Când întregul Pământ se va cutremura și se va întuneca, pentru că Soarele, Luna și stelele nu vor mai străluci, iar cerul se va strânge ca un sul și Isus Își va chema biserica sus la El, pentru cei răpiți va fi pregătită o glorioasă sărbătoare în cer, numită „ospățul nunții Mielului” (Matei 24:29-31, Luca 21:25-28).
Dacă studiem vechile obiceiuri de nuntă la evrei, găsim multe similitudini cu venirea Lui Isus Cristos ca să-și ia Mireasa (Biserica) sus la cer. Începând cu alegerea fiecărui individ, ca să vină la mântuire (devenind parte din Biserica Lui) și până în ziua participării la Nunta Mielului, trupul sau biserica Lui Cristos, trece prin multe etape asemănătoare celor prin care trece o mireasă.
Iată câteva similarități dintre obiceiurile vechi de nuntă la evrei și nunta Domnului cu biserica Lui:
Mai sunt multe detalii și aspecte legate de vechile obiceiuri de nuntă evreiești, însă nu toate sunt o prefigurare a relației dintre Cristos și mireasa Lui, biserica; mai sus am enumerat doar acele aspecte care sunt seamănă semnificativ. Pentru mai multe informații pe acest subiect puteți citi articolul: „Vechile obiceiuri de nuntă la evrei”.
Și acum câteva grupuri de versete care fac referire sau aluzie la faptul că Biserica sau poporul lui Dumnezeu, va fi Mireasa Lui Cristos.
Mai sunt și alte versete în cărțile Rut, Estera, Cântarea Cântărilor și Osea unde sunt prefigurate logodna, ruperea logodnei, răscumpărarea, care printr-un simbolism extraordinar al „relației de căsătorie”, ne arată dragostea, credincioșia și mila Lui Dumnezeu pentru noi poporul Său.
De asemenea Biblia arată că Adam și Eva au fost primii părinți biologici, iar Isus este numit „al 2-lea Adam” (1 Corinteni 15:45-49). Biserica este considerată soția Lui și prin ea, Isus are mai mulți „copii” (născuți din nou, prin Duhul Sfânt) care vor mări „familia Lui Dumnezeu”.
Dacă am înțeles conceptul că trupul Lui Cristos este mireasa Lui, să privim atent versetele care se referă la ospățul nunții Mielului, luate în context, pentru o înțelegere mai profundă.
Să nu uităm că împărțirea Bibliei pe capitole și versete, a fost făcută ulterior scrierii. Apocalipsa, capitolul 18, vorbește despre distrugerea cetății Babilonului ca urmare a ceea ce se întâmpla între zidurile ei și cum vor reacționa cei care au profitat de Babilon la această veste (vs.18-19). Capitolul 19 începe cu reacția celor care vor fi deja în rai la „distrugerea prostituatei celei mari”.
Se va auzi zgomotul unei mari mulțimi „ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice”, care nu pot fi decât cei răscumpărați, care au ajuns în cer după ce au fost ridicați de pe Pământ, la Răpire, așa cum confirmă și versetele următoare.
Mireasa va fi ajuns în cer și ea este biserica! Datorită credincioșiei față de Domnul, i se va da să se „îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat”. Sfinții vor fi ajuns în rai cu o fericire de nedescris, glorificându-L și lăudându-L Domnul și va urma un timp de mare bucurie și sărbătoare.
La timpul hotărât de Dumnezeu, după ce Domnul va fi revenit cu poporul Lui în rai, va urma Nunta Mielului. Având în vedere ce spune Scriptura, precum și din punct de vedere logic, acest eveniment trebuie să aibă loc după Răpire și înaintea Bătăliei finale de la Armaghedon.
Nunta Mielului nu este doar sărbătorirea mesei de nuntă în sine, ea cuprinde mai multe particularități din ceremonia de nuntă evreiască. Domnul a spus clar înainte să se întoarcă în cer, că merge să pregătească un loc pentru ca atunci când va reveni să ne ia cu El, să putem locui împreună cu El.
Când Tatăl va hotărî că a sosit timpul, Îl va trimite pe Fiul Său să Își aducă Mireasa. Și la momentul potrivit, vom sorbi împreună cu Isus, din paharul de vin, despre care a vorbit înainte de răstignirea Sa.
Într-o zi vom bea din același vin cu Isus, la masa Nunții Sale, în Împărăția Lui Dumnezeu! Toți vom lua parte cu El la Nunta Mielului! Într-o anume zi, Mielul Lui Dumnezeu va culege roadele muncii Sale. Datorită dragostei Sale fără limite, noi vom fi răsplata Lui. Pentru „noi” a plătit cel mai mare preț, viața Lui. Și așa cum scria apostolul Ioan:

- Alegerea miresei: Mireasa este aleasă (Ioan 15:16).
- Acordul/„Ketubah”: Când i se cere „mâna” miresei, mirele și tatăl lui îi oferă un pahar de vin (Matei 26:27-28, Luca 22:20).
- Mireasa are dreptul să refuze: Ea nu este obligată să accepte paharul de vin care i se oferă, iar dacă-l refuză, nunta nu va avea loc.
- Prețul miresei: Mirele oferă cel mai mare preț posibil, potrivit statutului social al tatălui său. Mireasa Lui Cristos a fost cumpărată cu cel mai mare preț posibil ( 1 Corinteni 6:19-20, 1 Petru 1:18-19).
- Fidelitatea, credincioșia: Mireasa onorează legământul cu mirele ei și prețul plătit pentru ea. Atât mirele cât și mireasa sunt legați prin legământ și rămân credincioși unul altuia, iar mirele se îngrijește de tot ce are nevoie mireasa Lui (1 Corinteni 11:25-26).
- Mirele: Trebuie să pregătească o casă nouă pentru el și mireasa lui. Casa trebuie să fie la standardele impuse de numele și onoarea tatăl lui ca să primească aprobarea lui (Ioan 14:2-3).
- „Mikvah” sau Botezul dinainte de nuntă: Mireasa va fi scufundată în apă, ca simbol al legământului de nuntă (1 Corinteni 12:13).
- Chemarea la nuntă: Când criteriile au fost împlinite la nivelul standardelor sale, tatăl mirelui stabilește data nunții. Când tatăl începe pregătirile finale pentru nuntă, invitații știu că nunta se apropie. Când totul este gata, mirele merge și-și aduce Mireasa.
- Nunta: Este mai mult o sărbătoare. Începe cu o ceremonie scurtă, după care căsătoria este consumată și urmează masa și petrecerea în sine.
- Ospățul nunții: Mirele și Mireasa beau al doilea pahar de vin împreună și acest ritual se numește „simcha” (Matei 26:29). Toți participanții la nuntă se strâng ca să sărbătorească și să se bucure împreună cu mirii.
Mai sunt multe detalii și aspecte legate de vechile obiceiuri de nuntă evreiești, însă nu toate sunt o prefigurare a relației dintre Cristos și mireasa Lui, biserica; mai sus am enumerat doar acele aspecte care sunt seamănă semnificativ. Pentru mai multe informații pe acest subiect puteți citi articolul: „Vechile obiceiuri de nuntă la evrei”.
Și acum câteva grupuri de versete care fac referire sau aluzie la faptul că Biserica sau poporul lui Dumnezeu, va fi Mireasa Lui Cristos.
- Isaia 54:5 „Căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El Se numeşte Dumnezeul întregului pământ,”
- Isaia 61:10 Mă bucur în Domnul şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu, căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei.
- Isaia 62:5b „Cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa se va bucura Dumnezeul tău de tine.”
- Ieremia 2:1-2 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ‘Du-te şi strigă la urechile cetăţii Ierusalimului: Aşa vorbeşte Domnul: „Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta când erai logodită, când Mă urma în pustie, într-un pământ nesemănat...'”
- Ezechiel 16:8 „Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine, şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostei. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul, Dumnezeu, şi ai fost a Mea!”
- Osea 2:16 „În ziua aceea”, zice Domnul, „Îmi vei zice: ‘Bărbatul meu!’ şi nu-Mi vei mai zice: ‘Stăpânul meu!’'
- Osea 2:19-20 „Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioşie şi vei cunoaşte pe Domnul!”
- Matei 25:1-13 „Atunci, Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci, înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn, dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: ‘Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!’ Atunci, toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: ‘Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.’ Cele înţelepte le-au răspuns: ‘Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă, ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă’. Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: ‘Doamne, Doamne, deschide-ne!’ Dar el, drept răspuns, le-a zis: ‘Adevărat vă spun că nu vă cunosc!’ Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.”
- Marcu 2:19-20 Isus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti. Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei, şi atunci vor posti în ziua aceea.” (de asemenea și în Matei 9:15, Luca 5:34)
- Ioan 3:29 „Cine are mireasă este mire, dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină.”
- Ioan 14:1-3 „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca , acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”
- 2 Corinteni 11:2 „Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Cristos ca pe o fecioară curată.”
- Efeseni 5:27 ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.
- Apocalipsa 19:7-8 „Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor).”
- Apocalipsa 21:2 Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
- Apocalipsa 21:9 Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii a venit şi a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!”
- Apocalipsa 22:17 Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!”
Mai sunt și alte versete în cărțile Rut, Estera, Cântarea Cântărilor și Osea unde sunt prefigurate logodna, ruperea logodnei, răscumpărarea, care printr-un simbolism extraordinar al „relației de căsătorie”, ne arată dragostea, credincioșia și mila Lui Dumnezeu pentru noi poporul Său.
De asemenea Biblia arată că Adam și Eva au fost primii părinți biologici, iar Isus este numit „al 2-lea Adam” (1 Corinteni 15:45-49). Biserica este considerată soția Lui și prin ea, Isus are mai mulți „copii” (născuți din nou, prin Duhul Sfânt) care vor mări „familia Lui Dumnezeu”.
Dacă am înțeles conceptul că trupul Lui Cristos este mireasa Lui, să privim atent versetele care se referă la ospățul nunții Mielului, luate în context, pentru o înțelegere mai profundă.
Să nu uităm că împărțirea Bibliei pe capitole și versete, a fost făcută ulterior scrierii. Apocalipsa, capitolul 18, vorbește despre distrugerea cetății Babilonului ca urmare a ceea ce se întâmpla între zidurile ei și cum vor reacționa cei care au profitat de Babilon la această veste (vs.18-19). Capitolul 19 începe cu reacția celor care vor fi deja în rai la „distrugerea prostituatei celei mari”.
- Apocalipsa 18:21-24 Atunci, un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare şi a zis: „Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit! Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai-marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta şi pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ.”
- Apocalipsa 19:1-4 După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia! Aleluia Domnului, Dumnezeului nostru, sunt mântuirea, slava, cinstea şi puterea! Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei.” Şi au zis a doua oară: „Aleluia! Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin! Aleluia!”
Se va auzi zgomotul unei mari mulțimi „ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice”, care nu pot fi decât cei răscumpărați, care au ajuns în cer după ce au fost ridicați de pe Pământ, la Răpire, așa cum confirmă și versetele următoare.
- Apocalipsa 19:5-9a Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi, care vă temeţi de El, mici şi mari!” Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.) Apoi mi-a zis: „Scrie: ‘Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!’”
Mireasa va fi ajuns în cer și ea este biserica! Datorită credincioșiei față de Domnul, i se va da să se „îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat”. Sfinții vor fi ajuns în rai cu o fericire de nedescris, glorificându-L și lăudându-L Domnul și va urma un timp de mare bucurie și sărbătoare.
- Apocalipsa 7:9-14 După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini, 10 şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!” 11 Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie şi s-au închinat lui Dumnezeu 12 şi au zis: „Amin. Ale Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria în vecii vecilor! Amin.” 13 Şi unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?” 14 „Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii.” Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.
La timpul hotărât de Dumnezeu, după ce Domnul va fi revenit cu poporul Lui în rai, va urma Nunta Mielului. Având în vedere ce spune Scriptura, precum și din punct de vedere logic, acest eveniment trebuie să aibă loc după Răpire și înaintea Bătăliei finale de la Armaghedon.
Nunta Mielului nu este doar sărbătorirea mesei de nuntă în sine, ea cuprinde mai multe particularități din ceremonia de nuntă evreiască. Domnul a spus clar înainte să se întoarcă în cer, că merge să pregătească un loc pentru ca atunci când va reveni să ne ia cu El, să putem locui împreună cu El.
- Ioan 14:2-3 „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”
Când Tatăl va hotărî că a sosit timpul, Îl va trimite pe Fiul Său să Își aducă Mireasa. Și la momentul potrivit, vom sorbi împreună cu Isus, din paharul de vin, despre care a vorbit înainte de răstignirea Sa.
- Marcu 14:24-25 Şi le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi. Adevărat vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua când îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu.”
Într-o zi vom bea din același vin cu Isus, la masa Nunții Sale, în Împărăția Lui Dumnezeu! Toți vom lua parte cu El la Nunta Mielului! Într-o anume zi, Mielul Lui Dumnezeu va culege roadele muncii Sale. Datorită dragostei Sale fără limite, noi vom fi răsplata Lui. Pentru „noi” a plătit cel mai mare preț, viața Lui. Și așa cum scria apostolul Ioan:
„Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!’
Apocalipsa 19:9
Apocalipsa 19:9
Copyright © 2018 E. Cockrell, traducere și adaptare în limba română Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
ALTE MESAJE DESPRE EVENIMENTELE POST-RĂPIRE
CEI 144.000 DE EVREI PECETLUIȚI DIN CARTEA APOCALIPSEI
Pecetea lor este pecetea Lui Dumnezeu, care este Numele Mielului și al Tatălui, scrise pe fruntea lor.
CEI 144.000 DE EVREI PECETLUIȚI DIN CARTEA APOCALIPSEI -VERSETE BIBLICE
Versetele care arată cine sunt cei care vor fi primul rod pentru Dumnezeu și pentru Miel.
ULTIMELE DOUĂ MARI BĂTĂLII
Armaghedon și bătălia de la sfârșitul domniei de 1000 de ani.
A DOUA VENIRE A DOMNULUI ISUS CRISTOS
„A Doua Venire” va avea loc la finalul celor 7 ani ai Necazului cel mare, care vor fi ultimii ani ai epocii bisericii.
BĂTĂLIA DE LA ARMAGHEDON
Ce spune Biblia despre ultima bătălie a acestui veac, dinaintea domniei de o mie e ani.
DOMNUL VA CONDUCE CU UN TOIAG DE FIER
Isus este dragoste, va folosi toiagul doar pentru pedepsirea celor care l-au renegat.
DOMNIA DE O MIE DE ANI SAU MILENIUL
„Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani." - Apocalipsa 20:6
CÂND VA AVEA LOC ȘI CE ESTE ZIUA JUDECĂȚII
La Judecata de Apoi vor fi judecați și creștinii sau doar păcătoșii? Să analizăm ce spune Biblia cu adevărat pe acest subiect.
ALTE MESAJE CU TEME GENERALE DESPRE RĂPIREA BISERICII LA CER
APOSTAZIA BISERICII-MAREA LEPĂDARE DE CREDINTĂ A CREȘTINILOR
Profețiile biblice arată că mulți creștini vor renunța la Isus în evenimentele zilelor din urmă.
CÂTEVA COMPONENTE CHEIE ALE CĂRȚII APOCALIPSA
O privire de ansamblu a componentelor principale prezentate în cartea Apocalipsa.
CÂTEVA CONSIDERENTE CARE NE AJUTĂ SĂ ÎNȚELEGEM CARTEA APOCALIPSA
Cum să studiem această carte ca să fie mai clară.
VENIREA FIULUI OMULUI VA FI CUM S-A ÎNTÂMPLAT IN ZILELE LUI NOE
Ce spune biblia despre starea de păcat a omenirii din vremea lui Noe în corelare cu vremea sfârșitului.
DOI CAI ALBI, DOI CĂLĂREȚI DIFERIȚI LA MOMENTE DIFERITE
Isus nu este călărețul calului alb la prima Pecete, dar El este călărețul calului alb la Armaghedon.
ZIUA DOMNULUI VA VENI „CA UN HOȚ NOAPTEA”
Biblia arată că această expresie face referire la elementul surpriză și nu la faptul că Răpirea sfinților la cer ar fi invizibilă.
VECHILE OBICEIURI DE NUNTĂ LA EVREI & ISUS CRISTOS ȘI MIREASA LUI BISERICA
Arată corelarea distinctă A a tradițiilor de nuntă evreiești cu Răpirea Bisericii, care este Mireasa Lui Cristos.
ISUS VINE PE NORI ȘI ORICE OCHI ÎL VA VEDEA
Când Isus se va arăta pe nori, va fi un eveniment global, vizibil pentru oricine.
ÎN NUMELE LUI ISUS SE VA PLECA ORICE GENUNCHI
Dumnezeu Tatăl va face ca Fiul Său să primească respectul și onoarea cuvenită din partea fiecărui om.
TOȚI VOM FI SCHIMBAȚI ÎNTR-O CLIPĂ, O CLIPEALĂ DIN OCHI
Ce spune de fapt versetul versus felul în care a fost interpretat de obicei?
ȘANSA MÂNTUIRII”- NU VA DURA VEȘNIC
După evenimentul răpirii, va urma doar mânia Lui Dumnezeu, nimeni nu va mai putea să se întoarcă la Cristos.
ESTE POSIBIL CA RĂPIREA SĂ AIBĂ LOC AZI?
Ce evenimente profețite mai trebuie să aibă loc înaintea răpirii sfinților la cer.
ULTIMA TRÂMBIȚĂ
Sunt mai multe trâmbițe menționate în Biblie. Sunt cele 7 speciale despre care a profețit Ioan în Apocalipsa, dar care este cea care va suna la Răpire?
MESAJE DESPRE RĂPIRE
MESAJE EDIFICATOARE