BAZELE BIBLICE PENTRU LEGITIMITATEA FEMEILOR ÎN CONDUCERE, ÎN CADRUL BISERICII
de EILEEN SLATTERY BERGLUND
FEMEI ÎN SLUJIRE - I
Introducere și explicații despre mandatul dat de Dumnezeu omului în Geneza.
Am decis să intitulez acest studiu „Baze biblice pentru legitimitatea femeilor în conducere, în cadrul bisericii” pentru că, eu cred că de fapt tocmai această legitimitate este contestată. În dicționar legitimitatea este explicată ca însușire a ceea ce este „întemeiat pe lege, care se justifică prin lege; legal, drept, acceptat, oficial”.
În timp ce sunt atât de multe biserici care limitează rolul femeilor în poziții de conducere în interiorul lor (iar uneori chiar și în afara bisericii), cred că sunt dovezi ample în Scriptură care să demostreze că această practică este dăunătoare și greșită. Cu alte cuvinte, în timp ce cred cu certitudine că bărbații și femeile sunt diferiți în multe privințe și că fiecare sex este distinct și neschimbat de-a lungul secolelor, nu văd nimic care să motiveze limitarea rolului funcțional al femeilor, doar pentru că sunt femei și nu bărbați.
Pot argumenta faptul că în multe locuri din lumea întreagă și în multe biserici chiar în țara mea natală, Statele Unite ale Americii, este o ierarhizare nelegitimă, o structură bazată pe sex care continuă să limiteze femeile, astfel încât să nu poată funcționa la întreaga capacitate pe care Dumnezeu a pus-o în ele.
Dorința mea este să analizez adevărurile Biblice, care cred că susțin femeile în conducere și le legitimează să funcționeze și să fie parte activă în creșterea Împărăției Lui Dumnezeu.
Înainte să încep, cred că merită să menționez că scriu aceste rânduri, în calitatea de creștină născută din nou, care crede că Biblia este adevărată în totalitatea ei și mă adresez în primul rând unei audiențe de același fel. Nu sunt aici ca să validez autoritatea Bibliei. Dacă continuați să citiți, vreau să știți că ceea ce scriu este ca urmare a acceptării totale a autorității scripturii, pe care de fapt mă bazez în toate punctele pe care le dezvolt.
De asemenea, cu certitudine, nu sunt singura care dezbat acest subiect. Îi apreciez mult pe bărbații și femeile care sunt predecesorii mei în acest domeniu și au deschis acest drum. Dorința mea este să-mi unesc eforturile cu ei ca să demolăm complet această fortăreață a dușmanului.
Vreau să încep prin a pune fundația de bază. În prima carte a Bibliei, în Geneza 1:27-28 găsim narațiunea Creației.
- Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” (Geneza 1:27-28)
Din acest pasaj putem extrage mai multe adevăruri legate de ceea ce ne-a creat Dumnezeu să fim. Și din moment ce nimeni nu are ceva de comentat despre sexul masculin, am să mă concentrez pe sexul feminin. În versetul 27, putem vedea că femeia a fost creată după chipul Lui Dumnezeu. În timp ce versetul începe prin a ne spune că „omul” a fost creat după chipul Lui Dumnezeu, acesta continuă specificând că atât bărbatul cât și femeia au fost creați după chipul Lui Dumnezeu. Deci, la început nu era o structură ierarhică, care să spună că bărbatul era mai bun decât femeia (sau că femeia era mai bună decât bărbatul). Ambii au fost creați după chipul Lui Dumnezeu și împreună trebuiau să reflecte imaginea Lui Dumnezeu pe Pământ.
Mai remarcăm în versetul 28, că Dumnezeu i-a binecuvântat. N-a binecuvântat doar bărbatul, sau doar femeia, I-a binecuvântat pe amândoi. Apoi Dumnezeu le-a vorbit, nu s-a adresat doar unuia dintre ei, ci amândurora. Ceea ce avea Dumnezeu de spus, se aplica în mod egal atât bărbatului cât și femeii. Acum vreau să analizez verbele – cuvintele care exprimă acțiunea – pe care Dumnezeu le-a folosit la adresa lor. Sunt cinci verbe listate: creșteți, înmulțiți-vă, umpleți, supuneți și stăpâniți. Aceste cuvinte ne dau o idee despre ce voia Dumnezeu pentru bărbați și femei, permițându-ne să înțelegem care era intenția și planul inițial.
Deci ce înseamnă aceste cuvinte? Să le luăm pe rând. Majoritatea par foarte clare, dar ca să fim siguri, haideți să le analizăm. Îmi place să cercetez lucrurile în detaliu și vă sfătuiesc să faceți la fel.
Primul verb: CREȘTEȚI. Dacă căutăm în cartea „Exhaustive Concordance of the Bible”, găsim cuvântul în limba originală în care a fost scris Vechiul Testament și anume în ebraică. Acesta este „rabah” și se referă la creștere numerică, adică, a se multiplica, a face mai mulți.
Folosind aceeași metodă de studiu, să continuăm...
Al doilea verb: ÎNMULȚIȚI-VĂ. Cred că știm cu toții ce înseamnă. Înseamnă să multiplici, sau să faci mai mulți / mai multe. În original, în ebraică, e folosit cuvântul „parah”, care înseamnă pur și simplu „a rodi, a cauza rodirea, a fi roditor”. Acum să ne uităm la ce spune dictionarul explicativ al limbii române că înseamnă „a se înmulți”, poate că ne dă mai multă lumină în înțelegerea acestei porunci.
„A se înmulți -- A crește cantitativ sau numeric; a deveni mai mult (mulți); a se multiplica. 2) (despre organisme) A-și mări numărul de exemplare ale speciei prin generare; a se reproduce; a prolifera.”
Al treilea verb: UMPLEȚI. Din nou, în ebraică („male”), înseamnă „a umple”. Când ne uităm în Dex, găsim: „A ocupa, a acoperi o suprafață, o întindere...” sau „a băga înăuntru (până sus)”.
Al patrulea verb: SUPUNEȚI. În ebraică este „kabash” și înseamnă „a conduce, a păstra sub, a aduce sub stăpânire, folosind forța.” În Dex, găsim: „A supune: A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga.”
Al cincilea verb: STĂPÂNIȚI. În ebraică este „radah” și înseamnă „a conduce, a domina, a călca în picioare”. În DEX citim la „A stăpâni: a subjuga, a trona, a domina, a conduce, a poseda, a controla; a exercita autoritatea și stăpânirea...”
S-ar putea ca cele de mai sus să pară prea detaliate pentru dumneavoastră, sau poate că nu. Oricare ar fi situația, am avut un scop în expunerea acestor explicații. Vreau să vedeți că atunci când Dumnezeu a creat bărbatul și femeia după chipul Său, ca să se reflecte pe Sine aici pe Pământ, El le-a și vorbit ambilor spunându-le să facă toate aceste lucruri.
Ați remarcat că în lista femeii (și a bărbatului) cu „ce trebuie făcut”, erau cuvinte de genul:„Supune”, „Forțează”, „Controlează”, „Domină”, „Stăpânește”, „Condu”, „calcă în picioare” și „exercită-ți autoritatea”?
Planul original al lui Dumnezeu, a fost pentru bărbat și femeie, umăr la umăr, ca să reflecte imaginea Lui Dumnezeu aici pe Pământ. Să preia controlul Pământului, să-l domine, să stăpânească peste el. Nu au fost creați ca să stăpânească unul peste celălalt sau să se domine unul pe celălalt, ci trebuiau ca împreună să crească, să se înmulțească și să umple Pământul.
Să revedem aceste versete, acum cu speranța că le vom vedea într-o lumină nouă sau vor fi și mai clare decât până acum.
- „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: 'Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.'” (Geneza 1:27-28)
Deci așa a început totul. Acesta a fost, este și va fi întotdeauna planul Lui Dumnezeu pentru femei (și bărbați). Ca să concluzionăm acest capitol, vreau să știți că, dacă sunteți femeie, atunci cu adevărat sunteți: (1) creată după chipul Lui Dumnezeu, (2) creată ca să reflectați imaginea Lui Dumnezeu aici pe Pământ și (3) aveți toată legitimitatea să vă exersați autoritatea aici pe Pământ. Nu este absolut nici o diferență în mandatul dat de Dumnezeu bărbatului sau femeii. Este într-adevăr o distincție clară de sex, dar nu e nici o distincție în ce privește rolul funcțional sau scopul celor doi. Dacă credeți că bărbatul poate avea autoritate pe Pământ, atunci trebuie să credeți că și femeia poate. Avem nevoie atât de bărbați cât și de femei ca să fim complet funcționali, umăr la umăr, în parteneriat, ca să putem reflecta complet chipul Lui Dumnezeuși să împlinim scopul pentru care am fost creați, aici pe Pământ. Păstrați în minte creația originală a Lui Dumnezeu și mandatul dat de El, pe măsură ce continuăm acest studiu. Învățătura acestei părți a fost destul de ușoară, scurtă și plăcută. Dar știm că lucrurile nu au rămas așa pe măsură ce păcatul a intrat în lume și blestemul păcatului a devenit un factor important. Dar nu vă faceți griji -- planul inițial al Lui Dumnezeu continuă să existe, indiferent ce ați fost învățați despre versetele care limitează rolul femeilor, și întenționez să vă demonstrez asta!
Copyright © Eileen Slattery Berglund - „Scriptural Basis for Legitimacy of Women in Leadership Within the Church”. Traducere C.Pușcaș
FEMEI ÎN SLUJIRE - partea a II-a
Care a fost de fapt planul inițial al Lui Dumnezeu înaintea căderii în păcat.
În prima parte am explicat planul original al Lui Dumnezeu în ce privește creația și mandatul pe care L-a dat bărbatului și femeii. Unul din lucrurile pe care le-am învățat este că cei doi au fost creați după chipul Lui Dumnezeu și împreună au primit un mandat (directivele cu autoritatea de la Dumnezeu) ca să crească, să se înmulțească, să umple Pământul, să-l supună și să-l stăpânească. Am punctat că nu era nici o diferență între mandatul dat bărbatului și cel dat femeii. A fost unul singur dat amândurora. Totul a fost foarte bine, până a intrat păcatul în scenă.
Capitolul al doilea al cărții Geneza, dă mai multe detalii despre crearea bărbatului și a femeii. Bărbatul a fost creat primul de Dumnezeu, iar următoarea a fost femeia. Femeia, a fost creată pornind de la o coastă luată din partea laterală a trupului bărbatului. (Ca o notă marginală – fără să intenționez nimic malițios – consider că este interesant că Dumnezeu a creat femeia dintr-o parte laterală a lui Adam și nu din cap sau picior).
Oricum, revenim la scriptură!
În Geneza 3, aflăm despre „Căderea omului în păcat” și în ce fel păcatul a intrat în scenă. Nu există nici un dubiu că femeia a fost cu adevărat înșelată de șarpe (Satan) și a păcătuit mâncând din pomul din care Dumnezeu le-a interzis să mănânce. (De fapt Dumnezeu i-a spus lui Adam, dar presupun că interdicția a ajuns și la cunoștința Evei, pentru că i-a replicat șarpelui că Dumnezeu a zis să nu mănânce din acel pom. Geneza 3:3) Deci, Eva a fost înșelată și a păcătuit, nesupunându-se Lui Dumnezeu.
Și Adam, care de fapt era cu Eva în tot acest timp (Geneza 3:6) a mâncat din fructul oprit, păcătuind și el ca urmare a neascultării de Dumnezeu. Păcatul a intrat în lume și urmează să aflăm care sunt consecințele acestuia.
Această lucrare nu-și propune să dezbată complexitatea păcatului, așa că voi continua încercând să rămân la subiectul lucrării, și anume, în ce fel toate acestea se relaționează cu femeile în conducere și în slujire în cadrul bisericii.
În Geneza, capitolul 3, Dumnezeu le vorbește lui Adam, Evei (chiar dacă nu e numită specific, pănâ la versetul 20) și foarte curios, și șarpelui/Satanei. Dumnezeu le vorbește și enunță ceea ce numim astăzi, „blestemul”. Haideți să parcurgem aceste versete.
Ce ne spune Biblia de fapt în Geneza 3:14-19. Este un pasaj destul de lung, foarte plin de lucruri interesante, așa că haideți să le analizăm pe rând. Vă rog să aveți răbdare în parcurgerea acestui studiu, pentru că și acesta joacă un rol important în înțelegerea și validarea femeilor în conducere și slujire.
Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale, să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” Geneza 3:14-15.
Este de evidențiat faptul că dușmănia a fost pusă între șarpe/Satan și femeie, nu între acesta și bărbat. Ce înseamnă de fapt dușmănie?
Cuvântul original în ebraică este „eybah” și înseamnă dușmănie sau ură. Dacă citim definiția dușmăniei vedem că înseamnă „starea sau sentimentul de a te opune activ sau a fi ostil față de cineva sau ceva”. Uau! Aceasta înseamnă de fapt, ură intensă și continuă. Și chiar asta și vedem că are loc pentru mult timp. Dumnezeu a continuat enunțând restul blestemului, arătând că această ură va continua între șămânța Satanei și a femeii, iar la sfârșit sămânța femeii va ajunge să zdrobească capul Satanei, cu călcâiul Său. Cu alte cuvinte, această dușmănie nu va putea dura la infinit. Va veni un timp când sămânța umană a Lui Dumnezeu îl va zdrobi pe Satan și-l va învinge.
Vreau să subliniez și să readuc în atenție faptul că această ură intensă și opoziție activă a fost concentrată contra femeii nu a bărbatului. Bărbatul va suferi și el consecințele păcatului neascultării de Dumnezeu, dar cred că este important să vedem ce zic aceste versete cu adevărat.
În versetul 16, Dumnezeu Îi spune femeii: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”
Să ne amintim că în Prima Parte, am dezbătut planul original al Lui Dumnezeu pentru bărbat și femeie, pentru soț și soție și cum li s-a dat mandat ca să stăpânească împreună. Înainte de păcat, nu se spunea nimic despre stăpânirea unuia dintre ei peste celălalt – acesta nu a fost niciodată planul Lui Dumnezeu. Dar ca și consecință a păcatului, vedem că Dumnezeu le-a spus că soțul va stăpâni peste soția sa. Aceasta nu înseamnă că inima sau planul original al Lui Dumnezeu s-au schimbat, ci înseamnă că păcatul vine cu consecințe care sunt opuse dorinței Lui Dumnezeu. (Notă marginală: Dumnezeu nu vrea să păcătuim, tocmai pentru că vrea ce e mai bun pentru noi. Nu vrea să ajungem prinși în consecințele naturale care urmează comportamentul nostru care e contrar voii Sale.)
Cuvintele folosite în versetul de mai sus, sunt specifice pentru soț și soție. Versetul spune că soțul va stăpâni peste soția lui. Nu spune că „bărbații vor stăpâni peste femei”. Repet, pentru că e important să înțelegem aceste lucruri de la început, chiar dacă ulterior vom reveni la ele, pe măsură ce vom studia versetele din Noul Testament care „par” să limiteze femeile în roluri de conducere. Oricum, o concluzie corectă a acestui verset este că, una dintre consecințele păcatului este că, „șoții stăpânesc peste soțiile lor”, și avem dovezi certe că așa a fost (și încă mai este așa în unele locuri) cât timp „blestemul” era încă în vigoare.
Versetele 17-19 arată care sunt consecințele păcatului pentru Adam. Chiar dacă sunt versete importante și merită să fie studiate, pentru că nu au relevanță în rolul femeilor în conducere, vom trece mai departe. Totuși vă recomand să le analizați, ca să fiți convinși că nu doar șarpele/Satan și femeia au suportat consecințele faptului că au păcătuit. Și bărbatul a intrat sub blestem și așa cum spune cartea Romani, linia păcatului duce până la Adam, nu la Eva.
Da, acest fapt are de-a face cu societatea patriarhală și felul în care se înregistra descendența pe linie paternă, dar Biblia spune în Romani 5:12: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…”
Acel „singur om” despre care vorbește Biblia aici este Adam. Sunt multe alte versete care spun același lucru, dar repet, nu este atât de relevant pentru subiectul nostru.
Deci, putem rezuma ce spuneam mai sus la următoarele: - inima și planul original al Lui Dumnezeu nu s-au schimbat din cauza păcatului, dar le-a spus celor care au păcătuit care erau consecințele păcatului lor. La toți trei, Satan, Eva și Adam li s-a spus car sunt consecințele păcatului lor (și cred că pentru Satan a fost păcatul că a manipulat creația preaiubită a lui Dumnezeu – omul!) Chiar după aceste consecințe, numite deseori împreună „blestemul” (Notă marginală: Satan a fost singurul cu adevărat blestemat de Dumnezeu, după cum citim în Geneza 3:15.), nu au urmat nici un fel de justificări sau modele despre cum să stăpânească bărbatul peste femeie. Găsim doar consecința care spune că soțul va stăpâni peste soție.
Pe măsură ce mergem mai departe, în special trecând la ce a spus Domnul Isus și la scrierile lui Pavel din Noul Testament, vom vedea că acest lucru nu va rămâne așa.
Copyright © Eileen Slattery Berglund - „Scriptural Basis for Legitimacy of Women in Leadership Within the Church” - toate drepturile rezervate. Traducere C.Pușcaș
Capitolul al doilea al cărții Geneza, dă mai multe detalii despre crearea bărbatului și a femeii. Bărbatul a fost creat primul de Dumnezeu, iar următoarea a fost femeia. Femeia, a fost creată pornind de la o coastă luată din partea laterală a trupului bărbatului. (Ca o notă marginală – fără să intenționez nimic malițios – consider că este interesant că Dumnezeu a creat femeia dintr-o parte laterală a lui Adam și nu din cap sau picior).
Oricum, revenim la scriptură!
În Geneza 3, aflăm despre „Căderea omului în păcat” și în ce fel păcatul a intrat în scenă. Nu există nici un dubiu că femeia a fost cu adevărat înșelată de șarpe (Satan) și a păcătuit mâncând din pomul din care Dumnezeu le-a interzis să mănânce. (De fapt Dumnezeu i-a spus lui Adam, dar presupun că interdicția a ajuns și la cunoștința Evei, pentru că i-a replicat șarpelui că Dumnezeu a zis să nu mănânce din acel pom. Geneza 3:3) Deci, Eva a fost înșelată și a păcătuit, nesupunându-se Lui Dumnezeu.
Și Adam, care de fapt era cu Eva în tot acest timp (Geneza 3:6) a mâncat din fructul oprit, păcătuind și el ca urmare a neascultării de Dumnezeu. Păcatul a intrat în lume și urmează să aflăm care sunt consecințele acestuia.
Această lucrare nu-și propune să dezbată complexitatea păcatului, așa că voi continua încercând să rămân la subiectul lucrării, și anume, în ce fel toate acestea se relaționează cu femeile în conducere și în slujire în cadrul bisericii.
În Geneza, capitolul 3, Dumnezeu le vorbește lui Adam, Evei (chiar dacă nu e numită specific, pănâ la versetul 20) și foarte curios, și șarpelui/Satanei. Dumnezeu le vorbește și enunță ceea ce numim astăzi, „blestemul”. Haideți să parcurgem aceste versete.
Ce ne spune Biblia de fapt în Geneza 3:14-19. Este un pasaj destul de lung, foarte plin de lucruri interesante, așa că haideți să le analizăm pe rând. Vă rog să aveți răbdare în parcurgerea acestui studiu, pentru că și acesta joacă un rol important în înțelegerea și validarea femeilor în conducere și slujire.
Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale, să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” Geneza 3:14-15.
Este de evidențiat faptul că dușmănia a fost pusă între șarpe/Satan și femeie, nu între acesta și bărbat. Ce înseamnă de fapt dușmănie?
Cuvântul original în ebraică este „eybah” și înseamnă dușmănie sau ură. Dacă citim definiția dușmăniei vedem că înseamnă „starea sau sentimentul de a te opune activ sau a fi ostil față de cineva sau ceva”. Uau! Aceasta înseamnă de fapt, ură intensă și continuă. Și chiar asta și vedem că are loc pentru mult timp. Dumnezeu a continuat enunțând restul blestemului, arătând că această ură va continua între șămânța Satanei și a femeii, iar la sfârșit sămânța femeii va ajunge să zdrobească capul Satanei, cu călcâiul Său. Cu alte cuvinte, această dușmănie nu va putea dura la infinit. Va veni un timp când sămânța umană a Lui Dumnezeu îl va zdrobi pe Satan și-l va învinge.
Vreau să subliniez și să readuc în atenție faptul că această ură intensă și opoziție activă a fost concentrată contra femeii nu a bărbatului. Bărbatul va suferi și el consecințele păcatului neascultării de Dumnezeu, dar cred că este important să vedem ce zic aceste versete cu adevărat.
În versetul 16, Dumnezeu Îi spune femeii: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”
Să ne amintim că în Prima Parte, am dezbătut planul original al Lui Dumnezeu pentru bărbat și femeie, pentru soț și soție și cum li s-a dat mandat ca să stăpânească împreună. Înainte de păcat, nu se spunea nimic despre stăpânirea unuia dintre ei peste celălalt – acesta nu a fost niciodată planul Lui Dumnezeu. Dar ca și consecință a păcatului, vedem că Dumnezeu le-a spus că soțul va stăpâni peste soția sa. Aceasta nu înseamnă că inima sau planul original al Lui Dumnezeu s-au schimbat, ci înseamnă că păcatul vine cu consecințe care sunt opuse dorinței Lui Dumnezeu. (Notă marginală: Dumnezeu nu vrea să păcătuim, tocmai pentru că vrea ce e mai bun pentru noi. Nu vrea să ajungem prinși în consecințele naturale care urmează comportamentul nostru care e contrar voii Sale.)
Cuvintele folosite în versetul de mai sus, sunt specifice pentru soț și soție. Versetul spune că soțul va stăpâni peste soția lui. Nu spune că „bărbații vor stăpâni peste femei”. Repet, pentru că e important să înțelegem aceste lucruri de la început, chiar dacă ulterior vom reveni la ele, pe măsură ce vom studia versetele din Noul Testament care „par” să limiteze femeile în roluri de conducere. Oricum, o concluzie corectă a acestui verset este că, una dintre consecințele păcatului este că, „șoții stăpânesc peste soțiile lor”, și avem dovezi certe că așa a fost (și încă mai este așa în unele locuri) cât timp „blestemul” era încă în vigoare.
Versetele 17-19 arată care sunt consecințele păcatului pentru Adam. Chiar dacă sunt versete importante și merită să fie studiate, pentru că nu au relevanță în rolul femeilor în conducere, vom trece mai departe. Totuși vă recomand să le analizați, ca să fiți convinși că nu doar șarpele/Satan și femeia au suportat consecințele faptului că au păcătuit. Și bărbatul a intrat sub blestem și așa cum spune cartea Romani, linia păcatului duce până la Adam, nu la Eva.
Da, acest fapt are de-a face cu societatea patriarhală și felul în care se înregistra descendența pe linie paternă, dar Biblia spune în Romani 5:12: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…”
Acel „singur om” despre care vorbește Biblia aici este Adam. Sunt multe alte versete care spun același lucru, dar repet, nu este atât de relevant pentru subiectul nostru.
Deci, putem rezuma ce spuneam mai sus la următoarele: - inima și planul original al Lui Dumnezeu nu s-au schimbat din cauza păcatului, dar le-a spus celor care au păcătuit care erau consecințele păcatului lor. La toți trei, Satan, Eva și Adam li s-a spus car sunt consecințele păcatului lor (și cred că pentru Satan a fost păcatul că a manipulat creația preaiubită a lui Dumnezeu – omul!) Chiar după aceste consecințe, numite deseori împreună „blestemul” (Notă marginală: Satan a fost singurul cu adevărat blestemat de Dumnezeu, după cum citim în Geneza 3:15.), nu au urmat nici un fel de justificări sau modele despre cum să stăpânească bărbatul peste femeie. Găsim doar consecința care spune că soțul va stăpâni peste soție.
Pe măsură ce mergem mai departe, în special trecând la ce a spus Domnul Isus și la scrierile lui Pavel din Noul Testament, vom vedea că acest lucru nu va rămâne așa.
Copyright © Eileen Slattery Berglund - „Scriptural Basis for Legitimacy of Women in Leadership Within the Church” - toate drepturile rezervate. Traducere C.Pușcaș
FEMEI ÎN SLUJIRE - partea a III-a
Cum a folosit-o Dumnezeu pe Debora, femeia judecător și proroc
Deși sunt mai multe femei remarcabile, care au făcut istorie, menționate în Vechiul Testament, vreau să mă opresc doar la una dintre ele, și anume la Debora. O consider femeia perfectă pentru a fi dată ca exemplu, în discuția noastră despre legitimitatea femeilor în conducere. Ea apare menționată pe paginile Scripturii, în cartea Judecătorii. Dați-mi voie să vă reamintesc că e vorba de perioada de după căderea omului în păcat, și înainte de moartea și învierea Lui Isus Cristos, și că ceea ce urmează face parte din Biblie!
Înainte să ne uităm specific la ce spune Scriptura despre Debora, vreau să mă asigur că toți cititorii înțeleg ce conține Cartea Judecători și ce însemna a fi „judecător”, în acele vremuri, în acest context.
Cuvântul ebraic folosit pentru judecători (Așa cum apare în Judecători 2:16 „Domnul a ridicat judecători ca să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau.”), este „shapat”, și înseamnă, „a judeca, a guverna, a justifica, a pedepsi”. De asemenea, mai înseamnă și „a acționa ca cel care dă legi, a decide în caz de controverse, a conduce, a executa judecata”. În esență, Cartea Judecători este o cronică a istoriei lui Israel, pe perioada în care țara a fost condusă de o succesiune de Judecători. Era câte un judecător care conducea un număr mai mare sau mai mic de ani și care îndeplinea mai multe sarcini. Dintre acestea, cea mai importantă era cea de a stabili strategia militară de apărare a țării de orice invazie străină. Dumnezeu era Cel care salva poporul lui Israel de dușmanii lui, poporul Îi dădea slavă, dar uita repede de Dumnezeu, și dușmanii atacau din nou țara, iar Dumnezeu îi scăpa din nou, iar se întorceau la Dumnezeu și din nou uitau de El, și istoria se repeta din nou, și din nou....
Judecătorii au fost toți bărbați, cu O SINGURĂ excepție – Debora!
Așa că n-o putem ignora. Nu putem spune că Dumnezeu nu folosește femei niciodată, pentru că avem aici exemplul Deborei. Și era în vremea Vechiului Legământ! Debora este una dintre femeile mele favorite, pe care s-o dau ca exemplu, așa că haideți să vedem ce ne spune Biblia despre ea și rolul ei în istorie.
Din această introducere, aflăm despre Debora că, înainte de toate, este femeie. Dacă nu este clar după ce aflăm numele ei (spun asta din cauza controversei pe tema numelui, dacă este nume de femeie sau de bărbat), atunci e foarte clar din faptul că este soție. Apoi aflăm că este prorociță. În ebraică, rădăcina cuvântului folosit aici este „nabiy” care înseamnă „vorbitor, purtător de cuvânt sau proroc”. În „Webster Dictionary” profetul este definit ca fiind „cineva care aduce mesajele care se crede că vin de la Dumnezeu” sau „cel care e văzut de un grup de ucenici ca fiind autoritatea finală ”.
Dacă continuăm să citim, vedem că Debora conducea poporul lui Israel, la acea vreme. Cuvântul folosit pentru a conduce este același cu cel folosit pentru a judeca („shapat”), pe care l-am definit mai sus.
Doar din acest pasaj, putem vedea că Dumnezeu a pus o femeie la conducerea unei națiuni întregi, și că funcția ei de conducere, includea: a judeca, a guverna, a justifica, a pedepsi, a da legi, a conduce și a rezolva controverse. Debora a fost de asemenea și proroc, deci ea vorbea cu autoritate și revela voia Lui Dumnezeu.
Dacă continuăm să citim versetele care urmează, vom vedea alte situații care arată felul în care Dumnezeu a folosit o femeie chiar în vremurile Vechiului Testament.
Ea conducea judecățile, rezolva disputele (ceea ce confirmă de fapt fișa postului menționată mai sus). De asemenea a convocat un lider militar, numit Barac, i-a prorocit, dându-i o poruncă de la Dumnezeu ca să lupte o anumită luptă și dacă asculta urma să învingă. Barac a replicat spunându-i Deborei:„Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce.” Interesant, ...dar asta e o povestire pentru altă zi.
Debora acceptă să meargă cu Barac la luptă, dar din cauză că Barac n-a avut curaj să meargă doar el în fruntea armatei, i-a spus că victoria contra lui Sisera urma să fie a unei femei. (în final, Iael, altă femeie îl ucide pe Sisera).
Și într-adevăr, Sisera e înfrânt. Iată ce vreau să mai remarc aici, pe lângă ce am spus deja. Vă aduceți aminte că Debora era căsătorită? Da, era căsătorită, dar nu cu Barac! Și uitați ce exemplu, pozitiv, sfânt, inspirat de Dumnezeu, plin de creativitate, al unei femei în slujire/conducere fără soțul ei. Ea s-a dus la luptă cu Barac, nu cu soțul ei, și pentru că au împlinit ce le-a spus Domnul, în felul în care au luptat, victoria a fost câștigată pentru Israel.
Acum, înainte să creadă cineva că scriu aici pentru a le încuraja pe femei să găsească alți bărbați decât pe soții lor ca să lupte alături de ei, sau înainte să credeți că le descurajez pe femei să lucreze în unitate și parteneriat cu soții lor pentru a împlini voia Lui Dumnezeu, dați-mi voie să spun răspicat... Nu fac nimic din cele scrise în fraza anterioară. Tot ce fac este să arăt clar un adevăr din Scriptură despre o femeie (în acest caz, o femeie căsătorită) în conducere, care și-a îndeplinit corect rolul și funcția, și faptul că a avut partener un bărbat care i-a respectat poziția de lider și profeția pe care ea a primit-o de la Dumnezeu și împreună au salvat națiunea și i-au adus slavă Lui Dumnezeu!
Acesta este doar un exemplu despre faptul că dorința inimii Lui Dumnezeu n-a fost niciodată pentru a opri slujirea femeilor. Vom mai găsi multe exemple de femei pe care Dumnezeu le-a ridicat ca să conducă și să contribuie la înaintarea Împărăției Lui Dumnezeu pe Pământ. Când comparăm funcția Deborei cu mandatul care a fost dat inițial atât bărbatului cât și femeii, putem vedea că Debora a operat conform scopului și planului inițial al Lui Dumnezeu. Bărbați și femei, umăr la umăr, conducând împreună și supunându-l pe dușman.
Mulți pastori în zilele noastre nu predică despre Debora. Au mesaje despre Samson, Ghedeon, doar foarte rar e menționată Debora. Se pare că nu se potrivește tiparului lor de gândire care restricționează femeile în conducere. Eu le spun că nu pot declara că femeile nu au voie ocupe poziții de conducere și să spui că „este de la Dumnezeu” dacă avem un exemplu în Scriptură care demonstrează tocmai contrariul. Eu spun că n-o putem ignora pe Debora. Nu poți să schimbi povestea ei sau s-o faci să dispară. Este chiar acolo, în Bibliile noastre, ale tuturor și reflectă inima lui Dumnezeu față de femei. Oare de ce, fetițele și băieții din școala duminicală nu aud povestea acestei remarcabile femei lider? Chiar așa, oare de ce?
Copyright © Eileen Slattery Berglund - „Scriptural Basis for Legitimacy of Women in Leadership Within the Church” - toate drepturile rezervate. Traducere C.Pușcaș
Înainte să ne uităm specific la ce spune Scriptura despre Debora, vreau să mă asigur că toți cititorii înțeleg ce conține Cartea Judecători și ce însemna a fi „judecător”, în acele vremuri, în acest context.
Cuvântul ebraic folosit pentru judecători (Așa cum apare în Judecători 2:16 „Domnul a ridicat judecători ca să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau.”), este „shapat”, și înseamnă, „a judeca, a guverna, a justifica, a pedepsi”. De asemenea, mai înseamnă și „a acționa ca cel care dă legi, a decide în caz de controverse, a conduce, a executa judecata”. În esență, Cartea Judecători este o cronică a istoriei lui Israel, pe perioada în care țara a fost condusă de o succesiune de Judecători. Era câte un judecător care conducea un număr mai mare sau mai mic de ani și care îndeplinea mai multe sarcini. Dintre acestea, cea mai importantă era cea de a stabili strategia militară de apărare a țării de orice invazie străină. Dumnezeu era Cel care salva poporul lui Israel de dușmanii lui, poporul Îi dădea slavă, dar uita repede de Dumnezeu, și dușmanii atacau din nou țara, iar Dumnezeu îi scăpa din nou, iar se întorceau la Dumnezeu și din nou uitau de El, și istoria se repeta din nou, și din nou....
Judecătorii au fost toți bărbați, cu O SINGURĂ excepție – Debora!
Așa că n-o putem ignora. Nu putem spune că Dumnezeu nu folosește femei niciodată, pentru că avem aici exemplul Deborei. Și era în vremea Vechiului Legământ! Debora este una dintre femeile mele favorite, pe care s-o dau ca exemplu, așa că haideți să vedem ce ne spune Biblia despre ea și rolul ei în istorie.
- Judecători 4:4 Pe vremea aceea, judecător în Israel era Debora, prorociţa, nevasta lui Lapidot.
Din această introducere, aflăm despre Debora că, înainte de toate, este femeie. Dacă nu este clar după ce aflăm numele ei (spun asta din cauza controversei pe tema numelui, dacă este nume de femeie sau de bărbat), atunci e foarte clar din faptul că este soție. Apoi aflăm că este prorociță. În ebraică, rădăcina cuvântului folosit aici este „nabiy” care înseamnă „vorbitor, purtător de cuvânt sau proroc”. În „Webster Dictionary” profetul este definit ca fiind „cineva care aduce mesajele care se crede că vin de la Dumnezeu” sau „cel care e văzut de un grup de ucenici ca fiind autoritatea finală ”.
Dacă continuăm să citim, vedem că Debora conducea poporul lui Israel, la acea vreme. Cuvântul folosit pentru a conduce este același cu cel folosit pentru a judeca („shapat”), pe care l-am definit mai sus.
Doar din acest pasaj, putem vedea că Dumnezeu a pus o femeie la conducerea unei națiuni întregi, și că funcția ei de conducere, includea: a judeca, a guverna, a justifica, a pedepsi, a da legi, a conduce și a rezolva controverse. Debora a fost de asemenea și proroc, deci ea vorbea cu autoritate și revela voia Lui Dumnezeu.
Dacă continuăm să citim versetele care urmează, vom vedea alte situații care arată felul în care Dumnezeu a folosit o femeie chiar în vremurile Vechiului Testament.
Ea conducea judecățile, rezolva disputele (ceea ce confirmă de fapt fișa postului menționată mai sus). De asemenea a convocat un lider militar, numit Barac, i-a prorocit, dându-i o poruncă de la Dumnezeu ca să lupte o anumită luptă și dacă asculta urma să învingă. Barac a replicat spunându-i Deborei:„Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce.” Interesant, ...dar asta e o povestire pentru altă zi.
Debora acceptă să meargă cu Barac la luptă, dar din cauză că Barac n-a avut curaj să meargă doar el în fruntea armatei, i-a spus că victoria contra lui Sisera urma să fie a unei femei. (în final, Iael, altă femeie îl ucide pe Sisera).
Și într-adevăr, Sisera e înfrânt. Iată ce vreau să mai remarc aici, pe lângă ce am spus deja. Vă aduceți aminte că Debora era căsătorită? Da, era căsătorită, dar nu cu Barac! Și uitați ce exemplu, pozitiv, sfânt, inspirat de Dumnezeu, plin de creativitate, al unei femei în slujire/conducere fără soțul ei. Ea s-a dus la luptă cu Barac, nu cu soțul ei, și pentru că au împlinit ce le-a spus Domnul, în felul în care au luptat, victoria a fost câștigată pentru Israel.
Acum, înainte să creadă cineva că scriu aici pentru a le încuraja pe femei să găsească alți bărbați decât pe soții lor ca să lupte alături de ei, sau înainte să credeți că le descurajez pe femei să lucreze în unitate și parteneriat cu soții lor pentru a împlini voia Lui Dumnezeu, dați-mi voie să spun răspicat... Nu fac nimic din cele scrise în fraza anterioară. Tot ce fac este să arăt clar un adevăr din Scriptură despre o femeie (în acest caz, o femeie căsătorită) în conducere, care și-a îndeplinit corect rolul și funcția, și faptul că a avut partener un bărbat care i-a respectat poziția de lider și profeția pe care ea a primit-o de la Dumnezeu și împreună au salvat națiunea și i-au adus slavă Lui Dumnezeu!
Acesta este doar un exemplu despre faptul că dorința inimii Lui Dumnezeu n-a fost niciodată pentru a opri slujirea femeilor. Vom mai găsi multe exemple de femei pe care Dumnezeu le-a ridicat ca să conducă și să contribuie la înaintarea Împărăției Lui Dumnezeu pe Pământ. Când comparăm funcția Deborei cu mandatul care a fost dat inițial atât bărbatului cât și femeii, putem vedea că Debora a operat conform scopului și planului inițial al Lui Dumnezeu. Bărbați și femei, umăr la umăr, conducând împreună și supunându-l pe dușman.
Mulți pastori în zilele noastre nu predică despre Debora. Au mesaje despre Samson, Ghedeon, doar foarte rar e menționată Debora. Se pare că nu se potrivește tiparului lor de gândire care restricționează femeile în conducere. Eu le spun că nu pot declara că femeile nu au voie ocupe poziții de conducere și să spui că „este de la Dumnezeu” dacă avem un exemplu în Scriptură care demonstrează tocmai contrariul. Eu spun că n-o putem ignora pe Debora. Nu poți să schimbi povestea ei sau s-o faci să dispară. Este chiar acolo, în Bibliile noastre, ale tuturor și reflectă inima lui Dumnezeu față de femei. Oare de ce, fetițele și băieții din școala duminicală nu aud povestea acestei remarcabile femei lider? Chiar așa, oare de ce?
Copyright © Eileen Slattery Berglund - „Scriptural Basis for Legitimacy of Women in Leadership Within the Church” - toate drepturile rezervate. Traducere C.Pușcaș
FEMEI ÎN SLUJIRE - partea a IV-a
Considerente de bază despre textul Biblic cum a fost scris în original
Înainte să trecem la Noul Testament, în această a patra parte a seriei, vreau să fac câteva afirmații care consider că sunt de bază și acceptate de toți. Pe urmă voi încerca să le aduc la viață într-un mod relevant. Dacă vă lipsește faptul că nu aveți versetele specifice, nu vă faceți griji, încercați să înțelegeți, că deocamdată trebuie să pun fundamentul acestor adevăruri, fără să fie nevoie să scriu o serie de 15 părți. Vom reveni la fiecare verset, în părțile următoare.
Deci, mai întâi să ne amintim că sunt aproximativ 400 de ani între ultima carte a Vechiului Testament și începutul Noului Testament. Cu alte cuvinte, s-au întâmplat multe evenimente în decursul acestor ani, care nu apar în Biblie. Unii istorici numesc acea perioadă „anii tăcuți”, dar indiferent cum numim acei ani, adevărul este clar, evenimentele Noului Testament au loc la 400 de ani după cele scrise în Maleahi, ultima carte a Vechiului Testament. Motivul pentru care aduc acest lucru în discuție, este importanța de a înțelege că Isus nu a fost născut în aceeași cultură din vremea lui Maleahi, sau a oricărei alte cărți din Vechiul Testament. Bineînțeles că unele lucruri au rămas la fel, dar s-au întâmplat multe pe parcursul celor 400 de ani, și ca urmare, cultura s-a schimbat mult. (De exemplu, v-ați oprit vreodată ca să remarcați că în Vechiul Testament nu erau Farisei și nici Saduchei, dar ei sunt foarte prezenți în Noul Testament?) Chiar dacă în Biblie nu sunt scrieri despre această perioadă de 400 de ani, găsim multe informații scrise în cărțile istorice. (Vă amintiți că ați auzit de Împăratul Alexandru cel Mare și despre Imperiul Roman? Da... fac parte din această perioadă. Vreți să știți ce înseamnă Sărbătoarea Luminilor/Hanuka, la evrei? Da, e tot din această perioadă!)
Mă gândeam la un echivalent modern pentru această situație. Acesta ar putea fi, dacă am citi ceva din ce au scris Pelerinii, când au ajuns pe teritoriul Americii și apoi am trece direct la ceva scris în acest an! (2014). Cred că putem fii de acord cu toții că s-au întâmplat multe în istoria Satelor Unite ale Americii din 1620. În timp ce multe lucruri rămân la fel, cultura noastră este total diferită de cea a acelor ani. Acum avem avioane și autovehicule, computere și internet. Avem pop-corn pentru microunde, semafoare și navete spațiale. Nu mai avem sclavi (ca să nu mă contraziceți, pot reformula... sclavia nu mai este legală), femeile pot vota, pot candida în alegeri, se pot căsători cu cine aleg ele. Este o „altă lume”. Vă rog să aveți asta în minte, când citiți versetele din evanghelii și din epistolele lui Pavel.
În al doilea rând, cele patru evanghelii scriu doar pe scurt istoria Lui Isus și a vieții Lui pe Pământ, de la naștere la moartea și învierea Sa. V-ați întrebat vreodată de ce avem patru evanghelii? Oare de ce avem nevoie de patru scrieri pe aceeași temă? Majoritatea cercetătorilor Bibliei sunt de acord că fiecare evanghelie este scrisă într-un mod particular pentru un anumit grup/o anumită audiență. În timp ce cele patru evanghelii sunt de fapt pentru toată lumea, nuanțele fiecăreia dintre ele par să se adreseze mai mult unuia dinte grupurile dominante ale vremii. Puteți studia acest lucru, ca să fiți siguri că nu e doar „idea lui Eileen” (credeți-mă nu e... dar fiți ca „cei din Berea” și verificați ce vă spun! )
Dintre autorii celor patru evanghelii, Matei pare să se adreseze în special evreilor, Marcu pare să scrie mai ales pentru romani, Luca pentru greci, iar Ioan pare să fie cel mai universal dintre toți, adresându-se tuturor în mod egal. Dați-mi voie să spun foarte clar, că eu cred că toate cele patru evanghelii, precum și restul Bibliei sunt Cuvântul Lui Dumnezeu, de inspirație divină și ne este folositor tuturor. Vreau doar să înțelegeți că erau grupuri diferite de oameni care au fost prima audiență a scrierilor Noului testament. Cele trei grupuri principale erau, evreii, romanii și grecii.
Când vom ajunge la celelalte cărți ale Noului Testament, în special la Epistolele scrise de Pavel, e important să remarcăm că au fost scrise către grupuri specifice de oameni, care locuiau într-o anumită locație, la acel moment. Înseamnă asta că aceste cărți ale Bibliei sunt irelevante pentru noi azi? Nu, nu asta spun. Repet încă odată, cred că TOATĂ Scriptura este relevantă pentru noi azi. Ce vreau să spun, sau să așez ca fundament pentru ce voi spune mai târziu, este că trebuie să înțelegem contextul original al cărții pe care o citim, din Biblie. Principiile exprimate rămân valabile de-a lungul anilor, dacă contextul este același.
Cu alte cuvinte, dacă astăzi vă aflați într-o situație similară cu cea din timpurile scrierii, și circumstanțele sunt aceleași, atunci adevărul spus atunci, va continua să se aplice situației dumneavoastră de azi. Să nu uităm că Biblia este Cuvântul Lui Dumnezeu și Cuvântul Lui Dumnezeu acopere mai multe „straturi”. Ce vreau să spun prin „straturi”? Cuvântul Lui Dumnezeu se adresează unor situații specifice, dar de asemenea spune mai multe adevăruri general valabile, care nu sunt atât de specifice.
Să vă explic ce vreau să spun prin asta. Prima dată, un exemplu general pentru acum și apoi mai multe versete, care să confirme ce spun.
Exemplu general: Îi dau unei băiețel câteva fursecuri „nutter butter” (dacă nu știți ce sunt aceste fursecuri, sunt unele care conțin unt de arahide). Mai vin un băiețel și o fetiță, care sunt tare înfometați și nu au nimic de mâncare. L-aș sfătui pe primul băiețel să împartă cu ei fursecurile pe care i le-am dat. L-aș sfătui așa, pentru că dărnicia reflectă inima Lui Dumnezeu. Aceasta este în concordanță cu inima Lui pentru noi, ca noi „să-i punem pe ceilalți înaintea noastră”, pentru că „Dumnezeu îl iubește pe dătătorul voios” și mai sunt mai multe alte adevăruri biblice pe această temă, în toată Biblia.
Oricum, să zicem că circumstanțele se schimbă puțin, chiar dacă situația de ansamblu este aceeași, doar că fetița este atât de alergică la arahide, încât o cantitate infimă o poate ucide. În acest caz, cel mai bun sfat al meu ar fi ca primul băiețel să împartă aceste fursecuri (specifice) doar cu al doilea băiețel, dar sub nici o formă să nu-i dea și fetiței. De fapt, aș fi foarte fermă în acest caz și n-aș accepta altă variantă. Și acest sfat ar reflecta inima Lui Dumnezeu și îl găsim reflectat în multe versete. Cu toate acestea, acest sfat, dacă cel care îl aude nu ia în calcul toate circumstanțele, poate duce la niște concluzii total eronate despre felul în care vrea Dumnezeu să-i tratăm pe ceilalți. Unele concluzii pot fi de genul (a) ni se spune să dăruim doar UNEI singure persoane (b) trebuie să dăruim doar bărbaților nu și femeilor (c) poți fi răutăcios cu unii dar nu cu alții (d) fetele n-ar trebui să mănânce niciodată fursecuri cu unt de alune, etc.
Revenind la comentariul despre „straturi” de mai sus, dacă analizăm toate variantele de circumstanțe ale scenariului de mai sus, putem trage concluzia corectă și adevărată și anume, că nu trebuie să dăruim niciodată vreun aliment care conține arahide, unei persoane care are o alergie la arahide care poate cauza moartea. Dar în același timp vedem clar un alt adevăr general valabil și anume, că „este bine să dăruiești”. În viitor, dacă mă voi afla din nou într-o situație în care să am două fursecuri și doi oameni flămânzi, mă voi putea întreba, „este această situație la fel cu primul exemplu? Al doilea exemplu? Este vreuna dintre aceste persoane alergică la arahide? Oare fursecurile mele conțin arahide?” Prin faptul că-mi pun aceste întrebări, voi putea să discern dacă pot aplica adevărul specific situației sau adevărul general valabil, pentru că circumstanțele specifice sunt diferite de cele originale.
Mergând un pas mai departe, să zicem că primesc trei email-uri în legătură cu această situație specifică. Unul dintre emailuri relatează despre o fată cu alergie la arahide și un băiat care are fursecuri cu unt de arahide. Am să răspund, sfătuind persoana să nu cumva să dea fetei din fursecuri.
Alt email este de la altcineva și este despre o fată care nu are alergie la arahide și un băiat care are fursecuri cu unt de arahide. Îi răspund, că trebuie să-și împartă fursecurile cu fata.
Al treilea email, este de la cu totul altă persoană și este despre o fată care are fursecuri cu unt de arahide și un băiat care nu este alergic la arahide. Îi răspund de asemenea fetei să-și împartă fursecurile cu băiatul.
Mi-am luat timp să scriu toate acestea (și a fost ceva de scris!), ca să evidențiez cât de important este să cunoaștem contextul original al scrisorilor scrise de Pavel. Pe măsură ce vom avansa în subiect, vom vedea că epistolele lui Pavel au fost scrise către biserici diferite care treceau prin situații foarte diferite. Vom vedea că din toate epistolele scrise de Pavel și toate versetele care se referă la femei, sunt de fapt doar câteva care par să pună unele restricții femeilor. A lua o parte dintr-o epistolă pe care a scris-o Pavel (care de fapt vine în contradicție cu ce a scris în alte epistole!) și a încerca s-o aplici, scoasă din context, ca un adevăr universal valabil, nu este ceva înțelept. Ar fi la fel cu încercarea de a lua exemplul de mai sus, drept o interdicție ca băieții să dea din fursecurile lor fetelor. Problema este, dacă vă uitați mai sus, că eu de fapt am sfătuit băiatul că trebuie să împartă fursecurile lui cu fata, în a doua situație! Atunci când vedem că este un conflict aparent între sfaturile date de același apostol (Pavel), cel mai corect este să ne luăm timp să analizăm toate versetele pe această temă, și toate circumstanțele ca să căutăm să aflăm care este cu adevărat inima Lui Dumnezeu pentru femei.
Copyright © Eileen Slattery Berglund - „Scriptural Basis for Legitimacy of Women in Leadership Within the Church” - toate drepturile rezervate. Traducere C.Pușcaș
Deci, mai întâi să ne amintim că sunt aproximativ 400 de ani între ultima carte a Vechiului Testament și începutul Noului Testament. Cu alte cuvinte, s-au întâmplat multe evenimente în decursul acestor ani, care nu apar în Biblie. Unii istorici numesc acea perioadă „anii tăcuți”, dar indiferent cum numim acei ani, adevărul este clar, evenimentele Noului Testament au loc la 400 de ani după cele scrise în Maleahi, ultima carte a Vechiului Testament. Motivul pentru care aduc acest lucru în discuție, este importanța de a înțelege că Isus nu a fost născut în aceeași cultură din vremea lui Maleahi, sau a oricărei alte cărți din Vechiul Testament. Bineînțeles că unele lucruri au rămas la fel, dar s-au întâmplat multe pe parcursul celor 400 de ani, și ca urmare, cultura s-a schimbat mult. (De exemplu, v-ați oprit vreodată ca să remarcați că în Vechiul Testament nu erau Farisei și nici Saduchei, dar ei sunt foarte prezenți în Noul Testament?) Chiar dacă în Biblie nu sunt scrieri despre această perioadă de 400 de ani, găsim multe informații scrise în cărțile istorice. (Vă amintiți că ați auzit de Împăratul Alexandru cel Mare și despre Imperiul Roman? Da... fac parte din această perioadă. Vreți să știți ce înseamnă Sărbătoarea Luminilor/Hanuka, la evrei? Da, e tot din această perioadă!)
Mă gândeam la un echivalent modern pentru această situație. Acesta ar putea fi, dacă am citi ceva din ce au scris Pelerinii, când au ajuns pe teritoriul Americii și apoi am trece direct la ceva scris în acest an! (2014). Cred că putem fii de acord cu toții că s-au întâmplat multe în istoria Satelor Unite ale Americii din 1620. În timp ce multe lucruri rămân la fel, cultura noastră este total diferită de cea a acelor ani. Acum avem avioane și autovehicule, computere și internet. Avem pop-corn pentru microunde, semafoare și navete spațiale. Nu mai avem sclavi (ca să nu mă contraziceți, pot reformula... sclavia nu mai este legală), femeile pot vota, pot candida în alegeri, se pot căsători cu cine aleg ele. Este o „altă lume”. Vă rog să aveți asta în minte, când citiți versetele din evanghelii și din epistolele lui Pavel.
În al doilea rând, cele patru evanghelii scriu doar pe scurt istoria Lui Isus și a vieții Lui pe Pământ, de la naștere la moartea și învierea Sa. V-ați întrebat vreodată de ce avem patru evanghelii? Oare de ce avem nevoie de patru scrieri pe aceeași temă? Majoritatea cercetătorilor Bibliei sunt de acord că fiecare evanghelie este scrisă într-un mod particular pentru un anumit grup/o anumită audiență. În timp ce cele patru evanghelii sunt de fapt pentru toată lumea, nuanțele fiecăreia dintre ele par să se adreseze mai mult unuia dinte grupurile dominante ale vremii. Puteți studia acest lucru, ca să fiți siguri că nu e doar „idea lui Eileen” (credeți-mă nu e... dar fiți ca „cei din Berea” și verificați ce vă spun! )
Dintre autorii celor patru evanghelii, Matei pare să se adreseze în special evreilor, Marcu pare să scrie mai ales pentru romani, Luca pentru greci, iar Ioan pare să fie cel mai universal dintre toți, adresându-se tuturor în mod egal. Dați-mi voie să spun foarte clar, că eu cred că toate cele patru evanghelii, precum și restul Bibliei sunt Cuvântul Lui Dumnezeu, de inspirație divină și ne este folositor tuturor. Vreau doar să înțelegeți că erau grupuri diferite de oameni care au fost prima audiență a scrierilor Noului testament. Cele trei grupuri principale erau, evreii, romanii și grecii.
Când vom ajunge la celelalte cărți ale Noului Testament, în special la Epistolele scrise de Pavel, e important să remarcăm că au fost scrise către grupuri specifice de oameni, care locuiau într-o anumită locație, la acel moment. Înseamnă asta că aceste cărți ale Bibliei sunt irelevante pentru noi azi? Nu, nu asta spun. Repet încă odată, cred că TOATĂ Scriptura este relevantă pentru noi azi. Ce vreau să spun, sau să așez ca fundament pentru ce voi spune mai târziu, este că trebuie să înțelegem contextul original al cărții pe care o citim, din Biblie. Principiile exprimate rămân valabile de-a lungul anilor, dacă contextul este același.
Cu alte cuvinte, dacă astăzi vă aflați într-o situație similară cu cea din timpurile scrierii, și circumstanțele sunt aceleași, atunci adevărul spus atunci, va continua să se aplice situației dumneavoastră de azi. Să nu uităm că Biblia este Cuvântul Lui Dumnezeu și Cuvântul Lui Dumnezeu acopere mai multe „straturi”. Ce vreau să spun prin „straturi”? Cuvântul Lui Dumnezeu se adresează unor situații specifice, dar de asemenea spune mai multe adevăruri general valabile, care nu sunt atât de specifice.
Să vă explic ce vreau să spun prin asta. Prima dată, un exemplu general pentru acum și apoi mai multe versete, care să confirme ce spun.
Exemplu general: Îi dau unei băiețel câteva fursecuri „nutter butter” (dacă nu știți ce sunt aceste fursecuri, sunt unele care conțin unt de arahide). Mai vin un băiețel și o fetiță, care sunt tare înfometați și nu au nimic de mâncare. L-aș sfătui pe primul băiețel să împartă cu ei fursecurile pe care i le-am dat. L-aș sfătui așa, pentru că dărnicia reflectă inima Lui Dumnezeu. Aceasta este în concordanță cu inima Lui pentru noi, ca noi „să-i punem pe ceilalți înaintea noastră”, pentru că „Dumnezeu îl iubește pe dătătorul voios” și mai sunt mai multe alte adevăruri biblice pe această temă, în toată Biblia.
Oricum, să zicem că circumstanțele se schimbă puțin, chiar dacă situația de ansamblu este aceeași, doar că fetița este atât de alergică la arahide, încât o cantitate infimă o poate ucide. În acest caz, cel mai bun sfat al meu ar fi ca primul băiețel să împartă aceste fursecuri (specifice) doar cu al doilea băiețel, dar sub nici o formă să nu-i dea și fetiței. De fapt, aș fi foarte fermă în acest caz și n-aș accepta altă variantă. Și acest sfat ar reflecta inima Lui Dumnezeu și îl găsim reflectat în multe versete. Cu toate acestea, acest sfat, dacă cel care îl aude nu ia în calcul toate circumstanțele, poate duce la niște concluzii total eronate despre felul în care vrea Dumnezeu să-i tratăm pe ceilalți. Unele concluzii pot fi de genul (a) ni se spune să dăruim doar UNEI singure persoane (b) trebuie să dăruim doar bărbaților nu și femeilor (c) poți fi răutăcios cu unii dar nu cu alții (d) fetele n-ar trebui să mănânce niciodată fursecuri cu unt de alune, etc.
Revenind la comentariul despre „straturi” de mai sus, dacă analizăm toate variantele de circumstanțe ale scenariului de mai sus, putem trage concluzia corectă și adevărată și anume, că nu trebuie să dăruim niciodată vreun aliment care conține arahide, unei persoane care are o alergie la arahide care poate cauza moartea. Dar în același timp vedem clar un alt adevăr general valabil și anume, că „este bine să dăruiești”. În viitor, dacă mă voi afla din nou într-o situație în care să am două fursecuri și doi oameni flămânzi, mă voi putea întreba, „este această situație la fel cu primul exemplu? Al doilea exemplu? Este vreuna dintre aceste persoane alergică la arahide? Oare fursecurile mele conțin arahide?” Prin faptul că-mi pun aceste întrebări, voi putea să discern dacă pot aplica adevărul specific situației sau adevărul general valabil, pentru că circumstanțele specifice sunt diferite de cele originale.
Mergând un pas mai departe, să zicem că primesc trei email-uri în legătură cu această situație specifică. Unul dintre emailuri relatează despre o fată cu alergie la arahide și un băiat care are fursecuri cu unt de arahide. Am să răspund, sfătuind persoana să nu cumva să dea fetei din fursecuri.
Alt email este de la altcineva și este despre o fată care nu are alergie la arahide și un băiat care are fursecuri cu unt de arahide. Îi răspund, că trebuie să-și împartă fursecurile cu fata.
Al treilea email, este de la cu totul altă persoană și este despre o fată care are fursecuri cu unt de arahide și un băiat care nu este alergic la arahide. Îi răspund de asemenea fetei să-și împartă fursecurile cu băiatul.
Mi-am luat timp să scriu toate acestea (și a fost ceva de scris!), ca să evidențiez cât de important este să cunoaștem contextul original al scrisorilor scrise de Pavel. Pe măsură ce vom avansa în subiect, vom vedea că epistolele lui Pavel au fost scrise către biserici diferite care treceau prin situații foarte diferite. Vom vedea că din toate epistolele scrise de Pavel și toate versetele care se referă la femei, sunt de fapt doar câteva care par să pună unele restricții femeilor. A lua o parte dintr-o epistolă pe care a scris-o Pavel (care de fapt vine în contradicție cu ce a scris în alte epistole!) și a încerca s-o aplici, scoasă din context, ca un adevăr universal valabil, nu este ceva înțelept. Ar fi la fel cu încercarea de a lua exemplul de mai sus, drept o interdicție ca băieții să dea din fursecurile lor fetelor. Problema este, dacă vă uitați mai sus, că eu de fapt am sfătuit băiatul că trebuie să împartă fursecurile lui cu fata, în a doua situație! Atunci când vedem că este un conflict aparent între sfaturile date de același apostol (Pavel), cel mai corect este să ne luăm timp să analizăm toate versetele pe această temă, și toate circumstanțele ca să căutăm să aflăm care este cu adevărat inima Lui Dumnezeu pentru femei.
Copyright © Eileen Slattery Berglund - „Scriptural Basis for Legitimacy of Women in Leadership Within the Church” - toate drepturile rezervate. Traducere C.Pușcaș
FEMEI ÎN SLUJIRE - partea a V-a
Cum erau tratate femeile în cultura Evreiască a primului secol în antiteză cu comportamentul Domnului Isus față de femei; Răscumpărarea și restaurarea poziției femeii, este parte din ce a câștigat Domnul Isus la cruce
Pe măsură ce studiem versetele din Noul Testament, intrăm imediat în cultura primului secol. Avem mărturia celor patru Evanghelii care ne învață despre cine și cum era Isus, timpul petrecut de El aici pe Pământ, moartea Lui și învierea trupului Său fizic și întoarcerea Lui în Ceruri. Presupun că majoritatea cititorilor mei sunt familiarizați cu conținutul evangheliilor, dar dacă nu e așa, vă rog să citiți măcar una dacă nu mai multe dintre acestea!
Parcurgând aceste scrieri istorice, aflăm că sunt câteva grupuri menționate frecvent: fariseii, saducheii, Grecii, Romanii, neamurile, Evreii, robii, femeile... și mai erau și alte grupuri. Toate acestea ne arată că timpurile s-au schimbat puțin față de Vechiul Testament (așa cum menționam în partea a patra). Au trecut 400 de ani de la sfârșitul Vechiului Testament până la începutul Noului Testament. Unul dintre principalele lucruri istorice care s-au întâmplat în Palestina/Israel și o mare zonă în jurul lor a fost domnia lui Alexandru cel Mare. Era grec și a început să cucerească teritorii după teritorii și a început elenizarea zonei. Aceasta înseamnă că cultura grecilor a început să ia locul celor autohtone. Așa s-a întâmplat și în Israel. Unii evrei au ajuns să fie foarte deschiși, acceptând relaxați cultura elenă, chiar dacă continuau să se identifice cu Legea Mozaică, și acest grup (din aceste motive, precum și din altele) era cunoscut sub numele de saduchei. Un alt grup, se opunea total oricăror influențe grecești și doreau să se țină doar de Legea Mozaică. Acest grup a ajuns să fie cunoscut sub numele de farisei.(Erau mai multe diferențe între saduchei și farisei, nu doar cele legate de ținerea Legii Mozaice)
Ambele grupuri, atât fariseii cât și saducheii, credeau în Legea Mozaică – care conține poruncile date de Dumnezeu lui Moise, dar fariseii au început să adauge la acestea ceea ce ei numeau „Legea orală”, adică instrucțiuni care credeau ei că Dumnezeu le-ar fi dat Lui Moise, verbal, pe lângă legea scrisă. Ei considerau ambele legi ca având aceeași valoare, chiar dacă Legea orală era total creată de om, ca să ajute la explicarea Legii scrise, prin adăugarea de restricții. Intenția fariseilor, a fost nobilă, dar prin ceea ce au făcut au creat mai multe legi (care să ajute la păzirea Legii Mozaice), ajungând să rateze care era cu adevărat inima Lui Dumnezeu și să fie criticați cu fermitate de Domnul Isus.
Deci, în cultura vremii, erau un grup mare de evrei (fariseii nu erau doar un grup religios, ci și politic) care au supradimensionat Legea scrisă a Lui Dumnezeu (toate cele 613 reguli), cu multe adăugiri de reguli și cerințe, precum și cu explicații despre ce însemnau cu adevărat aceste legi. Acest pachet al Legii Orale este scris în această perioadă, sub numele de Talmud, în Iudaism, în caz că doriți să faceți un studiu mai profund. Deși se spune că Talmudul are 2711 pagini, în realitate, dacă este să fie tipărit într-un format standard, ajunge de fapt la peste 6000 de pagini. Deci, vă dați seama că este vorba despre multe explicații și adăugiri la Legea Mozaică, și de aceea Isus îi critica! Vă rog să nu uitați că Isus nu a păcătuit niciodată și totuși, potrivit fariseilor, a încălcat unele din legile lor. Dar aceste legi erau făcute de oameni, nu erau legile date de Dumnezeu.
Să citim ce spune capitolul 23 din Matei, ca să vedem ce a crezut Isus despre practicile fariseilor. Este un capitol întreg despre „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici!” Veți vedea că începe cu Isus spunându-le ucenicilor Săi și mulțimilor (versetele 1 și 2) că „Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise.” și continuă cu fraze pline de putere, criticându-i foarte clar.
Dumnezeu i-a dat poruncile lui Moise, dar nu le-a spus niciodată fariseilor să inventeze toate acele legi adiționale și să fie atât de mândri în auto-neprihănirea lor falsă, pentru că le păzesc. Vă rog să vă luați Biblia, sau să căutați în Biblia de pe computer, și să citiți acest capitol. Vreau să vedeți cât de imens era acest sistem religios făcut de om, și cât de mult îl ura Isus. (Isus continua să-i iubească pe farisei și mulți s-au pocăit și au crezut în El, dar Isus ura „duhul” fariseilor, care NU era Duhul Lui Dumnezeu și care conducea „legea” lor. )
Isus a enumerat multe din regulile făcute de om, ale fariseilor , dar haideți să privim mai atent doar la UNELE dintre acestea, referitoare la femei. (Nu sunt cărturar evreu, și nu pretind că înțeleg profunzimea Talmud-ului, dar citatele de mai jos le scriu așa cum le-am găsit și le puteți căuta dacă doriți să fiți siguri că sunt așa.)
Mai bine să fie arse cuvintele Torei, decât să fie date unei femei. Sotah, 10a
Oricine își învață fiica Tora, o învață obscenități. Sotah, 21b
Nu are nimeni de ce să salute o femeie. (Talmud Berakhot 43b)
Poate o altă ilustrare elocventă ar fi dacă comparăm cum în Leviticul (carte din Legea Mozaică dată de Dumnezeu prin Moise) vorbește despre faptul că o femeie este considerată necurată timp de 7 zile de la începerea ciclului menstrual lunar, iar în Talmud , datorită numeroaselor adăugiri făcute de om, această perioadă se extinde la 14 zile, după care femeia trebuie să facă o baie ceremonială de curățire.
Alt exemplu vine sub forma unei rugăciuni de dimineață. Această rugăciune mai este și azi rostită de mulți (nu de toți) evrei din diferite țări ale lumii.
„Binecuvântat ești Tu, o Doamne, că nu m-ai făcut să fiu parte dintre neamuri.
Binecuvântat ești Tu, o Doamne, că nu m-ai făcut sclav.
Binecuvântat ești Tu, o Doamne, că nu m-ai făcut femeie.”
(O mică ironie: Să ne amintim cele de mai sus, când citim ce le scrie Pavel Galatenilor și anume: „Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.”)
Cred că începeți să înțelegeți că Iudaismul nu mai este același lucru cu Legea Mozaică care cuprindea poruncile pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise, pentru poporul evreu.
Așa deci, într-o astfel de perioadă s-a născut Isus și și-a început lucrarea publică după 30 de ani.
Să ne reamintim ce spuneam mai devreme și ceea ce este un principiu cheie al Creștinismului, și anume, faptul că Isus nu a păcătuit niciodată. El a umblat pe Pământ ca om, a fost și este Dumnezeu. Cât timp a fost pe Pământ a făcut totul perfect, conform inimii Lui Dumnezeu. Cea mai bună cale pentru noi, ca să vedem inima Lui Dumnezeu, același Dumnezeu care a vorbit bărbatului și femeii în Geneza 1... este să ne uităm la Isus. Să urmărim cum s-a purtat, ce a făcut, ce nu a făcut și să ascultăm ce a avut de spus.
Ca să reducem totul la esență, oamenii care trăiau pe Pământ la începutul slujirii Lui Isus, erau sau evrei sau dintre neamuri. Cei care erau evrei, făceau tot posibilul ca să păzească ceea ce ei credeau că era credința lor Iudaică. Oricum, așa cum am spus deja, Fariseii au adăugat propria lor lege, la Legea Lui Dumnezeu și monitorizau respectarea ei, destul de agresiv de către concetățenii lor, și ca urmare un număr mare de evrei vocali și puternici au ajuns doar să urmeze această religie numită Iudaism. De aceea urmează să vedem o schimbare radicală, pentru că Isus nu a venit pe Pământ ca să propovăduiască inima Iudaismului... El era pe Pământ ca să propovăduiască inima Lui Dumnezeu și să împace omenirea (care include bărbații și femeile) cu Dumnezeu și să restaureze mandatul original pe care omul l-a primit de le El.
Să vedem acum, cum trata Isus femeile. Pentru economie de timp, presupun că majoritatea sunteți familiarizați cu ce urmează, dar în caz contrar, la fiecare exemplu am să anexez măcar o referință biblică. (notă: sunt multe alte versete decât cele pe care le menționez, referitoare la cele ce urmează.)
Isus se adresa femeilor în mod direct. (Ioan 11- Marta, după moartea lui Lazăr; Ioan 4:7-26, femeia de la fântână.)
Isus a vindecat femei. (Matei 7:14-15, vindecarea de febră a soacrei lui Petru)
Isus le-a lăsat pe femei să învețe și să asculte învățăturile Lui. (Luca 10:38-42, Maria și Marta conversau cu Isus și-L ascultau. )
Isus le dădea voie femeilor să vorbească cu El , le asculta și le răspundea. (Matei 15:21-28, credința femeii cananite.)
Isus le permitea femeilor să se atingă de El. (Matei 9: 20-22, femeia cu scurgerea de sânge.)
Isus apăra femeile. (Ioan 8:1-11, femeia acuzată de adulter, pe care voiau s-o ucidă cu pietre)
Isus a inclus femei în pildele pe care le dădea (Luca 15:8-10, femeia și banul pierdut)
Isus a ales femeile și a avut încredere în ele ca să fie primii martori ai învierii Sale. (Ioan 20:10-18)
Isus a trimis o femeie ca să fie primul evanghelist/mesager/purtător al mesajului Evangheliei. (Ioan 20:17)
(Cu excepția ultimului exemplu listat mai sus, celelalte nu se referă direct la rolul de conducere. Nu vă faceți griji, aici doar pun fundația pentru ceea ce urmează și este important să vedem inima Lui Dumnezeu față de femei în contradicție cu regulile făcute de oameni, care limitau și degradau femeile, în acea vreme). Isus nu avea nici o problemă să vorbească cu femeile și să le asculte. Nu s-a temut să le atingă și le lăsa să șadă lângă El și să învețe de la El. Isus a arătat toată inima Lui Dumnezeu și acțiunile Lui erau sută la sută conform caracterului Lui Dumnezeu. E important să ne amintim toate acestea când începem să studiem unele dintre epistolele scrise de Pavel.
Ne dorim să păstrăm inima lui Dumnezeu intactă, pe măsură ce evaluăm cuvintele scrise în epistole. Dacă trebuie să alegem, vrem să ne asigurăm că interpretarea noastră a ceea ce a scris Pavel este conformă cu caracterul Lui Dumnezeu și nu cu cel al fariseilor și a culturii bisericii lor.
Înainte să închei această secțiune, vreau să mai adaug că mulți au folosit faptul că Isus a ales 12 bărbați care să devină ucenicii/apostolii Săi (apostol înseamnă „cel trimis”, așa că au început ca ucenici și au devenit apostoli), ca să concludă că femeile nu pot fi în slujire. Pentru mine, această idee este chiar ridicolă și total irelevantă (doar pentru că Isus a ales bărbați, asta nu înseamnă că femeile nu pot fi în slujba Lui) dar, din moment ce sunt atâția care agreează această idee, voi spune doar atât: într-adevăr, Isus a ales bărbați, ÎNAINTE de cruce și ÎNAINTE de răscumpărarea omenirii. Când era pe Pământ, a acționat conform tradițiilor, cât de mult a fost posibil, fără să contrazică inima Lui Dumnezeu. Oricum, după CE S-A ȘFÂRȘIT lucrarea Sa de la cruce, răscumpărarea a putut să înceapă. După ce a murit, prima persoană căreia a ales să I se arate și pe care s-o TRIMITĂ să ducă vestea învierii Sale, a fost o femeie! (Acest fapt a fost o schimbare radicală și o „mișcare riscantă”, pentru că cultura vremii încă nu considera că o femeie putea fi un martor credibil.) Dar Dumnezeu nu e așa.
Isus a venit pe Pământ, a murit pe cruce în locul nostru pentru toate păcatele noastre trecute, prezente și viitoare, a înviat din nou, a învins moartea și s-a întors în Ceruri. Prin ceea ce a făcut, Isus ne-a împăcat cu Dumnezeu pe toți cei care credem în El și a plătit prețul păcatului de la originea lui, când primul păcat a fost comis în grădina Edenului. Anulând păcatul și blestemul care a urmat păcatul, Isus a făcut posibil ca planul original al Lui Dumnezeu, să revină pe Pământ.
Poate ar fi bine să revenim la Geneza 1 (sau la prima parte a acestei serii) ca să recitim care era planul original al Lui Dumnezeu pentru Pământ și omenire. Cred că Maria, plecând de la mormânt și mergând să spună ucenicilor vestea , arată clar revenirea la mandatele date în Geneza 1, bărbatului și femeii.
Copyright © Eileen Slattery Berglund - „Scriptural Basis for Legitimacy of Women in Leadership Within the Church” - toate drepturile rezervate. Traducere C.Pușcaș
FEMEI ÎN SLUJIRE - partea a VI-a
Duhul Sfânt este același pentru femei și bărbați
Vreau să trec la cartea Faptele Apostolilor. Cei mai mulți, când se gândesc la această carte a Bibliei, se gândesc la Duhul Sfânt. Și chiar asta vreau să facem. Este un Duh Sfânt diferit pentru bărbați și pentru femei? Duhul Sfânt s-a coborât cu putere doar peste bărbați, nu și peste femei? Ce spun alte pasaje despre Duhul Sfânt? Este vreun verset care să se refere doar la bărbați și nu și la femei? Care e partea Duhului Sfânt în noi, ca slujitori/lucrători pentru Dumnezeu?
Când Isus a vorbit cu ucenicii Săi, le-a spus că va pleca curând, dar că plecarea Lui este spre binele lor, pentru că, după plecarea Sa, va veni Mângâietorul și va locui în ei. Se referea la Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt este Dumnezeu și exista de la început (este menționat din prima carte, Geneza), a fost parte din „noi” („nostru”, „noastră”) când Dumnezeu a spus „Să facem om (parte bărbătească şi parte femeiască ) după chipul Nostru, după asemănarea Noastră;”. Dar vedem că Domnul Isus le vorbește ucenicilor despre Duhul Sfânt, într-o lumină nouă.
Isus a suflat peste ei spunând: „Luați Duh Sfânt.”, în Ioan 20:22. Apoi, după ce a făcut asta, Isus cel Înviat, le spune „să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui,” (Duhul Sfânt) (Faptele Apostolilor 1:4). Oare de ce le-a mai spus să aștepte, dacă El suflase deja peste ei spunându-le să ia Duh Sfânt?
Pentru că Isus știa că Duhul Sfânt trebuia să vină cu altă însărcinare, decât ce au primit ei. El știa că, chiar dacă aveau în ei Duhul Sfânt, pentru că credeau că Isus este Mesia, aveau nevoie să fie „echipați” și „umpluți de puterea” Duhului Sfânt ca să poată duce mai departe slujirea pe care au primit-o și să pună bazele Bisericii.
Din primul capitol al cărții Faptele Apostolilor, versetul 14, aflăm că femeile erau prezente, împreună cu apostolii, cu frații și Mama Lui Isus. Deci, când citim în capitolul 2 despre ziua Cincizecimii (când Duhul Sfânt s-a coborât cu adevărat ca să-i umple de putere și să-i echipeze), găsim răspunsuri la întrebările de mai sus.
Și chiar așa s-a întâmplat. Duhul Sfânt a fost turnat peste ei și i-a umplut atât pe bărbați cât și pe femei, fără deosebire și în mod egal. A fost atât de incredibil ce s-a întâmplat, încât probabil din această cauză, „impulsivul” Petru (descrierea mea) a trebuit să se ridice și să predice!
Chiar dacă acesta este un studiu succint despre Duhul Sfânt, vreau să arăt că chiar de la începutul coborârii Duhului Sfânt, femeile erau acolo unde erau bărbații și erau 100% parte a ceea ce s-a întâmplat și au fost umplute de Duhul Sfânt la fel ca și bărbații, primind aceeași putere și aceleași beneficii ca și ei. Nicăieri în Scriptură nu găsim vreo diferențiere a Duhului Sfânt ca fiind unul pentru bărbați și un altul pentru femei. Așa cum este un singur Dumnezeu Tată pentru toată omenirea, un singur Isus pentru toată omenirea, la fel este un singur Duh Sfânt pentru toți oamenii. Și, așa cum jertfa Lui Isus pe cruce, nu a adus mântuirea și plata pentru păcate, doar pentru bărbați, tot așa nici Duhul Sfânt nu oferă daruri și putere doar pentru bărbați. Scopul venirii Duhului Sfânt peste ei (și peste noi) a fost tocmai ca să dea puterea și darurile necesare, pentru slujirea în Via Domnului. Dacă vrea cineva să susțină că femeile nu pot îndeplini anumite roluri în slujire, va trebui să demonstreze că Duhul Sfânt dat femeilor este o versiune limitată a Acestuia, căruia Îi lipsește unele din darurile și puterea care sunt în Duhul Sfânt dat bărbaților.
Biblia nu face o astfel de diferențiere.
Deci, când dezbatem tema legitimității biblice pentru femei în slujirea de conducere, în cadrul bisericii, sunt doar două pasaje din vastele scrieri din Epistolele Lui Pavel (și din întreaga Biblie, de fapt) care sunt folosite ca să se susțină faptul că femeilor nu li se dă voie să conducă sau să vorbească în biserică. Oricum, eu cred că aceste versete au fost înțelese și oferite ca învățătură, în mod greșit, și nu sunt de fapt ceea ce voia Pavel să spună și nici nu arată inima Lui Dumnezeu referitor la rolul femeii. Vom ajunge la acele pasaje în următoarele părți și acolo voi scrie toate argumentele mele care legitimează femeile în conducere, chiar luând în considerare și acele pasaje.
Copyright © Eileen Slattery Berglund - „Scriptural Basis for Legitimacy of Women in Leadership Within the Church” - toate drepturile rezervate. Traducere C.Pușcaș
Când Isus a vorbit cu ucenicii Săi, le-a spus că va pleca curând, dar că plecarea Lui este spre binele lor, pentru că, după plecarea Sa, va veni Mângâietorul și va locui în ei. Se referea la Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt este Dumnezeu și exista de la început (este menționat din prima carte, Geneza), a fost parte din „noi” („nostru”, „noastră”) când Dumnezeu a spus „Să facem om (parte bărbătească şi parte femeiască ) după chipul Nostru, după asemănarea Noastră;”. Dar vedem că Domnul Isus le vorbește ucenicilor despre Duhul Sfânt, într-o lumină nouă.
Isus a suflat peste ei spunând: „Luați Duh Sfânt.”, în Ioan 20:22. Apoi, după ce a făcut asta, Isus cel Înviat, le spune „să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui,” (Duhul Sfânt) (Faptele Apostolilor 1:4). Oare de ce le-a mai spus să aștepte, dacă El suflase deja peste ei spunându-le să ia Duh Sfânt?
Pentru că Isus știa că Duhul Sfânt trebuia să vină cu altă însărcinare, decât ce au primit ei. El știa că, chiar dacă aveau în ei Duhul Sfânt, pentru că credeau că Isus este Mesia, aveau nevoie să fie „echipați” și „umpluți de puterea” Duhului Sfânt ca să poată duce mai departe slujirea pe care au primit-o și să pună bazele Bisericii.
Din primul capitol al cărții Faptele Apostolilor, versetul 14, aflăm că femeile erau prezente, împreună cu apostolii, cu frații și Mama Lui Isus. Deci, când citim în capitolul 2 despre ziua Cincizecimii (când Duhul Sfânt s-a coborât cu adevărat ca să-i umple de putere și să-i echipeze), găsim răspunsuri la întrebările de mai sus.
- Faptele Apostolilor 2:1-21 În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. 2 Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. 3 Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. 4 Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. 5 Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. 6 Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. 7 Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni? 8 Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? 9 Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, 10 Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirene, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi, 11 cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” 12 Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?” 13 Dar alţii îşi băteau joc şi ziceau: „Sunt plini de must!” 14 Atunci, Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele! 15 Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. 16 Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: 17 „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri! 18 Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci. 19 Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum; 20 soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită. 21 Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”
Și chiar așa s-a întâmplat. Duhul Sfânt a fost turnat peste ei și i-a umplut atât pe bărbați cât și pe femei, fără deosebire și în mod egal. A fost atât de incredibil ce s-a întâmplat, încât probabil din această cauză, „impulsivul” Petru (descrierea mea) a trebuit să se ridice și să predice!
Chiar dacă acesta este un studiu succint despre Duhul Sfânt, vreau să arăt că chiar de la începutul coborârii Duhului Sfânt, femeile erau acolo unde erau bărbații și erau 100% parte a ceea ce s-a întâmplat și au fost umplute de Duhul Sfânt la fel ca și bărbații, primind aceeași putere și aceleași beneficii ca și ei. Nicăieri în Scriptură nu găsim vreo diferențiere a Duhului Sfânt ca fiind unul pentru bărbați și un altul pentru femei. Așa cum este un singur Dumnezeu Tată pentru toată omenirea, un singur Isus pentru toată omenirea, la fel este un singur Duh Sfânt pentru toți oamenii. Și, așa cum jertfa Lui Isus pe cruce, nu a adus mântuirea și plata pentru păcate, doar pentru bărbați, tot așa nici Duhul Sfânt nu oferă daruri și putere doar pentru bărbați. Scopul venirii Duhului Sfânt peste ei (și peste noi) a fost tocmai ca să dea puterea și darurile necesare, pentru slujirea în Via Domnului. Dacă vrea cineva să susțină că femeile nu pot îndeplini anumite roluri în slujire, va trebui să demonstreze că Duhul Sfânt dat femeilor este o versiune limitată a Acestuia, căruia Îi lipsește unele din darurile și puterea care sunt în Duhul Sfânt dat bărbaților.
Biblia nu face o astfel de diferențiere.
Deci, când dezbatem tema legitimității biblice pentru femei în slujirea de conducere, în cadrul bisericii, sunt doar două pasaje din vastele scrieri din Epistolele Lui Pavel (și din întreaga Biblie, de fapt) care sunt folosite ca să se susțină faptul că femeilor nu li se dă voie să conducă sau să vorbească în biserică. Oricum, eu cred că aceste versete au fost înțelese și oferite ca învățătură, în mod greșit, și nu sunt de fapt ceea ce voia Pavel să spună și nici nu arată inima Lui Dumnezeu referitor la rolul femeii. Vom ajunge la acele pasaje în următoarele părți și acolo voi scrie toate argumentele mele care legitimează femeile în conducere, chiar luând în considerare și acele pasaje.
Copyright © Eileen Slattery Berglund - „Scriptural Basis for Legitimacy of Women in Leadership Within the Church” - toate drepturile rezervate. Traducere C.Pușcaș
FEMEI ÎN SLUJIRE - partea a VII-a
Ce spune de fapt 1 Timotei 2:8-15.
Înainte de a începe cu dovezile care arată că aceste pasaje nu limitează femeile în conducere, dați-mi voie să reamintesc câteva considerente generale.
În primul rând, vreau să spun, că atunci când e vorba de Biblie și de corecta înțelegere a ceea ce intenționează să spună Scriptura, ce e scris „nu este o problemă, decât dacă este o problemă”. Ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun că dacă nu sunteți direct afectată, adică nu sunteți chemată (sau dacă sunteți bărbat, dacă nu e afectată o persoană apropiată-fiică, soție, rudă) la a sluji ca femeie într-un rol de conducere în biserică, aceste versete care par că limitează femeia (și care sunt folosite de mulți ca argument, în acest scop), nu sunt o „problemă” pentru dumneavoastră. Nu aveți o problemă să credeți învățătura „normală” primită până acum, care pare să spună că femeile sunt egale în valoare cu bărbații dar nu și în rolurile din Împărăția Lui Dumnezeu. Oricum, dacă sunteți chemată să slujiți în conducere, în trupul Lui Cristos și știți că Dumnezeu v-a dat daruri care sunt pentru lucrarea de conducere, atunci, aceste pasaje sunt o problemă importantă.
Așa că, în timp ce mulți oameni sunt mulțumiți să nu cerceteze mai adânc, acesta nu este cazul meu. Cu ani în urmă, ca femeie chemată să slujesc în conducere, în trupul lui Cristos, aveam nevoie să știu că aveam legitimitatea să fac asta. Puteam vedea clar inima Domnului pentru femei, de-a lungul Bibliei. Puteam vedea clar cum Dumnezeu a folosit femei în roluri de conducere. Dar ce puteam face cu aceste două versete (celelalte le dezbat în partea a 8-a) care păreau să fie cele mai deranjante și mai des folosite ca să înlăture femeile din conducerea bisericii, dintr-o singură mișcare?
Răspunsul meu a fost, că trebuia să cercetez mai adânc aceste versete. Și pe urmă, așa cum fac acum, trebuie să îi învăț și pe alții adevărul. Știu că după ce voi termina de scris și dumneavoastră veți termina de citit, s-ar putea să mai fie unii care să mă contrazică. Este în regulă. (Trist, dar ok). Aceasta nu este o temă care implică mântuirea, și nu este nici o temă care să ducă la ruperea unei prietenii.
Dar este o discuție necesară și un „colac de salvare” pentru multe femei care caută de mult adevărul. Chiar dacă nu sunteți cu adevărat interesați de această limitare vreau să vă încurajez să citiți cu atenție ce urmează și să fiți deschiși la ceea ce citiți. În întreaga lume, învățătura izvorâtă din ceea ce cred că este înțelegerea greșită a acestor versete, a făcut și continuă să facă ravagii în rândul femeilor. Limitarea rolului femeilor în slujire, nu este după inima Lui Dumnezeu. Să nu uităm, că este același Dumnezeu Tatăl, același Fiu, Isus și același Duh Sfânt și pentru bărbați și pentru femei.
Nu sunt prima care dezbate această problemă în acest fel, am învățat de la cei care au fost înaintea mea și am continuat să cercetez și eu aceste pasaje. Vreau să scriu ce urmează, cât mai pe înțelesul tuturor, că să puteți vedea de unde s-a putut devia de la adevăr.
Să ne uităm la 1 Timotei 2, acum:
Vom vedea la începutul primei epistole către Timotei, că aceasta este scrisă de Pavel către Timotei, care este în Efes. (Este aceeași cetate, Efes, către care este adresată epistola către Efeseni.) Epistola este scrisă cu scopul de a corecta doctrina falsă și basmele, precum și pe cei care le aduceau în biserică. Versetele 1 la 4 din capitolul 1, sunt versete cheie pentru a înțelege corect ce scrie Pavel în continuare. Sunt atât de multe de descoperit aici, așa că vă rog să aveți răbdare cu mine, pe măsură ce înaintez, punct cu punct. La final, voi însuma informațiile ca să puteți avea o viziune clară a pasajului și să înțelegeți despre ce îi avertizează de fapt Pavel, pe cei din biserica din Efes.
Pasajul în cauză este în versetele care urmează, în 1 Timotei 2:8-15 (mai ales versetele 11-12 scrise îngroșat)
Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli. 9 Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,
10 ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.
11 Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.
12 Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere
13 Căci întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva. 14 Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii. 15 Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie”
Puteți vedea în versetele 8-10, că Pavel se adresează atât bărbaților cât și femeilor. Este interesant, că nimeni nu pune accentul pe niciunul dintre aceste versete, care vorbesc despre practicile în biserică. Am fost în biserici, în care nici un bărbat nu ridica mâini curate spre cer, în timpul laudei și închinării sau în timpul de rugăciune. Și am fost în câteva biserici, unde dacă nu purtai ceva strălucitor, sau de valoare, erai judecat și uneori chiar primeai remarci de genul :„tu nu Îi oferi ce ai mai bun Lui Dumnezeu”. N-am cum să înțeleg de ce nu sunt toți supărați de ceea ce spun versetele 8-10, dar în schimb îi deranjează foarte mult versetele 11 și 12, pe care le văd ca pe un fel de dovadă de netăgăduit că femeile nu pot fi în conducere/autoritate, în biserică. Și ca să fiu sigură că nu mă înțelegeți greșit, vreau să accentuez faptul că eu nu consider că AR TREBUI să punem accentul pe versetele de mai sus. Mai degrabă, vreau să spun că, dacă cineva face o asemenea doctrină exagerată bazată pe versetele 11 și 12, sper ca măcar să facă la fel și cu versetele 8-10 (și cum veți vedea mai jos, și cu versetele 13-15) .
Dar nu fac asta. Deci acesta este primul nostru „steag galben” (n.tr. - de avertisment), că ceva poate fi îndoielnic. Dar credeți-mă, vor mai fi multe semne de îndoială.
Dacă trecem la versetele 11 și 12, scrise înclinat mai sus, apar la fel în NIV și în alte traduceri ale Bibliei din limba engleză (n. tr. toate versetele în traducerea în limba română sunt varianta Cornilescu).
Să analizăm versetul 11. Prima remarcă este faptul că Pavel trece de la plural „femeile” (în versetele 9 și 10), la singular, „femeia” în versetul 11. În limba engleză, varianta NIV (New International Version) a Bibliei, este singura formulare gramaticală care sună a poruncă și spune: „femeia ar trebui să învețe”. Apoi spune cum ar trebui să învețe, dar pentru mine, prima parte e deja ceva radical pentru acele timpuri. În zilele și vremurile acelea, când femeile nu erau stimate, nici respectate în cele mai multe locuri de pe glob, totuși, într-o cultură patriarhală în biserică (n. tr. o lume a bărbaților), declarația lui Pavel că o femeie trebuie să învețe, era foarte pro-femei. (Aceasta are sens, pentru că este exact felul în care Isus le-a tratat pe femei când era pe Pământ. Isus le-a permis femeilor să învețe și să interacționeze cu El, iar Pavel urmează exemplul Lui Isus, în slujirea sa.)
Apoi, continuă spunând ceea ce în majoritatea versiunilor în engleză este tradus prin: „în tăcere și totală supunere.” (n. tr. - Varianta Cornilescu spune: „în tăcere, cu toată supunerea”, iar BVA- Biblia Varianta Actualizată , „liniştită în totală ascultare (faţă de bărbat).”)
Nu văd nici o problemă aici. Tocmai, ca profesor la Universitate, mă aștept ca studenții și studentele, cărora le predau cursurile, să aibă acest tip de comportament. Oricum, să vă dau mai multe informații pentru o înțelegere mai adâncă. Cuvintele folosite aici, în greaca originală, pentru tăcere și supunere sunt:
Tăcere = “hesychia” care înseamnă tocmai asta, tăcere sau liniște.
Supunere = “hypotage” care înseamnă un act de supunere sau ascultare.
De ce au ales traducătorii Bibliei, să traducă cuvântul „hypotage” cu supunere și nu ascultare, este doar un alt exemplu al influenței patriarhale care a continuat și în traducerile din zilele noastre. (Dar acesta este un alt subiect, pentru altă dată, iar aici vreau doar să evidențiez adevăratul sens a ceea ce spune Pavel)
Deci Pavel spune că o femeie ar trebui să învețe, dar ar trebui s-o facă în liniște și ascultare... adică, cu respect.
Până aici, nu e nimic care să permită restricționarea femeii de la a învăța, atâta timp cât învață cu o atitudine de respect (fără să deranjeze) și de ascultare.
Să trecem la versetul 12, unde Pavel scrie (în majoritatea traducerilor): „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.” (traducerea Cornilescu; în traducerea NIV în engleză scrie: „Nu-i permit unei femei să învețe sau să-și asume autoritatea asupra unui bărbat. Ea trebuie să fie tăcută.”) Alte traduceri spun „să aibă autoritate” și „trebuie să tacă”. Oricare ar fi traducerea, esența pare să fie aceeași. Problema cu aceste traduceri este că sunt eronate într-o oarecare măsură, dacă ne uităm la cuvintele originale din limba greacă (n. tr. în care a fost scris Noul Testament prima dată). Maniera în care erorile au fost comise, a condus la oribila înțelegere greșită a cuvintelor lui Pavel și a inimii Lui Dumnezeu față de femei.
În greaca originală, vom vedea că sunt mai mulți factori care concură la înțelegerea acestui pasaj complicat. În primul rând, să nu uităm că Pavel scrie la singular, se adresează unei femei în acest verset, după ce în versetele precedente se adresa femeilor, la plural, deci în general. Iar după versetele 11 și 12, în capitolul 3, folosește din nou forma de plural, „femeile”. Pentru că această epistolă a fost scrisă ca să corecteze învățături greșite și pe cei care le dădeau, se pare că avea o anumită femeie în minte, despre care Timotei îi scrisese lui Pavel. Dar și dacă nu ar fi așa, să continuăm...
Este clar că Pavel încearcă să-i spună lui Timotei, că nu permite ceva. Dar ce este ceea ce nu permite? În timp ce în versiunile traduse în engleză (n.tr. - și în română) se pare că sunt două lucruri pe care nu le permite: (a) o femeie să dea învățătură și (b) o femeie să aibă autoritate peste un bărbat, când studiem originalul în greacă, vedem că nu este deloc așa.
(Nu încerc să scriu aici o teză de doctorat, încerc doar să scriu adevărul despre un pasaj, într-o manieră mai ușor de înțeles, și corectă, care să vă ajute să vedeți ce vrea Pavel să zică cu adevărat. Vreau să vă dau suficiente dovezi, totuși, așa că, chiar dacă devine complicat, vă rog să aveți răbdare să citiți tot. Pe măsură ce avansăm va deveni tot mai clar.)
De fapt, în loc să interzică două lucruri, Pavel interzice doar unul și am să vă demonstrez asta îndată. Dar prima dată, vreau să vă explic conceptul, ca să nu fiți confuzi când analizăm gramatica frazei. Cel mai bun exemplu pe care l-am auzit (nu este idea mea originală, dar nu sunt sigură cine a inițiat-o), despre acest tip de exprimare gramaticală este ceva de genul: „Nu-i dau voie femeii să alerge și să mestece gumă.” Vedeți, sunt două verbe unite cu o conjuncție, dar care înseamnă cu totul altceva dacă sunt luate separat. Ar fi în regulă ca femeia să alerge. De asemenea, ar fi în regulă ca femeia să mestece gumă. Dar, „să alerge și să mestece gumă”, ar fi periculos. În textul nostru biblic, termenul „să învețe” scris de Pavel , este cuplat direct cu următorul cuvânt care spune „să aibă autoritate”. Deci, este un singur concept.
Pavel nu spune femeile (la plural) nu pot da învățătură, nici nu spune o femeie (singular) nu poate să învețe, ci SPUNE că o femeie (singular) nu poate să învețe pe alții „ceva”... să ne uităm la cuvântul tradus prin „autoritate”.
Cuvântul folosit în versetul 12 pentru autoritate este verbul grecesc „authenteos” (din rădăcina „authentein”). Este interesant că este singurul loc în Biblie, unde este folosit acest cuvânt. Devine interesant, pentru că știm cât de mult vorbește Pavel despre autoritate în celelalte epistole ale sale și de fiecare dată folosește cuvântul grecesc “exousia”. Acest pasaj din 1 Timotei este singura dată când Pavel folosește un alt cuvânt. Credeți că a avut un motiv să facă asta? Întrebarea este oarecum retorică, iar răspunsul este da, a avut.
Cuvântul folosit de Pavel în acest pasaj, „authenteos”, ca să descrie ceea ce nu permitea, are de fapt altă semnificație. De fapt, înseamnă: „cel care ucide cu propriile mâini, pe altul sau pe sine însuși, cel care acționează în propria lui autoritate, autocratic, stăpân absolut sau a exercita stăpânire peste.” Acest cuvânt este întotdeauna asociat cu agresiunea și deseori cu conotații sexuale, chiar dacă nu vă vine să credeți.
Remarcăm că acest cuvânt este foarte diferit de „exousia” care înseamnă „puterea de a alege, putere fizică și mentală, puterea autorității (influenței) și a drepturilor (privilegiilor), puterea de a conduce sau a guverna”.
Deci trebuie să ne scoatem din minte idea că Pavel le scria despre puterea, autoritatea și conducerea care sunt normale pentru creștin. Dacă ar fi scris despre acestea, folosea termenul „exousia”, cum a făcut de fiecare dată.
Alt considerent, pe care și eu l-am respins înainte, este acela că mulți învățați cred că structura gramaticală a acestei propoziții are ceea ce se numește „hendiadys” (nu vă panicați – și eu a trebuit să caut ce înseamnă!), ceea ce înseamnă că două cuvinte sunt unite cu o conjuncție ca împreună să exprime o singură idee. Deci, verbul pentru „să dea învățătură” care este “didaskein” și verbul “authentein” (care a fost greșit tradus cu a avea autoritate, dar care de fapt înseamnă a ucide, sau a domina agresiv sau chiar sexual) sunt de fapt combinate pentru a formula un singur concept.
În acest caz, o mai bună traducere a ceea ce spunea Pavel în acest verset, ar fi ceva de genul „Nu-i dau voie unei femei să dea învățătură într-o manieră agresivă” sau „Nu-i dau voie unei femei să dea învățătură sau să convingă folosindu-se de avansuri agresive sau sexuale”.
Așa deci, dacă asta voia să spună Pavel de fapt, ar trebui să mai găsim și alte dovezi pentru a susține acest lucru. Acum, pe scurt, înainte să vă spun despre următoarea dovadă, haideți să ne uităm la versetele care urmează. Nu e de dorit să izolăm un verset sau două, de restul contextului, în nici o situație, și să interpretăm în afara contextului. Totdeauna este de dorit să păstrăm totul în context și să căutăm alte indicii care să ne permită înțelegerea sensului corect.
Dacă ne uităm la versetele 13-15, vedem lucruri interesante. În primul rând vedem că Pavel pare să se lanseze într-o scurtă reluare a Genezei, evidențiind faptul că Adam a fost creat înaintea Evei, și nu Adam a fost înșelat și Eva a fost amăgită și a păcătuit. Interesantă continuare. Apoi versetul 15 ce spune? Aici Pavel spune ceva cu adevărat ciudat... că femeia va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă continuă în credință, dragoste și sfințenie, cu smerenie.
Vreau să ne oprim puțin aici. Vreau să vă întreb dacă vi se pare ceva ciudat în aceste afirmații. Vedeți vreun conflict? Simțiți o aprobare în duhul vostru? Aveți vreo idee cum de a putut Pavel să scrie toate astea?
Sper că sunteți de acord cu ceea ce Pavel spune despre Adam fiind creat primul și că nu el a fost înșelat primul. Este total adevărat și așa citim în Geneza. De asemenea sper că nu sunteți de acord cu afirmația că femeile ajung mântuite prin nașterea de copii. Vreau să spun, că da, chiar așa scrie, dar oare chiar asta înseamnă, că femeile sunt mântuite prin nașterea de copii? Ce se întâmplă atunci cu fetele sau femeile care nu au niciodată copii, sunt ele condamnate să ajungă în iad? Biblia spune foarte clar că există o singură cale pentru adevărata mântuire și aceea este prin credința în Isus Cristos. Chiar Pavel dă această învățătură! Deci este clar, că aici Pavel vrea să ajungă la altceva. Dar la ce?
Să ne uităm la contextul cultural și social al vremii în care a fost trimisă această scrisoare. Aceasta va clarifica nu doar pasajul cu nașterea de copii, dar și versetele de la 11 la 14.
Vă reamintesc ce am spus mai sus. Aceasta este o epistolă, o scrisoare, scrisă de Pavel și trimisă lui Timotei, care este supraveghetor peste o biserică din cetatea Efes. Este un scop în scrierea acestei epistole (pe care îl aflăm din capitolul 1, versetele 3-7), și anume, de a veni împotriva unei învățături/doctrine false care era învățată în această biserică. Pasajul la care ne uităm este parte dintr-un text mai mare (întreaga epistolă/scrisoare) și care în întregimea ei are același scop, și anume să corecteze doctrina sau învățăturile/basmele false care circulau prin biserică.
Deci, ce se întâmpla în Efes, în acea vreme? Care era învățătura? Care era modul de gândire predominant în cultura vremii, ce se practica atunci, încât Pavel să simtă nevoia să i se împotrivească și să corecteze? Am să vă spun.
(Știu că este un articol foarte lung, dar nu vă puteți imagina cât de mult am condensat informația pe care am strâns-o în multe ore de cercetări, studii și rugăciune, ca să pot desluși acest mister! Așa că vă rog să aveți răbdare și să continuați lectura! De aici totul începe să se clarifice!)
Efes, era un oraș din Grecia antică despre care putem citi în scrierile istorice, dar și în cartea Faptele Apostolilor. De fapt găsim informații despre Efes în mai multe cărți din Biblie, și anume: Faptele Apostolilor, Efeseni, 1 și 2 Timotei și Apocalipsa. Și așa cum spuneam mai sus, avem și multe texte istorice despre istoria acestui popular oraș antic.
Când combinăm informațiile din toate aceste surse diferite, începem să înțelegem în ce context a fost scrisă această scrisoare către Timotei. Putem înțelege câteva dintre învățăturile false și miturile (basmele) care circulau în acea vreme și putem vedea problemele pe care încerca Pavel să le corecteze.
Unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le înțelegem este faptul că Efes era o cetate din Grecia și era a patra ca mărime, în acea vreme. Avea foarte mulți locuitori, și era principala cetate prin care treceau călătorii vremii, în drumul lor spre alte locații. Ca și cetate a Greciei, avea o puternică credință păgână, în zei și zeițe. Spre deosebire de alte cetăți, principalul lor „zeu”, nu era un „zeu”, ci o „zeiță”. Aceasta era numită Diana sau Artemis a Efesenilor (în acea vreme mai era și o altă Artemis... cu altă locație, asta așa, doar ca să nu facem confuzii).
Dacă căutăm în scrierile istorice, pe lângă cele Biblice, aflăm că oamenii vremii veneau din alte părți ale lumii ca să viziteze marele templu care a fost zidit în cinstea zeiței Diana/Artemis. De fapt, templul era atât de mare și atât de popular, încât era unul dintre cele Șapte Minuni ale Lumii antice.
Dacă citim Faptele Apostolilor, Capitolul 19, aflăm multe despre Efes și despre închinarea efesenilor la zeița lor Diana/Artemis. N-am să pun aici tot pasajul, dar vă rog să dați click pe link ca să puteți citiți în Biblie acest capitol. Veți vedea că în versetul 24, ni se spune că argintarul Dimitrie a câștigat mulți bani pentru că făcea și vindea temple de argint de-ale zeiței. Și nu era singurul. Mulți alții trăiau bine din aceeași ocupație. În versetul 27 vedem cât de răspândită era închinarea la această zeiță, „în toată Asia și în toată lumea.” Și mai mult chiar, în versetul 34, vedem cum locuitorii Efesului au strigat aproape două ore: „Mare este Diana efesenilor!” Cât devotament! Din păcate, nu era pentru Unicul Dumnezeu Adevărat.
Dacă citiți mai multe despre această zeiță, în scrierile istorice, unul din primele lucruri pe care le veți afla este că în templu era o mare statuie a zeiței Diana, sculptată din lemn și păstrată permanent împodobită cu bijuterii, la mare cinste. (având și această informație, să mergem mai departe). Alte informații sunt despre faptul că efesenii (și mulți alții din toată lumea - după cum am citit în Biblie) credeau că „ei erau păzitorii templului Dianei și a chipului ei care căzuse din cer,” de la Zeus.
În această credință mitologică, Diana/Artemis era sursa întregii vieți, femei și bărbați. Femeia a fost creată prima, iar bărbatul după ea. Femeile îi dominau pe bărbați, și nu oricum, ci violent, agresiv și sexual. Din multe surse diferite, aflăm că închinarea din templul Dianei/Artemis, a ajuns să fie, regret că trebuie să spun asta... doar sesiuni de perversiuni sexuale, violente (chiar orgii), unde femeile erau ridicate deasupra bărbaților și erau elogiate și lăudate ca având mai multă putere și autoritate decât bărbații.
De asemenea Diana efesenilor, era cunoscută și ca zeița fertilității. Multe viitoare mame, veneau de la distanțe mari, ca să se închine la templu înainte de a naște, pentru a implora protecția zeiței peste copiii lor, începând de la naștere.
Acum, cu aceste informații la bază (le puteți verifica și dumneavoastră), putem să revenim la pasajul din 1 Timotei și să privim într-o lumină nouă ceea ce voia să spună Pavel de fapt.
Ca să vă reamintesc, am ajuns la concluzia că, cu certitudine, voia să îl prevină pe Timotei că o femeie (singular) nu trebuie lăsată să dea învățătură despre „ceva”... dar ce era acel ceva?
Acum că știm mai multe despre climatul cultural și religios (păgân) din Efes, să revedem acest pasaj din
- 1 Timotei 2:8-15 Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli. 9 Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, 10 ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase. 11 Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. 12 Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere 13 Căci întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva. 14 Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii. 15 Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.
Vreau să vă reamintesc din nou, că toată această scrisoare, a fost scrisă lui Timotei ca să rămână în Efes și să poruncească „unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură şi să nu se ţină de basme ” (1 Timotei 1:3b,4), pentru că aceste mituri au început să intre în biserică; și de asemenea să-i corecteze pe cei care încercau să fie învățători ai legii, dar dădeau învățătură fără ca ei înșiși s-o înțeleagă.
Dacă privim versetele 8-10, din 1 Timotei capitolul 2, vedem că Pavel se adresează femeilor și bărbaților, și în ceea ce le privește pe femei, nu vrea ca acestea să se împodobească cu bijuterii, ci mai degrabă cu un caracter frumos și cu fapte bune. Biserica pe care o forma Pavel și căreia îi vorbea prin Timotei, a fost zidită pe Isus Cristos, ca fundație, și nu pe Diana/Artemis. Împodobirea zeiței și a propriei persoane pentru a semăna cu zeița, nu era ceea ce dorea Pavel să facă femeile. Aceasta nu era o declarație pentru toate femeile, din toate timpurile și toate culturile, ci era o declarație făcută femeilor care trăiau tocmai în epicentrul cultului păgân al zeiței Diana/Artemis. Această declarație vine ca să facă distincția dintre femeile creștine și cele păgâne. Le învață și le reamintește că „aici nu facem așa”... „aici nu e templul zeiței”.
Trecem la versetele 11 -12, și vedem că Pavel trece la singular, adresându-se unei „femei”, nu tuturor femeilor, cu ceea ce scrie, zicând că nu dă voie unei femei să dea învățătură într-o manieră agresivă, dominatoare. Pavel spune că nu-i permite femeii să dea învățătură într-o manieră violentă sau cu avansuri sexuale, care să desființeze autoritatea bărbatului. (vă rog să vă reamintiți că adevărata autoritate pe care a dat-o Dumnezeu, este egală pentru femei și bărbați. Am văzut asta în Geneza 1 și 2.)
Repet, Pavel vine direct împotriva normei culturale, care era uriașă, în cetatea Efes la acea vreme, care spunea că femeile au putere peste bărbați și pot folosi această putere ca să seducă, să ucidă sau să-i domine pe bărbați, cu violență, pentru a-și atinge propriile scopuri.
Pare foarte probabil că era „o anumită” femeie, care aducea această falsă învățătură în biserica din Efes. (Unele traduceri timpurii, precum și traducerea Cornilescu chiar spun „femeia”, nu doar „o femeie”, accentuând faptul că era o anumită femeie.) De asemenea este posibil să fi fost mai multe femei, și revin la ce spuneam, că această epistolă a fost scrisă ca să corecteze tocmai acest tip de „învățături false și basme/mituri”, și pe cei care le promovau.
Pavel continuă cu acest gând, ca și cum încearcă să arate că încă de la origini, aceste învățături care spun „că femeile sunt dominante și au mai multă autoritate decât bărbații”, sunt greșite și infirmate. Continuă cu atacul la o altă minciună pe care o promova cultul păgân al zeiței, și pare că îi spune într-un fel lui Timotei (pentru ca el să poată spune altora), uite dovada care confirmă ce am spus până acum.
- 1 Timotei 2:13-14: Căci întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva. 14 Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.
Aici e frumusețea a ceea ce spune Pavel, și mulți nu înțeleg. Pavel predică adevărul. În locurile unde bărbații erau fals ridicați deasupra femeilor, le spunea lucruri cum ar fi: „nu este nici Iudeu nici grec, nici parte bărbătească, nici parte femeiască”. Dar aici în Efes, era pe dos, femeile erau înălțate în mod fals deasupra bărbaților și Pavel nu s-a temut să se adreseze situației și să desființeze minciuna.
Aici revine în scenă analogia pe care am făcut-o în partea a patra, cu „fursecurile cu unt de alune”. Uneori pare că sfatul pe care îl dați vine în conflict sau că este contra unui sfat precedent, dar la o privire mai atentă vedeți că nu e așa. E la fel de relevant și în această situație, care se adresează circumstanțelor vremii.
Mai departe, Pavel își încheie atacul la această minciună/mit care invada biserica, demantelând o altă fortăreață falsă din mintea efesenilor. El spune în versetul 15...
- „Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.”
Dar femeile vor fi mântuite prin nașterea de fii -- dacă continuă, insistă „cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.”
Pavel încearcă să le spună că nu trebuie să fugă la templu zeiței, când sunt însărcinate, când își doresc să devină mame și nu pot sau când sunt aproape să nască, pentru că femeile sunt protejate de Dumnezeu Însuși, El le păzește și nu trebuie să facă altceva decât să se concentreze pe a-și forma un caracter frumos, și Dumnezeu să fie pe primul loc.
A fost mult de scris pentru mine și mult de citit pentru dumneavoastră. Ne apropiem de final cu această secțiune. Acum vreau să încerc să însumez informațiile pentru dumneavoastră.
(1) Învățăturile date din 1 Timotei 2:8-15 au fost aproape exclusiv din punct de vedere patriarhal, din cauza felului în care au fost traduse aceste versete în versiunile moderne ale Bibliei. Din această cauză, pasajul a ajuns trunchiat, incoerent și face să pară că Pavel a dat unele sfaturi, care se contrazic cu ce spune în alte versete, despre rolul femeilor în slujire.
(2) Dacă revenim la structura originală a pasajului și la componentele din punct de vedere gramatical, vedem că interpretarea dată în toți acești ani, nu este plină de acuratețe. De fapt pasajul este deschis discuțiilor și re-examinării pe măsură ce avansăm ca Biserică.
(3) Pavel a scris mii de mesaje pentru multe locații și grupuri de oameni și acest pasaj care pare să limiteze femeile în biserică, a fost exagerat, scos din context și proclamat - nici măcar nu putem spune că era o învățătură, pentru că nu venea cu dovezi care s-o susțină - de-a lungul și latul Pământului, de-a lungul anilor. Principalul cuvânt pe care se bazează, „authentein”, este folosit doar aici în Biblie, și tocmai de aceea este considerat de teologi de neacceptat pentru a fi un fundament doctrinar. Mai departe, așa cum am arătat mai sus, „authentein” nu este nici măcar tradus corect în Bibliile moderne.
(4) O înțelegere amplă a culturii Efesului și a versetelor vecine celor studiate, din Noul Testament aduce claritate în ceea ce altfel pare a fi doar un mesaj trunchiat, confuz și lipsit de consistență din partea lui Pavel.
În concluzie, sper că ați învățat câte ceva, citind toate acestea. Cum am mai spus de la început, scriu această serie de articole, într-un fel practic și ușor de înțeles. Nu am folosit citatele cu restul versetelor Biblice, pe care le-am studiat, dar vă asigur că le-am studiat. Puteți verifica tot ce am scris aici, dacă doriți. Mai adaug că tot ce am scris mai sus, sunt gândurile mele și munca mea.
Sper că acum sunteți echipați cu o mai mare înțelegere pentru a apăra legitimitatea femeilor în slujire în cadrul bisericii. Mai avem un pasaj complicat pe care trebuie să-l analizăm înainte de a încheia această serie. Vă rog să citiți și următoarea parte.
Vreau să vă reamintesc, că dacă citiți și nu sunteți de acord, sunteți liberi să aveți propria opinie. Întotdeauna vor fi opinii diferite pe acest subiect chiar în interiorul trupului Lui Cristos. (La fel cum a fost cu sclavia, ceea ce pentru noi, azi, pare de neconceput!) Eu doar prezint dovezile pe care le-am găsit, care susțin ceea ce cred, și vă mulțumesc că ați vizitat această pagină și ați citit ce am scris.
*(n. tr. = nota traducătorului)
Copyright © Eileen Slattery Berglund - „Scriptural Basis for Legitimacy of Women in Leadership Within the Church” - toate drepturile rezervate. Traducere C.Pușcaș
FEMEI ÎN SLUJIRE - partea a VIII-a
Ce spune cu adevărat pasajul din 1 Corinteni 14:34-35
Pe măsură ce ne apropiem de finalul studierii dovezilor biblice care susțin femeile în slujirea de conducere în biserică, sper să învățați lucruri noi și să vă simțiți provocați și încurajați în umblarea cu Dumnezeu. Acum, vreau să ne uităm la un pasaj des folosit pentru a pune limite femeilor în biserică. Acesta se află în 1 Corinteni, o epistolă (scrisoare) scrisă tot de Pavel.
El scrie această scrisoare, ca răspuns la o scrisoare primită de la biserica din Corint. Scopul răspunsului său, era de a clarifica unele probleme care au cauzat dispute în biserică. Pe măsură ce citiți această scrisoare, vedeți că Pavel scrie referitor la diviziuni în biserică, incest, cazuri de justiție, abuzarea de libertate și dezordinea din adunările bisericii. De asemenea, vedem că el dezbate și alte probleme despre care i-au scris corintenii, ca de exemplu căsătoria, sărbătorile păgâne, profețiile, vorbirea în alte limbi și comportamentul femeilor.
Cum am mai spus, este important să cunoaștem câteva informații importante din istoricul oamenilor și a regiunii către care se adresează Pavel. Corintul, era al doilea oraș ca număr de locuitori, după Roma, în acea vreme. Era un mare nod comercial iar populația era mixtă, formată din cetățeni romani, arabi, evrei, greci, egipteni și alte nații. Corintul era de asemenea cunoscut pentru viața imorală a locuitorilor săi. Din această cauză era un loc în care era foarte dificil ca principiile și învățătura creștină să prindă rădăcini. Chiar dacă totul era potrivnic, deja de ceva ani, Pavel a reușit să pună bazele unei biserici, dar acum tot felul de doctrine false și pervertite au început să pătrundă în biserică și să cauzeze multe dispute și dezacorduri. Era momentul ca Pavel să readucă ordinea în biserică. Dacă vă reamintiți, din ce spuneam în alte serii ale acestui studiu, mulți evrei și-au creat propriile lor reguli, care au ajuns mai importante pentru ei decât poruncile date de Dumnezeu. Aceste reguli au fost strânse împreună, în ceea ce ei numeau legea Orală, iar apoi au fost scrise sub numele de Talmud. Deci în biserica din Corint, erau „regulile reale”, cuprinse în cărțile Vechiului Testament și cei care le încălcau și de asemenea erau „regulile false, făcute de oameni”, din legea Orală (concepute de oameni) și cei care le încălcau. Cei din biserică, nu mai știau ce era drept și aveau nevoie de ajutorul apostolic al lui Pavel.
Am scris cele de mai sus, pentru că multe din răspunsurile pe care le dă Pavel la întrebările celor din biserică, implică clarificări ale diferenței dintre „legea lor orală” și Legea și inima Lui Dumnezeu Însuși. Când Pavel face referiri (sau noi) la Legea Lui Dumnezeu, de fapt e vorba despre Vechiul Testament, iar felul uzual în care scrie Pavel este ca după ce menționează Legea, să citeze versetele sau să scrie: „cum e scris”. (Vă rog să citiți 1 Corinteni 10:7 de exemplu, sau alte versete, ca să vedeți că este așa.)
Acum să trecem la versetele în cauză, și anume 1 Corinteni 14:34-35.
- „Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în biserică.”
Așa cum am mai spus, vreau să scriu această serie de articole, într-o manieră ușor de înțeles pentru oricine. De asemenea mă străduiesc să ofer un raționament cât mai amplu și mai onest cu dovezi și argumente corecte din punct de vedere teologic. Acestea fiind spuse, vreau să trec direct la subiect, pentru că va fi mai ușor de înțeles.
Versete de mai sus, le-am pus între ghilimele, pentru că nu sunt cuvintele mele. De asemenea, pasajul de mai sus ar trebui să fie scris între ghilimele și în Bibliile noastre, pentru că nu sunt cuvintele lui Pavel. Da, Pavel le-a scris în scrisoarea către corinteni, dar el doar repetă afirmațiile făcute de liderii religioși ai bisericii din Corint. Aici Pavel le cita ceea ce ei au spus în scrisoarea pe care el a primit-o de la ei. Este interesant să vedem că în versetul următor, Pavel îi ceartă, ceea ce este în acord cu faptul că de fapt, Pavel nu interzice femeilor să vorbească în biserică, dar citează din „legea lor orală” și apoi îi corectează.
Acum să revenim asupra acestor pasaje și a altora, într-un mod mult mai sistematic, ca să vedem cum ajungem la concluzia de mai sus, care are sens contextual și gramatical și nu limitează femeile în nici un fel, de la a vorbi și a face lucrare în cadrul bisericii.
Sunt atâtea de spus, și Biblia este atât de fascinantă, dar să mergem înapoi cu câteva capitole, și să citim capitolul 11. În acest capitol, în Biblia mea este un subtitlu, „Decența în închinare”. Pare a fi un titlu potrivit, pentru că Pavel se referă la felul în care bărbații și femeile ar trebui să prorocească într-o adunare publică, cum să se poarte în timpul Cinei Domnului/Împărtășirea cu trupul și sângele Domnului. Sper că ați remarcat imediat că Pavel le dădea instrucțiuni bărbaților și femeilor, cum să prorocească în ordine. Dacă nu sunteți familiari cu prorocia, vă dau definiția standard, care spune că prorocul este o persoană care aude ce spune Dumnezeu și spune mai departe mesajul primit, altora. Deci Pavel, recunoaște că atât bărbații cât și femeile pot fi proroci. O femeie sau un bărbat, pot exercita în mod egal darul prorociei în cadrul unui serviciu divin, atâta timp cât păstrează ordinea cuvenită. De asemenea, sper că ați înțeles că, pentru ca o femeie (sau un bărbat ) să prorocească în biserică, trebuie să vorbească, pentru a spune mesajul de la Dumnezeu. Deci în capitolul 11 (care ar putea fi un alt studiu în sine), Pavel le spune femeilor că pot proroci/vorbi în biserică.
În capitolul 12, Pavel vorbește despre darurile spirituale. Le spune că sunt daruri diferite, dar același Duh Sfânt. (versetul 4) Vă reamintesc aici că în sesiunile precedente, am vorbit despre faptul că este un singur Duh Sfânt, care este același pentru bărbați și pentru femei. În capitolul 13, Pavel vorbește despre dragoste și arată că este baza esențială pe care și din care trebuie să funcționeze toate darurile spirituale. Apoi, ajungem la capitolul 14, unde Pavel dă instrucțiuni și aduce răspunsuri la întrebările lor, despre felul corect al folosirii darurilor de prorocie și vorbire în alte limbi.
Cea mai mare parte a capitolului 14 constă în descrierea și distincțiile făcute de Pavel între scopurile și beneficiile prorociei versus vorbirea în limbi, într-o adunare publică. Până când ajunge la versetul 25, Pavel este gata să ne ofere esența a ceea ce are de spus. Să vedem versetele 26-40, care încheie acest capitol. (O mică adăugire: cuvântul „fraților” din unele traduceri, este cuvântul din limba greacă „adelphoi” care include ambele sexe, feminin și masculin, deci Pavel se adresa în egală măsură bărbaților și femeilor. Traducerea fidelă ar fi „fraților și surorilor”. )
- 1 Corinteni 14:26-40 Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. 27 Dacă sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând, şi unul să tălmăcească. 28 Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu. 29 Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece. 30 Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă. 31 Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi. 32 Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor, 33 căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor. 34 Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea 35 Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă, căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în biserică. 36 Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el? 37 Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului. 38 Şi dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă! 39 Astfel, deci, fraţilor, râvniţi după prorocire, fără să împiedicaţi vorbirea în alte limbi. 40 Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.
Deja știm că Pavel, a afirmat mai sus (în capitolul 11) că femeile pot vorbi și proroci în biserică. Deci, de ce ar spune în aceste versete, care sunt rezumatul a ceea ce a spus mai sus, că femeile nu pot vorbi, că trebuie să tacă și dacă vor să afle ceva trebuie să întrebe acasă pe soții lor? Răspunsul este, că nu ar spune așa ceva. Dar liderii evrei, religioși, ai bisericii ar spune așa ceva.
În versetul 34, vedem fraza „cum zice şi Legea”. Aici sunt câteva lucruri de remarcat. În primul rând, nu este nici o restricție de vorbire pusă femeilor, nicăieri în Legea dată de Dumnezeu. Deci, această „lege” la care face referire, nu poate fi Legea scrisă, dată de Dumnezeu. De asemenea, ceea ce spune acest verset vine în acord cu învățăturile rabinice (legea orală) despre care am discutat într-o serie anterioară. În ultimul rând, de câte ori se referă la Lege, (Legea dată de Dumnezeu), Pavel citează versetele sau scrie înainte de a spune ceva despre o scriptură, „este scris”.
Din punct de vedere gramatical, învățații au remarcat că, după versetul 35 și la începutul versetului 36, este un simbol grecesc care indică, că ceea ce scrie înaintea acestui simbol, este un citat. Aceasta înseamnă că atunci când citim versetele 34 și 35, nu citim instrucțiunile date de Pavel bisericii, ci ceea ce citim este citatul pe care Pavel îl scrie înapoi corintenilor, ca fiind ceva ce ei au spus sau poate i-au scris în scrisoarea căreia Pavel îi răspunde de fapt. (Nu știm cu siguranță dacă a fost o afirmație scrisă sau doar un slogan din Corint, pentru că nu avem o copie a scrisorii pe care au scris-o Corintenii, lui Pavel.
Urmând această interpretare teologică, vom vedea că următorul pasaj are mult mai mult sens decât când citim orice altă interpretare. Pavel a declarat deja foarte clar, că femeile pot proroci sau vorbi în adunările bisericii. El deja le-a instruit (la fel ca și pe bărbați), cum să procedeze corect. În versetele 26-33, vedem cum Pavel continuă să încurajeze atât bărbații cât și femeile să vorbească și să opereze în darurile spirituale în mod ordonat, în timpul închinării din biserică.
Acum, avem versetele 34 și 35. Dacă le citim considerând că Pavel face niște declarații universal valabile despre faptul că femeile trebuie să tacă în biserică, atunci vom avea multe probleme ca să interpretăm corect multele versete care spun exact opusul, doar în această epistolă, fără să mai menționăm restul Bibliei. De asemenea ar trebui să punem la îndoială faptul că Pavel cunoștea conținutul Legii (Scripturile Vechiului Testament), pentru că nicăieri în Vechiul Testament sau în Lege, Dumnezeu nu le interzice femeilor să vorbească în biserică și nici în altă parte. Deci dacă Pavel face aici o declarație „transfrontalieră, universal valabilă, pentru orice secol” bazată pe ceva ce de fapt nu este Legea Lui Dumnezeu, atunci ar însemna că minte.
Mai mult chiar, dacă Pavel chiar a vrut să facă o declarație care să spună ce femeile trebuie să fie totdeauna tăcute în biserică... atunci de ce și-ar mustra propriile cuvinte în versetul următor? (versetul 36 este o mustrare). Ce ar putea mustra atunci?
Dar dacă, citim versetele 34 și 35, ca fiind citate din ce au spus Evreii Mesianici (Evreii convertiți la creștinism, dar care continuau să păzească învățăturile rabinice și legile religioase făcute de oameni), atunci au mai mult sens și la fel și versetul 36:
„Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el?”
Acesta este o mustrare directă la adresa liderilor religioși evrei dar și a altora care credeau că Femeile trebuie „să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea”.
Este interesant că după această scurtă clarificare, Pavel continuă, de unde rămăsese mai sus, cu păstrarea ordinii în timpul în care se prorocește și se operează în alte daruri spirituale. Concluzia este, că toți suntem bineveniți să ne aducem contribuția în adunările bisericii, conduși de Duhul Sfânt dacă o facem în ordine și într-un mod potrivit.
În timp ce aceste versete au fost folosite ca să limiteze rolul femeilor în biserică și folosirea de către ele, a darurilor spirituale și chiar a rolurilor de conducere, acestea nu au fost niciodată intenția Lui Dumnezeu și nici a lui Pavel. Lentilele patriarhale, prin care au fost transmise și interpretate majoritatea versetelor, au nevoie de revizuiri serioase. Când citim Biblia ca un întreg și vedem care este inima Lui Dumnezeu pentru femei și care este planul Său original pentru ele, nici nu se mai poate pune întrebarea dacă sunt egal echipate și potrivite pentru a-L sluji pe Dumnezeu în interiorul sau în afara Bisericii.
Nu toți bărbații sunt chemați să conducă. Nu toate femeile sunt chemate să conducă. Dar pentru acele femei care sunt cu adevărat chemate să conducă în biserică, vreau să știe că sunt 100% libere s-o facă și nimic din Cuvântul lui Dumnezeu nu le oprește s-o facă! Cuvântul Lui este plin de sfaturi, corecții și instrucțiuni, care trebuie aplicate egal pentru bărbați și pentru femei. Păstrați-vă inima aproape de a Lui, ascultați și aplicați Cuvântul Lui Dumnezeu la viața și acțiunile voastre, și fiți ceea ce El v-a creat să fiți! Rămâneți smerite, rămâneți gata să primiți învățătură și aveți răbdare pe măsură ce adevărul și dragostea Lui Dumnezeu avansează, încet, dar sigur, făcând regulile făcute de oameni și minciunile să pălească și să se prăbușească.
Copyright © Eileen Slattery Berglund - „Scriptural Basis for Legitimacy of Women in Leadership Within the Church” - toate drepturile rezervate. Traducere C.Pușcaș