E posibil ca cei doi martori să nu fie oameni? Avem versete în Biblie care-i descrie ca fiind aproape super-oameni. S-ar putea ca ei să fie îngerii Mihail și Gabriel? Cu siguranță vi se pare ciudată această posibilitate, dar haideți să analizăm câteva idei pe această temă.
Știm că Domnul poate da putere oricui, oricând, ca să facă orice -- dar câți oameni ar putea fi numiți „unșii care stau înaintea Lui Dumnezeu”?
- Apocalipsa 11:4 Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului.
- Zaharia 4:11-14 „Eu am luat cuvântul şi i-am zis: „Ce înseamnă aceşti doi măslini la dreapta sfeşnicului şi la stânga lui?” Am luat a doua oară cuvântul şi i-am zis: „Ce înseamnă cele două ramuri de măslin care sunt lângă cele două ţevi de aur prin care curge uleiul auriu din el?” El mi-a răspuns: „Nu ştii ce înseamnă?” Eu am zis: „Nu, domnul meu.” Şi el a zis: „Aceştia sunt cei doi unşi care stau înaintea Domnului întregului pământ.”
La momentul în care Zaharia scria aceste lucruri, Enoh, Moise și Ilie, și-au încheiat viața pe acest Pământ. Era oare posibil ca „doi oameni” să fie atât de speciali încât să se spună despre ei că sunt cei doi unşi care stau înaintea Domnului întregului pământ”?
Este de remarcat faptul că Cei doi martori nu doar stau înaintea Domnului, dar prin ei curge uleiul sfânt care reprezintă ungerea lui Dumnezeu.
- Zaharia 4:11-12 Eu am luat cuvântul şi i-am zis: „Ce înseamnă aceşti doi măslini la dreapta sfeşnicului şi la stânga lui?” Am luat a doua oară cuvântul şi i-am zis: „Ce înseamnă cele două ramuri de măslin care sunt lângă cele două ţevi de aur prin care curge uleiul auriu din el?”
Apoi citim că „acești doi proroci chinuiseră pe toți locuitorii pământului.”
- Apocalipsa 11:9-10 „Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam vor sta trei zile şi jumătate şi vor privi trupurile lor moarte şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt. Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor înveseli de ei; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului.”
Despre câți proroci din Biblie citim că au avut „misiuni la nivel mondial” și că ar fi putut să-i chinuie pe toți oamenii planetei timp de trei ani și 1/2?
Câți proroci s-ar califica pentru cele ce urmează?
- Apocalipsa 11:5-6 Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi, dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.
Domnul ar putea da aceste puteri oricui ar dori. Dar pe câți oameni i-a umplut cu astfel de puteri de-a lungul istoriei?
S-ar putea ca doi îngeri de rang înalt din ceruri să ia formă umană, să-și împlinească misiunea și doar la finalul ei, trupurile lor umane să poată fi ucise?
Este demn de luat în seamă, faptul că Chivotul Mărturiei, numit și Chivotul Legămîntului, este copia fidelă a celui din Ceruri.
- Evrei 8:4-5 Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege. Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă Cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.”
Când a fost construit chivotul, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise, să pună la cele două capete ale capacului, câte un heruvim (înger de rang înalt).
- Exodul 25:18-22 „Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut, la cele două capete ale capacului ispăşirii; să faci un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capacul ispăşirii la cele două capete ale lui. Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă faţa întoarsă spre capacul ispăşirii. Să pui capacul ispăşirii pe chivot, şi în chivot să pui mărturia pe care ţi-o voi da. Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel.
Citim în ultimele versete de mai sus, că de fapt, acest chivot este un Chivot al Prezenței Lui Dumnezeu. Domnul ar fi putut să ceară să se facă un chivot fără îngeri, totuși El a cerut să fie puși doi îngeri. Poate că acești doi heruvimi din aur îi reprezintă pe cei doi îngeri din ceruri, care stau înaintea Lui Dumnezeu, unul la dreapta, altul la stânga Sa.
Să vedem ce spune Biblia despre cei mai faimoși îngeri, pe care Biblia ni prezintă pe nume.
Din versetul următor, aflăm că Mihail s-a opus lui Satan care încerca să ia trupul mort al lui Moise.
- Iuda 1:9 Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!”
Mihail va fi cu siguranță între cei care îl vor lega pe Satan și-l vor duce în Adânc, pentru eternitate la finalul domniei de 1000 de ani.
- Apocalipsa 12:7-9 Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.
Mihail a luptat de partea lui Gabriel pentru ca mesajul Domnului să ajungă la Daniel.
- Daniel 10:12-14 El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo, lângă împăraţii Persiei. Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.”
- Daniel 10:21 „Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru Mihail.”
Apoi, Daniel a scris despre îndepărtarea ultimului împărat de la miazănoapte, adică Anticristul...
- Daniel 11:45-12:1 „Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt. Apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor. În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.”
Acum să citim ce scrie Biblia despre Gabriel.
Gabriel a fost trimis la Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul.
- Luca 1:18-20 Zaharia a zis îngerului: „Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevasta mea este înaintată în vârstă.” Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună. Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor.”
Gabriel a fost trimis și la Maria.
- Luca 1:26-28 În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”
Din aceste versete se vede clar, că Gabriel nu este un înger oarecare, dimpotrivă.
- Daniel 8:15-17 „Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta şi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva care avea înfăţişarea unui om. Şi am auzit un glas de om în mijlocul râului Ulai, care a strigat şi a zis: „Gabriele, tâlcuieşte-i vedenia aceasta.” El a venit atunci lângă locul unde eram; şi la apropierea lui, m-am înspăimântat şi am căzut cu faţa la pământ. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!””
Cine i-a dat instrucțiuni lui Gabriel ca să-l învețe pe Daniel? Personal, eu cred că era Îngerul Lui Dumnezeu, care este Cristos înaintea întrupării. De-a lungul Scripturii, unde acest „Înger” apare, a făcut lucruri pe care doar Cristos le-ar fi putut face sau ar fi avut dreptul să le facă. Cine altcineva ar fi avut dreptul să jure pe Cer și pe Pământ? Sau, cine altul putea fi căpetenia oștirii Lui Dumnezeu care l-a întâmpinat pe Iosua? Sau Îngerul prin care Dumnezeu i s-a arătat și i-a vorbit lui Moise din rugul aprins spunând: „Eu Sunt”..., cine altul putea fi?
Să revenim la Gabriel...
- Daniel 9:20-22 Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu, Israel, şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu; pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede, în zbor iute, omul Gabriel pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară. El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: „Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea.”
Și acum să privim la versetele următoare, în care chiar dacă nu se dau nume, opinia mea este că vorbesc despre Domnul Isus care a venit la Daniel ca Îngerul Domnului Dumnezeu, luptând împotriva opoziției demonice și a fost ajutat de ceilalți doi îngeri, Gabriel și Mihail.
- Daniel 12:5-9 Şi eu, Daniel, m-am uitat şi iată că alţi doi oameni stăteau în picioare, unul dincoace de râu, şi altul dincolo de malul râului. Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului: „Cât va mai fi până la sfârşitul acestor minuni?” Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic că va mai fi o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot. Eu am auzit, dar n-am înţeles; şi am zis: „Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?” El a răspuns: „Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului.“
Ar fi posibil ca „Gabriel, Mihail și Domnul” să fie cei care erau cu Daniel ca să-i aducă prorocia care făcea referire la „vremurile din urmă”, la împăratul de la miază-noapte, care este cel de-al 11-lea corn, precum și gura celei de-a patra fiare, precum și fiara numită apoi Anticrist și a cărei vreme va coincide cu cea a celor „Doi Unși ai Lui Dumnezeu”, care vor păstra mărturia Lui Isus Cristos și vor proroci ce le va spune Dumnezeu, timp de 3 ani și 1/2?
Dacă este așa, atunci „formele umane” pe care le vor lua îngerii, vor fi „cele ce vor fi ucise și apoi înviate”, după 3 zile și jumătate...
Mulți vor dori să-i ucidă pe acești Doi Martori ai Lui Dumnezeu, pentru că-i va chinui prin adevărurile pe care le vor proclama. Dacă vor fi umani, cum vor putea ei să doarmă fără să fie uciși, înainte de încheierea celor 3 ani și 1/2, dacă nu vor avea puterea supranaturală de partea lor?
Deocamdată acest articol prezintă doar posibilitatea ca Cei doi martori, să fie îngerii Mihail și Gabriel, dar cu siguranță că pare foarte plauzibil!
Copyright © 2014 E. Cockrell, traducere și adaptare în limba română Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
ALTE ARTICOLE DESPRE CEI DOI MARTORI
CINE SUNT CEI DOI MARTORI AI LUI DUMNEZEU?
Care este identitatea lor, sunt ei doi dintre Enoh, Ilie & Moise sau altcineva.
CE VOR FACE CEI DOI MARTORI AI LUI DUMNEZEU?
Să-nțelegem slujirea, scopul și destinul lor.
CEI DOI MARTORI AI LUI DUMNEZEU - VERSETE BIBLICE
Versete biblice despre Cei Doi Martori ai Lui Dumnezeu, pentru studiu și meditație.
MESAJE DESPRE RĂPIRE
MESAJE EDIFICATOARE