PERICOLUL NEPRIHĂNIRII DE SINE
Nu este ușor să facem față încercărilor și provocărilor vieții de zi cu zi, dar tocmai încercările vieții sunt cele care ne modelează și ne transformă pe măsură ce Dumnezeu folosește toate aspectele vieții pentru împlinirea planului Său. Așa s-a întâmplat în viața lui Iov și la fel se întâmplă în viețile noastre.
Pe măsură ce vedem mai mult din sfințenia și gloria Domnului, devenim tot mai conștienți de păcatele și fragilitatea vieților noastre. La fel a fost și pentru Iov. Suntem foarte conștienți de acestea din momentul în care realizăm că avem nevoie de un Mântuitor, dar pe măsură ce reintrăm în rutina vieții de zi cu zi, intensitatea acestui adevăr pălește tot mai mult. Recunoașterea și înțelegerea a cine este Dumnezeu și cine suntem noi, ne ține smeriți și nu ne lasă să uităm cum trebuie să trăim ca să-i facem pe plac Domnului.
Pledoaria lui Elihu și reacția Domnului față de Iov
Elihu a venit la Iov când nu s-a mai putut abține, și a început să apere caracterul Lui Dumnezeu. Când Domnul I-a certat pe cei trei prieteni ai lui Iov, Elihu nu era printre ei (Iov 42:7). Spre deosebire de cei trei prieteni, Elihu a avut ceva de zis care de fapt l-a ajutat pe Iov. Declarațiile lui Elihu veneau pentru a apăra caracterul Lui Dumnezeu și ca să-l facă pe Iov să realizeze ce făcea de fapt. E important de remarcat că Dumnezeu nu a scos în evidență nici un păcat ascuns din viața anterioară a lui Iov așa cum ar fi pretins cei trei prieteni că era de fapt. Dumnezeu aduce în prim plan doar recenta neprihănire de sine a lui Iov.
Iov a trăit curat înaintea Domnului. El nu a păcătuit și prin asta să cauzeze situația neplăcută în care se găsea, după cum îl acuzau cei trei prieteni ai lui. De fapt, situația neplăcută în care se afla l-a făcut să păcătuiască. Nu suntem și noi de multe ori în această situație? De-a lungul vieții, ne străduim să-i facem pe plac Domnului, și considerăm că facem ce trebuie, și vine cineva și „ne pune răbdarea la încercare” sau „frustrările vieții” vin una după alta și când ne așteptăm mai puțin, presiunea e prea mare peste noi, și cădem în păcat.
Să revenim la Iov care s-a străduit din greu să trăiască curat, dar nu i-a dat slavă Lui Dumnezeu pentru asta, când presiunea asupra lui a crescut. În esență, el a zis: „Eu am făcut ce trebuie, eu am ajutat văduvele și străinii, eu mi-am păstrat privirile doar pentru soția mea, eu nici măcar n-am poftit în inima mea... Și acum, asta mi-e răsplata??? Și pe deasupra Dumnezeu refuză să mă vindece și să răspundă la strigătele mele.” Înainte de aceste vremuri grele, se pare că Iov naviga ușor prin viață, trăind o viață fără păcat, o viață de succes... (Iov capitolele 29,30,31)
Oare de câte ori am reacționat și noi la fel când nu ne plăcea prin ce trecem, spunându-i Domnului că ce ni se întâmplă nu e drept? „Am trăit curat, m-am luptat să fac ce e bine și acum să mi se întâmple așa ceva? Unde e vindecarea mea? De ce rugăciunile mele nu mai primesc răspuns?” Este periculos să punem neprihănirea noastră înaintea Lui Dumnezeu ca să-L determinăm să facă ce-i cerem, crezând că ne este dator. E mai bine să cădem la pământ în fața Lui și să facem apel la mila și harul Lui și apoi să rămânem încredințați că promisiunile Lui sunt pentru noi. Dar a ne baza pe neprihănirea noastră proprie, nu este deloc înțelept.
Elihu i-a spus cu smerenie lui Iov, că ar trebui să acorde o mai mare atenție motivelor sale și să-I dea Lui Dumnezeu onoarea pe care o merită. Apoi a continuat : „Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!” (Iov 37:14) și i-a reamintit că dacă era „cineva care greșea”, acela NU era DUMNEZEU. Apoi Domnul intervine și pune mai multe întrebări menite să-i corecteze perspectiva lui Iov. Să ne uităm puțin ce spune Dumnezeu:
Dumnezeu spune ce are pe inimă și continuă să-i arate lui Iov și tuturor care urmau să citească aceste rânduri de-a lungul vremii, câte ceva din atot-măreția Lui.
Dumnezeu a fost Cel care a condus conversația cu Iov , pentru că acesta din urmă nu era în stare nici să-i răspundă, cu excepția a două replici timide. Prima dată în:
Auto-neprihănirea lui Iov
După primul răspuns al Lui Iov, Domnul trece direct la inima problemei lui Iov. În versetul 8 din capitolul 40, este evidențiată cel mai bine proaspăta neprihănire de sine a lui Iov. Domnul îi spune lui Iov:
Dacă nu suntem atenți, neprihănirea poate deveni chiar ușor, auto-neprihănire. Trăim vieți neprihănite, când trăim după căile Domnului, dar dacă îi privim pe ceilalți de sus, pentru că nu trăiesc după standardele noastre, atunci alunecăm în neprihănirea de sine. Uneori, credem că noi avem dreptate totală și dacă ceilalți ne-ar asculta și ar face ce zicem noi, lumea ar fi perfectă. Numai că asta ar echivala cu a lua locul Lui Dumnezeu, și e o poziție pe care nu ar trebui s-o ocupăm niciodată. Dacă suntem cumva în acea poziție, e timpul să ne cercetăm imediat și să ne pocăim!
În versetul Iov 40:8, Dumnezeu a descoperit păcatul lui Iov, arătând cum acesta Îl condamna pe Domnul. Iov credea că el are dreptate și Dumnezeu greșea. Neprihănirea de sine a lui Iov era dependentă de greșeala Domnului. Chiar dacă suntem tentați să-l judecăm pe Iov pentru comportamentul lui, ar fi mai corect să privim introspectiv, în noi înșine, pentru că această alunecare în neprihănirea de sine e foarte comună și apare când creștinul uită propria lui nevoie disperată de har și de pocăință.
Dumnezeu I-a arătat lui Iov că nu e în poziția în care să facă afirmații despre El, prin care să susțină că Domnul ar trebui să fie într-un anume fel și să-I impună ce și când să facă. Dumnezeu este Dumnezeu. Noi suntem doar ființe umane, create de El și ne adaptăm voii Lui și nu invers. După ce I-a arătat lui Iov cât de uman este, și cât de omnipotent, omniscient și înțelept este Dumnezeu, Iov se smerește și-și cere iertare.
Descoperirea pe care a avut-o Iov, ne dă și nouă o mult mai bună perspectivă a felului în care Dmnezeu judecă omenirea. Așa cum spune Pavel în,
C. Pușcaș a făcut următorul comentariu pe acest subiect: ”Ce l-a smerit pe Iov? Adevărul Lui Dumnezeu a scos la lumină caracterul egoist al lui Iov și faptul că se considera îndreptățit să-L judece pe Dumnezeu și chiar să-L găsească vinovat. Apoi ascultând ce avea Dumnezeu de spus, Iov a început, în șfârșit să-L CUNOASCĂ PE DUMNEZEU. Asta l-a făcut să treacă de la a avea o formă de religie și închinare (pentru că doar auzise de Domnul - Iov 42:5,6 ”Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”), în care îi aducea jertfe Lui Dumnezeu pentru că ”poate copiii lui au păcătuit”, la a se închina cu adevărat, prosternându-se umil la picioarele Domnului, pocăindu-se și deschizându-și larg ochii la adevăr. Relația lui anterioară cu Dumnezeu nu-și avea sursa în a-L cunoaște pe Dumnezeu și a fi doritor să trăiască pentru a-I face plăcere Domnului ci mai degrabă se pare că-și zicea: ”Aș face bine să fac tot ce trebuie, numai să ajung mântuit eu și familia mea!” În realitate, Iov nu putea să se pocăiască în locul copiilor săi. ... A adus jertfe în numele lor, în locul lor, dar mântuirea este personală, ndividuală! Este RELAȚIA PERSONALĂ CU DUMNEZEU și vine după ce fiecare Îl cunoaște pe EL. Când Îl cunoaștem pe El, mândria noastră e pusă la pământ și ne găsim adevărata identitate și valoare numai și numai în El!
Să ne păzim inimile în viața de zi cu zi
Trebuie să avem mare grijă, să nu ajungem să ne încredem într-o neprihănire proprie, prin merite personale, ci să rămânem smeriți, păstrându-ne inimile curate. Este o greșeală enormă să credem că avem libertatea să-L condamnăm pe Dumnezeu sau pe semenii noștri, considerându-ne pe noi „standardele demne de urmat”. Neprihănirea de sine este de fapt o „mândrie mascată”. Când suntem conduși de mândrie, îi privim pe ceilalți de sus, chiar și pe Dumnezeu. Dacă sesizăm că începem să avem o atitudine de critică și judecată la adresa celor din jur, sau că începem să credem că toți ar trebui să asculte de noi, pentru „noi știm cel mai bine”, ar trebui să ne alarmăm. Ne pândește pericolul mândriei și al neprihănirii de sine! Ca să ne curățim inimile din nou, este nevoie să ne analizăm cu seriozitate, comparativ cu standardul suprem și anume Dumnezeu și căile Lui sfinte.
Permiteți-mi să vă pun o întrebare.
Pe cine a învinuit Adam pentru păcatul Lui?
Deseori glumim în legătură cu răspunsul lui Adam, ca fiind „primul joc al vinei”. El a dat vina pe Eva, ea a dat vina pe șarpe, etc.
Dar în realitate, Adam i-a spus Domnului că a fost vina Lui, pentru că El i-a dat-o pe femeia pe care o crease ca să fie cu el și „ea” i-a dat să mănânce din fructul oprit.
Adam a păcătuit voit.
Aici nu e vorba despre Adam versus Eva, Eva versus Adam sau Eva versus șarpe. De fapt, e vorba despre faptul că toți trei nu s-au supus Lui Dumnezeu și erau fiecare în parte, responsabili în mod direct, înaintea Lui Dumnezeu. În prezența Lui Dumnezeu, scuzele pălesc. Când adevărul curat este dat pe față, în prezența Domnului, e cazul să fim serioși.
Când ni se pare că noi „știm mai bine decât Dumnezeu” - pentru că considerăm că Dumnezeu întârzie, sau poate doarme, sau credem că El permite sau nu permite ce ar trebui sau n-ar trebui să se întâmple, sau când ni se pare că noi știm ce e mai bun pentru noi, mai bine decât Domnul, sau și mai rău, când credem că „știm mai bine decât El, ce e mai bine pentru alții”, ar trebui să sune alarma, să ne dăm seama în ce pericol suntem.
Isus a citat Cuvântul Lui Dumnezeu înaintea diavolului când a fost ispitit în pustie. El ar fi putut spune:„Închină-te înaintea mea Satane”, dar n-a făcut-o. Isus a făcut față fiecărei ispite răspunzându-i corect, așa cum ar trebui să facem și noi. Noi trebuie să stăm fermi în Cuvântul Lui Dumnezeu și Cuvântul Lui să rămână în noi.
Toată speranța noastră, tot ce este bun, tot ce avem nevoie, găsim în Dumnezeu și în adevărul Lui. Despărțiți de Domnul, suntem doar țărână. „Faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6) înaintea Lui. În zilele în care a fost scris acest verset, hainele vechi erau rupte bucăți și folosite ca și cârpe... În acele vremuri nu exista hârtie igienică și nici produse pentru igiena feminină, care există azi... Cred că este destul de explicit, cam cât de valoroase sunt faptele noastre bune în raport cu sfințenia Lui Dumnezeu.
Pe măsură ce vedem mai mult din sfințenia și gloria Domnului, devenim tot mai conștienți de păcatele și fragilitatea vieților noastre. La fel a fost și pentru Iov. Suntem foarte conștienți de acestea din momentul în care realizăm că avem nevoie de un Mântuitor, dar pe măsură ce reintrăm în rutina vieții de zi cu zi, intensitatea acestui adevăr pălește tot mai mult. Recunoașterea și înțelegerea a cine este Dumnezeu și cine suntem noi, ne ține smeriți și nu ne lasă să uităm cum trebuie să trăim ca să-i facem pe plac Domnului.
Pledoaria lui Elihu și reacția Domnului față de Iov
Elihu a venit la Iov când nu s-a mai putut abține, și a început să apere caracterul Lui Dumnezeu. Când Domnul I-a certat pe cei trei prieteni ai lui Iov, Elihu nu era printre ei (Iov 42:7). Spre deosebire de cei trei prieteni, Elihu a avut ceva de zis care de fapt l-a ajutat pe Iov. Declarațiile lui Elihu veneau pentru a apăra caracterul Lui Dumnezeu și ca să-l facă pe Iov să realizeze ce făcea de fapt. E important de remarcat că Dumnezeu nu a scos în evidență nici un păcat ascuns din viața anterioară a lui Iov așa cum ar fi pretins cei trei prieteni că era de fapt. Dumnezeu aduce în prim plan doar recenta neprihănire de sine a lui Iov.
Iov a trăit curat înaintea Domnului. El nu a păcătuit și prin asta să cauzeze situația neplăcută în care se găsea, după cum îl acuzau cei trei prieteni ai lui. De fapt, situația neplăcută în care se afla l-a făcut să păcătuiască. Nu suntem și noi de multe ori în această situație? De-a lungul vieții, ne străduim să-i facem pe plac Domnului, și considerăm că facem ce trebuie, și vine cineva și „ne pune răbdarea la încercare” sau „frustrările vieții” vin una după alta și când ne așteptăm mai puțin, presiunea e prea mare peste noi, și cădem în păcat.
Să revenim la Iov care s-a străduit din greu să trăiască curat, dar nu i-a dat slavă Lui Dumnezeu pentru asta, când presiunea asupra lui a crescut. În esență, el a zis: „Eu am făcut ce trebuie, eu am ajutat văduvele și străinii, eu mi-am păstrat privirile doar pentru soția mea, eu nici măcar n-am poftit în inima mea... Și acum, asta mi-e răsplata??? Și pe deasupra Dumnezeu refuză să mă vindece și să răspundă la strigătele mele.” Înainte de aceste vremuri grele, se pare că Iov naviga ușor prin viață, trăind o viață fără păcat, o viață de succes... (Iov capitolele 29,30,31)
Oare de câte ori am reacționat și noi la fel când nu ne plăcea prin ce trecem, spunându-i Domnului că ce ni se întâmplă nu e drept? „Am trăit curat, m-am luptat să fac ce e bine și acum să mi se întâmple așa ceva? Unde e vindecarea mea? De ce rugăciunile mele nu mai primesc răspuns?” Este periculos să punem neprihănirea noastră înaintea Lui Dumnezeu ca să-L determinăm să facă ce-i cerem, crezând că ne este dator. E mai bine să cădem la pământ în fața Lui și să facem apel la mila și harul Lui și apoi să rămânem încredințați că promisiunile Lui sunt pentru noi. Dar a ne baza pe neprihănirea noastră proprie, nu este deloc înțelept.
Elihu i-a spus cu smerenie lui Iov, că ar trebui să acorde o mai mare atenție motivelor sale și să-I dea Lui Dumnezeu onoarea pe care o merită. Apoi a continuat : „Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!” (Iov 37:14) și i-a reamintit că dacă era „cineva care greșea”, acela NU era DUMNEZEU. Apoi Domnul intervine și pune mai multe întrebări menite să-i corecteze perspectiva lui Iov. Să ne uităm puțin ce spune Dumnezeu:
- Iov 38:1-4 „Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis:„Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere? Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi. Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.”
Dumnezeu spune ce are pe inimă și continuă să-i arate lui Iov și tuturor care urmau să citească aceste rânduri de-a lungul vremii, câte ceva din atot-măreția Lui.
- Iov 38:33-34 „Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orânduiești stăpânirea pe pământ? Îţi înalţi tu glasul până la nori, ca să chemi să te acopere râuri de ape?”
- Iov 40:1-2 „Domnul a vorbit lui Iov şi a zis: „Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?””
Dumnezeu a fost Cel care a condus conversația cu Iov , pentru că acesta din urmă nu era în stare nici să-i răspundă, cu excepția a două replici timide. Prima dată în:
- Iov 40:3-5 „Iov a răspuns Domnului, şi a zis: „Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură. Am vorbit o dată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic.”
Auto-neprihănirea lui Iov
După primul răspuns al Lui Iov, Domnul trece direct la inima problemei lui Iov. În versetul 8 din capitolul 40, este evidențiată cel mai bine proaspăta neprihănire de sine a lui Iov. Domnul îi spune lui Iov:
- Iov 40:8 ”Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea?”
Dacă nu suntem atenți, neprihănirea poate deveni chiar ușor, auto-neprihănire. Trăim vieți neprihănite, când trăim după căile Domnului, dar dacă îi privim pe ceilalți de sus, pentru că nu trăiesc după standardele noastre, atunci alunecăm în neprihănirea de sine. Uneori, credem că noi avem dreptate totală și dacă ceilalți ne-ar asculta și ar face ce zicem noi, lumea ar fi perfectă. Numai că asta ar echivala cu a lua locul Lui Dumnezeu, și e o poziție pe care nu ar trebui s-o ocupăm niciodată. Dacă suntem cumva în acea poziție, e timpul să ne cercetăm imediat și să ne pocăim!
- Proverbe 16:2 „Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul.” Cât de ușor ne este să avem o părere bună despre noi înșine și să ne găsim scuze pentru greșeli.
În versetul Iov 40:8, Dumnezeu a descoperit păcatul lui Iov, arătând cum acesta Îl condamna pe Domnul. Iov credea că el are dreptate și Dumnezeu greșea. Neprihănirea de sine a lui Iov era dependentă de greșeala Domnului. Chiar dacă suntem tentați să-l judecăm pe Iov pentru comportamentul lui, ar fi mai corect să privim introspectiv, în noi înșine, pentru că această alunecare în neprihănirea de sine e foarte comună și apare când creștinul uită propria lui nevoie disperată de har și de pocăință.
Dumnezeu I-a arătat lui Iov că nu e în poziția în care să facă afirmații despre El, prin care să susțină că Domnul ar trebui să fie într-un anume fel și să-I impună ce și când să facă. Dumnezeu este Dumnezeu. Noi suntem doar ființe umane, create de El și ne adaptăm voii Lui și nu invers. După ce I-a arătat lui Iov cât de uman este, și cât de omnipotent, omniscient și înțelept este Dumnezeu, Iov se smerește și-și cere iertare.
- Iov 42:1-6 „Iov a răspuns Domnului şi a zis:„Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” –„Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” – „Ascultă-Mă şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa.” – „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.””
Descoperirea pe care a avut-o Iov, ne dă și nouă o mult mai bună perspectivă a felului în care Dmnezeu judecă omenirea. Așa cum spune Pavel în,
- Romani 3:23 „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.”, nu suntem nici unul superior lui Iov, cum a picat el acest test, la fel pățim și noi. Suntem umani și trebuie să ne luptăm împotriva naturii umane căzute, atât cât trăim în acest trup.”
C. Pușcaș a făcut următorul comentariu pe acest subiect: ”Ce l-a smerit pe Iov? Adevărul Lui Dumnezeu a scos la lumină caracterul egoist al lui Iov și faptul că se considera îndreptățit să-L judece pe Dumnezeu și chiar să-L găsească vinovat. Apoi ascultând ce avea Dumnezeu de spus, Iov a început, în șfârșit să-L CUNOASCĂ PE DUMNEZEU. Asta l-a făcut să treacă de la a avea o formă de religie și închinare (pentru că doar auzise de Domnul - Iov 42:5,6 ”Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”), în care îi aducea jertfe Lui Dumnezeu pentru că ”poate copiii lui au păcătuit”, la a se închina cu adevărat, prosternându-se umil la picioarele Domnului, pocăindu-se și deschizându-și larg ochii la adevăr. Relația lui anterioară cu Dumnezeu nu-și avea sursa în a-L cunoaște pe Dumnezeu și a fi doritor să trăiască pentru a-I face plăcere Domnului ci mai degrabă se pare că-și zicea: ”Aș face bine să fac tot ce trebuie, numai să ajung mântuit eu și familia mea!” În realitate, Iov nu putea să se pocăiască în locul copiilor săi. ... A adus jertfe în numele lor, în locul lor, dar mântuirea este personală, ndividuală! Este RELAȚIA PERSONALĂ CU DUMNEZEU și vine după ce fiecare Îl cunoaște pe EL. Când Îl cunoaștem pe El, mândria noastră e pusă la pământ și ne găsim adevărata identitate și valoare numai și numai în El!
Să ne păzim inimile în viața de zi cu zi
Trebuie să avem mare grijă, să nu ajungem să ne încredem într-o neprihănire proprie, prin merite personale, ci să rămânem smeriți, păstrându-ne inimile curate. Este o greșeală enormă să credem că avem libertatea să-L condamnăm pe Dumnezeu sau pe semenii noștri, considerându-ne pe noi „standardele demne de urmat”. Neprihănirea de sine este de fapt o „mândrie mascată”. Când suntem conduși de mândrie, îi privim pe ceilalți de sus, chiar și pe Dumnezeu. Dacă sesizăm că începem să avem o atitudine de critică și judecată la adresa celor din jur, sau că începem să credem că toți ar trebui să asculte de noi, pentru „noi știm cel mai bine”, ar trebui să ne alarmăm. Ne pândește pericolul mândriei și al neprihănirii de sine! Ca să ne curățim inimile din nou, este nevoie să ne analizăm cu seriozitate, comparativ cu standardul suprem și anume Dumnezeu și căile Lui sfinte.
Permiteți-mi să vă pun o întrebare.
Pe cine a învinuit Adam pentru păcatul Lui?
- Geneza 3:11-12 „Și Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.””
Deseori glumim în legătură cu răspunsul lui Adam, ca fiind „primul joc al vinei”. El a dat vina pe Eva, ea a dat vina pe șarpe, etc.
Dar în realitate, Adam i-a spus Domnului că a fost vina Lui, pentru că El i-a dat-o pe femeia pe care o crease ca să fie cu el și „ea” i-a dat să mănânce din fructul oprit.
Adam a păcătuit voit.
- Geneza 3:17 „Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;”
- 1 Timotei 2:14 „Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.”
Aici nu e vorba despre Adam versus Eva, Eva versus Adam sau Eva versus șarpe. De fapt, e vorba despre faptul că toți trei nu s-au supus Lui Dumnezeu și erau fiecare în parte, responsabili în mod direct, înaintea Lui Dumnezeu. În prezența Lui Dumnezeu, scuzele pălesc. Când adevărul curat este dat pe față, în prezența Domnului, e cazul să fim serioși.
Când ni se pare că noi „știm mai bine decât Dumnezeu” - pentru că considerăm că Dumnezeu întârzie, sau poate doarme, sau credem că El permite sau nu permite ce ar trebui sau n-ar trebui să se întâmple, sau când ni se pare că noi știm ce e mai bun pentru noi, mai bine decât Domnul, sau și mai rău, când credem că „știm mai bine decât El, ce e mai bine pentru alții”, ar trebui să sune alarma, să ne dăm seama în ce pericol suntem.
Isus a citat Cuvântul Lui Dumnezeu înaintea diavolului când a fost ispitit în pustie. El ar fi putut spune:„Închină-te înaintea mea Satane”, dar n-a făcut-o. Isus a făcut față fiecărei ispite răspunzându-i corect, așa cum ar trebui să facem și noi. Noi trebuie să stăm fermi în Cuvântul Lui Dumnezeu și Cuvântul Lui să rămână în noi.
Toată speranța noastră, tot ce este bun, tot ce avem nevoie, găsim în Dumnezeu și în adevărul Lui. Despărțiți de Domnul, suntem doar țărână. „Faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6) înaintea Lui. În zilele în care a fost scris acest verset, hainele vechi erau rupte bucăți și folosite ca și cârpe... În acele vremuri nu exista hârtie igienică și nici produse pentru igiena feminină, care există azi... Cred că este destul de explicit, cam cât de valoroase sunt faptele noastre bune în raport cu sfințenia Lui Dumnezeu.
ALTE ARTICOLE DESPRE ÎNCERCĂRI ȘI PERICOLE
ÎNCERCĂRI ALE VIEȚII
Iacov spunea că încercările, necazurile, calamitățile, circumstanțele dificile ale vieții, nu doar că nu trebuie să ne dărâme, ci dimpotrivă, le putem schimba în ceva folositor nouă, pe termen lung.
ESTE CORECT SĂ JUDECĂM?
„A judeca” și „a ierta” sunt situații foarte similare. Dacă vrem să fim iertați trebuie să iertăm la rândul nostru.
MARELE PREȚ AL NEIERTĂRII
Isus ne spune suficient de mult că suntem iertați, dacă iertăm. Dacă nu iertăm, nici nouă nu ni se iartă păcatele.
MINCIUNI TACTICE ALE DIAVOLULUI PE CARE LE CRED ADOLESCENȚII
Adolescenții și părinții lor au mare nevoie să recunoască minciunile diavolului ca să nu cadă în capcana lor.
MINCIUNI TACTICE ALE DIAVOLULUI PE CARE LE CRED CREȘTINII
Recunoașterea metodelor de operare ale diavolului ne ajută să nu cădem în capcanele acestuia și să nu-i dăm prilej să ne facă rău.
„NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI, CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ”
Ce vrea să spună acest proverb de origine greacă, folosit de Domnul Isus când i sa arătat lui Saul din Tars? Este un avertisment serios, demn de toată atenția.
PERICOLUL FRICII NESĂNĂTOASE
Când acordăm mai multă atenție fricii, decât abilității Lui Dumnezeu de a ne ajuta în situațiile prin care trecem îi vom resimți efectele.
MENIU PRINCIPAL- MESAJE BIBLICE
Copyright 2014 E Cockrell traducere și adaptare în limba română Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.