Este suficient ca Domnul doar să-i scape pe sfinții Săi la Răpire? Sau e vorba de mult mai multe lucruri care trebuie să se întâmple? Este posibil ca Dumnezeu Tatăl să vrea ca Fiul Său să fie onorat și slăvit în fața dușmanului? Prima dată, Isus a venit ca Miel, dar la următoarea venire, va fi Leul din Iuda. Este acesta doar un gând frumos sau este adevărul? La răpire, toți sfinții Îi vor da glorie Domnului din inimi vesele și curate, dar Tatăl ceresc își va vedea Fiul glorificat și de către cei răi, chiar dacă n-o să le placă, nu vor avea de ales.
Cred că revenirea Domnului va fi un eveniment la care va participa „toată creația”! Răpirea, strângerea noastră laolaltă ca să ne întâlnim cu El în văzduh este un eveniment măreț. Haideți să revedem ce a spus Isus însuși despre acest eveniment.
Același eveniment, văzut din altă perspectivă, este descris la ruperea peceților a șasea, și a șaptea, când are loc Răpirea.
Să analizăm aceste două fragmente din versetele de mai sus: „toate seminţiile pământului se vor boci” și „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului”. Ambele se referă la același eveniment. Mulți vor să creadă că aici este vorba despre ce va fi la „finalul celor 7 ani ai Necazului cel mare”, dar atunci Domnul va veni „călare pe cal”, nu „pe nori” și „sezând pe scaunul de domnie”. (Isus vine pe cal la bătălia de la Armaghedon, când va fi însoțit de oștirea cerească, care vine tot călare pe cai albi. Este cu totul alt eveniment care are loc la alt moment - este important să facem diferența).
Ioan descrie același eveniment ca unul „văzut de toți” - chiar și de cei care L-au străpuns.
Isus i-a spus Marelui Preot care-L interoga, același lucru:
Pământul se va cutremura, Soarele se va întuneca, luna va deveni roșie; stelele vor cădea pe Pământ, și cu toate acestea, la apariția Domnului, cerul se va lumina ca și când va fulgera de la est la vest. Cum e posibil? Puterile cerului se vor cutremura. Când se va arăta Domnul, cerurile se vor strânge ca un sul și apoi va suna trâmbița cerească. Domnul va apărea pe nori, așezat pe tron, ca orice ochi să-L poată vedea de pe tot globul, de unde va chema poporul.
Și Marele Preot Îl va vedea șezând la dreapta Tatălui Ceresc, pentru că va fi un eveniment global și „orice ochi Îl va vedea” - pe Pământ, sub pământ și în ceruri. Așa cum am mai spus, este evenimentul care implică toată creația.
Următoarele versete vorbesc despre învierea Celor doi martori și răpirea lor la cer împreună cu poporul Domnului. Să remarcăm că „cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului”.
Să ne reamintim versetele din prima secțiune din acest articol: „toate seminţiile pământului se vor boci” și „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului”.
Cum vor ajunge cei rămași să le fie groază și să dea slavă Dumnezeului cerului? Vor încerca să se ascundă de Domnul care vine pe tronul Său, din cauza păcatelor lor, pentru că Îl vor fi respins pe Isus și îl vor fi acceptat pe Anticrist. Cel rău, căruia i se vor fi închinat, Îl va fi blasfemiat pe Dumnezeu și tot ce ține de El. Anticrist-ul și cei care i se închină, îi vor fi chinuit și persecutat pe copiii Lui Dumnezeu la extrem. Așa că, atunci când se va arăta Domnul Isus și Cei doi martori ai Evangheliei, pe care ei îi vor fi urât, vor învia... cei răi vor fi de-a dreptul îngroziți. Vor încerca să se ascundă, dar fără nici un succes. Atunci își vor pleca genunchii înaintea Domnului îi vor da slavă și vor mărturisi că Isus este Domnul.
Tatăl ceresc, I-a dat lui Isus Cristos, toată autoritatea și va avea grijă ca toată creația să Îl glorifice!!!
Oare ce spune versetul despre faptul că „orice genunchi se va pleca și orice limbă va da glorie Domnului”, se va întâmpla la Armaghedon, la finalul celor șapte ani de necaz? Nicidecum, pentru că atunci va fi momentul în care orice neascultare va fi pedepsită și restul omenirii care va mai fi la acel moment, după ce au sunat trâmbițele și au fost turnate potirele mâniei Lui Dumnezeu, va fi distrusă complet.
Să analizăm următorul verset:
Va mai fi predicată Evanghelia în Ziua Judecății? Nu, de fapt versetul de mai sus se referă la răpire, nu la Ziua Judecății. Venirea Domnului este un seceriș pentru El, salvarea sfinților și începutul judecății celor păcătoși.
Toți se vor teme de Domnul. Unii cu dragoste, bucurie și reverență, iar alții pentru că nu vor avea de ales. Vestirea Evangheliei „oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” va fi făcută prin copiii Lui Dumnezeu, dar și prin Cei doi martori. Când Isus se va arăta ca Judecător, pe tronul Său, cei răi se vor teme de Dumnezeu, îi vor da glorie și I se vor închina, fie că le va place, fie că nu.
Această profeție va fi împlinită: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul” (Filipeni 2:9-11).
Și Îi vor da Lui toată slava.
Răpirea va fi un eveniment „al întregii creații”! Toți oamenii, inclusiv poporul Domnului care este deja ridicat la cer, precum și îngerii „cei buni” și „cei căzuți”, oriunde se vor afla, toți își vor pleca genunchii înaintea Lui Isus Cristos și Îi vor da slavă.
- Filipeni 2:9-11 De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul.
Cred că revenirea Domnului va fi un eveniment la care va participa „toată creația”! Răpirea, strângerea noastră laolaltă ca să ne întâlnim cu El în văzduh este un eveniment măreț. Haideți să revedem ce a spus Isus însuși despre acest eveniment.
- Matei 24:27-31 „Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.”
Același eveniment, văzut din altă perspectivă, este descris la ruperea peceților a șasea, și a șaptea, când are loc Răpirea.
- Apocalipsa 6:12-17 Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele şi stelele au căzut din cer pe pământ cum cad smochinele verzi din pom când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?”
Să analizăm aceste două fragmente din versetele de mai sus: „toate seminţiile pământului se vor boci” și „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului”. Ambele se referă la același eveniment. Mulți vor să creadă că aici este vorba despre ce va fi la „finalul celor 7 ani ai Necazului cel mare”, dar atunci Domnul va veni „călare pe cal”, nu „pe nori” și „sezând pe scaunul de domnie”. (Isus vine pe cal la bătălia de la Armaghedon, când va fi însoțit de oștirea cerească, care vine tot călare pe cai albi. Este cu totul alt eveniment care are loc la alt moment - este important să facem diferența).
Ioan descrie același eveniment ca unul „văzut de toți” - chiar și de cei care L-au străpuns.
- Apocalipsa 1:7 „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.”
Isus i-a spus Marelui Preot care-L interoga, același lucru:
- Matei 26:63-64 Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu.” „Da,” i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.” (Șezând la dreapta puterii Lui Dumnezeu, înseamnă pe tronul Său -- ceea ce confirmă ce spune Apocalipsa 6:16)
Pământul se va cutremura, Soarele se va întuneca, luna va deveni roșie; stelele vor cădea pe Pământ, și cu toate acestea, la apariția Domnului, cerul se va lumina ca și când va fulgera de la est la vest. Cum e posibil? Puterile cerului se vor cutremura. Când se va arăta Domnul, cerurile se vor strânge ca un sul și apoi va suna trâmbița cerească. Domnul va apărea pe nori, așezat pe tron, ca orice ochi să-L poată vedea de pe tot globul, de unde va chema poporul.
Și Marele Preot Îl va vedea șezând la dreapta Tatălui Ceresc, pentru că va fi un eveniment global și „orice ochi Îl va vedea” - pe Pământ, sub pământ și în ceruri. Așa cum am mai spus, este evenimentul care implică toată creația.
Următoarele versete vorbesc despre învierea Celor doi martori și răpirea lor la cer împreună cu poporul Domnului. Să remarcăm că „cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului”.
- Apocalipsa 11:11-13 Dar, după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat în picioare şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut. Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi s-au suit într-un nor spre cer, iar vrăjmaşii lor i-au văzut. În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.
Să ne reamintim versetele din prima secțiune din acest articol: „toate seminţiile pământului se vor boci” și „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului”.
Cum vor ajunge cei rămași să le fie groază și să dea slavă Dumnezeului cerului? Vor încerca să se ascundă de Domnul care vine pe tronul Său, din cauza păcatelor lor, pentru că Îl vor fi respins pe Isus și îl vor fi acceptat pe Anticrist. Cel rău, căruia i se vor fi închinat, Îl va fi blasfemiat pe Dumnezeu și tot ce ține de El. Anticrist-ul și cei care i se închină, îi vor fi chinuit și persecutat pe copiii Lui Dumnezeu la extrem. Așa că, atunci când se va arăta Domnul Isus și Cei doi martori ai Evangheliei, pe care ei îi vor fi urât, vor învia... cei răi vor fi de-a dreptul îngroziți. Vor încerca să se ascundă, dar fără nici un succes. Atunci își vor pleca genunchii înaintea Domnului îi vor da slavă și vor mărturisi că Isus este Domnul.
Tatăl ceresc, I-a dat lui Isus Cristos, toată autoritatea și va avea grijă ca toată creația să Îl glorifice!!!
- Ioan 5:22-23 „Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.”
- Iacov 5:9b ... iată că Judecătorul este chiar la uşă.
Oare ce spune versetul despre faptul că „orice genunchi se va pleca și orice limbă va da glorie Domnului”, se va întâmpla la Armaghedon, la finalul celor șapte ani de necaz? Nicidecum, pentru că atunci va fi momentul în care orice neascultare va fi pedepsită și restul omenirii care va mai fi la acel moment, după ce au sunat trâmbițele și au fost turnate potirele mâniei Lui Dumnezeu, va fi distrusă complet.
Să analizăm următorul verset:
- Apocalipsa 14:6-7 Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”
Va mai fi predicată Evanghelia în Ziua Judecății? Nu, de fapt versetul de mai sus se referă la răpire, nu la Ziua Judecății. Venirea Domnului este un seceriș pentru El, salvarea sfinților și începutul judecății celor păcătoși.
Toți se vor teme de Domnul. Unii cu dragoste, bucurie și reverență, iar alții pentru că nu vor avea de ales. Vestirea Evangheliei „oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” va fi făcută prin copiii Lui Dumnezeu, dar și prin Cei doi martori. Când Isus se va arăta ca Judecător, pe tronul Său, cei răi se vor teme de Dumnezeu, îi vor da glorie și I se vor închina, fie că le va place, fie că nu.
Această profeție va fi împlinită: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul” (Filipeni 2:9-11).
Și Îi vor da Lui toată slava.
- Apocalipsa 11:13 și cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.
- Matei 25:31-32 „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre”
- Matei 24:30-31 „Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.”
- Apocalipsa 5:9-13 Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!” M-am uitat şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: „Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”
Răpirea va fi un eveniment „al întregii creații”! Toți oamenii, inclusiv poporul Domnului care este deja ridicat la cer, precum și îngerii „cei buni” și „cei căzuți”, oriunde se vor afla, toți își vor pleca genunchii înaintea Lui Isus Cristos și Îi vor da slavă.
Copyright © 2014 E. Cockrell , traducere și adaptare în limba română Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
ALTE ARTICOLE PE TEME GENERALE DESPRE RĂPIREA BISERICII LA CER
APOSTAZIA - LEPĂDAREA DE CREDINȚĂ
Profețiile biblice arată că mulți creștini vor renunța la Isus în evenimentele zilelor din urmă.
CÂTEVA COMPONENTE CHEIE ALE CĂRȚII APOCALIPSA
O privire de ansamblu a componentelor principale prezentate în cartea Apocalipsa.
CÂTEVA CONSIDERENTE CARE NE AJUTĂ SĂ ÎNȚELEGEM CARTEA APOCALIPSA
Cum să studiem această carte ca să fie mai clară.
DOI CAI ALBI, DOI CĂLĂREȚI DIFERIȚI LA MOMENTE DIFERITE
Isus nu este călărețul calului alb la prima Pecete, dar El este călărețul calului alb la Armaghedon.
ESTE POSIBIL CA RĂPIREA SĂ AIBĂ LOC AZI?
Ce evenimente profețite mai trebuie să aibă loc înaintea răpirii sfinților la cer.
ISUS VINE PE NORI ȘI ORICE OCHI ÎL VA VEDEA
Când Isus se va arăta pe nori, va fi un eveniment global, vizibil pentru oricine.
O IMAGINE CORECTĂ A TIMPURILOR ÎN CARE TRĂIM
Analizând imaginea de ansamblu a ceea ce va urma să se întâmple în vremurile din urmă, ne putem dezvolta starea de spirit și atitudinea corecta, ca să trecem cu bine prin acele timpuri grele, dacă vom mai fi aici când vor avea loc.
SFÂNTA ÎNTRERUPERE DIN CARTEA APOCALIPSA
Are loc în timpul în care Ioan scria despre Cele 7 Trâmbițe.
ȘANSA MÂNTUIRII”- NU VA ȚINE VEȘNIC
După evenimentul răpirii, va urma doar mânia Lui Dumnezeu, nimeni nu va mai putea să se întoarcă la Cristos.
TOȚI VOM FI SCHIMBAȚI ÎNTR-O CLIPĂ, O CLIPEALĂ DIN OCHI
Ce spune de fapt versetul versus felul în care a fost interpretat de obicei?
ULTIMA TRÂMBIȚĂ
Sunt mai multe trâmbițe menționate în Biblie. Sunt cele 7 speciale despre care a profețit Ioan în Apocalipsa, dar care este cea care va suna la Răpire?
ULTIMELE DOUĂ BĂTĂLII IMPORTANTE
Armaghedon și bătălia de la sfârșitul domniei de 1000 de ani.
VECHILE OBICEIURI DE NUNTĂ LA EVREI VERSUS ISUS CRISTOS ȘI MIREASA LUI BISERICA
Arată corelarea distinctă a tradițiilor de nuntă evreiești cu Răpirea Bisericii, care este Mireasa Lui Cristos.
VENIREA FIULUI OMULUI VA FI CUM S-A ÎNTÂMPLAT IN ZILELE LUI NOE
Ce spune biblia despre starea de păcat a omenirii din vremea lui Noe în corelare cu vremea sfârșitului.
ZIUA DOMNULUI VA VENI „CA UN HOȚ NOAPTEA”
Biblia arată că această expresie face referire la elementul surpriză și nu la faptul că Răpirea sfinților la cer ar fi invizibilă.
MESAJE DESPRE RĂPIRE
MESAJE EDIFICATOARE