1 AUGUST
BINECUVÂNTĂRILE CEREȘTI
- Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Cristos. - Efeseni 1:3
Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a gândi, de a lua decizii, de a avea sentimente și ne-a dat libertatea de a alege. Putem alege să-L binecuvântăm pe Domnul nostru, lăudându-L, având o inimă mulțumitoare și trăind curat pentru El. David a înțeles că laudele noastre Îl binecuvintează pe Dumnezeu și ne îndeamnă să-L binecuvântăm pe Domnul lăudându-L, pentru toate lucrările Lui, așa cum citim în psalmii 103 și 104.
Suntem binecuvântați de Dumnezeu în permanență, cu toate binecuvântările spirituale de care avem nevoie ca să trăim pe placul Lui. Domnul a pregătit deja pentru noi tot ce avem nevoie, în plan spiritual, dar de noi depinde să intrăm în posesia a ceea ce ne aparține. Pentru toți cei care Îl avem pe Isus ca Domn în inimile noastre, toate aceste binecuvântări pot deveni reale prin Duhul Sfânt. Dumnezeu ne binecuvântează cu darurile Sale, iar noi la rândul nostru Îl binecuvântăm cu laudele noastre, când vin dintr-o inimă sinceră, iubitoare și ascultătoare.
Ori de câte ori ne dăm seama cât de mult a făcut Domnul pentru noi, simțim nevoia să Îi dăruim și noi ceva. Chiar dacă am vrea să Îi dăm toate posesiunile noastre, nu ar fi nimic, pentru că datorită Lui le avem. Dumnezeu vrea să Îl iubim sincer, să-L lăudăm, să-L slăvim și să onorăm Numele Lui sfânt. Toate darurile Duhului Sfânt sunt menite să ne ajute și să ne dea puterea de care avem nevoie ca să trăim victorioși și să domnim în viață.
Rugăciune sugerată: Doamne Tată Ceresc, Tu meriți toată dragostea, lauda și venerarea. Fără Tine, nu pot nici măcar să respir ! Doar în Tine, am viața, mișcarea și ființa mea. Doamne Isuse, Tu ești vița și eu sunt mlădița Ta. Te rog ajută-mă să rămân întotdeauna în Tine pentru ca darurile Duhului Sfânt să fie reale și funcționale în mine și să-i binecuvânteze pe cei cărora le slujesc. Îți mulțumesc foarte mult că m-ai binecuvântat mult mai mult decât mi-aș fi putut imagina. Slavă și mărire Numelui Tău, în veci de veci, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
2 AUGUST
SUNTEM ALEȘI SĂ FIM AI DOMNULUI
- În El (Isus), Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui..., - Efeseni 1:4a
Dumnezeu oferă șansa mântuirii tuturor oamenilor, dar numai cei care acceptă jertfa Lui Isus și trăiesc pentru El vor fi mântuiți. Domnul ne-a ales să fim ai Lui, dar de noi depinde să răspundem chemării și să-L rugăm pe Isus să fie Domnul nostru. Nu am fost aleși pe baza vreunui merit personal, sau pentru că am fost mai buni decât alți semeni ai noștri. Dar, pentru a ajunge în rai, trebuie să continuăm să facem alegerile corecte și iubindu-l pe Dumnezeu mai mult decât orice sau pe oricine altcineva, să ne facem partea noastră trăind în ascultarea de El.
Dumnezeu ne-a creat cu voință liberă, și noi decidem dacă vrem să Îl slujim. Domnul a cunoscut sfârșitul întregului Univers dinainte de a-l crea, (Isaia 46:10), și din primele cărți ale Bibliei a profețit cu mare precizie evenimentele viitoare. Toate profețiile din Cuvântul Lui Dumnezeu care trebuiau să fie împlinite, au avut loc, dovedind că știa tot ceea ce urma să facă fiecare om și întreaga creație de la început până la sfârșit. Dumnezeu știe și poate totul, dar nu ne obligă să facem voia Lui. El a pregătit calea pentru noi, dar noi trebuie să alegem zilnic să mergem pe ea. Dumnezeu dorește să fim sfinți, consacrați, puși deoparte pentru El. Am fost creați ca să-L urmăm pe Isus, devenind tot mai asemănători cu El și să împlinim planul Domnului pentru viețile noastre.
Rugăciune sugerată: Domnul meu, Îți mulțumesc din toată inima mea că m-ai ales să Te urmez și că L-ai trimis pe Duhul Sfânt să mă convingă de păcat. Îți mulțumesc pentru dragostea și mila pe care le reverși zilnic peste mine, ca să pot continua să merg pe calea îngustă! Sunt cine sunt datorită iubirii și harului Tău. Te rog ajută-mă să Te urmez și să Te cunosc tot mai mult. Doamne Te rog ajută-mă să mă schimb ca să fiu cum vrei Tu să fiu, să-ți predau Ție tot și să împlinesc tot planul Tău pentru viața mea. Te rog ajută-mă să cunosc mai profund dragostea Ta și să primesc mai mult din ea, în fiecare zi. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
3 AUGUST
TATĂL CERESC NE-A PREGĂTIT ÎNFIEREA PRIN ISUS CRISTOS
- După ce, în dragostea Lui (Dumnezeu) ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.- Efeseni 1:4b-6
Dumnezeu vrea ca toți să devenim copiii Săi și de aceea a hotărât „înainte de întemeierea lumii” să Își trimită Fiul să ne răscumpere. Aceasta înseamnă că ne-am pierdut libertatea de a alege? În niciun caz. Dumnezeu și-a făcut partea Lui pentru mântuirea noastră și acum noi trebuie să ne facem partea, alegând să trăim o viață curată în ascultare de Domnul.
Dumnezeu este suveran, dar este și drept în tot ceea ce decide și face. El nu ne va forța niciodată să fim ai Lui, dacă vom alege opusul. De la începutul creației Dumnezeu a dat omenirii libertatea de a alege, și nu a anulat-o niciodată. Pentru că voia Lui Dumnezeu este să acceptăm mântuirea Sa prin har, Își găsește plăcerea în cei care Îl urmăm. Prin Isus am fost înfiați în familia Lui Dumnezeu. Mulțumim Doamne Isuse!
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Tată Ceresc că m-ai ales spre înfiere înainte de întemeierea lumii, prin Isus Cristos. Cât de minunat este să știu că aceasta a fost buna plăcere a voii Tale. Ai făcut tot ce trebuia făcut ca să pot deveni copilul Tău și prin harul Tău minunat, sunt acceptat(ă) în Fiul Tău preaiubit. Tu ști totul despre mine, nimic din ce gândesc, spun, simt sau fac nu este o surpriză pentru Tine și totuși nu ai renunțat la mine. Doamne Isuse, Te rog ajută-mă să rămân în Tine și Cuvântul Tău să rămână în mine și să trăiesc pentru slava Ta în fiecare clipă. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
4 AUGUST
ISUS CRISTOS ESTE UȘA SPRE ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU
- „Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit [și va trăi veșnic]; va intra şi va ieşi [liber] şi va găsi păşune (siguranță spirituală).” - Ioan 10:9 (cu traduceri din Biblia Amplificată, între paranteze)
Doar prin Isus putem intra în Împărăția Lui Dumnezeu și putem fi mântuiți ajungând în Rai. El este singura „ușă" spre Împărăția Lui Dumnezeu și odată ce Îl primim ca Domn și ne pocăim de păcat, intrăm în domeniul spiritual. Suntem feriți de toate pericolele vieții, cât timp suntem în prezența Lui Isus. Cu cât petrecem mai mult timp cu Domnul, cu atât vom fi mai fericiți și ne vom asigura veșnicia alături de El! Odată ce am intrat în Împărăția Lui Dumnezeu, de noi depinde să dorim să urmăm conducerea Duhului Sfânt ca să luăm deciziile corecte și să rămânem în Isus.
Dumnezeu ne-a creat cu voință liberă, astfel că suntem liberi să alegem să petrecem timp cu Isus, în acel loc unde este doar prezența Lui și noi. Acolo găsim „pășuni verzi hrănitoare”. Acolo ne hrănim duhul și suntem transformați devenind tot mai asemănători cu iubitul inimilor noastre. Cu cât petrecem mai mult timp în prezența Domnului, cu atât ne vor intra mai adânc „rădăcinile” în solul bogat și ferm pe care ni-l asigură statutul de copii ai Lui Dumnezeu. Acolo găsim cea mai bună protecție, primim înțelepciune pentru a putea lua deciziile corecte și puterea de a face față oricăror provocări. Doar în prezența Domnului putem avea perspectiva corectă asupra vieții noastre, pentru că acolo nu ne lipsește nimic și învățăm cum să ajungem în domeniul spiritual și să primim ceea ce ne-a oferit deja Isus. De acolo avem acces la sănătate, înțelepciune, protecție, îndrumare și la tot ceea ce avem nevoie pentru a trăi pe placul Lui Dumnezeu. După ce petrecem timp în domeniul spiritual, prin Isus, când ieșim în viața noastră de zi cu zi, suntem într-o poziție mai bună, pentru că știm că avem protecția Duhului Sfânt peste noi și nimeni și nimic nu ne pot face rău pe termen lung. Indiferent cât de mult încearcă dușmanul să ne distrugă, eternitatea noastră este asigurată în Isus și Domnul nostru va întoarce tot răul spre binele nostru, într-un fel sau altul. Acestea sunt „pășunile verzi", sunt locul siguranței și al abundenței spirituale.
Rugăciune sugerată: Mulțumesc Doamne că mi-ai arătat cât de importantă este intimitatea cu Tine. Îmi place să fiu în acel loc în care sunt doar cu Tine și unde duhul meu se hrănește cu Cuvântul Tău, care este cea mai bună hrană. Domnul meu, am atât de mare nevoie de Tine! Te rog ajută-mă să rămân mereu în Tine, indiferent de împrejurări și să nu caut niciodată ajutor sau confort în altă parte. Mulțumesc Isuse pentru toată siguranța și protecția pe care le am în Tine și pentru că, cu cât petrec mai mult timp în prezența Ta, cu atât sunt mai binecuvântat(ă) și mai fericit(ă). Amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
5 AUGUST
URA ȘI CEARTA SUNT DOAR ÎNCEPUTUL FAPTELOR RELE
- Căci, acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele. - Iacov 3:16
Nu este suficient să vorbim corect și să ne comportăm bine, trebuie să avem o inimă curată și o minte reînnoită, prin Cuvântul Lui Dumnezeu. Dacă ne considerăm înțelepți și curați înaintea Lui Dumnezeu, în timp ce continuăm să avem în inimile noastre gelozie și ambiții egoiste, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul Lui Dumnezeu nu este în noi. Această înțelepciune este „pământească (seculară), naturală (ne-spirituală), chiar demonică" (Iacov 3:15b, AMP).
Indiferent de modelul de gândire pe care îl urmăm, acesta ne va afecta deciziile și va fi reflectat mai târziu în emoțiile și modul nostru de a vorbi. Isus este Cuvântul și Adevărul, dar numai prin cunoașterea Lui putem ajunge liberi. Este nevoie de timp și de efort pentru a ne schimba și a permite Cuvântului Lui Dumnezeu să înlocuiască modul lumesc de gândire. Oamenii care trăiesc în răutate, invidie și gelozie, căutând întotdeauna doar binele personal, nu cunosc adevărul și ca urmare diferitele forme ale răului pot deveni realitate în viața lor. O decizie greșită poate aduce o alta și pe măsura ce se multiplică, efectele acestor decizii vor afecta nu numai viața celui care le-a luat, ci și a celor din jurul lor.
Rugăciune sugerată: Doamne Tată ceresc, Te rog ajută-mă să-mi păstrez inima curată și să nu mă bazez pe propria mea înțelepciune. Te rog ajută-mă să nu las gelozia, răutatea, invidia și niciun alt sentiment negativ să-mi umple inima. Te rog ajută-mă să înving emoțiile negative și să le înlocuiesc cu cele corecte. Te rog Doamne să-mi dai înțelepciunea Ta, să-mi umpli inima cu dragoste, pace, bunătate, blândețe, răbdare și să mă ajuți să am atitudinea corectă în orice situație. Glorie și mărire Numelui Tău în veci, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
6 AUGUST
ÎNȚELEPCIUNEA CARE VINE DE LA DUMNEZEU
- Înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. - Iacov 3:17
În timp ce înțelepciunea care duce la invidie, gelozie, confuzie și orice sentiment sau faptă rea este pământească și chiar demonică, adevărata înțelepciune, pe care o putem primi numai de la Dumnezeu, este exact opusul. Înțelepciunea Lui Dumnezeu produce în noi dorința de a ne păstra inimile curate și nu de a păcătui. Doar prin înțelepciunea Domnului recunoaștem pacea Lui Isus și ne dorim să o căutăm cu sârguință. Adevărata înțelepciune, recunoaște autoritatea și i se supune.
Nimeni nu poate fi cu adevărat milostiv, fiind condus de înțelepciunea omenească. Modul de gândire secular duce la mândrie, înălțarea sinelui și lipsa de compasiune pentru cei care sunt în suferință. Înțelepciunea Lui Dumnezeu produce doar roade bune, se gândește la lucrurile corecte, conform sistemului de valori a Lui Dumnezeu și este întotdeauna sinceră, fără urmă de ipocrizie. Înțelepciunea care vine de sus ne ajută să gândim și să luăm decizii care Îi fac plăcere Lui Dumnezeu și sunt cele mai benefice pentru noi.
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Doamne pentru înțelepciunea Ta. Te rog ajută-mă să o caut mereu și să nu contez pe înțelepciunea mea firească. Vreau să trăiesc pe placul Tău și numai cu ajutorul Tău o pot face. Doamne Te rog ajută-mă să am o inimă curată și să trăiesc în ascultare de Tine în toate ariile vieții mele. În Numele Lui Isus, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
7 AUGUST
PACEA ESTE SOLUL POTRIVIT PENTRU NEPRIHĂNIRE
- Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace. - Iacov 3:18
În Matei 5:9, Isus spune că „binecuvântați sunt cei care fac pace, pentru că ei vor fi numiți copii ai Lui Dumnezeu”. Pentru că suntem copii ai Lui Dumnezeu, nu doar iubim pacea, dar putem fi și catalizatori ai păcii, intervenind pentru oprirea disputelor și a certurilor. Avem deja pace în duhul nostru, pentru că este roada Duhului Sfânt care este unit cu duhul nostru. Odată ce înțelegem acest adevăr, viețile noastre pot fi transformate complet.
Furia, amărăciunea, îngrijorările, temerile, certurile ne fac să ne pierdem pacea și niciodată nu produc neprihănire, ci contrariul. Ori de câte ori permitem sentimentelor negative să ne umple inima, ne este greu să nu păcătuim. Trebuie să alegem corect tot timpul, nu numai din când în când, dacă vrem să avem și să dăruim pace. Așa cum a scris Pavel în Galateni 6:7 „ce seamănă omul, aceea va secera”.
Se merită să luptăm să ne păstrăm pacea. Ni se pare mult prea important să avem „ultimul cuvânt” sau să demonstrăm cu orice preț că „avem dreptate” și că noi știm mai bine. De cele mai multe ori nu câștigăm nimic, în schimb ne putem pierde pacea, bucuria și uneori chiar relațiile cu cei dragi. Adevărul este că pacea și liniștea interioară sunt mult mai importante decât câștigarea unei dispute. Cu cât ne luptăm mai mult să ne păstrăm pacea, păcătuim mai puțin și suntem mai binecuvântați.
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Doamne Dumnezeule că mi-ai permis să gust pacea Ta și că în Cuvântul Tău găsesc tot ce am nevoie ca să o pot păstra. Te rog ajută-mă să fac alegerile corecte pentru ca ceea ce semăn să fie „semănat în pace” și să producă roada neprihănirii. Te iubesc atât de mult Domnul meu și nu am cuvinte să-ți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine și pentru că mi-ai dat pacea Ta care depășește capacitatea umană de înțelegere! Slavă și laudă Numelui Tău cel sfânt, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
8 AUGUST
„PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI” ESTE ISUS CRISTOS
- Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine.” - 1 Petru 2:6
Isus a împlinit și această profeție din Isaia 28:16, așa cum a împlinit toate profețiile despre Mesia așteptat de evrei, în afara celor care urmează să se împlinească în vremea șfârșitului.
Piatra din capul unghiului este piatra cheie, care leagă și unește ferm cele două ziduri. Isus este ales și onorat de Dumnezeu Tatăl și ar trebui să fie și de noi. El merită toată venerarea, lauda și ascultarea, nu numai pentru ceea ce a făcut pentru fiecare dintre noi, ci și pentru cine este.
Prin jertfa Sa, Isus ne-a împăcat cu Dumnezeu. Pentru cei care aleg să-L respingă pe Cristos până la sfârșit, El va deveni o piatră de poticnire (Isaia 8:14-15) și vor ajunge condamnați pentru totdeauna. Dar tuturor celor care am ales să-L urmăm pe Isus și să trăim în ascultare de Cuvântul Lui Dumnezeu, Isus ne iartă toate păcatele și nu vom fi judecați pentru niciunul dintre ele.
Rugăciune sugerată: Slavă și cinste Numelui Tău cel sfânt, Doamne Isuse! Dumnezeu Tatăl Te-a ales să vii într-un trup uman, ca să împlinești Legea, să plătești pentru toate păcatele trecute prezente și viitoare și să împaci omenirea cu Dumnezeu. Îți mulțumesc Isuse pentru tot ce ai făcut! Tu ai pregătit calea pentru mine ca să pot trăi în dragoste și să primesc promisiunile Lui Dumnezeu, chiar dacă fac parte dintre neamuri. Doamne Tată, Te rog ajută-mă să trăiesc curat, împlinind chemarea pe care ai pus-o peste viața mea, să Te iubesc și să ascult de Tine în fiecare clipă. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
9 AUGUST
PENTRU FIECARE DUMNEZEU ARE O CHEMARE ȘI UN PLAN PERFECT
- Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului şi El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit. - Psalmii 55:22
Domnul a pregătit un plan și o chemare pentru viața fiecăruia dintre noi. Orice ne-a chemat să facem, ar putea părea greu și dificil, dar dacă Îi dăm cu adevărat Domnului problemele noastre, El ne va ajuta să le rezolvăm. Cum știm că i-am dat Lui Dumnezeu problema noastră? Dacă avem pace, ne încredem că Domnul are soluția și dormim liniștiți noaptea, în loc să ne îngrijorăm în legătură cu problema respectivă, știm că am lăsat-o la picioarele Domnului.
Putem fi neprihăniți, adică fără păcat? Biblia spune că Dumnezeu L-a făcut păcat pe Isus ca noi să fim „neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). Neprihănirea dată de Dumnezeu, „vine prin credinţa în Isus Cristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El” (Romani 3:22). Cuvântul Lui Dumnezeu ne promite că ne susține, dacă Îi predăm Lui tot și chiar mai mult decât atât, ne spune că nu ne va lăsa nici măcar să ne clătinăm pe calea Lui, dacă ne păstrăm inimile curate, cerându-ne iertare când păcătuim. Aleluia!
Rugăciune sugerată: Domnul și Mântuitorul meu, Te rog ajută-mă să Îți dau Ție poverile mele și să mă încred în Tine că mă ajuți să le rezolv. Îți mulțumesc că sunt copilul Tău, și că nimic nu mă poate face să rătăcesc calea Ta dreaptă, dacă aleg să trăiesc pentru Tine. Te rog ajută-mă să-mi păstrez inima curată și să-mi hrănesc duhul cu Cuvântul Tău, pentru ca mintea mea să fie reînnoită în mod constant prin adevărul Tău. În Numele Lui Isus, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
10 AUGUST
PRIN CREDINȚĂ ȘI ASCULTARE DE DUMNEZEU PRIMIM LUMINA LUI
- „Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuiască pe Dumnezeul Lui!” - Isaia 50:10
Capitol 50 din cartea Isaia vorbește despre venirea Lui Isus, Mesia mult așteptat de poporul evreu. Acest verset este mai ușor de înțeles pentru noi, care am primit deja Lumina Lui Isus, decât pentru evreii din vremea lui Isaia. Acest verset se adresează celor care „se tem de Domnul" și „ascultă de glasul Robului Său", Isus.
Fiul Lui Dumnezeu a ascultat pe deplin de Tatăl Ceresc și niciun alt om nu a ajuns la același nivel de supunere. Datorită ascultării Sale depline, Dumnezeu i-a dat toată autoritatea în cer și pe pământ. Isus este Lumina lumii, care îi luminează pe toți cei care Îl primesc ca Domn și Mântuitor. Cine nu trăiește condus de Isus, trăiește în întuneric, se zbate în necazuri și nu poate lăsa lumina Domnului să strălucească în inima sa.
Suntem îndemnați să ne încredem în Numele Domnului, să ne bazăm pe El în orice situație, pentru că nu ne lasă singuri niciodată și Își împlinește promisiunile pe care ni le-a dat prin Cuvântul Său. Domnul este demn de toată încrederea noastră! Slavă Lui!
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Doamne pentru tot sprijinul și tăria pe care le găsesc în Tine. Îți mulțumesc că mă iubești și mă întărești de câte ori strig către Tine. Cu Tine pot învinge orice problemă și lumina Ta îmi aduce claritate și pace în tot ce fac. Doamne Isuse, Te rog ajută-mă să urmez conducerea Ta și să împlinesc ceea ce îmi ceri. Îți mulțumesc din toată inima pentru tot ce faci pentru mine, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
11 AUGUST
TRĂIREA ÎN ASCULTARE DE DOMNUL ESTE SURSA PĂCII
- Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta şi nu li se întâmplă nicio nenorocire. Eu nădăjduiesc în mântuirea Ta, Doamne, şi împlinesc poruncile Tale.- Psalmii 119:165-166
Ascultarea de Cuvântul Lui Dumnezeu ne dă adevărata pace. Dumnezeu ne-a dat Legea Lui, pentru binele nostru și nu pentru că este un Tată sever. Când împlinim voia Domnului, nu păcătuim, ne păstrăm pacea și evităm multe probleme și suferințe. După cum a scris Moise în Deuteronomul 4:40a „Păzeşte dar legile şi poruncile Lui, pe care ţi le dau azi, ca să fii fericit ...". Pentru ca lucrurile să meargă bine și să trăim viața abundentă promisă de Isus, trebuie să urmăm instrucțiunile Lui Dumnezeu.
Păcatul ne fură pacea și bucuria, dar când iubim Cuvântul Lui Dumnezeu, știm că este spre binele nostru să căutăm să îl împlinim. Când trăim în ascultare de Cuvântul Lui Dumnezeu, nu-i dăm dreptul diavolului să ne facă rău, pentru că nu avem păcate neiertate care să ne condamne. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, alegem să facem voia Lui și ne cerem iertare atunci când greșim, avem păcatele iertate și spălate de sângele Lui Isus. Toți cei care trăim pentru Cristos până la sfârșit, suntem mântuiți și vom ajunge în Rai.
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Doamne Dumnezeule pentru Legea Ta care mă învață cum să trăiesc curat pentru Tine. Ascultarea de Tine și de poruncile Tale îmi aduce multă pace, mângâiere și bucurie. Îți mulțumesc că mă păzești de rău și nimic nu mă poate smulge din mâna Ta. În prezența Ta, sunt în cel mai sigur loc și am parte de pacea Ta, care depășește orice capacitate umană de înțelegere. Te rog ajută-mă să Te iubesc cu toată inima, toată mintea și cu toată ființa mea și să mă supun Ție pe deplin, ca să fiu cu Tine pentru totdeauna. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
12 AUGUST
LA DOMNUL GĂSIM VINDECARE ȘI PENTRU RĂNILE SUFLETEȘTI
- (Domnul) tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. - Psalmii 147:3
Acesta este un adevăr pentru noi toți, nu numai pentru poporul lui Israel. Dumnezeu ne-a creat în mod unic pe fiecare. Toți ajungem să avem inima zdrobită din când în când, de-a lungul vieții pe acest Pământ și să avem nevoie de vindecare. Cine poate să știe mai bine decât Creatorul nostru de ce avem nevoie ca să fim vindecați?
Domnul nostru dorește tot ce este mai bun pentru noi și nu Îi face plăcere să ne vadă suferind. De aceea, Tatăl Ceresc nu îngăduie să suferim mai mult decât putem îndura și nici nu ne lasă să trecem prin încercări pe care nu le poate folosi spre binele nostru pe termen lung. Oamenii din jurul nostru pot alege să ignore gândurile pe care Domnul le pune-n mintea lor ca să-i oprească să ne facă rău și ca urmare să ajungem să suferim. Când se întâmplă acest lucru, dacă rămânem fermi în credință, Domnul va pune cel mai potrivit bandaj peste rana noastră și ne va vindeca. În Isus găsim toată puterea, confortul și vindecarea de care avem nevoie, chiar și atunci când rănile noastre par incurabile.
Rugăciune sugerată: Doamne Tată Ceresc, nimeni altcineva nu știe mai bine decât Tine, când sunt rănit(ă) și de ce am nevoie ca să fiu vindecat(ă). Știu că nu pot să evit întotdeauna suferința și durerea, dar Te rog ajută-mă să iau deciziile corecte, astfel încât să nu sufăr din cauza propriilor mele greșeli. Doamne Te rog ajută-mă să urmez îndrumările Tale, ca să pot face ce este bine, ascultând de voia Ta. Îți mulțumesc din toată inima Duhule Sfânt că ești Mângâietorul și Ajutorul meu în orice situație dificilă prin care trebuie să trec și că nu mă lași niciodată singur(ă). În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
13 AUGUST
TATĂL CERESC ESTE SURSA ORICĂREI MÂNGÂIERI
- Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! - 2 Corinteni 1:3-4
Este atât de bine să ne reamintim că Dumnezeu nu este numai Tatăl Domnului nostru, ci este și Tatăl nostru, sursa oricărei îndurări și mângâieri! Dumnezeu, Creatorul compasiunii, L-a dat pe Fiul Său să moară pe cruce, ca să ne mântuiască. Câtă durere a fost în inima Lui de Tată, când Fiul Său trecea prin acele chinuri și suferințe cumplite! Dumnezeu Tatăl a suferit chinul suprem cât timp a trebuit să-și părăsească Fiul iubit, pentru că a luat asupra Lui însuși tot păcatul omenirii!
Când ne gândim la durerea prin care au trecut Dumnezeu Tatăl și Fiul Său, realizăm că înțeleg cu adevărat când suferim. Domnul nostru este întotdeauna gata să ne mângâie, indiferent prin ce trecem și să ne ajute să ieșim cu bine din orice încercare.
Dacă în timp ce trecem printr-o mare suferință, alegem să-i ajutăm pe alți semeni de-ai noștri care au necazuri, este foarte probabil să nu ni se mai pară atât de grea situația noastră și vom ajunge să scurtăm perioada necesară vindecării. Ceea ce avem nevoie să primim de la Dumnezeu, trebuie să dăm și noi mai departe, binecuvântând pe alții la rândul nostru, urmând conducerea Duhul Sfânt. Dacă trăim astfel, nevoile noastre vor fi împlinite. Slavă Ție Doamne!
Rugăciune sugerată: Doamne Tată, Îți mulțumesc pentru toată mila, mângâierea și vindecarea pe care mi le-ai dat de câte ori am avut nevoie. Te rog ajută-mă să fiu sensibil(ă) la nevoile celor din jur și să urmez conducerea Duhului Sfânt, ca să-i pot ajuta și mângâia și eu pe cei care au nevoie, așa cum și alții m-au ajutat și m-au mângâiat pe mine. În Numele Lui Isus, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
14 AUGUST
DRAGOSTEA DE FRAȚI
- Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii din toată inima, fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul Lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac. Căci orice făptură este ca iarba şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie - 1 Petru 1:22-25
Apostolul Petru ne reamintește că viețile noastre pe pământ sunt doar un moment comparativ cu veșnicia și că doar dacă avem dragoste putem trăi curat și să rămânem în Isus. Ca să putem iubi cu adevărat, avem nevoie să primim și să cunoaștem dragostea Lui Dumnezeu, care este plină de milă, îndurare, dăruire și chiar sacrificiu.
Duhul Sfânt ne curăță inimile pe măsură ce ascultăm de adevărul Lui Dumnezeu, ca să ne putem iubi unii pe alții fără ipocrizie, interese ascunse sau pentru un câștig personal. Ne-am născut din nou prin sămânța „care nu poate putrezi” a Cuvântului Lui Dumnezeu, prin care am devenit ființe veșnice care vor trăi pentru totdeauna cu Domnul lor, în slavă. Cei care continuă să Îl respingă pe Isus până când părăsesc această lume, vor fi condamnați și chinuiți pentru totdeauna, despărțiți de Dumnezeu, și aceasta este a doua moarte. Se merită să trăim în ascultare de Dumnezeu, iubindu-L din toată inima și iubindu-ne semenii. Viața este mult mai frumoasă când o trăim în dragoste.
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Doamne pentru dragostea și bunătatea Ta. Îți mulțumesc pentru Cuvântul Tău viu, prin care mi-ai dat o viață nouă. Pentru că Te iubesc și mă supun voii Tale, Tu faci ca toate lucrurile să lucreze împreună în armonie spre binele meu și ca urmare pot trăi cea mai bună viață posibilă. Te rog ajută-mă să înțeleg și să primesc dragostea Ta perfectă și necondiționată, ca să-i pot iubi și eu la fel pe semenii mei și să trăiesc cu Tine pentru totdeauna. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
15 AUGUST
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ESTE ETERN
- „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” - Matei 24:35
Toate cuvintele Lui Isus au autoritate supremă, deoarece El știe sfârșitul de la început. Nimic nu este ascuns de El și de Tatăl. Dumnezeu știe tot ceea ce a fost, este și va fi pe Pământ până la sfârșit și ne spune atât cât avem nevoie să știm ca să fim pregătiți și să putem rămâne credincioși Lui cât timp mai avem de trăit în aceste trupuri.
Începând cu versetul al cincisprezecelea din Matei 24, Isus a început să vorbească despre evenimentele care vor avea loc când se va întoarce pe nori, la răpirea bisericii Sale la cer. Isus vorbea despre necazuri cumplite care vor veni în zilele din urmă, dar nu trebuie să ne fie teamă, chiar dacă vom ajunge să mai fim aici în acele zile, pentru că aceste necazuri vor fi semnul apropierii venirii Lui, așa cum a spus în versetul 33, „tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi". Și când Isus se va arăta, fiecare ochi Îl va vedea, necazul nostru se va sfârși, toți copiii Lui vom primi trupurile noi, de slavă și vom fi ridicați la cer unde ne vom întâlni cu Domnul nostru și vom merge împreună cu El în ceruri.
Isus a spus că putem să ne așteptăm ca cerul și Pământul să treacă, dar cuvintele Lui nu vor trece, nu-și pierd niciodată veridicitatea, sunt veșnice și se vor împlini. Cuvântul Său este adevărul absolut și invariabil pe care ne putem baza întotdeauna.
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Doamne pentru toate avertismentele despre timpul sfârșitului. Te rog ajută-mă să nu-mi pierd curajul și nici încrederea că Tu nu mă lași și nu mă părăsești nicio clipă, orice ar fi. Te rog ajută-mă să-mi păstrez inima curată și mărește-mi pasiunea pentru Cuvântul Tău și pentru prezența Ta. Doamne Te rog ajută-mă să mă concentrez asupra lucrurilor de sus și nu asupra a ceea ce aparține acestui Pământ și să nu uit niciun moment că pot trece peste orice probleme și suferințe cu ajutorul Tău. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
16 AUGUST
ÎN ISUS AVEM STABILITATE
- M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. - Psalmii 40:2
Domnul Dumnezeu cel Atotputernic ne-a scos din „groapa pieirii", a tulburării și a distrugerii. David compară viața păcătoasă cu a fi încarcerat într-o groapă plină de mocirlă, comparabilă cu cea în care a fost închis prorocul Ieremia. Mersul pe un teren noroios, cere tot mai mult efort pe măsură ce ne adâncim tot mai mult în noroi. Viața trăită fără conducerea Duhului Sfânt, este anevoioasă și ne solicită enorm ca și mersul prin noroi. „Mocirla" simbolizează un teren instabil, o viață cu principii îndoielnice, lipsită de moralitate și cu un sistem de valori eronat. Cineva care trăiește în acest fel, nu are nimic stabil în viața sa și nu se așteaptă la nimic bun nici în prezent și nici în viitor.
Dar, de când Duhul Sfânt ne-a atins inimile și L-am rugat pe Isus să fie Domnul nostru, am început să mergem pe teren ferm și sigur. Stânca simbolizează stabilitate, un loc sigur unde avansăm și putem merge mai departe, spre un loc mai bun. Isus, este stânca noastră și în El avem o adevărată speranță pentru un viitor mai bun și o viață care merită trăită.
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Domnul meu că m-ai eliberat din „groapa pierii” unde păcatul mă ținea în captivitate. Datorită bunătății și dragostei Tale, picioarele mele sunt pe stâncă, pot păși în siguranță și avansez în a deveni ceea ce m-ai creat să fiu. Îți mulțumesc Tată că m-ai înfiat în familia Ta. Doamne Te rog ajută-mă să fac voia Ta, ca să-ți pot fi plăcut(ă) în tot ceea ce gândesc, simt, spun și fac. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
17 AUGUST
DUMNEZEU NE AJUTĂ ÎN ORICE SITUAȚIE
- Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor, chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii. - Psalmii 46:1-3
Dumnezeu este un refugiu fortificat și impenetrabil. Numai în El găsim adevăratul adăpost și sprijin de care avem nevoie ca să nu ne temem. Domnul este întotdeauna alături de noi, inclusiv când trecem prin greutăți și ne ajută să ieșim cu bine din toate încercările. De cele mai multe ori, nici măcar nu suntem conștienți cât de mult a intervenit Domnul ca să ne ajute. Dumnezeu este același ieri, astăzi și în veci, și nu va înceta niciodată să-și îndeplinească promisiunile. Îl putem ruga pe Dumnezeu să ne ajute și să ne păzească de orice pericole sau situații care par fără scăpare. Cât timp avem o relație vie și reală cu Isus, El este fortăreața cea mai sigură în care suntem feriți de orice rău.
Nu trebuie să ne fie frică indiferent în ce circumstanțe ne aflăm. Chiar dacă munții s-ar muta în adâncul oceanelor, furtunile și cutremurele ar face ca apele și munții să se clatine, ne putem păstra credința în protecția pe care o avem în Domnul Dumnezeul nostru Cel Atotputernic.
Multe situații în viață se pot compara cu ceea ce au fost conduși fiii lui Core să scrie în acest psalm, dar putem fi siguri că niciuna dintre acestea nu este mai mare decât puterea Domnului nostru de a ne proteja și de a avea grijă de noi, pentru că am ales să trăim pentru El.
Rugăciune sugerată: Doamne Dumnezeule Atotputernic, nimic nu este prea greu pentru Tine. Te rog ajută-mă să nu-mi pierd încrederea în ajutorul Tău în mijlocul furtunilor vieții și să-mi ațintesc privirea doar pe Tine. Cuvântul Tău este adevărul și toate promisiunile Tale sunt adevărate și Tu le vei împlini în viața mea, dacă mă încred în Tine. Slavă și onoare Numelui Tău cel sfânt pentru cine ești și pentru tot ce ai făcut și continui să faci pentru mine. Îți mulțumesc din toată inima Domnul meu, amin!
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
18 AUGUST
CU AJUTORUL DOMNULUI PUTEM TRECE PESTE ORICE DURERE
- Îmi plânge sufletul de durere: ridică-mă, după Cuvântul Tău! Depărtează-mă de calea necredincioşiei către Tine şi dă-mi îndurarea Ta, ca să urmez Legea Ta! - Psalmii 119:28-29
Nu dorim să simțim niciodată ceea ce spun versetele de mai sus, dar durerea nu ne ocolește pe niciunul dintre noi. În viața în această lume decăzută toți avem parte de dureri și suferințe. Dar, pentru că aparținem Domnului, putem întotdeauna să ne bazăm pe ajutorul și protecția Lui. Când Îi cerem Lui Dumnezeu să ne întărească, în conformitate cu ceea ce ne promite în Cuvântul Său, El o face. Cu cât studiem mai mult promisiunile Bibliei, cu atât mai repede vom auzi când ni le va aminti Duhul Sfânt, când avem nevoie de ele.
Dacă tot ce facem este să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne întărească, fără ca noi să studiem și să memorăm Cuvântul Său, nu vom putea primi puterea pe care acesta o oferă. Pe paginile Bibliei avem tot ce avem nevoie și este de datoria noastră să ne hrănim cu adevărul Cuvântului în fiecare zi. Isus a spus că Duhul Sfânt ne va reaminti Cuvântul Său, care conține învățăturile Sale, dar ține de noi să cercetăm Scripturile și să le memorăm, cerând ajutorul Duhului Sfânt.
Biblia este unicul adevăr, standardul suprem, care ne ajută să identificăm toate minciunile dușmanului, precum și falsitatea și necredincioșia acestei lumi. Doar prin însușirea învățăturilor Lui Dumnezeu ca standard în toate domeniile vieții, putem să trăim în ascultare de El și să mergem până la capăt pe calea cea dreaptă care duce spre cer.
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Doamne Tată ceresc pentru toate promisiunile minunate din Cuvântul Tău și pentru că m-ai învățat căile Tale. Ajută-mă să strâng adevărul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta. Vreau atât de mult să trăiesc curat, pe placul Tău! Te rog, ajută-mă să identific toate minciunile diavolului și ale acestei lumi și să rămân în adevărul Tău, împlinind voia Ta. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
19 AUGUST
DOMNUL ESTE STÂNCA ȘI SALVAREA CREDINCIOSULUI
- Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea! - Psalmii 18:2
David a înțeles cine este Dumnezeu și se încredea total în El, pentru că știa că numai Domnul putea să-l păzească și să îi dea puterea să facă ceea ce este drept. Acestea sunt elementele principale pentru o bază solidă a păcii interioare, a siguranței și a adevăratei mângâieri în Isus Cristos.
După ce înțelegem că putem fi tot timpul în cel mai sigur loc, putem trăi viața abundentă pe care a venit Isus să ne-o dea. Cât timp suntem îngrijorați și stresați de tot ceea ce avem de făcut, nu ne putem bucura pe deplin și nici nu putem avea o pace reală, de durată. David a scris cuvintele de mai sus, după ce Dumnezeu l-a eliberat din mâinile tuturor dușmanilor săi, inclusiv din cele ale regelui Saul. Toți avem dușmani în anumite situații prin care trecem în viață, dar nu suntem singuri. Isus este fortăreața și salvatorul nostru. Pentru că Îl iubim pe Domnul și facem ce este drept, siguranța și mântuirea noastră sunt certe. De aceea, ne putem păstra pacea când trecem prin greutăți dacă ne reamintim că suntem în cel mai sigur loc posibil, în mâna Domnului nostru.
Rugăciune sugerată: Doamne Tată Ceresc, Îți mulțumesc din toată inima că mă scoți cu bine din toate situațiile dificile și că Tu ești scutul și fortăreața mea când lucrurile merg prost. Îți mulțumesc Doamne Isuse, că mântuirea mea este sigură în Tine, pentru că nimeni și nimic nu mă poate smulge din mâna Ta, atâta timp cât vreau să fiu acolo și eu vreau să-ți aparțin pentru totdeauna. Te rog ajută-mă să-mi amintesc mereu că atâta timp cât trăiesc pe placul Tău, ori de câte ori chem Numele Tău, ești acolo să mă ajuți, indiferent cât de grave sunt circumstanțele în care mă aflu. Slavă și cinste Numelui Tău cel sfânt în vecii vecilor, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
20 AUGUST
CUM PUTEM SĂ FIM PLĂCUȚI DOMNULUI ȘI SĂ ADUCEM ROADE BUNE
- Pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa Lui Dumnezeu, - Coloseni 1:10
Niciunul dintre noi nu poate să trăiască demn de Domnul prin sine însuși, nici chiar după ce am fost născuți din nou. Este important să realizăm că trebuie să creștem constant în relația noastră cu Isus și să devenim mai buni în toate domeniile. Pentru aceasta, avem nevoie de „înțelepciunea care vine de sus” și pe care o putem primi doar dacă-L rugăm pe Tatăl Ceresc să ne-o dea. Cu ajutorul înțelepciunii Lui Dumnezeu și al Duhului Sfânt, vom putea crește în înțelegerea Scripturii și a lumii spirituale.
Când analizăm tot ce ni se întâmplă prin înțelepciunea Lui Dumnezeu nu mai suntem atât de vulnerabili și vom vedea mai clar soluțiile pentru problemele cu care ne confruntăm. De asemenea vom putea înțelege mai bine ce se întâmplă „în spatele scenei” și vom evalua lucrurile și relațiile mai corect, ceea ce ne va reduce suferința și ne va ajuta să fim mai puțin confuzi în legătură cu realitatea din jurul nostru.
Cheia adevăratei vieți creștine este purtarea într-o manieră demnă de Domnul, prin care Îi putem fi plăcuți în toate. Trebuie să strălucim pentru Isus, permițând oamenilor să-L vadă pe El în noi în tot ceea ce spunem sau facem. Cât timp comportamentul nostru este în conformitate cu Cuvântul Lui Dumnezeu, aducem rod în orice lucrare bună pe care o facem și creștem în cunoașterea Lui Dumnezeu.
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Doamne pentru că Tu mă ajuți să trăiesc într-o manieră demnă de Tine, ca să Îți fiu pe plac în tot ceea ce sunt și fac. Te rog ajută-mă să iau deciziile corecte tot timpul și să schimb tot ce nu-ți place în mine sau în viața mea. Te rog să-mi revelezi voia Ta, din Cuvântul Tău, ca să o pot împlini și să strălucesc pentru Isus. Te rog ajută-mă să-mi păstrez inima curată în fiecare lucrare bună pe care o fac, ca să aduc rodul dorit de Tine care să se califice pentru recompensele cerești. Te mai rog Doamne să mă ajuți să cresc în cunoașterea Ta, să semăn mai mult cu Isus și să Te slăvesc prin tot ceea ce sunt și fac. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
21 AUGUST
PUTEM AVEA ÎNDELUNGĂ RĂBDARE DOAR PRIN PUTEREA DUHULUI SFÂNT
- Întăriţi cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare cu bucurie, mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină. - Coloseni 1:11-12
Creșterea spirituală ne oferă cele mai multe satisfacții. Pe măsură ce creștem în cunoașterea Lui Dumnezeu, perspectiva noastră asupra lucrurilor începe să semene cu perspectiva Lui și sistemul nostru de valori se schimbă. Vom avea pe deplin sistemul de valori al Lui Dumnezeu doar când vom ajunge în cer, dar aceasta nu înseamnă că nu putem continua să creștem cât timp mai suntem în aceste trupuri.
Minunata putere a Lui Dumnezeu continuă să ne întărească, pe măsură ce medităm la Cuvântul Lui, concentrându-ne pe adevărul promisiunilor Domnului și nu pe problemele prin care trecem. De noi depinde să cerem și să primim înțelepciunea Lui Dumnezeu ca să înțelegem ce trebuie să facem pentru a avea răbdarea de care avem nevoie ca să putem trece cu bine prin fiecare încercare a vieții. Dacă ne rugăm, Duhul Sfânt care locuiește în noi, ne dă toată puterea de care avem nevoie ca să facem față situațiilor cu care ne confruntăm. De când am aflat că pot să Îi cer ajutorul, indiferent ce problemă am, viața mea este mult mai ușoară! Duhul Sfânt este gata să ne ajute când Îl rugăm. Adevărul este că putem să îndurăm tot ceea ce permite Dumnezeu pe calea noastră și Îi putem mulțumi cu bucurie Tatălui nostru, pentru că ne-a calificat să avem „parte de moștenirea sfinților în lumină”. Isus este Lumina lumii și vom moșteni cerul împreună cu El, glorie Domnului!
Rugăciune sugerată: Ce mare bucurie este să știu cât de multe mi-ai pus la dispoziție prin jertfa Ta, Doamne Isuse! Cu ajutorul Duhului Sfânt pot avea toată puterea de care am nevoie pentru a îndura cu răbdare toate greutățile vieții și pentru a-mi păstra inima curată și mulțumitoare! Îți mulțumesc că prin Isus am parte de moștenirea sfinților, în Împărăția luminii Tale. Meriți toată lauda, onoarea și ascultarea mea, Domnul meu! Slavă Ție în veci, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
22 AUGUST
DUMNEZEU NE ÎNTĂREȘTE CÂND NE ÎNCREDEM ÎN EL
- Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.- Isaia 40:28-29
Ce cuvinte frumoase și încurajatoare. Isaia se joacă cu cuvintele și felul în care o face dă și mai multă frumusețe afirmațiilor sale. Tuturor ne place să auzim lucruri noi și curiozitatea noastră crește după ce citim primele întrebări. Pe măsură ce continuăm să citim, suntem răsplătiți cu vești minunate, care ne pot schimba viața. În cazul în care nu am știut încă, Dumnezeu este Creatorul a tot ceea ce există în lumea materială și a întregului Univers. Domnul nu are limite și nu obosește niciodată. Aceasta înseamnă că putem să ne bazăm întotdeauna pe ajutorul și protecția Lui, pentru că nu are nevoie să se odihnească și nici să doarmă.
În fiecare clipă, Domnul nostru acordă atenție la tot ce este în noi și în jurul nostru. El știe totul și înțelegerea Lui este cea mai profundă posibilă, depășind capacitatea noastră de cercetare și înțelegere. Domnul știe și înțelege tot ce este legat de încercările prin care trecem și ne dă puterea de care avem nevoie când suntem obosiți sau ne simțim extenuați, ca să putem continua să mergem pe calea Lui. Cu toții am experimentat cel puțin o dată în viață puterea Lui Dumnezeu atunci când am știut că prin propriile noastre puteri nu am fi putut face nici măcar un pas, chiar dacă nu Îl cunoșteam pe Dumnezeu în acel moment. Tot ce trebuie să facem este să ne rugăm Domnului să ne ajute, să-L lăsăm să intervină și să permitem puterii Lui să ne întărească.
Rugăciune sugerată: Doamne Tată Ceresc, sunt atât de binecuvântat(ă) să fiu copilul tău! În Tine toate nevoile mele sunt împlinite și pot face tot ce trebuie să fac. Nu-ți pot mulțumi suficient niciodată pentru toată grija pe care mi-o porți! Te rog ajută-mă să aleg să Te laud și să mă încred în ajutorul Tău în orice situație. Tu nu mă lași singur(ă) niciodată, nu mă părăsești orice ar fi și nici eu nu vreau să plec de lângă Tine. Doamne, Tu ști toate lucrurile în detaliu, pentru că nimic nu este ascuns de Tine, de aceea Te rog să mă ajuți să nu mă îndoiesc niciodată de ajutorul și puterea Ta. Slavă și cinste Numele Tău cel sfânt, acum și pentru totdeauna, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
23 AUGUST
DOMNUL ESTE LUMINA, SPRIJINUL ȘI MÂNTUIREA NOASTRĂ
- Domnul este lumina şi mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele. De cine să-mi fie frică? - Psalmii 27:1
Este acesta adevărul în viața dumneavoastră? Dacă nu este încă, poate fi. Nu trebuie decât să credeți că Isus este Fiul Lui Dumnezeu, care a murit pentru păcatele dumneavoastră, să vă cereți iertare sincer pentru păcatele comise și să-L rugați pe Isus să devină Domnul și Mântuitorul dumneavoastră. (Puteți citi mai multe în articolele din secțiunea „Mesaje despre mântuirea sufletului").
Atâta timp cât Isus este Domnul și Mântuitorul nostru, putem trăi liberi de orice teamă și să umblăm în lumina Lui. Pentru că aparținem Lui Dumnezeu, suntem în cel mai sigur loc posibil. Domnul nostru este atotputernic, nu este nimic mai puternic decât El și El dorește ceea ce este cel mai bun pentru noi. Suntem chemați să avem intimitate cu Dumnezeu, ca să-L putem cunoaște pe deplin, să ne conducă și să ne sfătuiască la fiecare pas. Ori de câte ori urmăm îndrumarea Lui Dumnezeu, nimic nu ne poate atinge. El ne dă mereu cele mai bune sfaturi și ne echipează cu tot ce avem nevoie pentru tot ce ne cere să facem. Deci, atât timp cât nu ne bazăm pe puterea noastră, ci pe puterea Lui Dumnezeu, nu avem de ce să ne fie frică!
Rugăciune sugerată: Te laud și Te slăvesc, Doamne Dumnezeule Atotputernic! Pentru că Tu ești Domnul meu, Tu ești puterea și protecția mea. Te rog ajută-mă să Te pun întotdeauna pe primul loc, să-ți dau toată gloria și respectul pe care Îl meriți pentru cine ești și pentru tot ceea ce faci pentru mine. Atâta timp cât rămân în Tine, sunt în siguranță, pentru că Tu rămâi în mine. Nimeni și nimic nu poate trece peste protecția cu care mă înconjori, fără permisiunea Ta. Îți mulțumesc din toată inima pentru tot ajutorul și îngrijirea Ta și pentru că mă ajuți să trec cu bine prin toate greutățile vieții. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
24 AUGUST
CÂND ÎL IUBIM PE DUMNEZEU SUNTEM CU ADEVĂRAT FERICIȚI
- Astfel, cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruinţă şi o bucurie veşnică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi. - Isaia 51:11
Toți cei care L-au acceptat pe Isus ca Domn și au rămas în El, sunt răscumpărații Lui. Isus ne-a răscumpărat cu sângele Lui și ne-a eliberat de sub puterea păcatului. Cât timp trăim în aceste trupuri, este greu să rămânem bucuroși pentru mai mult timp, din cauza a tot ceea ce ni se întâmplă. Dar cu cât Îl iubim mai mult pe Domnul nostru căutăm să petrecem mai mult timp în prezența Sa, ceea ce va face ca bucuria Lui să ne umple inimile, depășind durerile și tristețile care vin peste noi.
Cei care Îl iubim pe Dumnezeu avem mult mai multe motive de bucurie decât ceilalți oameni. Când iubim, facem tot ce ne stă în putință pentru ca persoana pe care o iubim să fie mulțumită și trebuie să facem același lucru și pentru Domnul nostru. Dumnezeu se bucură de lauda și închinarea noastră sinceră. Când Dumnezeu este mulțumit de noi, avem parte de bucuria și fericirea cea mai minunată și aceasta este o bucurie de lungă durată. Bucuria pe care o avem în Dumnezeu este deplină și profundă, înlătură tristețea și ne ajută să învingem durerea.
Rugăciune sugerată: Ce bucurie este să fiu în prezența Ta, Doamne. Ce mare binecuvântare este să fiu copilul Tău și să știu că este voia Ta să mă bucur în Tine. Planul Tău pentru viața mea este cel mai bun, așa că Te rog ajută-mă să-l împlinesc, pas cu pas. În marea Ta înțelepciune ai pregătit cea mai bună cale pentru mine și este o imensă onoare să urmez conducerea Ta, pas cu pas. Te rog ajută-mă să Te laud și să mă închin Ție, din toată inima. Îți mulțumesc pentru toată bucuria și fericirea pe care le găsesc în Tine, în fiecare zi a vieții mele, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
25 AUGUST
DACĂ APARȚINEM DOMNULUI, NE PĂZEȘTE, NE ÎNVIOREAZĂ ȘI NE MÂNTUIEȘTE
- Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mâna spre mânia vrăjmaşilor mei şi dreapta Ta mă mântuieşte. Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mâinilor Tale. - Psalmii 138:7-8
Majoritatea dintre noi am avut ocazia să primim putere și înviorare de la Domnul în timpul încercărilor, când L-am rugat să ne ajute. Ori de câte ori suntem sub atac, mâna Domnului intervine ca să ne scape de dușmanii noștri și de orice pericol.
Suntem atât de binecuvântați că aparținem Lui Dumnezeu! Dacă ne predăm Lui total, Domnul va face totul spre binele nostru și Își va împlini scopul în noi. Lui Dumnezeu nu Îi face plăcere să ne vadă că suferim și permite doar încercările care ne pot ajuta să ne schimbăm, să devenim maturi spiritual și să împlinim scopul Său pentru viețile noastre. Dumnezeu ne-a creat, ne iubește cu o dragoste veșnică și dorește să depășim orice greutate a vieții, astfel încât să ajungem să ne petrecem veșnicia cu El.
Rugăciune sugerată: Mulțumesc Domnul meu, că în necazurile vieții mă protejezi de tot răul și Îți întinzi mâna ca să mă salvezi. Ce mare binecuvântare este să știu că mă vei ajuta să împlinesc planul Tău pentru viața mea, iar dragostea și mila Ta pentru mine sunt veșnice. Te rog să-mi arăți ce trebuie să schimb în viața mea și să mă ajuți să o fac. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
26 AUGUST
ISUS NE PREGĂTEȘTE LOCUL UNDE SĂ NE PETRECEM VEȘNICIA ÎMPREUNĂ CU EL
- „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” - Ioan 14:1
Isus i-a încurajat pe ucenicii Săi cu aceste cuvinte, după niște evenimente tulburătoare. În capitolul anterior, Domnul l-a indicat pe Iuda ca trădător și i-a spus lui Petru că se va lepăda de El. Sigur că aceste lucruri i-a tulburat pe mulți dintre ei, așa că Domnul i-a învățat un adevăr foarte important, valabil pentru orice generație. De noi depinde să nu ne lăsăm inimile să fie tulburate, indiferent care sunt circumstanțele. În funcție de ceea ce permitem creierului nostru să gândească, suntem fericiți sau triști, curajoși sau temători, plini de încredere sau de îndoieli și lista poate continua.
Putem preveni tristețea, dacă credem că Domnul nostru este mai mult decât capabil să ne rezolve problemele. De asemenea, avem motive serioase să nu fim triști, dacă ne concentrăm asupra faptului că Isus pregătește un loc special pentru fiecare dintre noi în casa cerească a Tatălui Său. Cuvântul grecesc original tradus de Cornilescu „locașuri”, este „moné” și înseamnă „locuință, casă, vilă, palat”. Domnul nostru știe chiar mai bine decât noi ce ne place cu adevărat și pentru ce am fost creați. Locuința pe care ne-o pregătește, se potrivește perfect dorințelor și necesităților noastre. Se merită să luptăm ca să rămânem credincioși Domnului până la capăt știind că ne vom putea bucura de confortul și de tot ce poate oferi cea mai bună locuință posibilă, în cea mai perfectă locație, în cer, pentru toată eternitatea.
Rugăciune sugerată: Doamne Isuse, chiar și când erai atât de aproape de momentul jertfei pentru noi, ai ales să încurajezi, să iubești și să-i binecuvântezi pe cei dragi. Tu ești adevărata dragoste. Îți mulțumesc foarte mult pentru tot ce ai făcut pentru mine și pentru că m-ai ajutat să înțeleg că pot alege să nu mă supăr pe baza circumstanțelor mele, ci să mă încred în Tine și să mă concentrez pe cea mai perfectă casă pe care o pregătești pentru mine în cer, unde Mă voi putea bucura de prezența Ta pentru toată veșnicia. Îți mulțumesc pentru tot, din toată inima, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
27 AUGUST
PRIN PUTEREA DUHULUI SFÂNT PUTEM ÎNVINGE ÎNCERCĂRILE VIEȚII
- Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. - 2 Corinteni 4:8-9
Apostolii au trecut prin vremuri grele pentru credința lor în Isus. Ei au suferit tot felul de persecuții, dar așa cum a scris Pavel aici, ei au ales să vadă partea bună în orice situație dificilă prin care trebuiau să treacă. Putem învăța lecții minunate din exemplele lor. Dacă începem să-L lăudăm pe Domnul și să Îi mulțumim pentru lucrurile bune din viețile noastre, când trecem prin suferințe, Duhul Sfânt ne va întări și putem depăși totul.
Chiar dacă situația noastră nu poate fi comparată cu tot ce a suferit Isus sau chiar apostolii, putem ajunge la un moment dat să fim presați din toate părțile, dar chiar și atunci putem fi siguri că Domnul nostru nu va permite să fim zdrobiți. Circumstanțele ar putea să ne șocheze, dar pentru că ne încredem în Isus și știm că ne va ajuta să le depășim, putem rămâne tari și să nu disperăm. Chiar dacă suntem persecutați pentru credința noastră și chiar familia și prietenii ne părăsesc, Domnul nostru rămâne în noi, dacă alegem să rămânem în El. Chiar și atunci când încercările sunt atât de grele încât ne-ar putea dărâma, nu ne vor putea distruge, pentru că Domnul nostru ne va ridica din nou în picioare, pe măsură ce continuăm să-I cerem ajutorul și să ne încredem în puterea, iubirea și îndurarea Lui.
Rugăciune sugerată: Domnul meu Îți mulțumesc că mă întărești și pot totul, în Tine. Când aleg să Te laud, în mijlocul încercărilor, îmi recapăt pacea și bucuria și pot să depășesc orice obstacol. Te rog ajută-mă să mă concentrez întotdeauna asupra Ta, să Te laud indiferent prin ce trec și să-mi găsesc bucuria în a-ți face pe plac. Nu-mi place suferința și nici durerea, dar știu că le folosești pentru a mă ajuta să cresc în Tine și să înțeleg ce trebuie să schimb. De aceea Te rog ajută-mă să-mi păstrez inima curată și să am o atitudine corectă în timp ce trec prin greutăți, ca să trec testul Tău și să nu fie nevoie să-l repet, trecând prin alte suferințe. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
28 AUGUST
SĂ NE ÎNCREDEM ÎN DOMNUL ȘI SĂ FACEM VOIA LUI, INDIFERENT DE CIRCUMSTANȚE
- Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia Lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. - Evrei 10:35-36
Există momente în viață când suntem testați la maxim și nu pare să existe nicio cale de ieșire. Acestea sunt momentele în care trebuie să facem efortul de a ne păstra încrederea în dragostea Lui Dumnezeu și în faptul că El continuă să fie de partea noastră, chiar dacă nu spune nimic și pare să nu-i pese. Dragostea Domnului nostru este perfectă, necondiționată și constantă. Tatăl Ceresc nu ne iubește pe baza performanțelor noastre, ci pentru că El este dragostea însăși. Nu suntem o surpriză pentru Domnul, chiar dacă uneori, reacțiile, gândurile și emoțiile noastre ne surprind pe noi înșine.
Credința înseamnă încredere în Dumnezeu, indiferent de circumstanțe și ne dă tărie și curaj în vremurile dificile. Când Isus va veni pe nori să ne ia cu El, ne va răsplăti pentru toate faptele bune făcute dintr-o inimă sinceră cu motivația corectă. Dar dacă nu avem răbdare, nu putem să facem voia Lui Dumnezeu și să supraviețuim până la sfârșit, ca să primim promisiunea Lui de mântuire. Testele pe care le trecem, ne transformă în creștini maturi care trăiesc spre slava Lui Dumnezeu și depășesc toate încercările, cu o atitudine corectă.
Rugăciune sugerată: : Doamne Tată ceresc, Te rog să mă ajuți să nu renunț la luptă, în timp ce trec prin greutăți, ca să trec cu bine fiecare test și să primesc recompensele Tale cerești. Dă-mi răbdare și ajută-mă să am o perspectivă corectă asupra lucrurilor, ca să continui să ascult de voia Ta, chiar dacă nu-mi place și să mă bucur de viață zi de zi, până la sfârșit. Îți mulțumesc că mi-ai promis viața veșnică cu Tine în rai și Te rog să mă ajuți să trăiesc pe placul Tău, ca să fiu cu Tine toată veșnicia. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
29 AUGUST
DUMNEZEU NE VREA CU EL PENTRU TOTDEAUNA
- Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua Lui Isus Cristos. - Filipeni 1:6
Apostolul Pavel a știut că Dumnezeu a început o lucrare bună în creștinii din Filipi și acest lucru este adevărat și pentru noi. Odată ce am acceptat harul Lui Dumnezeu, putem fi siguri că Dumnezeu va termina ceea ce a început să facă în noi. Când ne-am născut din nou prin credința în Isus Cristos, duhul nostru a fost complet transformat, dar mintea și emoțiile noastre au rămas aceleași. Pentru a le schimba, este nevoie de determinare și de efort din partea noastră. Dar indiferent cât de mult ne dorim să ne schimbăm, dacă nu lucrăm împreună cu Duhul Sfânt, nicio schimbare nu va fi durabilă.
Domnul nostru este credincios și dorește ca noi să fim transformați și potriviți pentru cer. De aceea L-a trimis pe Duhul Sfânt ca să ne ajute, El fiind cel mai bun ajutor și consilier. Studiind și meditând asupra Cuvântului Lui Dumnezeu, învățăm ce trebuie să schimbăm în noi. Dacă Îl rugăm pe Duhul Sfânt să ne arate și să ne reveleze versetele biblice care arată adevărul biblic despre ceea ce nu este pe placul Domnului în viața noastră și le repetăm până când acestea devin reale în duhul nostru, putem începe procesul de schimbare și ne putem depăși slăbiciunile și chiar dependențele.
Rugăciune sugerată: Doamne Tată ceresc, Îți mulțumesc din toată inima pentru harul Tău și că ai pregătit calea prin care să-mi depășesc slăbiciunile, dependențele și obiceiurile rele. Doamne Te rog să-mi arăți cum să mă rog corect și ajută-mă să înțeleg pe deplin adevărul Cuvântului Tău referitor la problemele mele. Te rog ajută-mă să repet acele versete până când adevărul lor va lua locul minciunii care mă ține legat(ă). M-ai ajutat de atâtea ori și cred că mă vei ajuta să mă schimb și să înving și__ (numiți ceea ce trebuie să schimbați). În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
30 AUGUST
DUMNEZEU ÎI PĂZEȘTE PE TOȚI CEI CARE-L IUBESC
- Iubiţi dar pe Domnul, toţi cei iubiţi de El, căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi şi pedepseşte aspru pe cei mândri! Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul! - Psalmii 31:23-24
Când Îl iubim pe Domnul din toată inima, nu putem decât să dorim ca toți oamenii să facă același lucru, ca să poată găsi și ei fericirea și împlinirea vieții cu Isus. Avem nevoie de o inimă smerită ca să-L urmăm pe Dumnezeu, să putem renunța să ne mai conducem noi înșine viețile și să urmăm conducerea Lui Isus. Dar, odată ce îi dăm totul Lui Isus, El se îngrijește mai bine de noi decât am putea noi s-o facem. În versetele anterioare celui de mai sus, David a făcut referire la persecutorii și dușmanii celor credincioși Lui Dumnezeu. David îi numește pe aceștia „cei mândri”, din cauza răzvrătirii lor împotriva voinței Lui Dumnezeu și a comportamentului lor răutăcios față de cei credincioși. Păcatul lor de neascultare îi va costa scump, deoarece nu există nimic care să-l împiedice pe diavol să le facă rău. Păcatul care nu este urmat de pocăință sinceră și cerere de iertare, îi dă dușmanului dreptul legal să îi facă rău celui păcătos și la final, duce la moarte spirituală.
Dar când speranța noastră este în Domnul, ne bazăm pe iubitul inimii noastre și indiferent ce avem de înfruntat, putem fi tari prin credința în Isus și în făgăduințele Lui. Puterea care vine de la Domnul nostru în timp ce trecem prin greutăți, nu poate fi obținută din nicio altă sursă. Harul Lui Dumnezeu ne este întotdeauna suficient și putem fi siguri că Domnul nu ne lasă singuri și nu ne părăsește niciodată.
Rugăciune sugerată: Îți mulțumesc Doamne Tată ceresc pentru că mă păzești și ai grijă de mine când cei răi vin împotriva mea. Tu mă ajuți întotdeauna când chem Numele Tău și îmi arăți cea mai bună cale de ieșire din orice situație dificilă. Îți mulțumesc Isuse, pentru că am deja victoria asigurată în Tine și îmi dai tot harul de care am nevoie ca să pot trece peste orice greutăți. Îți mulțumesc Doamne și Te iubesc din toată inima. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
31 AUGUST
DOMNUL NE ÎNTĂREȘTE ȘI NE PĂZEȘTE DE CEL RĂU
- Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău. - 2 Tesaloniceni 3:3
Tot ce a promis Dumnezeu în Cuvântul Său este adevărat și El este credincios să-și îndeplinească toate promisiunile. Începând cu prima carte a Vechiului Testament, în Geneza 3:15, Dumnezeu a promis nașterea Lui Isus care trebuia să vină prin femeie și să zdrobească capul diavolului. Și chiar dacă Dumnezeu știa încă de la început cât trebuie să sufere Fiul Său, și-a păstrat promisiunea. Isus s-a întrupat, fiind născut printr-o femeie, iar diavolul i-a zdrobit călcâiul, crezând că prin moarte l-a învins. Dar Isus l-a biruit pe Satan! El a înviat din morți și acum este așezat la dreapta Tatălui Său și noi suntem așezați în El.
După ce a înviat din morți, Isus a primit toată autoritatea în ceruri și pe Pământ (Matei 28:18), și atâta timp cât rămânem în Domnul nostru și El rămâne în noi, avem autoritate în Numele Lui, ca să ne opunem diavolului. Domnul nostru ne întărește și ne păzește de cel rău și suntem cu adevărat în siguranță în El. Știm că diavolul nu poate face împotriva noastră mai mult decât îi permite Domnul să facă. Domnul ne iubește, vrea ce este bine pentru noi și nu permite să suferim dacă nu poate folosi acea situație spre binele nostru pe termen lung.
Rugăciune sugerată: Slavă și cinste Numelui Tău sfânt, Doamne Dumnezeule! Pot să mă încred în Tine, indiferent de circumstanțe, pentru că ești credincios și Îți împlinești întotdeauna promisiunile! Îți mulțumesc Doamne că îmi dai toată puterea de care am nevoie când mi-e greu și că mă păzești de cel rău și nu-l lași să mă ispitească peste puterea pe care ai pus-o în mine. Te rog să mă ajuți să nu uit că am autoritate împotriva dușmanului, în Numele Lui Isus și că mă pot opune lui ori de câte ori vine împotriva mea. Îți mulțumesc din toată inima Domnul meu pentru victoria pe care o am în Tine. În Numele Lui Isus m-am rugat, amin.
Copyright 2019 Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
|