ceva spre binele meu, pe termen lung. Slavă și mărire Numelui Tău! Amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
12 APRILIE
RUGĂCIUNEA DUPĂ VOIA DOMNULUI PRIMEȘTE RĂSPUNSUL CERUT
- Îndrăzneala pe care o avem la El (Dumnezeu) este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut. - 1 Ioan 5:14-15
De unde știm care este voia Domnului? Biblia este Cuvântul Lui Dumnezeu și acolo găsim voia Lui, cu privire la orice aspect al vieții. Ca să interpretăm corect ce spune Biblia, referitor la un subiect, acesta trebuie verificat cu cel puțin alte două sau trei versete (sau secțiuni de versete), care în contextul în care sunt scrise, fac referire explicită la acel lucru, susținându-se reciproc. Orice fapt sau adevăr trebuie susținut de 2 sau 3 martori, fie că sunt martori oculari, fie că sunt versete scrise: „... un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei martori” (Deuteronomul 19:15). Inclusiv în jurnalismul secular serios, aceasta este o regulă de aur pentru verificarea știrilor transmise.
Rugăciunea credinței aduce în lumea fizică, ceea ce Dumnezeu a făcut deja pentru noi în lumea spirituală. Când ne rugăm și cerem ceva după voia Lui Dumnezeu trebuie să credem că ne ascultă rugăciunea, că în lumea spirituală avem deja ceea ce am cerut și urmează să se materializeze în lumea fizică, la timpul potrivit. Domnul vede imaginea de ansamblu a vieții noastre, a celor din jur și a tuturor factorilor implicați în răspunsul la rugăciunea noastră. Ceea ce face Domnul pentru fiecare dintre noi, interferează mai mult sau mai puțin cu viețile celor din jur. De aceea, uneori răspunsul Lui este, sau doar pare, diferit de ceea ce ne așteptam noi să primim, dar întotdeauna este cel mai bun pentru noi.
Rugăciune sugerată: Doamne Tată ceresc, Îți mulțumesc că prin Cuvântul Tău, îmi revelezi voia Ta și pot afla ce pot să Îți cer și ce nu. Ce mult mă bucură să știu că mă asculți când mă rog Ție și răspunzi rugăciunilor mele. Îmi cer iertare pentru momentele în care nu înțelegeam de ce nu mi-ai răspuns când și cum voiam eu. Tu ști ce este cel mai bine pentru mine și de aceea Te rog ajută-mă să mă rog corect și să am răbdare până când decizi că este timpul potrivit ca să văd materializarea în lumea fizică a răspunsului la ceea ce Ți-am cerut. Îți mulțumesc pentru tot ce nu mi-ai dat din ce Ți-am cerut de-a lungul anilor, pentru că nu era spre binele meu. Doamne, Te rog ajută-mă să identific corect versetele care-mi arată voia Ta pentru ceea ce am nevoie și să mă rog pe baza lor, cu credința că voi primi ceea ce cer. În Numele Lui Isus, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
13 APRILIE
DUMNEZEU MERITĂ LAUDA ȘI RECUNOȘTINȚA NOASTRĂ
- Binecuvântează (laudă cu recunoștință și adorare), suflete, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează (laudă cu recunoștință și adorare), suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui! - Psalmii 103:1-2 (între paranteze traducere din Biblia Amplificată, Ediția clasică - AMPC)
Regele David a înțeles foarte bine cât de important este să Îl venerăm pe Domnul, să ne închinăm înaintea Lui în adorare, cu inimi pline de recunoștință. Dacă alegem să-L slăvim pe Domnul, fiind mulțumitori pentru tot ce a făcut deja pentru noi, amintindu-ne minunile din trecut ne întărim credința pentru minunea de care avem nevoie în prezent.
Nu putem schimba circumstanțele care nu depind de noi, dar putem schimba felul în care ne raportăm la ele. David a ales să se smerească înaintea Domnului și se auto încuraja să-L slăvească pe Dumnezeu, ceea ce ne arată că nu era neapărat o zi bună pentru el. Domnul spunea despre David că era „om după inima” Lui, care împlinea voia Tatălui ceresc (Faptele Apostolilor 13:22)! David știa să fie recunoscător pentru fiecare facere de bine din partea Domnului! Ca să fim oameni după inima Domnului, nu este suficient să ne dorim, ci trebuie să și împlinim, voia Lui.
Rugăciune sugerată: Domnul meu, Te rog ajută-mă să nu uit niciuna dintre binefacerile Tale. Să Îți mulțumesc și să am permanent o inimă plină de recunoștință pentru fiecare minune sau răspuns la rugăciuni, pe care le-am primit de la Tine. De câte ori mi-a fost greu, dacă am ales să-mi amintesc ce minuni ai făcut pentru mine în situații similare, mi-am întărit credința și m-am opus mai ferm oricărei îndoieli care-mi trecea prin minte. Te rog ajută-mă să aleg ca și David, să Te laud cu recunoștință și adorare cu tot ce este în mine, în fiecare zi și să Îți mulțumesc pentru toate lucrurile, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
14 APRILIE
DUMNEZEU NE IARTĂ ȘI NE VINDECĂ
- El (Dumnezeu) îţi iartă toate fărădelegile tale, El îţi vindecă toate bolile tale, - Psalmii 103:3
Cine are o inimă mulțumitoare, alege să se gândească la bunătatea Domnului, la tot ce a făcut pentru el (ea) de-a lungul vieții și nu la boala sau problema grea prin care trece pe moment.
Ceea ce avem în minte ne afectează creierul. O gândire sănătoasă, în parametrii Bibliei, regenerează creierul și-l face să funcționeze corect. Ca urmare, tot trupul va fi coordonat corect și va funcționa normal, inclusiv sistemul imunitar, care este creat de Dumnezeu ca să lupte contra oricărui atac de germeni patogeni. Gândurile negative, produc substanțe toxice, care scurtcircuitează zona din creier pe care o ocupă și în timp ne afectează sănătatea.
Duhul Sfânt ne spune prin David că Domnul nu doar ne iartă păcatele, dar ne și vindecă bolile, sugerând că păcatele și boala sunt interconectate. Isus a iertat și păcatele celor pe care i-a vindecat când umbla pe Pământ, tocmai pentru că păcatele sunt de multe ori cauza bolii. Dacă ne dorim să fim mai sănătoși, să căutăm să trăim vieți cât mai curate și să avem o minte sănătoasă care-L slăvește pe Domnul pentru toate lucrurile.
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Domnul meu, că îmi ierți toate păcatele și îmi vindeci toate bolile! În Tine am tot ce am nevoie ca să trăiesc o viață de biruință. Te rog ajută-mă să nu uit că dacă-mi cer iertare sincer, Tu ierți vina păcatului meu și îmi vindeci orice boală, dacă Te rog și cred. Îți mulțumesc și Te slăvesc că nu este nicio boală peste puterea Ta de vindecare și nicio încercare prin care să nu mă poți ajuta să trec cu bine! Slavă Ție în veci, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
15 APRILIE
BUNĂTATEA DOMNULUI NU ARE LIMITE PENTRU CEI CARE-L IUBESC
- Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre, ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; - Psalmii 103:10-11
Ce promisiuni minunate! Dumnezeu știe la ce nivel de sfințenie poate ajunge fiecare dintre noi, în orice etapă a vieții de creștin. Nu suntem o surpriză pentru El, pentru că „nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face” (Evrei 4:13). Tocmai de aceea nu ne cere mai mult decât putem la un moment dat și nici nu ne judecă după aparențe. Domnul știe tot ce se întâmplă în interiorul nostru, precum și în lumea spirituală din jurul nostru și ne judecă reacțiile pe baza tuturor factorilor implicați.
Dacă ne temem de Dumnezeu, nu păcătuim intenționat. Dacă ne găsim plăcerea în trăirea pentru Domnul și urâm păcatul, bunătatea cu care ne tratează Domnul nu are limite. Dumnezeu ne răspunde pe măsura dorinței și a puterii pe care o avem prin Duhul Sfânt de a face binele. Pe măsură ce creștem în părtășia cu Duhul Sfânt și în relația de dependență de ajutorul Lui, vom putea face tot mai mult ceea ce este bine și ca urmare vom beneficia de bunătatea Lui Dumnezeu într-o tot mai mare măsură.
Rugăciune sugerată: Doamne Tată ceresc, Îți mulțumesc din toată inima că nu mă pedepsești după fărădelegile mele, pentru că mă tem de Tine. Bunătatea Ta depășește capacitatea mea de înțelegere și nu pot să Îți mulțumesc îndeajuns pentru tot binele pe care mi L-ai făcut și continui să Îl faci pentru mine. Te laud și Te slăvesc că Îmi ierți păcatele când îmi cer sincer iertare, și Te rog ajută-mă să trăiesc tot mai mult pe placul Tău. Amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
16 APRILIE
DUMNEZEU NE CUNOAȘTE SLĂBICIUNILE ȘI SE POARTĂ CU NOI CA UN TATĂ IUBITOR
- Cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi. Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână. - Psalmii 103:12-14
Dacă David putea spune sub Vechiul Legământ, cât de minunată este iertarea și îndurarea Domnului pentru cei care se tem de El, cu cât mai mult ar trebui noi, care nu mai suntem sub Lege ci sub har, să ne încredem în inima de Tată a Lui Dumnezeu!
Dumnezeu ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine și pentru că este în afara timpului, El știe deja tot ce va face fiecare dintre noi, până va părăsi acest Pământ. Domnul știe cu ce bagaj emoțional, spiritual și genetic am intrat în această lume. Și pentru că este drept și iubitor, ne tratează pe fiecare corect și particularizat, nu în mod standardizat. Pe fiecare ne întâlnește acolo unde suntem și dacă ascultăm de conducerea Lui, putem crește și ajunge să împlinim planul minunat și unic pe care Îl are pentru fiecare în parte.
Rugăciune sugerată: Rugăciune sugerată: Doamne Tată ceresc, Îți mulțumesc și Te slăvesc că nu mă compari cu ceilalți oameni, ci mă tratezi corect, ca un tată iubitor care își cunoaște copilul și știe ce poate și ce nu. Pentru că Tu ști care sunt punctele mele slabe chiar mai bine decât mine, Te rog ajută-mă să îmi înving slăbiciunile și să pot face tot ceea ce acum mi-e greu să fac, ca să pot trăi în ascultare de Tine. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
17 APRILIE
DOMNUL ESTE BUN ȘI MILOS CU CEI CARE TRĂIESC PENTRU EL
- Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El şi îndurarea Lui, pentru copiii copiilor lor, pentru cei ce păzesc legământul Lui şi îşi aduc aminte de poruncile Lui ca să le împlinească. - Psalmii 103:17-18
Ce mult contează unghiul din care privim lucrurile. Dacă ne începem relația cu Domnul, cu analiza a ceea ce vrea Domnul să facem, ne-am putea simți copleșiți. David a avut perspectiva corectă. El a pus accentul pe beneficiile ascultării de poruncile Domnului și nu pe porunci în sine. Și noi, dacă privim la beneficii și realizăm că vom putea avea parte pentru totdeauna de bunătatea Domnului, atât noi cât și toți urmașii noștri care Îl vor urma, ceea ce ni se cere în schimb, pare mult mai ușor de împlinit.
Chiar dacă nu mai suntem sub Legea Vechiului Legământ, nu înseamnă că putem trăi oricum, pentru că în harul și dragostea Sa, Domnul ne iartă. Dumnezeu este dragoste, dar este și drept. Dacă credem că putem iubi și păcatul și pe Isus, ne înșelăm. Dar dacă Îl iubim pe Isus cu toată inima, cu tot cugetul și cu tot ce suntem, nu putem alege să păcătuim. Dimpotrivă, căutăm să facem voia Domnului și ca urmare beneficiem din plin de efectele bunătății și dragostei Sale, indiferent prin ce trebuie să trecem cât timp trăim în această lume care zace în cel rău.
Rugăciune sugerată: Câtă bunătate și dragoste ai pentru mine, Domnul meu, fără ca eu să am vreun merit. Ce minunat este harul Tău, favoarea pe care mi-o acorzi zi de zi! Îți mulțumesc pentru bunătatea și îndurarea Ta care sunt veșnice. Te rog să mă ajuți să Te iubesc mai mult decât orice altceva, să trăiesc pentru Tine și să împlinesc Cuvântul Tău. Te laud și Te slăvesc pentru mila și dragostea Ta, pe care mi le oferi nu doar acum și aici, ci pentru eternitate!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
18 APRILIE
ÎN DOMNUL GĂSIM SINGURA FERICIRE REALĂ ȘI DE DURATĂ
- Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred! Eu zic Domnului: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” - Psalmii 16:1-2
Dumnezeu îi protejează și le oferă siguranță celor care se încred în EL. Este o anumită siguranță pe care o avem atunci când Isus este Domnul vieții noastre, Îl urmăm și ne încredem în El. Nimic nu poate fi mai încurajator decât să știm că, Creatorul întregului Univers ne iubește, este cu noi oriunde ne-am afla, nu este nicio putere peste puterea Lui și ne dorește binele mai mult decât ni-l putem dori noi înșine. Singurul Dumnezeu viu și adevărat vrea să fim ai Lui, să ne înfieze prin jertfa Fiului Său, Isus Cristos și să ne poarte de grijă.
Adevărata fericire o găsim în ascultarea de Domnul. Când știm că Domnul este sursa a tot ceea ce avem nevoie, că nu ne lasă singuri la greu și vrea să se bucure cu noi când ne merge bine, gustăm adevărata fericire. Este acea bucurie pe care o pune Duhul Sfânt în inimile noastre, din momentul nașterii din nou și care, pe măsură ce creștem în părtășia cu Domnul, va deveni tot mai intensă și mai profundă. Dacă aici, putem gusta atâta bucurie și fericire prin Duhul Sfânt, vă imaginați ce ne așteaptă în Rai, pentru totdeauna? Se merită să trăim pentru Domnul și pentru acum dar mai ales pentru eternitate! niciun preț nu e prea mare pentru a ajunge în posesia a ceea ce ne-a pregătit Isus în cer!
Rugăciune sugerată: Doamne Isuse, nu vreau să fiu nicio clipă fără Tine! Tu ești Domnul meu și vreau să trăiesc în ascultare de Tine. Te rog ajută-mă să nu păcătuiesc, pentru că nu vreau să pierd nicio clipă protecția Ta. Ce fericire de neimaginat am găsit în prezența Ta. Și știu că am gustat doar o fărâmă din ce mi-ai pregătit în rai pentru veșnicie! Te rog ajută-mă să-mi schimb tot mai mult mintea prin Cuvântul Tău, ca să mă pot bucura tot mai mult de fericirea prezenței Tale! Îți mulțumesc și Te slăvesc, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
19 APRILIE
DOMNUL ÎI SFĂTUIEȘTE ȘI ÎI ÎNTĂREȘTE PE CEI CARE SE ÎNCRED NEÎNCETAT ÎN EL
- O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţi, o frumoasă moşie mi-a fost dată. Eu binecuvântez pe Domnul, care mă sfătuieşte, căci până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima. Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin. - Psalmii 16:6-8
David era atât de aproape de Domnul, încât valorile materiale erau neimportante pentru el. Era bogat în Domnul. Moștenirea despre care vorbește, este relația minunată pe care o avea cu Dumnezeu. O relație în care Domnul îi vorbea și îl sfătuia inclusiv pe timpul nopții. David a ajuns să audă ce îi spunea Dumnezeu și să înțeleagă gândurile pe care i le punea Domnul în omul interior al inimii.
David ne spune și cum a ajuns să fie atât de aproape de Domnul. Ochii lui spirituali erau „necurmat” (adică fără oprire, neîncetat) îndreptați spre Domnul. Cu alte cuvinte făcea tot posibilul să nu se lase influențat de circumstanțe sau de cei din jur și căuta în mod constant sfatul Domnului. Cât timp reușea, Domnul era la dreapta lui și nici măcar nu se clătina, indiferent prin ce trebuia să treacă.
Rugăciune sugerată: Doamne Te rog ajută-mă să privesc neîncetat la Tine, ca să am siguranța protecției Tale și să înțeleg ce mare bogăție am primit când am devenit copilul Tău. Îți mulțumesc că mă sfătuiești și mă întărești de câte ori atenția mea se concentrează pe Tine. Tu nu mă lași singur(ă), indiferent de situație și îmi arăți cea mai bună soluție pentru toate problemele pe care le aduc înaintea Ta. Te rog ajută-mă să stau aproape de Tine, ca să nu mă clintească nimic de pe calea Ta. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
20 APRILIE
CEI CARE PRACTICĂ BINELE VOR PRIMI SLAVĂ, CINSTE ȘI PACE
- Slavă, cinste şi pace [interioară] vor veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. Căci înaintea Lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului [fără favoritisme arbitrare; înaintea Domnului nicio persoană nu este mai importantă decât alta]. Romani 2:10-11 (între paranteze, traduceri din Biblia Amplificată)
Dacă alegem să facem ceea ce este bine, Domnul ne va da onoarea de a intra în prezența Sa, cinstea de a fi copiii Săi și pacea interioară care vine din siguranța mântuirii, indiferent dacă suntem iudei sau dintre neamuri. Iudeii credeau că vor fi mântuiți indiferent dacă fac voia Domnului sau nu, pentru că s-au născut în poporul Lui Dumnezeu. Pavel clarifică lucrurile, spre binele iudeilor, care au nevoie să creadă în Isus, să se pocăiască și să trăiască în ascultare ca și orice alt om de pe Pământ.
Dumnezeu nu face favoritisme. El este drept și corect în toate și față de toți. Poruncile Lui sunt aceleași pentru toți oamenii de pe planetă, din toate timpurile și toți suntem egali înaintea Domnului, indiferent de nație, gen, poziție socială sau educație.
Nu este suficient ca părinții să-și ducă copilul de mic la biserică și să creadă că dacă „a crescut în biserică” va fi mântuit. Mântuirea este personală și fiecare trebuie să aibă un moment în care Îl invită pe Isus să devină Domnul vieții Sale, se pocăiește de păcate și este născut din nou prin Duhul Sfânt. Ce se întâmplă în inima fiecărui om se vede în comportamentul lui precum și în felul în care vorbește, indiferent cât de bun actor este.
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Doamne că Tu răsplătești alegerile mele corecte, și nu am doar bucuria că fac voia Ta, dar Tu îmi dai pe deasupra, cinste și pace în inimă și îmi permiți să intru în prezența Ta. Nimeni și nimic nu se poate compara cu Tine și cu plinătatea vieții lângă Tine. Îți mulțumesc că toți suntem creația mâinilor Tale, suntem egali și ne iubești la fel! Ce minunate sunt căile Tale! Slavă Ție în veci, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
21 APRILIE
CINE SE APROPIE DE DUMNEZEU ESTE PROTEJAT ȘI FERICIT
- Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. - Psalmii 73:28
Dicționarul definește fericirea ca fiind „starea de mulțumire sufletească intensă și deplină”. Toți (sau aproape toți) ne dorim să fim fericiți și mulțumiți, dar adevărul este că, fără a fi una cu Isus nu putem găsi decât o fericire aparentă, de scurtă durată, care nu poate umple acel gol cu care am fost creați. Este golul menit să fie ocupat de prezența lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt.
Asaf, cel care conducea închinarea pentru regele David, a găsit fericirea adevărată. El a înțeles că în prezența Domnului suntem în cel mai sigur și mai protejat loc posibil și că apropierea de Dumnezeu este sursa mulțumirii depline.
Noi trebuie să dorim să intrăm în „locul de adăpost” pe care ni-L oferă Domnul. Rugăciunea, lauda și închinarea precum și studiul dedicat al Scripturii, sunt cheile potrivite care deschid ușa prezenței Domnului. Dar pentru ca gloria Domnului să coboare peste noi, este important să nu avem păcate pentru care nu ne-am cerut iertare și să fim cu totul predați Lui. Duhul Sfânt Își face simțită prezența în inima care Îl cheamă și Îl dorește cu pasiune.
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Domnul meu pentru bunătatea pe care o reverși peste mine în fiecare zi! Lângă Tine am găsit adevărata fericire și bucuria deplină mă umple când sunt la adăpostul aripilor Tale. Nu-mi doresc nimic mai mult decât să fac voia Ta ca să nu fie nimic între mine și Tine care să mă despartă de prezența Ta. Amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
22 APRILIE
MEDITAȚIA ASUPRA BIBLIEI NE DĂ ÎNCREDERE ÎN DOMNUL ȘI NE FACE FERICIȚI
- Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea şi cine se încrede în Domnul este fericit. - Proverbele 16:20
Cuvântul lui Dumnezeu conține înțelepciunea și sfaturile Domnului, pentru orice situație în care ne-am putea afla în umblarea pe acest Pământ. Indiferent de secolul în care trăim, problemele existențiale sunt aceleași și li se aplică aceleași principii de bază. De aceea studierea și focalizarea gândurilor pe Cuvântul Domnului ne ajută să găsim fericirea.
Putem avea pace și fericire care să dureze, doar atunci când nu ne îngrijorăm, pentru că știm în Cine ne încredem și ce poate să facă Domnul pentru noi. În Cuvântul Lui Dumnezeu găsim tot ce avem nevoie să știm, precum și adevărul pe baza căruia ne putem întări credința care ne dă pacea, mulțumirea și încrederea care stau la baza adevăratei fericiri!
Rugăciune sugerată: Doamne Tată ceresc, numai în Tine am reușit să găsesc adevărata fericire. Îți mulțumesc că mi-ai deschis ochii spirituali, ca să înțeleg adevărul Cuvântului Tău care mă învață cum să trăiesc viața din abundență pe care jertfa Fiului Tău a făcut-o posibilă și pentru mine. Îți mulțumesc că promisiunile de pe paginile Scripturii sunt valabile și pentru mine. Cu cât mă adâncesc mai mult în studiul Cuvântului Tău, cu atât mă încred și mai mult în Tine și gust mai mult din adevărata fericire! Slavă, glorie și mărire Numelui Tău! Aleluia! Amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
23 APRILIE
DACĂ ISUS ESTE PĂSTORUL NOSTRU, NU VOM DUCE LIPSĂ DE NIMIC
- Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; - Psalmii 23:1-2
Pentru că Îl urmăm pe Isus, care este adevăratul nostru Păstor, El ne poartă de grijă, ne ghidează și nu ne lasă să ducem lipsă de nimic. Ce sentiment liniștitor, să știm că atâta timp cât facem voia Domnul și ascultăm de conducerea Lui, nu vom duce lipsă de nimic. Aceasta înseamnă că noi nu mai avem nimic de făcut, că primim totul fără să muncim sau să ne facem partea? Nici oile nu sunt hrănite forțat de păstor. El le conduce pe pășunile mănoase, dar ele trebuie să îl urmeze, să pască iarba și apoi s-o digere, ca să fie cu adevărat hrănite
Domnul ne conduce spre serviciul potrivit, ne dă aptitudinile și puterea de a ne face datoria, dar de noi depinde să îndeplinim sarcinile de servici și îndatoririle pe care le avem. Prin rugăciune și exersarea auzirea vocii Lui Dumnezeu, vom putea beneficia tot mai mult de sfaturile și ghidarea Lui minunată. Apele de odihnă la care ne duce Domnul, reprezintă odihna spirituală, pe are o găsim doar în prezența Duhului Sfânt. Este odihna care vine din credința fermă în dragostea Domnului și în purtarea Lui de grijă.
Rugăciune sugerată: Domnul meu, ce privilegiu am să fiu sub paza și ocrotirea Ta! Să știu că Îți pasă de toate nevoile mele și nu mă lași să duc lipsă de nimic! Te rog ajută-mă să aud ce-mi spui și să identific cu claritate gândurile pe care mi le pui în minte, ca să mă conduci și să mă sfătuiești! Ce odihnă și relaxare găsesc în prezența Ta! Te rog ajută-mă să nu mai las grijile acestei lumi să-mi fure pacea și bucuria pe care le am în Tine! Slavă și mărire Numelui Tău, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
24 APRILIE
ISUS NE RESTAUREAZĂ SUFLETUL ȘI NE CONDUCE PE DRUMUL SPRE CER
- (Domnul) îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte din pricina Numelui Său. - Psalmii 23:3
Viața este tot mai stresantă și avem tot mai multe momente în care avem nevoie de înviorare. Când ne adâncim în studiul și în înțelegerea sensului Cuvântului Lui Dumnezeu, ne întărim credința și primim impulsul de care avem nevoie ca să mergem mai departe.
Când cântăm cu pasiune cântece care Îl laudă pe Domnul, intrăm cel mai ușor în prezența Domnului și putem auzi mai clar sfaturile pe care ni Le dă. Adevărata închinare vine dintr-o inimă smerită care recunoaște atât dependența de Dumnezeu, cât și măreția Lui. Cu cât ajungem să înțelegem mai corect cine suntem noi în Cristos și cine este Domnul în raport cu tot ce ne înconjoară și ni se întâmplă, devenim mai încrezători în viitorul nostru veșnic, suntem mai plini de bucuria și pacea Lui Isus și ne supărăm mai greu.
Viața cu Isus este minunată, dacă ne punem toată încrederea în El!
Rugăciune sugerată: Domnul meu, ești atât de iubitor și îmi arăți atâta milă și înțelegere! De câte ori tristețea sau descurajarea încearcă să-mi umple inima, dacă privesc la Tine și-mi amintesc cât de mult mă iubești, îmi înviorezi sufletul și viața merită din nou trăită! Viața merită cu adevărat trăită, doar cu Tine și prin Tine! Te rog Doamne să mă ajuți să aud mai clar vocea Duhului Sfânt și să nu ratez niciunul dintre sfaturile Sale! Duhule Sfânt, Tu ești cel mai minunat Ajutor, nu mă lași niciodată la greu, și vrei să Te bucuri cu mine, când mi-e bine! Mulțumesc și Te slăvesc Domnul meu, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
25 APRILIE
NU AVEM DE CE SĂ NE TEMEM, CÂND ISUS ESTE PĂSTORUL NOSTRU
- Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. - Psalmii 23:4
Mergem prin „valea umbrei morții” când trecem prin perioadele întunecate, disperate din viață, sau prin locurile periculoase unde pândește pericolul morții, adânci ca o vale, întunecate ca o umbră și periculoase ca moartea însăși. David spune că nici măcar dacă ar trebui să treacă prin ceva atât de cumplit, nu se teme de „niciun rău”, pentru că Dumnezeul Atotputernic, creatorul Universului, este cu el. Nu putem găsi o încurajare mai minunată decât faptul că Domnul este în noi și cu noi, oriunde suntem și prin orice ar trebui să trecem.
Păstorii folosesc toiagul și nuiaua ca să conducă și să ajute oile din turmele lor. Ceea ce suntem tentați să privim ca „obiecte care provoacă durere”, reprezintă de fapt protecție pentru noi și durere pentru cei care ne vor răul. Chiar dacă uneori este nevoie să fim disciplinați, este spre binele nostru, ca să rămânem pe calea dreaptă și să nu ne rătăcim de pe drumul spre cer!
Rugăciune sugerată: Doamne Tată Ceresc, Îți mulțumesc că ești cu mine în orice încercare, în orice loc sau situație periculoasă! Pentru că Tu ești cu mine, nu am de ce să mă tem! Te rog ajută-mă să nu uit nicio clipă că Tu nu mă lași singur(ă) și că protecția Ta mă însoțește mereu. Tu mă ocrotești și mă ferești de rău și nu îngădui nicio ispită peste puterile mele, pentru care să nu fi pregătit și calea de ieșire! Îți mulțumesc pentru dragostea și ajutorul pe care mi-l oferi continuu, ca să pot rămâne lângă Tine! Te rog ajută-mă să fac voia Ta, ca să nu fie nevoie să fiu disciplinat(ă)! Slavă și mărire Ție, în veci, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
26 APRILIE
DOMNUL SE ÎNDURĂ DE NOI ȘI NE FACE FERICIȚI
- Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele. - Psalmii 23:5-6
Domnul are deja pentru noi tot ce avem nevoie material, spiritual și emoțional. Dumnezeu ne-a pregătit un adevărat festin de bunătăți care nu trece neobservat nici de cei care ne vor răul. Și aceștia văd că Domnul ne dă favoare și ne binecuvintează.
Ungerea capului cu untdelemn era semn de bogăție și se practica înaintea unui eveniment important. De asemenea, uleiul era folosit și ca tratament sau pentru prevenirea bolilor sau a paraziților. Ungerea capului și paharul super plin, simbolizează abundență și binecuvântare care ne revigorează când suntem extenuați, și întregul verset arată că mângâierile Domnului ne încântă sufletul mai mult decât orice altceva.
Următorul verset concluzionează efectele a ceea ce spune precedentul că face Domnul pentru noi. Fericirea și îndurarea vor fi cu noi cât vom trăi, dacă „locuim în casa Domnului”, nu doar vizităm din când în când prezența Lui! Când suntem permanent conștienți că Domnul este în noi și în continuu comunicăm cu El în duhul nostru, putem fi siguri că fericirea și mila Lui Dumnezeu sunt o prezență constantă în viața noastră, dar de noi depinde să ne bucurăm de ele. Tatăl ceresc vrea să fim ferm convinși că în mila și dragostea Sa, putem fi fericiți în fiecare zi.
Rugăciune sugerată: Doamne Tată ceresc, Tu nu contenești să mă uimești cu dragostea, bunătatea și binecuvântările Tale! Ești atât de bun și minunat și nimeni și nimic nu poate face pentru mine ce faci Tu! Tu îmi dai favoare până și înaintea celor care-mi vor răul. În marea Ta dragoste, mă mângâi de câte ori sufăr și îmi îndrept gândul spre Tine! Paharul binecuvântărilor mele este plin de dă peste! Cum voi putea să Îți mulțumesc și să Te laud îndeajuns pentru tot ce faci? Glorie Ție în veci, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
27 APRILIE
AVRAAM A CREZUT CE I-A PROMIS DUMNEZEU, ÎN CIUDA EVIDENȚELOR FIZICE
- Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el (Avraam) a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. - Romani 4:18-19
Avraam avea șaptezeci și cinci de ani (Geneza/Gen.12:4) când Domnul i-a spus prima dată că îl va face un neam mare și l-a chemat să plece din țara lui (Haran) și să meargă în țara promisă (Canaan). Au trecut aproximativ 24 de ani până când îngerii Domnului au venit din nou și i-au spus că peste un an, el și Sara vor fi părinți. În toți acești ani, a continuat să creadă fără să fi avut nimic altceva decât promisiunea Domnului. Sara a născut pentru prima dată la nouăzeci de ani și Avram a ajuns tatăl fiului promis la o sută de ani, prin credință împinsă la extrem.
Pentru fiecare dintre noi sunt anumite lucruri care fac parte din planul minunat pe care Domnul îl are pentru viețile noastre și care cer o credință maximă din partea noastră, ca să se întâmple. Chiar dacă felul în care am fost crescuți și educați ne-a deviat de pe drumul pe care vrea Domnul să mergem, dacă vrem să facem voia Lui, Domnul ne va arăta din nou care este drumul pe care ni l-a pregătit și prin credință putem merge pe acel drum până la capăt.
Darurile pe care le-a pus Domnul în noi, sunt acolo și dacă Îl rugăm pe Duhul Sfânt, ne va arăta care sunt și ne va ajuta să creștem în ele. Nimic nu ne poate oferi mai multe satisfacții decât viața trăită pentru Domnul, împlinind chemarea pe care a pus-o peste viața noastră.
Rugăciune sugerată: Te laud Doamne, pentru că m-ai creat o făptură atât de minunată! Tu ai creat totul perfect, inclusiv pe mine și vreau să Te rog să mă ajuți să identific toate darurile pe care le-ai pus în mine și să le folosesc spre slava Ta și spre folosul altora. Vreau să Îi pot binecuvânta și eu pe alții, așa cum și eu am fost binecuvântat(ă) prin darurile pe care Le-ai pus în alții. Te rog ajută-mă să cred că vei face tot ce mi-ai promis. Îți mulțumesc în Numele Lui Isus, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
28 APRILIE
PRIN ÎNVIEREA LUI ISUS AM FOST NĂSCUȚI DIN NOU ȘI MOȘTENIM CERUL
- Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea Lui Isus Cristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. - 1 Petru 1:3-4
Slavă Ție Doamne Tată, pentru îndurarea și dragostea Ta! Tu ne-ai ales și ne-ai transformat prin nașterea din nou, prin Duhul Sfânt, ca să putem fi copiii Tăi pentru totdeauna!
Pentru că Isus a înviat din morți, după ce a plătit cu moartea pentru păcatele noastre, și noi am fost născuți din nou prin credința în El, devenind perfecți în duh. Doar prin această naștere putem moșteni cerul. În Isus, avem o speranță vie, reală, pe care putem conta și o moștenire nealterabilă și pură, a cărei valoare nu scade și nici nu dispare cu trecerea timpului. Aceasta este viața veșnică primită prin jertfa Lui Isus Cristos.
Raiul este locul perfect al creației Lui Dumnezeu, unde nu a existat niciodată niciun păcat, care să-l degradeze sau să-i reducă din valoare. În Rai totul este minunat, sfânt și pur, exact așa cum este Dumnezeu, și acolo vom ajunge toți cei născuți din nou care trăim până la capăt pentru Domnul, în ascultare de Cuvântul Lui.
Rugăciune sugerată: Laudă, cinste și mărire Ție Doamne pentru tot ce ai făcut pentru mine aici și pentru tot ce mi-ai pregătit în cer! Îți mulțumesc că m-ai chemat la Tine și prin Duhul Sfânt m-ai născut din nou. Ce loc minunat mă așteaptă, o locuință cerească, acolo unde nu sunt lacrimi, nici durere, nici nu voi mai suferi din cauza păcatului! Te rog Doamne să mă ajuți să trăiesc pe placul Tău, să ascult de Tine în toate lucrurile, ca să-mi pot petrece veșnicia cu Tine, în bucuria, pacea și fericirea absolută! Îți mulțumesc și Te slăvesc, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
29 APRILIE
AVRAAM A ALES SĂ CREADĂ FĂRĂ SĂ SE ÎNDOIASCĂ DE PROMISIUNEA LUI DUMNEZEU
- El (Avraaam) nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească. De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire”. Romani 4:20-21
Avraam s-a întărit pe sine prin credința lui și a continuat să dea slavă Lui Dumnezeu timp de douăzeci și cinci de ani, până când a văzut împlinirea promisiunii Domnului. Ce extraordinar! În toți acei ani, a refuzat să se îndoiască că va primi ce i s-a promis. Pentru cineva care, până la nouăzeci de ani nu a avut nici un copil, să creadă că urma să aibă atât de mulți urmași, încât să ajungă să fie tatăl multor neamuri și tot Pământul să fie binecuvântat în sămânța lui, era enorm! Și într-adevăr, Isus s-a născut ca om, din urmașii lui Isaac și prin El tot Pământul este binecuvântat!
Avraam știa că Dumnezeu poate împlini ceea ce promite și nimic nu i-a putut clinti această încredere! O astfel de credință în Isus, este socotită de Domnul ca fiind neprihănirea celui care o are. Cine are o astfel de credință, Îl cunoaște pe Domnul lui și nu poate trăi decât curat, împlinind Scripturile.
Rugăciune sugerată: Domnul meu Îți mulțumesc pentru Isaac, fiul promisiunii, prin care și noi neamurile am fost înfiați în poporul Tău. Te rog ajută-mă să am o credință neclintită în promisiunile Tale, cum a avut Avraam! Să pot crede în ceea ce pare imposibil și să nu mă îndoiesc că Tu poți împlini ceea ce ai promis, pentru că nimic nu este imposibil pentru Tine! Slavă Ție în veci, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
30 APRILIE
PRIN CREDINȚA ÎN ISUS SUNTEM CONSIDERAȚI NEPRIHĂNIȚI
- Acum, „i-a fost socotită“ n-a fost scris doar pentru el (Avraam), ci şi pentru noi, cărora urmează să ne fie socotită, nouă, care credem în Cel Ce L-a înviat dintre cei morţi pe Isus, Domnul nostru, Care a fost dat pentru păcatele noastre şi Care a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră. - Romani 4:23-25 (NTLR - Noua Traducere În Limba Română)
Lui Avraam, credința i-a fost socotită ca neprihănire și acest adevăr este valabil și pentru noi. Condiția este ca Isus să fie Domnul nostru și să avem credință în Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morți pe Isus după ce a plătit pentru păcatele noastre, murind în locul nostru, tocmai ca să putem fi socotiți neprihăniți. „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). Dacă puteam fi neprihăniți prin noi înșine, prin propriile noastre fapte bune, Isus nu ar mai fi trebuit să moară. Dar Tatăl Ceresc L-a dat pe Fiul Său, pentru ca noi să putem fi mântuiți și să putem fi cu Domnul nostru în ceruri, pentru totdeauna.
Putem fi neprihăniți, adică curați, fără păcat, doar prin credința fermă în Isus Cristos și în ceea ce a făcut pentru noi. Nu putem crede în Isus, fără să credem în Dumnezeu Tatăl și în Duhul Sfânt, pentru că, toți trei sunt Unul!
Rugăciune sugerată: Doamne Isuse, Îți mulțumesc că ai murit în locul meu și pot avea neprihănirea Ta, pentru că cred în Tine! Îți mulțumesc pentru bucuria de nedescris pe care o am de câte ori mă inundă prezența Duhului Sfânt! Tu Îți respecți promisiunile și pot să mă încred în ceea ce scrie în Cuvântul Tău. Pentru că Tu ai înviat, și eu am viață și iertare de păcate prin Tine! Îți mulțumesc și Te slăvesc din toată inima, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.