PERICOLUL NEPRIHĂNIRII DE SINE

ENGLISH

Viața și încercările ei nu sunt ușoare, dar tocmai încercările vieții sunt cele care ne învață, ne modelează și ne schimbă, deoarece Dumnezeu folosește totul în viața noastră pentru scopurile Sale. Acest lucru a fost adevărat în viața lui Iov, așa cum este pentru noi toți. La fel ca Iov, ori de câte ori ne dăm seama cât de sfânt și glorios este Dumnezeu, ne smerim și nu putem să nu fim conștienți de cât de păcătoși și de umani suntem. La începutul vieții de credință, suntem foarte conștienți că avem nevoie de un Mântuitor și de harul Său, dar pe măsură ce trece timpul, avem tendința să uităm cât de multă nevoie avem de Domnul și nu Îi mai acordăm atenția cuvenită. De asemenea, pe măsură ce păcătuim mai puțin, neprihănirea de sine începe să pună stăpânire pe inimile noastre, iar dacă nu suntem atenți se va instala confortabil, pe termen lung.
 
Să luăm în considerare viața lui Iov, pe care Domnul l-a considerat perfect. Aceasta nu înseamnă că a fost fără păcat, ci că a trăit o viață cât se poate de sfântă și, când a păcătuit, s-a pocăit repede și si-a păstrat inima curată înaintea Domnului. Niciunul dintre noi nu știe ce se află în inima sa, până când i se întâmplă ceva care va expune ceea ce era ascuns. Iov se descurca grozav până când circumstanțele i-au devenit total potrivnice. A reușit să facă față la multe greutăți, fără să cârtească. Dar pe măsură ce perioada de suferință și agonie se prelungea și rugăciunile în care cerea ajutorul Domnului rămâneau fără răspuns, a început să cedeze. Trei dintre prietenii care au venit să-l vadă, i-au spus lui Iov că, în mod evident, trebuie să fi comis un păcat secret și că ar fi bine să-și dea seama ce a greșit. Când și-a cercetat inima și viața, Iov a concluzionat că „niciodată nu a călcat poruncile Celui Sfânt” și că nu a găsit nici un păcat pentru care nu și-a cerut iertare. De asemenea, a ajuns să creadă că Dumnezeu nu era corect cu el, pentru că a permis ca totul să meargă prost și nu l-a ajutat, după ce, potrivit propriei lui concluzii, toată viața lui a fost neprihănit. În cele din urmă, al patrulea prieten, tânărul Elihu a început să-i spună lui Iov ce avea nevoie să audă ca să-și dea seama ce face și cât de incorect era ce spunea la adresa Lui Dumnezeu.
 
Pledoaria lui Elihu și reacția Lui Dumnezeu față de Iov
 
Elihu a început să vorbească când „s-a aprins de mânie împotriva lui Iov, pentru că zicea că este fără vină înaintea lui Dumnezeu”. Elihu a apărat caracterul Lui Dumnezeu. Când Domnul i-a mustrat pe cei trei „prieteni” mai în vârstă ai lui Iov - Elihu nu a fost certat (Iov 42:7-9). Spre deosebire de ceilalți trei, Elihu avea ceva de spus care îl putea ajuta pe Iov. Scopul lui Elihu era să apere caracterul Lui Dumnezeu și să-l ajute pe Iov să-și dea seama ce făcea de fapt. Să remarcăm că Dumnezeu nu a arătat că ar fi fost vreun păcat ascuns în trecutul lui Iov, așa cum susțineau cei trei prieteni ai săi. Dumnezeu a adus în discuție doar recenta neprihănire de sine a lui Iov.
 
Să remarcăm că Iov a muncit din greu, ca să-și păstreze viața curată înaintea Domnului și nu a comis niciun păcat care să fi provocat cumplita situație în care se afla, așa cum îl acuzau cei trei prieteni ai săi. În realitate, abia după durerea imensă și stresul cauzat de necazurile în care se afla, a început să păcătuiască. Chiar dacă majoritatea dintre noi nici nu ne putem compara cu Iov, totuși ne asemănăm cu el în felul în care a reacționat când se afla în suferință, nu-i așa? De multe ori ni se pare că facem totul ca să-L slujim pe Domnul și credem că suntem cum ar trebui să fim, până când lucrurile nu mai merg cum ne dorim și „ne testează răbdarea” sau „frustrările vieții” încep să ne lovească tot mai des și mai puternic. Presiunea crescândă ne dărâmă și ajungem să păcătuim.
 
Să revenim la Iov, care s-a străduit atât de mult să trăiască corect, dar păcatul lui a fost că atunci când i s-au înmulțit necazurile, nu L-a slăvit pe Dumnezeu că doar cu ajutorul Lui a putut trăi curat până atunci. De fapt, Iov a arătat că considera că prin el însuși a făcut totul. În esență, Iov a spus: „am” făcut bine, „am” dat săracilor, „am” ajutat văduvele și străinii , „nu am” privit decât la soția mea, nici măcar „nu am poftit în inima mea... Și asta este ceea ce primesc? Și acum Dumnezeu refuză să mă vindece și să răspundă la strigătele mele.” Din capitolele 29 până la 31 putem deduce că înainte de aceste necazuri, Iov trăia o viață evlavioasă și de succes.
 
V-ați surprins vreodată spunându-i Lui Dumnezeu că ceva din viața dumneavoastră nu este corect? Ați spus ceva de genul: „Am fost o persoană bună, am făcut ce este bine și asta primesc? Unde este vindecarea mea? De ce rugăciunile mele nu au primit răspunsul pe care l-am cerut?” Este periculos să Îi cerem Lui Dumnezeu să facă ce ne dorim, motivând că merităm, pentru că am făcut voia Lui și suntem neprihăniți, sau să credem că Domnul ne datorează ceva. Este mult mai bine să cădem la picioarele Lui și să facem apel la mila și harul Său ca să ne dea ce avem nevoie și apoi să ne încredem în promisiunile Sale. Nu este deloc înțelept să ne bazăm pe presupusa noastră neprihănire.
 
Elihu, plin de smerenie, i-a spus lui Iov că ar trebui să fie mai atent la ceea ce susține în apărarea sa și să Îl onoreze pe Dumnezeu, așa cum merită. Apoi Elihu a continuat spunând:

• Iov 37:14 „Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile Lui Dumnezeu!”

 
Iar Elihu a continuat să-i reamintească lui Iov că, dacă „cineva” „greșea”, acela nu era Dumnezeu. Când Domnul apare în mijlocul furtunii, îi pune lui Iov un număr mare de întrebări ca să îl smerească și să îi corecteze perspectiva. Observați cum a început Dumnezeu să vorbească:

• Iov 38:1-4 Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii şi a zis: „Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere? Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi. Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.”

 
Domnul a continuat să îi spună lui Iov ce era în inima Sa și să arate câte ceva din măreția Sa atât lui cât și celor care urmau să citească cuvintele Sale de-a lungul timpului.

• Iov 38:33-34 „Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ? Îţi înalţi tu glasul până la nori, ca să chemi să te acopere râuri de ape?”

 

• Iov 40:1-2  Domnul a vorbit lui Iov şi a zis: „Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu, care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?”

 
Și Domnul a continuat să vorbească despre lucrarea Lui…
 
Dumnezeu vorbea iar Iov era incapabil să răspundă la mare parte din ceea ce Îi spunea Domnul. Abia de două ori a reușit să spună câteva cuvinte. În capitolul 40 citim primul răspuns al lui Iov și chiar și atunci, de fapt întreba ce ar putea răspunde.

• Iov 40:3-5 Iov a răspuns Domnului şi a zis: „Iată, eu sunt prea mic. Ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură. Am vorbit o dată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic.”

 
Neprihănirea de sine a lui Iov
 
După primul răspuns al lui Iov, Domnul i-a arătat care era de fapt esența păcatului lui. Ceea ce citim că a spus Dumnezeu în versetul Iov 40:8 explică cel mai clar că problema era neprihănirea de sine pe care a început să și-o descopere Iov. Domnul i-a zis lui Iov:

• Iov 40:8 „Vrei să nimiceşti până şi dreptatea Mea? Şi să Mă osândeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea?”

 
Orice neprihănire adevărată pe care o putem avea poate proveni doar din natura Lui Dumnezeu, pe care am primit-o atunci când Duhul Sfânt a venit să locuiască în noi, după ce am devenit creștini născuți din nou. Fără Domnul, nu am putea avea niciodată adevărata neprihănire. Cine suntem noi ca să credem că am putea ști ceva mai bine decât știe Dumnezeu? Și totuși, ni se întâmplă tuturor. Când nu suntem de acord cu Domnul, gândindu-ne că El trebuie să ne răspundă la rugăciuni cum vrem noi și insistăm să facă lucrurile într-un anumit fel, pentru că credem că noi știm mai bine decât Dumnezeu, noi suntem cei care greșim, nu El. Și dacă mergem atât de departe încât să ne justificăm dreptatea și să-L condamnăm pe Dumnezeu, facem o greșeală enormă.
 
Există un pericol ascuns în „a trăi neprihănit”, prin faptul că poate deveni cu ușurință „a trăi în neprihănirea de sine”. Trăim vieți drepte când trăim pe placul Lui Dumnezeu, dar dacă începem să îi condamnăm pe cei care nu respectă standardele noastre, atunci am devenit auto-neprihăniți, pentru că ni se pare că prin efortul și meritele noastre suntem drepți înaintea Domnului. Uneori credem că suntem grozavi și că, dacă toți ceilalți ar face ceea ce spunem sau gândim noi, toată lumea ar fi perfectă. Acesta este echivalentul (în inimile și mințile noastre) preluării rolului Lui Dumnezeu și este ceva ce nu nu ar trebui să facem niciodată. Dacă ne dăm seama că facem așa ceva, trebuie să ne pocăim imediat și să ne schimbăm!

• Proverbe 16:2 Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar Cel ce cercetează duhurile este Domnul.

 
Ce ușor ne este să avem gânduri bune despre noi înșine și să ne găsim scuze!
 
Din Iov 40:8, am aflat că Dumnezeu i-a arătat lui Iov că, în încercarea de a părea neprihănit, a ajuns să păcătuiască, dând vina pe Domnul. Iov ajunsese să creadă că el avea dreptate și că Dumnezeu era Cel care greșea. Neprihănirea lui Iov putea fi reală doar dacă greșea Dumnezeu. Deși l-am putea condamna pe Iov pentru că a făcut acest lucru, această alunecare în neprihănirea de sine este destul de des întâlnită. Se poate întâmpla cu ușurință oricui a uitat cât de limitată este natura sa umană și cât de mare nevoie are de pocăință și de harul Domnului.
 
Dumnezeu i-a arătat lui Iov că nu ar fi trebuit să facă declarații în care să insiste ca Dumnezeu să fie într-un anumit fel sau să Îi „ceară” să îndeplinească ultimatumuri sau porunci. Dumnezeu este Dumnezeu. Noi suntem oameni și noi trebuie să ne schimbăm și să ne adaptăm, nu Dumnezeu. După ce Domnul l-a ajutat pe Iov să-și înțeleagă limitele naturii umane și să-și dea seama de atotputernicia și înțelepciunea Domnului, acesta a dorit cu disperare să-și ceară iertare.

• Iov 42:1-6 Iov a răspuns Domnului şi a zis: „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” – „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” – „Ascultă-Mă şi voi vorbi; te voi întreba şi Mă vei învăţa.” – „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”

 
Ceea ce i-a descoperit Dumnezeu lui Iov ar trebui să ne reamintească fiecăruia dintre noi, cine este Dumnezeu și cât de umani suntem noi, ca să avem perspectiva corectă. Nu numai Iov a păcătuit, toți am păcătuit și atâta timp cât stăm departe de Domnul și nu ne cerem iertare pentru păcate, suntem lipsiți de slava Lui Dumnezeu.

• Romani 3:23 Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava Lui Dumnezeu.

 
Așa cum a greșit Iov, la fel facem toți. Suntem umani și trebuie să ne luptăm cu natura firească decăzută cât timp trăim în aceste trupuri.
  
Ce l-a smerit pe Iov? Când Dumnezeu a permis tragediile în viața lui Iov, suferința l-a făcut să creadă că are dreptul să Îl judece pe Dumnezeu și chiar să îl găsească vinovat. Dar, în timp ce Dumnezeu vorbea, Iov a început să-L cunoască așa cum era de fapt, nu cum Îl credea el că este. Se pare că Iov a ajuns în punctul în care a trecut de la o formă de religie și închinare (când doar auzise vorbindu-se despre Domnul și aducea regulat jertfe pentru vină pentru copiii lui ca să fie iertați, dacă cumva păcătuiau), la o relație reală și închinare sinceră, după ce ochii lui L-au văzut (Iov 42:5-6). Când ochii lui Iov s-au deschis și a văzut adevărul despre Dumnezeu, s-a smerit și s-a pocăit sincer. Se pare că înainte de necazuri, Iov nu L-a cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu, dar și-a dorit să trăiască pe placul Domnului, fiind hotărât să facă tot ce trebuie ca să fie mântuit împreună cu copiii lui. Adevărul este că Iov nu putea să se pocăiască în locul copiilor lui adulți, chiar dacă aducea jertfe în numele lor, pentru că mântuirea este personală și implică o relație cu Dumnezeu, prin cunoașterea Lui. Când începem să Îl cunoaștem pe Domnul, renunțăm la orice mândrie și ne găsim adevărata identitate și valoare în El și numai în El!
 
Să ne păzim inimile în viața de zi cu zi
 
Trebuie să avem mare grijă să nu ne considerăm neprihăniți prin faptele noastre și să ne păstrăm „inimile curate” ca să rămânem smeriți. Este o mare greșeală să credem că avem libertatea să Îl condamnăm pe Dumnezeu sau pe alții, considerând că noi înșine suntem „standardul”. Neprihănirea de sine este într-adevăr „mândrie mascată”. Când ne aflăm sub influența mândriei, putem să îi privim pe toți ceilalți „de sus”, inclusiv pe Dumnezeu. Dacă realizăm că avem o atitudine critică sau condamnatoare sau dacă credem că totul ar fi perfect dacă toată lumea ar asculta de noi, știm că mândria și neprihănirea de sine încep să preia controlul. Ca să ne eliberăm de aceste atitudini greșite, trebuie să ne reexaminăm în lumina adevărului Lui Dumnezeu și a căilor Lui sfinte.
 
V-ați întrebat vreodată pe cine a învinuit Adam pentru păcatul său?

• Geneza 3:11-12 Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”

 
Mulți consideră că aceste versete descriu „primul joc al învinovățirii” - Adam a dat vina pe Eva, ea a dat vina pe șarpe etc. În realitate, Adam I-a spus Domnului că este „vina Lui”, pentru că Dumnezeu i-a dat femeia ca să fie lângă el și ea i-a dat fructul oprit. Indirect a dat vina și pe Eva, pentru că i-a dat fructul. Dar adevărul este că Adam a păcătuit în mod voit. El a ales să asculte de soția lui, încălcând porunca Lui Dumnezeu.

• Geneza 3:17a Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: ‘Să nu mănânci deloc din el’;

 

• 1 Timotei 2:14 Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.

 
Până la urmă, nu contează că, nu Eva l-a făcut pe Adam să păcătuiască, nici că Adam nu a ajutat-o pe Eva să nu cadă în păcat și nici chiar că diavolul i-a făcut pe amândoi să păcătuiască. Ce contează este că niciunul din cei trei nu L-a ascultat pe Dumnezeu și fiecare a fost în mod personal și direct responsabil de fapta sa înaintea Lui Dumnezeu. În prezența Lui Dumnezeu, nu ne mai putem scuza. Când adevărul este complet expus în prezența Domnului, este momentul pentru sinceritate și pocăință.
 
Când ajungem la punctul în care credem că „știm mai bine decât Dumnezeu” - de exemplu, atunci când credem că Domnul întârzie, că nu ne aude, că permite ceea ce noi credem că nu ar trebui să se întâmple, că împiedică ce credem că ar trebui să se întâmple, că noi știm ce este cel mai bine pentru noi, mai bine decât Dumnezeu, sau și mai grav, când credem că știm mai bine decât Domnul ce este bine pentru alții, ar trebui să ne alarmăm.
 
Isus i-a răspuns diavolului cu Cuvântul Lui Dumnezeu, când îl ispitea în deșert. Domnul ar fi putut spune: „Pleacă-te înaintea mea, Satan”, dar nu a spus. Isus a reacționat la fiecare ispită în felul în care ar trebui să facem și noi. Ar trebui să rămânem în Cuvântul Lui Dumnezeu și Cuvântul Lui Dumnezeu să rămână în noi.
 
Toată speranța noastră, tot ce este bun, tot ce avem nevoie, se află în Dumnezeu. Fără Domnul, nu suntem nimic. Chiar și „cea mai bună neprihănire” este ca „o haină mânjită” înaintea Lui. În zilele lui Isaia, hainele vechi erau rupte și folosite ca și cârpe... nu existau lucruri precum hârtia igienică sau produsele de igienă pentru femei care sunt astăzi. Aceasta explică cât de neprihăniți suntem cu adevărat în raport cu Sfântul Dumnezeu. Nu avem nicio neprihănire prin faptele noastre în fața Domnului Sfânt.

​

Copyright © 2014 Updated 2021 E. Cockrell traducere  și adaptare în limba română Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.


ALTE ARTICOLE DESPRE ÎNCERCĂRI ȘI PERICOLE

ÎNCERCĂRI ALE VIEȚII
Iacov spunea că încercările, necazurile, calamitățile, circumstanțele dificile ale vieții, nu doar că nu trebuie să ne dărâme, ci dimpotrivă, le putem schimba în ceva folositor nouă, pe termen lung.​​
ESTE CORECT SĂ JUDECĂM?
„A judeca” și „a ierta” sunt situații foarte similare. Dacă vrem să fim iertați trebuie să iertăm la rândul nostru.​​
​JUGUL NEPOTRIVIT
Asocierea cu persoana potrivită poate aduce cea mai minunată armonie, în schimb opusul este calea spre dezastru.
​MARELE PREȚ AL NEIERTĂRII
Isus ne spune suficient de mult că suntem iertați, dacă iertăm. Dacă nu iertăm, nici nouă nu ni se iartă păcatele.​
MINCIUNI TACTICE ALE DIAVOLULUI PE CARE LE CRED ADOLESCENȚII
Adolescenții și părinții lor au mare nevoie să recunoască minciunile diavolului ca să nu cadă în capcana lor.
​MINCIUNI TACTICE ALE DIAVOLULUI PE CARE LE CRED CREȘTINII
Recunoașterea metodelor de operare ale diavolului ne ajută să nu cădem în capcanele acestuia și să nu-i dăm prilej să ne facă rău.​
„NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI, CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ”
Ce vrea să spună acest proverb de origine greacă, folosit de Domnul Isus când i sa arătat lui Saul din Tars? Este un avertisment serios, demn de toată atenția.​
​PERICOLUL FRICII NESĂNĂTOASE
Când acordăm mai multă atenție fricii, decât abilității Lui Dumnezeu de a ne ajuta în situațiile prin care trecem îi vom resimți efectele.

MENIU PRINCIPAL- MESAJE BIBLICE
​
​

Copyright © 2014 Updated 2021 E. Cockrell traducere  și adaptare în limba română Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.