Ce vrea să spună această expresie din Biblie? Mai întâi să vedem ce spune Matei și apoi Luca. Chiar dacă sunteți familiarizați cu aceste versete, vă rog să le recitiți cu atenție. Care este esența celor spuse?
Este vorba despre „localizarea în timp” sau „stil de viață?”
Acesta este secerișul. Cei neprihăniți sunt luați, cei păcătoși vor fi lăsați.
Cei rămași, care au fost în casa Stăpânului, dar care apoi au ales calea lumii, vor avea aceeași soartă cu ipocriții (fățarnicii) și vor ajunge acolo unde este plânsul și scrâșnitul dinților.
Este vorba și despre localizarea evenimentelor în timp, pentru că nimeni nu știe ziua și nici ora, în afară de Tatăl... Este vorba despre a fi pregătiți, despre a trăi vieți curate așteptând venirea Mirelui Ceresc.
Erau aceste versete doar despre cât de răi erau acești oameni? Sau vorbesc de fapt despre a trăi fără păcat, pentru că noi oamenii, nu știm când va reveni Isus, iar dorința Lui este ca toți să fim ai Lui?
Acum să ne uităm la ce menționează Luca:
Ucenicii Lui Isus, vor trăi dorind să vină ziua revenirii Lui, dar vor trebui să aștepte și să aibă grijă să nu fie păcăliți. Apoi, când va sosi clipa, tot cerul va fi luminat dintr-o parte în cealaltă și apoi va veni Fiul Omului.
Nici aici, Domnul Isus nu a accentuat răutatea oamenilor, ci spunea că viața a decurs normal: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau etc.
Inima soției lui Lot era legată de ceva din Sodoma. Dumnezeu le-a spus, să nu privească înapoi. Trebuie să fim credincioși Domnului. NIMIC din această lume nu merită să devină dumnezeul nostru și să ne pierdem mântuirea privind înapoi.
Deci, este vorba despre seceriș. Cei neprihăniți (fără păcat) vor fi luați de pe Pământ și vor fi scutiți de revărsarea mâniei Lui Dumnezeu. Cei rămași, vor trebui să facă față Judecății și Mâniei Lui Dumnezeu.
Unde este un cadavru, în aer liber, vor veni si vulturii. Cei Doi Martori din Ierusalim vor fi uciși și lumea căzută în păcat, se va bucura. Dar la finalul celor 3 zile și jumătate, vor învia, și apoi Domnul va zice: „Suiți-vă aici!” (Apocalipsa 11:12). Nu doar ei se vor urca la Cer, ci și creștinii care sunt „încă în viață” se vor urca cu ei ca să-L întâmpine pe Isus; de asemenea se vor deschide mormintele, celor care au murit în Cristos și trupurile lor vor învia, se vor ridica în văzduh unde fiecare se va uni cu sufletul său, care coboară cu Domnul din Cer și vor fi schimbate într-o clipeală din ochi, în trupuri de slavă. Apoi vor merge să fie cu Domnul pentru eternitate.
Să privim puțin la ce spune Domnul în continuare.
Întrebări la care merită să medităm:
Este vorba doar despre faptul că viața va continua ca de obicei când va sosi „Ziua Domnului?”
Vor fi doar vremuri grele ca și în zilele dinaintea ridicării la Cer a celor mântuiți și judecării celor păcătoși?
E posibil ca nimeni să nu fi știut nici ora și nici ziua, ca și în zilele lui Noe și ale lui Lot?
Va avea loc un seceriș, ca și în vremea lui Lot și a lui Noe, unde cei neprihăniți vor fi salvați de judecata care vine peste cei păcătoși?
De asemenea știm că Noe și Lot, împreună cu familiile lor au reprezentat o rămășiță. Ei au fost oameni neprihăniți înconjurați de rău.
De asemenea, în 2 Petru 2:5, Petru scrie despre Noe că era un „predicator al neprihănirii.”
Și continuă cu: „dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi (căci neprihănitul acesta care locuia în mijlocul lor îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite).”
Deci, nu este nici un dubiu că cei pierduți de pe Pământ vor fi foarte păcătoși înaintea răpirii bisericii, dar Isus nu a dezvoltat acest subiect în versetele de mai sus. Domnul a vorbit despre unii care au fost luați înainte ca judecata să vină peste cei rămași. Ne-a avertizat să rămânem credincioși, iar cei care nu o vor face, vor fi luați prin surprindere de ce va veni.
- Matei 24: 36-39 „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.”
Este vorba despre „localizarea în timp” sau „stil de viață?”
- Matei 24:40-44 „Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată. Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”
Acesta este secerișul. Cei neprihăniți sunt luați, cei păcătoși vor fi lăsați.
- Matei 24:45-51 „Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale. Dar, dacă este un rob rău, care zice în inima lui: ‘Stăpânul meu zăboveşte să vină!’ Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”
Cei rămași, care au fost în casa Stăpânului, dar care apoi au ales calea lumii, vor avea aceeași soartă cu ipocriții (fățarnicii) și vor ajunge acolo unde este plânsul și scrâșnitul dinților.
Este vorba și despre localizarea evenimentelor în timp, pentru că nimeni nu știe ziua și nici ora, în afară de Tatăl... Este vorba despre a fi pregătiți, despre a trăi vieți curate așteptând venirea Mirelui Ceresc.
Erau aceste versete doar despre cât de răi erau acești oameni? Sau vorbesc de fapt despre a trăi fără păcat, pentru că noi oamenii, nu știm când va reveni Isus, iar dorința Lui este ca toți să fim ai Lui?
Acum să ne uităm la ce menționează Luca:
- Luca 17:22-24 Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis:„Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: ‘Uite-o aici’ sau ‘Uite-o acolo!’ Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” Şi a zis ucenicilor: „Vor veni zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului omului, şi n-o veţi vedea. Vi se va zice: ‘Iată-L aici, iată-L acolo!’ Să nu vă duceţi, nici să nu-i urmaţi. Căci, cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului până la cealaltă, aşa va fi şi Fiul omului în ziua Sa.”
Ucenicii Lui Isus, vor trăi dorind să vină ziua revenirii Lui, dar vor trebui să aștepte și să aibă grijă să nu fie păcăliți. Apoi, când va sosi clipa, tot cerul va fi luminat dintr-o parte în cealaltă și apoi va veni Fiul Omului.
- Luca 17:25-28 „Dar, mai întâi, trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta. Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau”
Nici aici, Domnul Isus nu a accentuat răutatea oamenilor, ci spunea că viața a decurs normal: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau etc.
- Luca 17:29-32 „dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului. În ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei şi îşi va avea vasele în casă să nu se coboare să le ia şi cine va fi pe câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă. Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot.”
Inima soției lui Lot era legată de ceva din Sodoma. Dumnezeu le-a spus, să nu privească înapoi. Trebuie să fim credincioși Domnului. NIMIC din această lume nu merită să devină dumnezeul nostru și să ne pierdem mântuirea privind înapoi.
- Luca 17:33-36 „Oricine va căuta să-şi scape viaţa o va pierde şi oricine o va pierde o va găsi. Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat; două femei vor măcina împreună: una va fi luată şi alta va fi lăsată. Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.”
Deci, este vorba despre seceriș. Cei neprihăniți (fără păcat) vor fi luați de pe Pământ și vor fi scutiți de revărsarea mâniei Lui Dumnezeu. Cei rămași, vor trebui să facă față Judecății și Mâniei Lui Dumnezeu.
- Luca 17:37 „Ucenicii L-au întrebat: „Unde, Doamne?” Iar El a răspuns: „Unde va fi trupul, acolo se vor strânge vulturii.””
Unde este un cadavru, în aer liber, vor veni si vulturii. Cei Doi Martori din Ierusalim vor fi uciși și lumea căzută în păcat, se va bucura. Dar la finalul celor 3 zile și jumătate, vor învia, și apoi Domnul va zice: „Suiți-vă aici!” (Apocalipsa 11:12). Nu doar ei se vor urca la Cer, ci și creștinii care sunt „încă în viață” se vor urca cu ei ca să-L întâmpine pe Isus; de asemenea se vor deschide mormintele, celor care au murit în Cristos și trupurile lor vor învia, se vor ridica în văzduh unde fiecare se va uni cu sufletul său, care coboară cu Domnul din Cer și vor fi schimbate într-o clipeală din ochi, în trupuri de slavă. Apoi vor merge să fie cu Domnul pentru eternitate.
Să privim puțin la ce spune Domnul în continuare.
- Luca 18:1-8 Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase. El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el şi-i zicea: ‘Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu.’ Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, şi-a zis: ‘Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.’” Domnul a adăugat: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept? Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”
Întrebări la care merită să medităm:
Este vorba doar despre faptul că viața va continua ca de obicei când va sosi „Ziua Domnului?”
Vor fi doar vremuri grele ca și în zilele dinaintea ridicării la Cer a celor mântuiți și judecării celor păcătoși?
E posibil ca nimeni să nu fi știut nici ora și nici ziua, ca și în zilele lui Noe și ale lui Lot?
Va avea loc un seceriș, ca și în vremea lui Lot și a lui Noe, unde cei neprihăniți vor fi salvați de judecata care vine peste cei păcătoși?
De asemenea știm că Noe și Lot, împreună cu familiile lor au reprezentat o rămășiță. Ei au fost oameni neprihăniți înconjurați de rău.
De asemenea, în 2 Petru 2:5, Petru scrie despre Noe că era un „predicator al neprihănirii.”
Și continuă cu: „dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi (căci neprihănitul acesta care locuia în mijlocul lor îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite).”
Deci, nu este nici un dubiu că cei pierduți de pe Pământ vor fi foarte păcătoși înaintea răpirii bisericii, dar Isus nu a dezvoltat acest subiect în versetele de mai sus. Domnul a vorbit despre unii care au fost luați înainte ca judecata să vină peste cei rămași. Ne-a avertizat să rămânem credincioși, iar cei care nu o vor face, vor fi luați prin surprindere de ce va veni.
Copyright © 2014 E. Cockrell , traducere și adaptare în limba română Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
ALTE ARTICOLE CU TEME GENERALE DESPRE RĂPIREA BISERICII LA CER
APOSTAZIA BISERICII-MAREA LEPĂDARE DE CREDINTĂ A CREȘTINILOR
Profețiile biblice arată că mulți creștini vor renunța la Isus în evenimentele zilelor din urmă.
CÂTEVA COMPONENTE CHEIE ALE CĂRȚII APOCALIPSA
O privire de ansamblu a componentelor principale prezentate în cartea Apocalipsa.
CÂTEVA CONSIDERENTE CARE NE AJUTĂ SĂ ÎNȚELEGEM CARTEA APOCALIPSA
Cum să studiem această carte ca să fie mai clară.
DOI CAI ALBI, DOI CĂLĂREȚI DIFERIȚI LA MOMENTE DIFERITE
Isus nu este călărețul calului alb la prima Pecete, dar El este călărețul calului alb la Armaghedon.
ESTE POSIBIL CA RĂPIREA SĂ AIBĂ LOC AZI?
Ce evenimente profețite mai trebuie să aibă loc înaintea răpirii sfinților la cer.
ISUS VINE PE NORI ȘI ORICE OCHI ÎL VA VEDEA
Când Isus se va arăta pe nori, va fi un eveniment global, vizibil pentru oricine.
ÎN NUMELE LUI ISUS ORICE GENUNCHI SE VA PLECA
Dumnezeu Tatăl va face ca Fiul Său să primească respectul și onoarea cuvenită din partea fiecărui om.
MIREASA LUI ISUS CRISTOS
Isus va veni pe nori ca să ridice la cer biserica Lui, mireasa credincioasă care va fi socotită vrednică de El.
O IMAGINE CORECTĂ A TIMPURILOR ÎN CARE TRĂIM
Analizând imaginea de ansamblu a ceea ce va urma să se întâmple în vremurile din urmă, ne putem dezvolta starea de spirit și atitudinea corecta, ca să trecem cu bine prin acele timpuri grele, dacă vom mai fi aici când vor avea loc.
SFÂNTA ÎNTRERUPERE DIN CARTEA APOCALIPSA
Are loc în timpul în care Ioan scria despre Cele 7 Trâmbițe.
ȘANSA MÂNTUIRII”- NU VA ȚINE VEȘNIC
După evenimentul răpirii, va urma doar mânia Lui Dumnezeu, nimeni nu va mai putea să se întoarcă la Cristos.
TOȚI VOM FI SCHIMBAȚI ÎNTR-O CLIPĂ, O CLIPEALĂ DIN OCHI
Ce spune de fapt versetul versus felul în care a fost interpretat de obicei?
ULTIMA TRÂMBIȚĂ
Sunt mai multe trâmbițe menționate în Biblie. Sunt cele 7 speciale despre care a profețit Ioan în Apocalipsa, dar care este cea care va suna la Răpire?
ULTIMELE DOUĂ BĂTĂLII IMPORTANTE
Armaghedon și bătălia de la sfârșitul domniei de 1000 de ani.
VECHILE OBICEIURI DE NUNTĂ LA EVREI VERSUS ISUS CRISTOS ȘI MIREASA LUI BISERICA
Arată corelarea distinctă a tradițiilor de nuntă evreiești cu Răpirea Bisericii, care este Mireasa Lui Cristos.
VERSETE BIBLICE CU SCURTE COMENTARII PENTRU MÂNGÂIEREA ȘI ÎNCURAJAREA CELOR CARE VOR TRĂI ÎN VREMURILE DIN URMĂ
Dacă avem o fundație fermă, adânc înfiptă în Stânca care este Isus, când Pământul va fi inundat de nelegiuire și păcat, nu ne va putea clinti și vom rămâne tari în credință
ZIUA DOMNULUI VA VENI „CA UN HOȚ NOAPTEA”
Biblia arată că această expresie face referire la elementul surpriză și nu la faptul că Răpirea sfinților la cer ar fi invizibilă.
MESAJE DESPRE RĂPIRE
MESAJE EDIFICATOARE