Religiile lumii, în marea lor majoritate Îl descriu pe Dumnezeu, în limitele gândirii umane cu interpretări diferite. În realitate, este „un singur Dumnezeu adevărat” și El este o persoană. Și, așa cum putem avea păreri preconcepute, impresii false, concepții greșite și putem emite opinii referitoare la o altă persoană, la infinit, la fel putem face și-n ce-L privește pe Dumnezeu. Dar cine este Dumnezeu cu adevărat?
Adevăratul Dumnezeu, „Eu sunt” (Dumnezeul Lui Moise, Iehova, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov), Isus Cristos, care a devenit Dumnezeu cu noi și Duhul Sfânt care a fost trimis la noi la Cincizecime (Rusalii), ca să putem deveni adevărate temple ale Lui Dumnezeu: reprezintă unul și același Dumnezeu. Pentru mulți, El este Dumnezeul evreilor și al Creștinilor. Pentru noi creștinii, Dumnezeu este viu, trăiește în inimile noastre și prin Cuvântul Său, Biblia ajungem să-L cunoaștem așa cum este și creștem spiritual.
Acest articol este despre adevăratele și indiscutabilele „însușiri ale Lui Dumnezeu”, așa cum le prezintă Biblia. Așa cum a scris Pavel „însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.” (Romani 1:20).
Dumnezeu este Triunitar, o sfântă trinitate. Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, sunt trei persoane unice și în același timp toți sunt Dumnezeu, același Dumnezeu; cei trei sunt una și întotdeauna într-o armonie deplină.
Isus spune în
Când Pavel scria Epistola către Romani, era foarte conștient de faptul că Duhul Sfânt este Dumnezeu și Isus Cristos. El a folosit termenii, Duhul Lui Cristos și Duhul Lui Dumnezeu ca fiind interschimbabili.
Dumnezeu Tatăl, Isus și Duhul Sfânt sunt la fel. Așa cum a spus Isus, dacă Îl vedem pe El, Îl vedem pe Tatăl. Fiecare dintre Cei trei au caracterul 100% identic, atributele fiecăruia dintre ei regăsindu-se exact la fel și în egală măsură și în ceilalți doi.
Să privim la adevăratul caracter al Lui Dumnezeu, nu la cel imaginat de oameni; ci la felul în care ni se revelează Dumnezeu pe Sine Însuși.
Toate „roadele Duhului Sfânt”, sunt „roadele caracterului Său”, o parte dintre ele le regăsim în versetele următoare:
Efeseni 5:8-10 „Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii (n. tr. Duhului - în alte traduceri) stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului”
Una dintre cele mai frumoase descrieri ale Lui Isus o găsim în cartea prorocului Isaia:
Nu cred că mintea umană ar putea concepe și înțelege toate atributele Lui Dumnezeu, dar cu siguranță cele care urmează fac parte din caracterul Lui Dumnezeu, care este: triunic, în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; dragoste, perfect, neschimbat, imuabil (neschimbător), drept, corect, imparțial, sfânt, milos, smerit, bun, blând, gentil, îndelung răbdător, plin de har, compătimitor, bun, neprihănit, sincer, omniscient (atotștiutor) și atotcunoscător, plin de bucurie, încântător, sursa binecuvântării, pace, omnipotent și suveran, independent și liber, creativ, înțelepciune și înțelegere, credincios, frumos, omniprezent și etern, glorios, are autocontrol, lucrează din greu; prudent, punctual și întotdeauna la timp, are sentimente reale, urăște răul și este un Dumnezeu al detaliului, care are o gelozie sfântă, nu este uman și nici carnal, are simțul umorului și nu risipește nimic. Cred că sunteți de acord că Dumnezeu este mult mai mult decât putem enumera aici...
Dumnezeu este dragoste. Care este descrierea biblică a dragostei?
Cuvântul „dragoste” din versetul 4, în limba greacă originală, este „agape”. Dragostea agape, este cea mai înaltă formă de dragoste. Dragostea care iubește, indiferent dacă i se răspunde cu dragoste sau nu. Dragostea agape este iubirea dumnezeiască, pură. În versetele care urmează, fiecare cuvânt tradus cu dragoste, în original este „agape”.
Știm că Dumnezeu este sfânt, este perfect și nu poate păcătui și nici greși. El este iubitor, bun, milos. Știm că este mai mare decât tot ce există și totuși este smerit. El nu face pe nimeni să se simtă prost sau fără valoare. Este întotdeauna cu noi, ca să ne ajute să creștem. Oricine este creștin de ceva timp, ajunge să-și dea seama destul de repede că Duhul Sfânt e Cel care ne convinge de păcat, și atunci când o face, ne dorim să nu mai comitem acel păcat. La polul opus, este condamnarea care vine de la diavolul. Condamnarea nu conduce la nimic bun, dimpotrivă, îl face pe cel condamnat să se simtă mult mai rău și lipsit de orice speranță.
Dumnezeu este perfect. Domnul este total perfect în toate atributele Sale și nici unul nu poate fi îmbunătățit (Psalmi 18:30,19:7-9; Matei/Mat 5:48) (Din considerente tehnice, pentru afișarea versetelor în ferestre „pop-up” la „mouse-over” , este necesară adăugarea abrevierii numelui cărții biblice în limba engleză, vă mulțumim pentru înțelegere).
Dumnezeu este neschimbat și imuabil. Caracterul și natura Lui Dumnezeu sunt permanent aceleași, constante și total demne de încredere. Dumnezeu nu este într-un fel azi și altfel mâine; la fel sunt și planurile Lui, constante și sigure (Numeri/Num 23:19; Psalmi 33:11,102:25-28; Maleahi/Mal 3:5-7; Iacov/James 1:17).
Da, Dumnezeu Tatăl, Isus Cristos Fiul și Duhul Sfânt n-au încetat niciodată să lupte contra răului. Dumnezeu nu se schimbă.
Să ne uităm la mesajul Lui Isus către cele șapte biserici din Apocalipsa:
Isus ne poate lua „sfeșnicele” din locul lor, dacă nu facem voia Lui. Dorința Domnului nu este ca noi să ratăm mântuirea, nu este prea aspru, dar este ferm și drept.
Dumnezeu nu este doar „blând și milos” , nici nu este un „dumnezeu al acestui veac”, care să spună: „nu-i nimic omule, harul meu acopere toate păcatele tale... păcătuiește cât vrei, iadul e doar pentru cei cu adevărat răi...”
A păcătui în mod voit, după ce ești mântuit, este foarte periculos. Dacă știm că e păcat și continuăm să-l comitem, cum putem să ne pocăim sincer?
Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt toți la fel. Standardele s-au schimbat de când a venit Isus, dar păcatul continuă să ne separe de Dumnezeu. Sângele jertfelor aduse la templu, din Vechiul Testament erau doar o plată temporară pentru păcate, putând doar să acopere păcatele până la venirea Lui Isus. Erau doar umbra soluției reale care urma să vină, prin sângele Lui Isus Cristos. Datorită jertfei perfecte a Lui Isus, care nu doar acopere păcatele, ci le iartă și le anihilează complet, putem fi „născuți din nou” și putem deveni „temple” ale Lui Dumnezeu, în care El locuiește prin Duhul Sfânt. Înainte de venirea Lui Isus, acest lucru nu era posibil.
Domnul nu este uman, nu are o natură carnală, căzută, El este Dumnezeu.
Domnul este drept, corect și imparțial.
Dumnezeu este sfânt. Domnul este definiția sfințeniei și a purității. El este total separat de păcat și de ce tot ce este rău (1 Samuel 2:2; Psalmi 99:3,9; Isaia 6:1-5; Habacuc/Hab 1:13; Apocalipsa/Rev 4:8,15:4).
Sfințenia Lui Dumnezeu își pune amprenta asupra noastră și în prezența sfințeniei Sale, realizăm cât de păcătoasă este firea noastră umană.
Următorul pasaj din Biblie, arată multe despre cine este Dumnezeu și ce nu este dumnezeiesc.
Dumnezeu este același, și azi și întotdeauna. La fel și Isus. Mila Lui este pentru cei care se pocăiesc și Îl caută pe Domnul și căile Lui. El nu se joacă de-a biserica și nici alte jocuri. El îi caută pe cei sinceri. Lată este calea care duce la pieire și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o găsesc.
Dumnezeu este milos. De câte ori a fost întrerupt din ceea ce făcea, de către cei care-i căutau disperați ajutorul, Isus și-a făcut timp să-i ajute, așa cum și-a făcut timp pentru femeia cu scurgerea de sânge, chiar dacă se grăbea să ajungă în altă parte. Nu lăsa pe nimeni să sufere, dacă-i cerea ajutorul. Nu lăsa ca slujirea Sa pentru o persoană să priveze o alta de ajutorul de care avea nevoie. Domnul i-a ajutat pe toți.
În versetele următoare avem exemplul unei astfel de întreruperi și a felului în care a răspuns Isus.
În Luca 5:18-26, Isus dădea învățătură celor care au venit tocmai ca să-L asculte. Prietenii unui bărbat paralizat, pentru că nu aveau cum să-l ducă pe ușă până unde era Isus, din cauza mulțimii prezente, au făcut o gaură în acoperiș ca să-l poată coborî pe prietenul lor înaintea Domnului. Isus a fost atins de credința lor, i-a iertat păcatele și l-a vindecat pe cel paralizat. Întotdeauna și-a făcut timp pentru nevoile oamenilor.
„Hrănirea mulțimilor” - câți predicatori ar putea să hrănească așa mulțimi mari de oameni, pe loc, fără pregătiri prealabile? Isus a făcut-o (Matei/Matt 15:29-39, Marcu/Mark 8:1-10).
În Luca 12:13-21, Domnul predica unei mari mulțimi, când cineva l-a întrerupt ca să-i rezolve disputa cu fratele său, legată de moștenire... Isus i-a răspuns citând Scriptura și apoi i-a spus o pildă. Nu putea da un răspuns mai potrivit.
Domnul Isus a spus clar și răspicat de multe ori, că a venit ca să facă Voia Tatălui. Și noi ar trebui să avem același țel, în viața de zi cu zi.
Domnul este smerit. Domnul s-a smerit ca să devină la fel ca noi. A părăsit slava cerească, ca să vină pe Pământ, să sufere și să moară, plătind pedeapsa pentru păcat, pentru fiecare dintre noi. A trăit o viață umilă și a arătat că cine vrea cineva să fie înălțat, trebuie să-i slujească pe ceilalți.
Domnul este bun și blând. Dumnezeu este bun și plin de har pentru toți pe care i-a creat (Rom 2:4,11:22; Efeseni/Eph 2:3-9; Tit 3:4-7).
Dacă vrea cineva să vadă bunătate și o inimă plină de compasiune care iubește sincer și dezinteresat, să privească la Isus. Când orbul Bartimeu, nu putea trece de mulțimi ca să ajungă la Isus, a fost suficient să strige și Domnul s-a dus la el și l-a vindecat (Marcu/Mark 10:46-52). De asemenea, să ne amintim în ce mod minunat i-a salvat viața femeii prinse când comitea adulterul și dându-i șansa mântuirii prin ultimele cuvinte pe care i le-a adresat: „nici eu nu te condamn, du-te și să nu mai păcătuiești.” (Ioan 8:11).
Apoi, cu toate că știa că urma să-l învie pe Lazăr, și-a făcut timp să plângă cu surorile acestuia, Maria și Marta împărtășind durerea lor... Domnul Isus a arătat milă și compasiune, de câte ori a fost nevoie...
Domnul este răbdător și îndelung-răbdător.
Domnul este milostiv și îndurător. Harul Lui Dumnezeu este favoarea Sa nemeritată, față de păcătoșii vinovați care merită judecata și mânia Lui Dumnezeu. Este expresia dragostei Sale față de cei care nu o merită (Exod 34:6; 2 Corinteni/2 Cor 1:3-5; Psalmi 103:7-8; Efeseni/Eph 2:1-10; Tit 2:11-14).
Domnul este bun. Dumnezeu este sursa bunătății și tot ce este bun vine din natura Lui și este creat de El (Psalmi 34:6-8,100:5; Luca/Luke 18:19; Tit 3:4).
Domnul este neprihănit și drept. Dumnezeu este judecătorul corect al întregii Lui creații și întotdeauna face ce este drept. Actul Său de justiție este definitiv și indiscutabil (Deuteronomul/Deut 32:4; Psalmi 19:8).
Domnul este adevăr; Domnul este onest și sincer. Dumnezeul Bibliei este singurul Dumnezeu adevărat și este onest în tot ceea ce face. El vorbește și acționează sincer în orice circumstanțe și este total demn de încredere în însăși natura Sa (Numeri/Num 23:19; 1 Samuel 15:29; Ioan/John 14:6; 1 Ioan/1 John 5:20; 1 Ioan /1 John 5:6).
Domnul este atotștiutor, omniscient. Dumnezeu știe toate lucrurile în mod exhaustiv, complet, desăvârşit. Cunoașterea Lui nu are limite pentru că vede tot și înțelege în profunzime tot ce este de înțeles (Iov/Job 37:14-18; Eclesiastul/Ecclesiastes 3:11; Ioan/John 1:1-3; Psalmi 139:16,147:4-5).
El cunoaște toate stelele pe care le-a creat, pe nume. Doar să ne gândim puțin la acest adevăr. Noi nici măcar nu le putem vedea pe toate, iar Dumnezeu știe câte sunt, ce nume au, unde sunt localizate și cu siguranță știe totul despre ele și pe fiecare a creat-o cu un scop bine definit.
Domnul este plinătatea bucuriei și a binecuvântării. În Domnul sunt binecuvântări și bucurie totală, nespusă (Psalmi 16:11; Neemia/Neh 8: 9-12; Țefania/Zephaniah 3:17; 1 Timotei/1 Tim 1:11; Evrei/Heb 1:8-9).
Dumnezeu este un Dumnezeu gelos. Gelozia Lui Dumnezeu nu este aceeași cu „gelozia umană, irațională”, dimpotrivă, este o gelozie rațională, curată, pe care Dumnezeu este îndreptățit s-o aibă. El nu vrea să lăsăm „nimic” să intervină între noi și El (Exod 20:5, Exod 34:14; Deuteronomul/Deut 5:9).
Domnul este pacea noastră. El iubește pacea și vrea ca toți să avem pace și să trăim în pace (Iacov/James 3:17-18; Isaia 9:6; Isaia 53:4-5; Isaia 66:12-13; Ioan/John 14:27, Ioan/John 15:26).
Cuvântul tradus de Cornilescu prin “Mângâietorul”, în limba greacă originală, este „paracletos”. Semnificația acestuia este mult mai amplă, însemnând și ajutor, mijlocitor, avocat, încurajator, sfătuitor. Deci Duhul Sfânt a fost trimis să fie toate acestea pentru noi.
Domnul este omnipotent. El este suveran. Dumnezeu este atotputernic și poate face tot ce este nevoie să fie făcut. Conducerea Sa de-a lungul istoriei Terrei este definitivă și împlinește tot ce și-a propus vreodată să fie împlinit și făcut (Gen 17:1; Psalmi 24:8; Ieremia/Jer 32:27; Daniel 4:32; Efeseni/Eph 3:20-21).
Cuvântul „omnipotent”, este de origine latină și este format din alăturarea a două cuvinte: „omni” care înseamnă „tot” și „potent” care înseamnă putere. Deci „omnipotent” înseamnă „atotputernic”.
Dumnezeu este numit Cel Atotputernic, de 60 de ori în traducerea Cornilescu a Bibliei, iar termenul este folosit exclusiv pentru Dumnezeu, niciodată pentru altcineva sau altceva. Dumnezeu s-a revelat pe sine însuși ca Atotputernic lui Avram (Gen 17:1), Moise (Exod 6:3), Ioan (Apocalipsa/Rev 1:8; (Apocalipsa/Rev 19:6), și înaintea tuturor credincioșilor, din toate timpurile (2 Cor 6:18).
Sunt multe alte locuri în Biblie unde apare omnipotența naturii Lui Dumnezeu. Iov spunea,
Omnipotența Lui Dumnezeu poate fi văzută clar în toate cele „trei persoane” ale „Trinității”. Dumnezeu Tatăl poate face toate lucrurile (Iov/Job 42:2). Dumnezeu Fiul are putere peste toată natura și a fost implicat în toată creația (Ioan/John 1:2-3; Coloseni/Col 1:16-17). Viața Lui Isus pe Pământ, a fost marcată de numeroase miracole care au demonstrat că avea putere peste natură, boli și demoni. Dumnezeu, Duhul Sfânt a fost de asemenea implicat în actul creației (Gen 1:2) și tot El dă putere credincioșilor ca să predice Evanghelia (Faptele Apostolilor/Acts 2:41) și să facă minuni (Faptele Apostolilor/Acts 3:6-10).
Omnipotența Lui Dumnezeu se extinde și peste Satan și demonii lui. Satan a trebuit să ceară permisiunea Lui Dumnezeu ca să îi facă rău lui Iov (Iov/Job 1:9-12). Atât Satan cât și demonii se tem de Dumnezeu, așa cum citim în
Domnul este independent și liber, nu este legat și nici supus nimănui. Existența și ființa Lui Dumnezeu nu e dependentă de nimeni și nimic. Dumnezeu nu a fost creat și există din și prin El însuși. Dumnezeu acționează conform propriei Sale înțelepciuni și plăceri (Iov/Job 34:12,41:11; Faptele Apostolilor/Acts 17:24-25; Romani/Rom 11:35-36; Psalmi115:2-3,135:6).
Domnul este creativ. El a creat cerurile și Pământul și tot ce cuprind ele. Este oare ceva din tot ce a creat, care să nu fie extraordinar și perfect? Și cerurile sunt încă în expansiune, universul continuă să se extindă!
Dumnezeu domnește cu înțelepciune și înțelegere. El este sursa a tot ceea ce este înțelept și are cea mai mare capacitate de înțelegere! Domnul este înțelepciunea însăși!
Domnul este credincios și demn de încredere. El își ține cuvântul. -- Dumnezeu este cu totul credincios tuturor promisiunilor Sale și împlinește pe deplin tot ceea ce este scris în Cuvântul Său. Promisiunile Lui sunt „da” și „amin”, adică „așa să fie” (Numeri/Num 23:19; 1 Tesaloniceni/1 Thess 5:24; 2 Timotei/2 Tim 2:13; 1 Petru/1 Pet 4:19).
Dumnezeu este frumos. Dumnezeu este cea mai frumoasă și mai prețioasă ființă care există -- tot ce este frumos în această lume, își are sursa în frumusețea Lui, a Marelui Artist care a gândit și a creat totul (Psalmi 19:7-11, 27:4, 42:1, 63:2-5).
Dumnezeu este etern și omniprezent. Dumnezeu este, Dumnezeu a fost și Dumnezeu va fi pentru totdeauna. El a creat spațiul și timpul pentru creația Sa, El existând în afara timpului (Deuteronomul/Deut 33:27; Isaia 57:15; Psalmi 90:2; Romani/Rom 16:25-27; 1 Timotei/1 Tim 1:17; Apocalipsa/Rev 1:8, 4:8).
Dumnezeu este duh și este prezent peste tot în același timp. El nu este limitat în spațiu și timp, la o singură locație, sau epocă din istorie (Psalmi 139:1-7; Ieremia 23:23- 24).
Domnul este glorios. Dumnezeu este atât de glorios și de nedescris, încât tot ce putem spunem noi despre El este o parte infimă din cât de minunat și extraordinar este El de fapt. Când ni se revelează Dumnezeu, prezența Sa aduce o reverență și teamă sfântă (1 Împărați/1 Kings 8:10-11; Ioan/John 17:1-6, Apocalipsa/Rev 4:9-11; Evrei/Heb 1:3, Isaia 6:1-5; Iov/Job 34:10-15, 42:1-6).
Dumnezeu are stăpânire de Sine. Știm că Dumnezeu se poate înfuria, și vedem ce supărat a fost Isus când a curățit templul. Dar, chiar și în mânia Sa, a fost calm. El nu și-a „pierdut cumpătul”. Isus putea chema 12 legiuni de îngeri (ceea ce putea însemna între 10.000 și 76.000 de îngeri) să-i vină în ajutor, înaintea răstignirii Sale pe cruce, dar n-a făcut-o (Matei/Matt 26:53). El a venit să împlinească planul Tatălui și a mers până la capăt. Prin tot ce a îndurat din partea Marelui Preot și a slujitorilor lui înaintea Crucii, Isus a dat dovadă de un curaj incredibil, de sfințenie și autocontrol (Filipeni/Phil 2:8). Marele Preot, care era cu adevărat un blasfemiator, a avut îndrăzneala să-l numească pe Fiul Lui Dumnezeu „blasfemiator”, dar Isus, care era în același timp și Dumnezeu și om, și-a păstrat calmul, stăpânindu-se perfect (Evrei/Heb 5:2-8).
Dumnezeu muncește din greu. Domnul nu este leneș. Ca și păstorul din psalmul 23, El face tot ce trebuie pentru turma Lui. Dacă o oaie dă de necaz, Domnul intervine și îi rezolvă problema. El se îngrijește ca nevoile oilor să fie împlinite în totalitate. El este Domnul întregului Pământ. Nu cade nici un strop de ploaie, fără să vină de la El. Tatăl nostru din ceruri știe nevoile fiecărei ființe pe care a creat-o, și le împlinește. Nu cade nici o vrabie, fără ca El să știe. (Iov /Job 37:1-24, 38:1-41, 39:1-30; Matei/Matt 6:25-34)
Domnul este prudent și nu face risipă de nimic. În înțelepciunea Sa, nimic nu se risipește. Ca răscumpărător, El transformă tot ce poate fi schimbat, în bine. Trăim având voință liberă (până la un punct), dar Dumnezeu este Domnul și El derulează tot ce se întâmplă în ecosistemele naturii. Copacii și plantele verzi purifică aerul, oceanele purifică apele care se varsă în ele. Norii aduc ploaie și umbră. Dumnezeu a creat Pământul și toate ecosistemele care lucrează împreună, inclusiv prin reciclarea naturală, ca nimic să nu se risipească. Citim multe paragrafe în Biblie, în care Dumnezeu nu lasă ceva bun să se risipească. Dumnezeu intervine chiar și în acțiunile oamenilor, și schimbă ceea ce diavolul și alții au intenționat spre rău, în ceva bun.
Frații lui Iosif l-au vândut ca sclav, ca să scape de el, dar Dumnezeu a folosit răul intenționat de ei spre bine, folosindu-l pe Iosif nu doar pentru salvarea de la foamete a fraților săi ci și a poporului egiptean Geneza/Gen 50:20.
De ambele dăți când Domnul a hrănit mulțimile, i-a pus pe ucenici să strângă firmiturile... Iată ce scrie apostolul Ioan despre acest lucru:
Copiilor Săi, Dumnezeu le promite:
Dumnezeu este punctual, nu întârzie niciodată în ce are de făcut. Întotdeauna intervine la timp, niciodată prea devreme sau prea târziu. Ioan relatează un eveniment care a avut loc acum 2000 de ani, dar care este la fel de adevărat și azi. Maria și Marta au crezut că Domnul a ajuns prea târziu, pentru a-l salva pe fratele lor, Lazăr... după ce-i ceruseră ajutorul. După standardele umane, Domnul a întârziat patru zile, dar planul Lui Dumnezeu în fiecare situație este cel mai important.
Când copiii lui Israel erau în deșert, Domnul le-a purtat de grijă, dându-le ce aveau nevoie, zilnic. Hainele și încălțămintea lor nu se uzau, nici unul nu era bolnav și zilnic Domnul le dădea hrană și apă.
Când Dumnezeu le-a spus că le va da mana zilnic, nu s-a jucat cu cuvintele. Toată mana pe care o strângeau în plus, față de cât aveau nevoie se strica, și a doua zi trebuiau să strângă alta, cu excepția celei de-a șasea zi, când trebuiau să strângă dublu pentru două zile, ca să nu muncească în ziua de Sabat (a șaptea zi). Acea mană se păstra perfect pentru a doua zi (Exod 16:22-31).
Un ultim exemplu al perfecțiunii punctualității Lui Dumnezeu, poate fi văzut în creație. Au fost cu adevărat șase zile ale Creației. Știm asta, pentru că Dumnezeu a spus: „Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.”, apoi a doua, a treia, s.a.m.d. Tot în primele capitole din Geneza, avem dovada că Creația a putut avea doar o singură ordine a evenimentelor cu o sincronizare perfectă în timp. De exemplu, Soarele a trebuit să fie creat înainte ca Pământul să înceapă să se rotească în jurul lui. Apoi, pe Pământ, plantele n-ar fi putut trăi fără apă, nutrienți și lumină. Omul n-ar fi putut supraviețui fără toate cele menționate mai sus. Am menționat doar câteva momente ale creației, dar dacă vreți să vedeți tot, vă rog să citiți primul capitol din Geneza, ca să vedeți frumusețea planificării și a ordinii Lui Dumnezeu. Cât ar fi putut exista diferitele forme de viață, pe cont propriu, fără interferențele planificate de Dumnezeu? Planificarea și sincronizarea în timp a Domnului sunt perfecte!
Dumnezeu are emoții și sentimente. Mulți oameni și-L imaginează pe Dumnezeu, ca fiind „o ființă fără inimă”, „undeva acolo sus” pe un tron, ceea ce este total fals. Dumnezeu se bucură și se întristează, râde dar și plânge. El simte și înțelege prin ce trecem noi, ceea ce este enorm. El lucrează și se bucură de rezultatele muncii Lui. Dumnezeu se bucură de ce este frumos și de tot ce funcționează bine. (Geneza/Gen 1:31) Dumnezeu își stăpânește emoțiile , în perfecțiunea Sa, spre deosebire de cei mai mulți oameni.
Este dragostea o emoție? Bineînțeles că da! Dumnezeu a spus prin Ieremia:
Domnul are compasiune față de copiii Săi, este plin de compasiune și milă.
Se bucură Domnul și-și găsește plăcerea în ce e bun?
Ce putem spune despre asta? Domnul se bucură să facă bine poporului Său din toată inima și din tot sufletul.
Dragostea unui bun părinte pentru copilul său, reflectă dragostea Lui Dumnezeu față de copiii Săi, așa cum spunea și Solomon:
De atâtea ori citim în Evanghelii cum inima Lui Isus Isus s-a frânt pentru oameni, lăsându-ne să vedem inima Tatălui față de noi; una dintre aceste ocazii a fost la intrarea în Ierusalim:
Dacă scriam fiecare verset care arată inima Tatălui, acest articol devenea un roman. În cartea Ieremia, vedem clar cât de frântă era inima Lui Dumnezeu pentru poporul Său, care l-a părăsit. Ieremia a simțit inima Tatălui prorocind din partea Lui și de multe ori îi era greu să continue, dar Domnul l-a întărit, așa cum face cu fiecare dintre noi, ca să putem împlini ce ne-a chemat să facem. Așa că Ieremia a continuat să arate inima Tatălui pentru poporul Său, din nou și din nou.
Dumnezeu urăște răul. „Mânia Lui Dumnezeu” reprezintă dezgustul și opoziția Sa față de păcat și de cei care aleg să trăiască în păcat; arată aversiunea Sa totală față de rău și expresia sfințeniei și dreptății Sale (Deuteronomul/Deut 9:7-8; Ioan/John 3:36; Romani/Rom 1:18-21, 2:5, 6:23; 1 Tesaloniceni/1 Thess 1:10; 2 Petru/2 Peter 2:4-6).
Dumnezeu acordă atenție detaliilor. Poate cineva să găsească ceva din ce a creat Dumnezeu care să nu fie bine gândit și bine executat, perfect sincronizat cu restul creației și perfect în orice detaliu? Chiar și pentru lucrurile rele, care-și au sursa în căderea în păcat, Dumnezeu a găsit un scop.
În concluzie, cât de puternic, bun, minunat este Dumnezeul nostru! El este infinit în bunătatea Sa. Cine ar putea să-i găsească începutul sau sfârșitul? Cine ar putea ști cât este de mare sau care sunt limitele atributelor Sale? Se poate ceva compara cu dragostea Sa față de noi? Se poate ceva compara cu harul Său? Ce măreț este Dumnezeul nostru! Laudă Lui, laudă Lui; Aleluia, Dumnezeul nostru este extraordinar!
Dacă vreți să citiți mai multe, vă sugerez Isaia 40:12-31 și Iov/ Job 38:1-41.
Cu toată obiectivitatea, trebuie să mai adăugăm un atribut la lista de mai sus.
Domnul are simțul umorului. Bucuria este o roadă a Duhului Sfânt. Roada Duhului reprezintă personalitatea Duhului Sfânt și El este Dumnezeu!
Ni se spune în Eclesiastul/Ecclesiastes 3:4, plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; Domnul promite în Luca/Luke 6:21 că cei care plâng acum, vor ajunge să râdă din nou.
În Filipeni/Phil 4:4 ni se spune de mai multe ori să ne bucurăm, ca de altfel în toată epistola către Filipeni.
În Matei/Matt 25:21, Domnul spune: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
Dumnezeu a creat pinguinii, delfinii și vidrele, asta doar ca să enumerăm câteva dintre cele mai jucăușe creații ale Domnului. În întreaga creație găsim detalii incredibile ale lucrării Lui Dumnezeu, precum și multă bucurie și frumusețe.
În limitarea minții umane nu putem avea pretenția că am atins toate atributele Lui Dumnezeu, dar putem spune că Domnul este: omniscient (știe tot), omnipotent (poate totul), omniprezent (prezent peste tot), perfect echilibrat, frumos, milos, creativ, harnic, corect, drept, credincios, liber, blând, bun, smerit, gelos doar în sensul bun al cuvântului, glorios, iertător, are simțul umorului, sentimental, urăște răul, iubește binele, imparțial, independent, îndelung răbdător, calm, prudent, neprihănit, sfânt, suveran, punctual, neschimbător, El este adevărata pace și bucurie, este înțelepciunea însăși dar și înțelept, este dragoste dar și iubitor, este adevăr dar și adevărat, El este același ieri, azi și în veci.
Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu; nu este om ca să mintă; El este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; Domnul este Trei în Unul singur, și Fiecare este în Toți Trei, El este DUMNEZEU. Este un Dumnezeu al detaliilor, integrității, onoarei, care conduce impecabil; nu există vină sau păcat în El; este total sfânt, nimeni nu-i poate sta împotrivă, este veșnic și etern!
În concluzie putem declara că nu există nimeni și nimic mai puternic, mai bun și mai minunat decât Dumnezeul nostru! El este infinit în toată bunătatea Sa. Cine i-ar putea găsi începutul sau sfârșitul? Cine ar putea măcar să înceapă să Îi măsoare mărimea și atributele? Se poate compara ceva cu harul Lui? Cât de măreț și uimitor este Domnul nostru! Glorie, laudă, cinste și mărire Părintelui veșniciilor!
În încheiere să ne bucurăm de câteva poze care arată o infimă parte a frumuseții și bucuriei creației Lui Dumnezeu!

- Ioan 10:30: „Eu şi Tatăl una suntem.”
- Ioan 14:9: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.”
Când Pavel scria Epistola către Romani, era foarte conștient de faptul că Duhul Sfânt este Dumnezeu și Isus Cristos. El a folosit termenii, Duhul Lui Cristos și Duhul Lui Dumnezeu ca fiind interschimbabili.
- Romani 8:8-14 Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Cristos, nu este al Lui. Şi dacă Cristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Cristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.
Dumnezeu Tatăl, Isus și Duhul Sfânt sunt la fel. Așa cum a spus Isus, dacă Îl vedem pe El, Îl vedem pe Tatăl. Fiecare dintre Cei trei au caracterul 100% identic, atributele fiecăruia dintre ei regăsindu-se exact la fel și în egală măsură și în ceilalți doi.
Să privim la adevăratul caracter al Lui Dumnezeu, nu la cel imaginat de oameni; ci la felul în care ni se revelează Dumnezeu pe Sine Însuși.
Toate „roadele Duhului Sfânt”, sunt „roadele caracterului Său”, o parte dintre ele le regăsim în versetele următoare:
- Galateni 5:22-23 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. (Prin, „nu este lege”, de fapt Pavel spunea „nu este limită”.)
Efeseni 5:8-10 „Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii (n. tr. Duhului - în alte traduceri) stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului”
Una dintre cele mai frumoase descrieri ale Lui Isus o găsim în cartea prorocului Isaia:
- Isaia 11:1-5 „Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău. Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale, şi credincioşia, brâul mijlocului Său.”
Nu cred că mintea umană ar putea concepe și înțelege toate atributele Lui Dumnezeu, dar cu siguranță cele care urmează fac parte din caracterul Lui Dumnezeu, care este: triunic, în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; dragoste, perfect, neschimbat, imuabil (neschimbător), drept, corect, imparțial, sfânt, milos, smerit, bun, blând, gentil, îndelung răbdător, plin de har, compătimitor, bun, neprihănit, sincer, omniscient (atotștiutor) și atotcunoscător, plin de bucurie, încântător, sursa binecuvântării, pace, omnipotent și suveran, independent și liber, creativ, înțelepciune și înțelegere, credincios, frumos, omniprezent și etern, glorios, are autocontrol, lucrează din greu; prudent, punctual și întotdeauna la timp, are sentimente reale, urăște răul și este un Dumnezeu al detaliului, care are o gelozie sfântă, nu este uman și nici carnal, are simțul umorului și nu risipește nimic. Cred că sunteți de acord că Dumnezeu este mult mai mult decât putem enumera aici...
Dumnezeu este dragoste. Care este descrierea biblică a dragostei?
- 1 Corinteni 13:4-7 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
Cuvântul „dragoste” din versetul 4, în limba greacă originală, este „agape”. Dragostea agape, este cea mai înaltă formă de dragoste. Dragostea care iubește, indiferent dacă i se răspunde cu dragoste sau nu. Dragostea agape este iubirea dumnezeiască, pură. În versetele care urmează, fiecare cuvânt tradus cu dragoste, în original este „agape”.
- 1 Ioan 4:7-11 Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.
Știm că Dumnezeu este sfânt, este perfect și nu poate păcătui și nici greși. El este iubitor, bun, milos. Știm că este mai mare decât tot ce există și totuși este smerit. El nu face pe nimeni să se simtă prost sau fără valoare. Este întotdeauna cu noi, ca să ne ajute să creștem. Oricine este creștin de ceva timp, ajunge să-și dea seama destul de repede că Duhul Sfânt e Cel care ne convinge de păcat, și atunci când o face, ne dorim să nu mai comitem acel păcat. La polul opus, este condamnarea care vine de la diavolul. Condamnarea nu conduce la nimic bun, dimpotrivă, îl face pe cel condamnat să se simtă mult mai rău și lipsit de orice speranță.
Dumnezeu este perfect. Domnul este total perfect în toate atributele Sale și nici unul nu poate fi îmbunătățit (Psalmi 18:30,19:7-9; Matei/Mat 5:48) (Din considerente tehnice, pentru afișarea versetelor în ferestre „pop-up” la „mouse-over” , este necesară adăugarea abrevierii numelui cărții biblice în limba engleză, vă mulțumim pentru înțelegere).
- Psalmi 18:30-31 Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El. Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul, şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?
- Psalmi 19:7-9 Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii. Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.
Dumnezeu este neschimbat și imuabil. Caracterul și natura Lui Dumnezeu sunt permanent aceleași, constante și total demne de încredere. Dumnezeu nu este într-un fel azi și altfel mâine; la fel sunt și planurile Lui, constante și sigure (Numeri/Num 23:19; Psalmi 33:11,102:25-28; Maleahi/Mal 3:5-7; Iacov/James 1:17).
- Maleahi 3:5-7 Mă voi apropia de voi pentru judecată şi Mă voi grăbi să mărturisesc împotriva descântătorilor şi preacurvarilor, împotriva celor ce jură strâmb, împotriva celor ce opresc plata simbriaşului, care asupresc pe văduvă şi pe orfan, nedreptăţesc pe străin, şi nu se tem de Mine, zice Domnul oştirilor. Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi. Din vremea părinţilor voştri voi v-aţi abătut de la poruncile Mele şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor. Dar voi întrebaţi: „În ce trebuie să ne întoarcem?”
Da, Dumnezeu Tatăl, Isus Cristos Fiul și Duhul Sfânt n-au încetat niciodată să lupte contra răului. Dumnezeu nu se schimbă.
Să ne uităm la mesajul Lui Isus către cele șapte biserici din Apocalipsa:
- Apocalipsa 2:1-7 „Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur: „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti. Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”
Isus ne poate lua „sfeșnicele” din locul lor, dacă nu facem voia Lui. Dorința Domnului nu este ca noi să ratăm mântuirea, nu este prea aspru, dar este ferm și drept.
Dumnezeu nu este doar „blând și milos” , nici nu este un „dumnezeu al acestui veac”, care să spună: „nu-i nimic omule, harul meu acopere toate păcatele tale... păcătuiește cât vrei, iadul e doar pentru cei cu adevărat răi...”
- Evrei 10:26-29 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi. Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
A păcătui în mod voit, după ce ești mântuit, este foarte periculos. Dacă știm că e păcat și continuăm să-l comitem, cum putem să ne pocăim sincer?
Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt toți la fel. Standardele s-au schimbat de când a venit Isus, dar păcatul continuă să ne separe de Dumnezeu. Sângele jertfelor aduse la templu, din Vechiul Testament erau doar o plată temporară pentru păcate, putând doar să acopere păcatele până la venirea Lui Isus. Erau doar umbra soluției reale care urma să vină, prin sângele Lui Isus Cristos. Datorită jertfei perfecte a Lui Isus, care nu doar acopere păcatele, ci le iartă și le anihilează complet, putem fi „născuți din nou” și putem deveni „temple” ale Lui Dumnezeu, în care El locuiește prin Duhul Sfânt. Înainte de venirea Lui Isus, acest lucru nu era posibil.
Domnul nu este uman, nu are o natură carnală, căzută, El este Dumnezeu.
- Numeri 23:19 Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?
Domnul este drept, corect și imparțial.
- Deuteronomul 10:17-18 Căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri; care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte.
- Efeseni 6:9 Şi voi, stăpânilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii care ştiţi că Stăpânul lor şi al vostru este în cer şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului.
- Iacov 1:17-18 orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.
Dumnezeu este sfânt. Domnul este definiția sfințeniei și a purității. El este total separat de păcat și de ce tot ce este rău (1 Samuel 2:2; Psalmi 99:3,9; Isaia 6:1-5; Habacuc/Hab 1:13; Apocalipsa/Rev 4:8,15:4).
- Isaia 6:1-5 În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”
Sfințenia Lui Dumnezeu își pune amprenta asupra noastră și în prezența sfințeniei Sale, realizăm cât de păcătoasă este firea noastră umană.
Următorul pasaj din Biblie, arată multe despre cine este Dumnezeu și ce nu este dumnezeiesc.
- Isaia 5:16-25 Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată, şi Dumnezeul cel sfânt va fi sfinţit prin dreptate. Acolo vor paşte mieii ca pe imaşul lor, şi păstori pribegi vor mânca moşiile prăpădite ale bogaţilor. Vai de cei ce trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii, şi păcatul, cu şleaurile unei căruţe şi zic: „Să-Şi grăbească, să-Şi facă iute lucrarea, ca s-o vedem! Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaştem!” Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele, rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune! Vai de cei ce se socotesc înţelepţi şi se cred pricepuţi! Vai de cei tari când este vorba de băut vin şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari; care scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi! De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriştea şi cum arde flacăra iarba uscată, tot aşa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, şi floarea li se va risipi în vânt ca ţărâna, căci au nesocotit Legea Domnului oştirilor şi au dispreţuit cuvântul Sfântului lui Israel. De aceea Se şi aprinde Domnul de mânie împotriva poporului Său, Îşi întinde mâna împotriva lui şi-l loveşte de se zguduie munţii, şi trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul uliţelor. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este încă întinsă.
Dumnezeu este același, și azi și întotdeauna. La fel și Isus. Mila Lui este pentru cei care se pocăiesc și Îl caută pe Domnul și căile Lui. El nu se joacă de-a biserica și nici alte jocuri. El îi caută pe cei sinceri. Lată este calea care duce la pieire și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o găsesc.
Dumnezeu este milos. De câte ori a fost întrerupt din ceea ce făcea, de către cei care-i căutau disperați ajutorul, Isus și-a făcut timp să-i ajute, așa cum și-a făcut timp pentru femeia cu scurgerea de sânge, chiar dacă se grăbea să ajungă în altă parte. Nu lăsa pe nimeni să sufere, dacă-i cerea ajutorul. Nu lăsa ca slujirea Sa pentru o persoană să priveze o alta de ajutorul de care avea nevoie. Domnul i-a ajutat pe toți.
În versetele următoare avem exemplul unei astfel de întreruperi și a felului în care a răspuns Isus.
- Matei 9:18-22 Pe când le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntaşii sinagogii, I s-a închinat şi I-a zis: „Fiica mea adineauri a murit; dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea, şi va învia.” Isus S-a sculat şi a plecat după el împreună cu ucenicii Lui. Şi, iată, o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge, a venit pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei Lui. Căci îşi zicea ea: „Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.” Isus S-a întors, a văzut-o şi i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.” Şi s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela"
În Luca 5:18-26, Isus dădea învățătură celor care au venit tocmai ca să-L asculte. Prietenii unui bărbat paralizat, pentru că nu aveau cum să-l ducă pe ușă până unde era Isus, din cauza mulțimii prezente, au făcut o gaură în acoperiș ca să-l poată coborî pe prietenul lor înaintea Domnului. Isus a fost atins de credința lor, i-a iertat păcatele și l-a vindecat pe cel paralizat. Întotdeauna și-a făcut timp pentru nevoile oamenilor.
„Hrănirea mulțimilor” - câți predicatori ar putea să hrănească așa mulțimi mari de oameni, pe loc, fără pregătiri prealabile? Isus a făcut-o (Matei/Matt 15:29-39, Marcu/Mark 8:1-10).
În Luca 12:13-21, Domnul predica unei mari mulțimi, când cineva l-a întrerupt ca să-i rezolve disputa cu fratele său, legată de moștenire... Isus i-a răspuns citând Scriptura și apoi i-a spus o pildă. Nu putea da un răspuns mai potrivit.
- Matei 9:35-36 Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod. Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor.
Domnul Isus a spus clar și răspicat de multe ori, că a venit ca să facă Voia Tatălui. Și noi ar trebui să avem același țel, în viața de zi cu zi.
Domnul este smerit. Domnul s-a smerit ca să devină la fel ca noi. A părăsit slava cerească, ca să vină pe Pământ, să sufere și să moară, plătind pedeapsa pentru păcat, pentru fiecare dintre noi. A trăit o viață umilă și a arătat că cine vrea cineva să fie înălțat, trebuie să-i slujească pe ceilalți.
- Filipeni 2:5-8 Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Cristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.
- Filipeni 2:3-4 Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.
- Matei 23:11-12 „Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat.”
- Ioan 13:12-17 „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.”
Domnul este bun și blând. Dumnezeu este bun și plin de har pentru toți pe care i-a creat (Rom 2:4,11:22; Efeseni/Eph 2:3-9; Tit 3:4-7).
- Efeseni 2:3-9 Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Cristos Isus. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
- Tit 3:4-7 Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.
Dacă vrea cineva să vadă bunătate și o inimă plină de compasiune care iubește sincer și dezinteresat, să privească la Isus. Când orbul Bartimeu, nu putea trece de mulțimi ca să ajungă la Isus, a fost suficient să strige și Domnul s-a dus la el și l-a vindecat (Marcu/Mark 10:46-52). De asemenea, să ne amintim în ce mod minunat i-a salvat viața femeii prinse când comitea adulterul și dându-i șansa mântuirii prin ultimele cuvinte pe care i le-a adresat: „nici eu nu te condamn, du-te și să nu mai păcătuiești.” (Ioan 8:11).
Apoi, cu toate că știa că urma să-l învie pe Lazăr, și-a făcut timp să plângă cu surorile acestuia, Maria și Marta împărtășind durerea lor... Domnul Isus a arătat milă și compasiune, de câte ori a fost nevoie...
Domnul este răbdător și îndelung-răbdător.
- Ioel 2:13 Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi-I pare rău de relele pe care le trimite.
- 2 Petru 3:8-9 Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.
Domnul este milostiv și îndurător. Harul Lui Dumnezeu este favoarea Sa nemeritată, față de păcătoșii vinovați care merită judecata și mânia Lui Dumnezeu. Este expresia dragostei Sale față de cei care nu o merită (Exod 34:6; 2 Corinteni/2 Cor 1:3-5; Psalmi 103:7-8; Efeseni/Eph 2:1-10; Tit 2:11-14).
- Tit 2:11-14 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.
- 2 Corinteni 1:3-5 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz! Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Cristos, tot aşa, prin Cristos avem parte din belşug şi de mângâiere
- Psalmi 103:7-8 El Şi-a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale, copiilor lui Israel. Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate.
Domnul este bun. Dumnezeu este sursa bunătății și tot ce este bun vine din natura Lui și este creat de El (Psalmi 34:6-8,100:5; Luca/Luke 18:19; Tit 3:4).
- Psalmi 34:6-8 Când strigă un nenorocit, Domnul aude şi-l scapă din toate necazurile lui. Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!
Domnul este neprihănit și drept. Dumnezeu este judecătorul corect al întregii Lui creații și întotdeauna face ce este drept. Actul Său de justiție este definitiv și indiscutabil (Deuteronomul/Deut 32:4; Psalmi 19:8).
- Deuteronomul 32:3-4 Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru! El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat.
Domnul este adevăr; Domnul este onest și sincer. Dumnezeul Bibliei este singurul Dumnezeu adevărat și este onest în tot ceea ce face. El vorbește și acționează sincer în orice circumstanțe și este total demn de încredere în însăși natura Sa (Numeri/Num 23:19; 1 Samuel 15:29; Ioan/John 14:6; 1 Ioan/1 John 5:20; 1 Ioan /1 John 5:6).
- 1 Ioan 5:20 Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Cristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.
- Ioan 14:6 Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”
- 1 Ioan 1:5-6 Vestea, pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul.
Domnul este atotștiutor, omniscient. Dumnezeu știe toate lucrurile în mod exhaustiv, complet, desăvârşit. Cunoașterea Lui nu are limite pentru că vede tot și înțelege în profunzime tot ce este de înțeles (Iov/Job 37:14-18; Eclesiastul/Ecclesiastes 3:11; Ioan/John 1:1-3; Psalmi 139:16,147:4-5).
- Eclesiastul 3:11b Omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
- Ioan 1:1-3 La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
- Psalmi 147:4-5 El socoteşte numărul stelelor şi le dă nume la toate. Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.
El cunoaște toate stelele pe care le-a creat, pe nume. Doar să ne gândim puțin la acest adevăr. Noi nici măcar nu le putem vedea pe toate, iar Dumnezeu știe câte sunt, ce nume au, unde sunt localizate și cu siguranță știe totul despre ele și pe fiecare a creat-o cu un scop bine definit.
- Psalmi 139:16 Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
Domnul este plinătatea bucuriei și a binecuvântării. În Domnul sunt binecuvântări și bucurie totală, nespusă (Psalmi 16:11; Neemia/Neh 8: 9-12; Țefania/Zephaniah 3:17; 1 Timotei/1 Tim 1:11; Evrei/Heb 1:8-9).
- Psalmi 16:11 Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta.
- 1 Timotei 1:11 potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu, care mi-a fost încredinţată mie.
- Evreii 1:8-9 pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate; Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.”
- Neemia 8:9-12 Dregătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra şi leviţii care învăţau pe popor au zis întregului popor: „Ziua aceasta este închinată Domnului Dumnezeului vostru; să nu vă bociţi şi să nu plângeţi!” Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii. Ei le-au zis: „Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci şi trimiteţi câte o parte şi celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.” Leviţii potoleau pe tot poporul, zicând: „Tăceţi, căci ziua aceasta este sfântă; nu vă mâhniţi!” Şi tot poporul s-a dus să mănânce şi să bea. Şi au trimis câte o parte şi altora, şi s-au înveselit mult. Căci înţeleseseră cuvintele care li se tâlcuiseră.
Dumnezeu este un Dumnezeu gelos. Gelozia Lui Dumnezeu nu este aceeași cu „gelozia umană, irațională”, dimpotrivă, este o gelozie rațională, curată, pe care Dumnezeu este îndreptățit s-o aibă. El nu vrea să lăsăm „nimic” să intervină între noi și El (Exod 20:5, Exod 34:14; Deuteronomul/Deut 5:9).
- Exod 34:14 Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos.
Domnul este pacea noastră. El iubește pacea și vrea ca toți să avem pace și să trăim în pace (Iacov/James 3:17-18; Isaia 9:6; Isaia 53:4-5; Isaia 66:12-13; Ioan/John 14:27, Ioan/John 15:26).
- Iacov 3:17-18 Înţelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.
- Isaia 9:6 Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.
- Ioan 14:27 „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”
- Isaia 53:4-5 Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
- Ioan 15:26 „Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.”
Cuvântul tradus de Cornilescu prin “Mângâietorul”, în limba greacă originală, este „paracletos”. Semnificația acestuia este mult mai amplă, însemnând și ajutor, mijlocitor, avocat, încurajator, sfătuitor. Deci Duhul Sfânt a fost trimis să fie toate acestea pentru noi.
Domnul este omnipotent. El este suveran. Dumnezeu este atotputernic și poate face tot ce este nevoie să fie făcut. Conducerea Sa de-a lungul istoriei Terrei este definitivă și împlinește tot ce și-a propus vreodată să fie împlinit și făcut (Gen 17:1; Psalmi 24:8; Ieremia/Jer 32:27; Daniel 4:32; Efeseni/Eph 3:20-21).
Cuvântul „omnipotent”, este de origine latină și este format din alăturarea a două cuvinte: „omni” care înseamnă „tot” și „potent” care înseamnă putere. Deci „omnipotent” înseamnă „atotputernic”.
Dumnezeu este numit Cel Atotputernic, de 60 de ori în traducerea Cornilescu a Bibliei, iar termenul este folosit exclusiv pentru Dumnezeu, niciodată pentru altcineva sau altceva. Dumnezeu s-a revelat pe sine însuși ca Atotputernic lui Avram (Gen 17:1), Moise (Exod 6:3), Ioan (Apocalipsa/Rev 1:8; (Apocalipsa/Rev 19:6), și înaintea tuturor credincioșilor, din toate timpurile (2 Cor 6:18).
Sunt multe alte locuri în Biblie unde apare omnipotența naturii Lui Dumnezeu. Iov spunea,
- Iov 42:2 „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale."
Omnipotența Lui Dumnezeu poate fi văzută clar în toate cele „trei persoane” ale „Trinității”. Dumnezeu Tatăl poate face toate lucrurile (Iov/Job 42:2). Dumnezeu Fiul are putere peste toată natura și a fost implicat în toată creația (Ioan/John 1:2-3; Coloseni/Col 1:16-17). Viața Lui Isus pe Pământ, a fost marcată de numeroase miracole care au demonstrat că avea putere peste natură, boli și demoni. Dumnezeu, Duhul Sfânt a fost de asemenea implicat în actul creației (Gen 1:2) și tot El dă putere credincioșilor ca să predice Evanghelia (Faptele Apostolilor/Acts 2:41) și să facă minuni (Faptele Apostolilor/Acts 3:6-10).
Omnipotența Lui Dumnezeu se extinde și peste Satan și demonii lui. Satan a trebuit să ceară permisiunea Lui Dumnezeu ca să îi facă rău lui Iov (Iov/Job 1:9-12). Atât Satan cât și demonii se tem de Dumnezeu, așa cum citim în
- Iacov 2:19: Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci, dar şi dracii cred… şi se înfioară!
Domnul este independent și liber, nu este legat și nici supus nimănui. Existența și ființa Lui Dumnezeu nu e dependentă de nimeni și nimic. Dumnezeu nu a fost creat și există din și prin El însuși. Dumnezeu acționează conform propriei Sale înțelepciuni și plăceri (Iov/Job 34:12,41:11; Faptele Apostolilor/Acts 17:24-25; Romani/Rom 11:35-36; Psalmi115:2-3,135:6).
- Psalmi 135:5-6 Ştiu că Domnul este mare şi că Domnul nostru este mai presus de toţi dumnezeii. Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile.
- Psalmi 115:2-3 Pentru ce să zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?” Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.
- Iov 34:12-15 „Nu, negreşit, Dumnezeu nu săvârşeşte fărădelegea; Cel Atotputernic nu calcă dreptatea. Cine L-a însărcinat să cârmuiască pământul? Cine I-a dat lumea în grija Lui? Dacă nu S-ar gândi decât la El, dacă Şi-ar lua înapoi duhul şi suflarea, tot ce este carne ar pieri deodată, şi omul s-ar întoarce în ţărână.”
- Iov 41:11 „Cui sunt dator, ca să-i plătesc? Sub cer totul este al Meu.”
Domnul este creativ. El a creat cerurile și Pământul și tot ce cuprind ele. Este oare ceva din tot ce a creat, care să nu fie extraordinar și perfect? Și cerurile sunt încă în expansiune, universul continuă să se extindă!
- Psalmi 19:1-3 Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit.
Dumnezeu domnește cu înțelepciune și înțelegere. El este sursa a tot ceea ce este înțelept și are cea mai mare capacitate de înțelegere! Domnul este înțelepciunea însăși!
- Iov 12:13-16 „La Dumnezeu este înţelepciunea şi puterea; sfatul şi priceperea ale Lui sunt. Ce dărâmă El, nu va fi zidit din nou; pe cine-l închide El, nimeni nu-l va scăpa. El opreşte apele şi totul se usucă; El le dă drumul, şi pustiesc pământul. El are puterea şi înţelepciunea; El stăpâneşte pe cel ce se rătăceşte sau rătăceşte pe alţii.”
Domnul este credincios și demn de încredere. El își ține cuvântul. -- Dumnezeu este cu totul credincios tuturor promisiunilor Sale și împlinește pe deplin tot ceea ce este scris în Cuvântul Său. Promisiunile Lui sunt „da” și „amin”, adică „așa să fie” (Numeri/Num 23:19; 1 Tesaloniceni/1 Thess 5:24; 2 Timotei/2 Tim 2:13; 1 Petru/1 Pet 4:19).
- 2 Corinteni 1:20 În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „Da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.
- Apocalipsa 3:14 „Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu”
- Apocalipsa 19:11-12 Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii. Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri. Robul Tău primeşte şi el învăţătura de la ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare.
Dumnezeu este frumos. Dumnezeu este cea mai frumoasă și mai prețioasă ființă care există -- tot ce este frumos în această lume, își are sursa în frumusețea Lui, a Marelui Artist care a gândit și a creat totul (Psalmi 19:7-11, 27:4, 42:1, 63:2-5).
- Psalmi 27:4 Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de templul Lui.
- Psalmi 63:2-5 Aşa Te privesc eu în Locaşul cel Sfânt, ca să-Ţi văd puterea şi slava. Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta, dar, toată viaţa mea, şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile. Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase, şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze.
Dumnezeu este etern și omniprezent. Dumnezeu este, Dumnezeu a fost și Dumnezeu va fi pentru totdeauna. El a creat spațiul și timpul pentru creația Sa, El existând în afara timpului (Deuteronomul/Deut 33:27; Isaia 57:15; Psalmi 90:2; Romani/Rom 16:25-27; 1 Timotei/1 Tim 1:17; Apocalipsa/Rev 1:8, 4:8).
- Apocalipsa 1:8 „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.”
Dumnezeu este duh și este prezent peste tot în același timp. El nu este limitat în spațiu și timp, la o singură locație, sau epocă din istorie (Psalmi 139:1-7; Ieremia 23:23- 24).
- Ieremia 23:23-24 „Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe? Poate cineva să stea într-un loc ascuns fără să-l văd Eu? – zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile şi pământul? – zice Domnul.”
- Psalmi 139:1-8 Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine. O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo;
Domnul este glorios. Dumnezeu este atât de glorios și de nedescris, încât tot ce putem spunem noi despre El este o parte infimă din cât de minunat și extraordinar este El de fapt. Când ni se revelează Dumnezeu, prezența Sa aduce o reverență și teamă sfântă (1 Împărați/1 Kings 8:10-11; Ioan/John 17:1-6, Apocalipsa/Rev 4:9-11; Evrei/Heb 1:3, Isaia 6:1-5; Iov/Job 34:10-15, 42:1-6).
- Isaia 6:1-5 În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui! Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, şi Casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”
- Apocalipsa 4:9-11 Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”"
- 1 Împărați 8:10-11 În clipa când au ieşit preoţii din Locul Sfânt, norul a umplut Casa Domnului. Preoţii n-au putut să rămână acolo să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa Domnului.
- Iov 42:1-6 Iov a răspuns Domnului şi a zis: „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” – „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” – „Ascultă-Mă şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa.” – „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”
Dumnezeu are stăpânire de Sine. Știm că Dumnezeu se poate înfuria, și vedem ce supărat a fost Isus când a curățit templul. Dar, chiar și în mânia Sa, a fost calm. El nu și-a „pierdut cumpătul”. Isus putea chema 12 legiuni de îngeri (ceea ce putea însemna între 10.000 și 76.000 de îngeri) să-i vină în ajutor, înaintea răstignirii Sale pe cruce, dar n-a făcut-o (Matei/Matt 26:53). El a venit să împlinească planul Tatălui și a mers până la capăt. Prin tot ce a îndurat din partea Marelui Preot și a slujitorilor lui înaintea Crucii, Isus a dat dovadă de un curaj incredibil, de sfințenie și autocontrol (Filipeni/Phil 2:8). Marele Preot, care era cu adevărat un blasfemiator, a avut îndrăzneala să-l numească pe Fiul Lui Dumnezeu „blasfemiator”, dar Isus, care era în același timp și Dumnezeu și om, și-a păstrat calmul, stăpânindu-se perfect (Evrei/Heb 5:2-8).
Dumnezeu muncește din greu. Domnul nu este leneș. Ca și păstorul din psalmul 23, El face tot ce trebuie pentru turma Lui. Dacă o oaie dă de necaz, Domnul intervine și îi rezolvă problema. El se îngrijește ca nevoile oilor să fie împlinite în totalitate. El este Domnul întregului Pământ. Nu cade nici un strop de ploaie, fără să vină de la El. Tatăl nostru din ceruri știe nevoile fiecărei ființe pe care a creat-o, și le împlinește. Nu cade nici o vrabie, fără ca El să știe. (Iov /Job 37:1-24, 38:1-41, 39:1-30; Matei/Matt 6:25-34)
- Psalmi 121:4-5 Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel. Domnul este păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.
Domnul este prudent și nu face risipă de nimic. În înțelepciunea Sa, nimic nu se risipește. Ca răscumpărător, El transformă tot ce poate fi schimbat, în bine. Trăim având voință liberă (până la un punct), dar Dumnezeu este Domnul și El derulează tot ce se întâmplă în ecosistemele naturii. Copacii și plantele verzi purifică aerul, oceanele purifică apele care se varsă în ele. Norii aduc ploaie și umbră. Dumnezeu a creat Pământul și toate ecosistemele care lucrează împreună, inclusiv prin reciclarea naturală, ca nimic să nu se risipească. Citim multe paragrafe în Biblie, în care Dumnezeu nu lasă ceva bun să se risipească. Dumnezeu intervine chiar și în acțiunile oamenilor, și schimbă ceea ce diavolul și alții au intenționat spre rău, în ceva bun.
Frații lui Iosif l-au vândut ca sclav, ca să scape de el, dar Dumnezeu a folosit răul intenționat de ei spre bine, folosindu-l pe Iosif nu doar pentru salvarea de la foamete a fraților săi ci și a poporului egiptean Geneza/Gen 50:20.
De ambele dăți când Domnul a hrănit mulțimile, i-a pus pe ucenici să strângă firmiturile... Iată ce scrie apostolul Ioan despre acest lucru:
- Ioan 6:12 „Strângeţi firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” (și Matei/Matt 15:37)
Copiilor Săi, Dumnezeu le promite:
- Romani 8:28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.
Dumnezeu este punctual, nu întârzie niciodată în ce are de făcut. Întotdeauna intervine la timp, niciodată prea devreme sau prea târziu. Ioan relatează un eveniment care a avut loc acum 2000 de ani, dar care este la fel de adevărat și azi. Maria și Marta au crezut că Domnul a ajuns prea târziu, pentru a-l salva pe fratele lor, Lazăr... după ce-i ceruseră ajutorul. După standardele umane, Domnul a întârziat patru zile, dar planul Lui Dumnezeu în fiecare situație este cel mai important.
- Ioan 11:4 Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.”
Când copiii lui Israel erau în deșert, Domnul le-a purtat de grijă, dându-le ce aveau nevoie, zilnic. Hainele și încălțămintea lor nu se uzau, nici unul nu era bolnav și zilnic Domnul le dădea hrană și apă.
- Exodul 16:13-15 Seara, au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tăbăra; şi, dimineaţa, s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei. Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiului era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ. Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” Căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: „Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.”
Când Dumnezeu le-a spus că le va da mana zilnic, nu s-a jucat cu cuvintele. Toată mana pe care o strângeau în plus, față de cât aveau nevoie se strica, și a doua zi trebuiau să strângă alta, cu excepția celei de-a șasea zi, când trebuiau să strângă dublu pentru două zile, ca să nu muncească în ziua de Sabat (a șaptea zi). Acea mană se păstra perfect pentru a doua zi (Exod 16:22-31).
Un ultim exemplu al perfecțiunii punctualității Lui Dumnezeu, poate fi văzut în creație. Au fost cu adevărat șase zile ale Creației. Știm asta, pentru că Dumnezeu a spus: „Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.”, apoi a doua, a treia, s.a.m.d. Tot în primele capitole din Geneza, avem dovada că Creația a putut avea doar o singură ordine a evenimentelor cu o sincronizare perfectă în timp. De exemplu, Soarele a trebuit să fie creat înainte ca Pământul să înceapă să se rotească în jurul lui. Apoi, pe Pământ, plantele n-ar fi putut trăi fără apă, nutrienți și lumină. Omul n-ar fi putut supraviețui fără toate cele menționate mai sus. Am menționat doar câteva momente ale creației, dar dacă vreți să vedeți tot, vă rog să citiți primul capitol din Geneza, ca să vedeți frumusețea planificării și a ordinii Lui Dumnezeu. Cât ar fi putut exista diferitele forme de viață, pe cont propriu, fără interferențele planificate de Dumnezeu? Planificarea și sincronizarea în timp a Domnului sunt perfecte!
Dumnezeu are emoții și sentimente. Mulți oameni și-L imaginează pe Dumnezeu, ca fiind „o ființă fără inimă”, „undeva acolo sus” pe un tron, ceea ce este total fals. Dumnezeu se bucură și se întristează, râde dar și plânge. El simte și înțelege prin ce trecem noi, ceea ce este enorm. El lucrează și se bucură de rezultatele muncii Lui. Dumnezeu se bucură de ce este frumos și de tot ce funcționează bine. (Geneza/Gen 1:31) Dumnezeu își stăpânește emoțiile , în perfecțiunea Sa, spre deosebire de cei mai mulți oameni.
Este dragostea o emoție? Bineînțeles că da! Dumnezeu a spus prin Ieremia:
- Ieremia 31:3 Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!”
- Psalmi 103:13 Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.
Domnul are compasiune față de copiii Săi, este plin de compasiune și milă.
Se bucură Domnul și-și găsește plăcerea în ce e bun?
- Ieremia 32:41 „Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufletul Meu.”
Ce putem spune despre asta? Domnul se bucură să facă bine poporului Său din toată inima și din tot sufletul.
Dragostea unui bun părinte pentru copilul său, reflectă dragostea Lui Dumnezeu față de copiii Săi, așa cum spunea și Solomon:
- Proverbele 3:11-12 Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui. Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!
De atâtea ori citim în Evanghelii cum inima Lui Isus Isus s-a frânt pentru oameni, lăsându-ne să vedem inima Tatălui față de noi; una dintre aceste ocazii a fost la intrarea în Ierusalim:
- Luca 19:41 Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea.
Dacă scriam fiecare verset care arată inima Tatălui, acest articol devenea un roman. În cartea Ieremia, vedem clar cât de frântă era inima Lui Dumnezeu pentru poporul Său, care l-a părăsit. Ieremia a simțit inima Tatălui prorocind din partea Lui și de multe ori îi era greu să continue, dar Domnul l-a întărit, așa cum face cu fiecare dintre noi, ca să putem împlini ce ne-a chemat să facem. Așa că Ieremia a continuat să arate inima Tatălui pentru poporul Său, din nou și din nou.
Dumnezeu urăște răul. „Mânia Lui Dumnezeu” reprezintă dezgustul și opoziția Sa față de păcat și de cei care aleg să trăiască în păcat; arată aversiunea Sa totală față de rău și expresia sfințeniei și dreptății Sale (Deuteronomul/Deut 9:7-8; Ioan/John 3:36; Romani/Rom 1:18-21, 2:5, 6:23; 1 Tesaloniceni/1 Thess 1:10; 2 Petru/2 Peter 2:4-6).
- 2 Petru 2:4-6 Pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.
- Romani 6:23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.
- Romani 1:18-21 Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.
Dumnezeu acordă atenție detaliilor. Poate cineva să găsească ceva din ce a creat Dumnezeu care să nu fie bine gândit și bine executat, perfect sincronizat cu restul creației și perfect în orice detaliu? Chiar și pentru lucrurile rele, care-și au sursa în căderea în păcat, Dumnezeu a găsit un scop.
În concluzie, cât de puternic, bun, minunat este Dumnezeul nostru! El este infinit în bunătatea Sa. Cine ar putea să-i găsească începutul sau sfârșitul? Cine ar putea ști cât este de mare sau care sunt limitele atributelor Sale? Se poate ceva compara cu dragostea Sa față de noi? Se poate ceva compara cu harul Său? Ce măreț este Dumnezeul nostru! Laudă Lui, laudă Lui; Aleluia, Dumnezeul nostru este extraordinar!
Dacă vreți să citiți mai multe, vă sugerez Isaia 40:12-31 și Iov/ Job 38:1-41.
Cu toată obiectivitatea, trebuie să mai adăugăm un atribut la lista de mai sus.
Domnul are simțul umorului. Bucuria este o roadă a Duhului Sfânt. Roada Duhului reprezintă personalitatea Duhului Sfânt și El este Dumnezeu!
- Galateni 5:22-23 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
Ni se spune în Eclesiastul/Ecclesiastes 3:4, plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; Domnul promite în Luca/Luke 6:21 că cei care plâng acum, vor ajunge să râdă din nou.
În Filipeni/Phil 4:4 ni se spune de mai multe ori să ne bucurăm, ca de altfel în toată epistola către Filipeni.
În Matei/Matt 25:21, Domnul spune: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
Dumnezeu a creat pinguinii, delfinii și vidrele, asta doar ca să enumerăm câteva dintre cele mai jucăușe creații ale Domnului. În întreaga creație găsim detalii incredibile ale lucrării Lui Dumnezeu, precum și multă bucurie și frumusețe.
În limitarea minții umane nu putem avea pretenția că am atins toate atributele Lui Dumnezeu, dar putem spune că Domnul este: omniscient (știe tot), omnipotent (poate totul), omniprezent (prezent peste tot), perfect echilibrat, frumos, milos, creativ, harnic, corect, drept, credincios, liber, blând, bun, smerit, gelos doar în sensul bun al cuvântului, glorios, iertător, are simțul umorului, sentimental, urăște răul, iubește binele, imparțial, independent, îndelung răbdător, calm, prudent, neprihănit, sfânt, suveran, punctual, neschimbător, El este adevărata pace și bucurie, este înțelepciunea însăși dar și înțelept, este dragoste dar și iubitor, este adevăr dar și adevărat, El este același ieri, azi și în veci.
Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu; nu este om ca să mintă; El este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; Domnul este Trei în Unul singur, și Fiecare este în Toți Trei, El este DUMNEZEU. Este un Dumnezeu al detaliilor, integrității, onoarei, care conduce impecabil; nu există vină sau păcat în El; este total sfânt, nimeni nu-i poate sta împotrivă, este veșnic și etern!
În concluzie putem declara că nu există nimeni și nimic mai puternic, mai bun și mai minunat decât Dumnezeul nostru! El este infinit în toată bunătatea Sa. Cine i-ar putea găsi începutul sau sfârșitul? Cine ar putea măcar să înceapă să Îi măsoare mărimea și atributele? Se poate compara ceva cu harul Lui? Cât de măreț și uimitor este Domnul nostru! Glorie, laudă, cinste și mărire Părintelui veșniciilor!
În încheiere să ne bucurăm de câteva poze care arată o infimă parte a frumuseții și bucuriei creației Lui Dumnezeu!
Floarea „Dansatoare” (Impatiens Bequaertii)
Floarea „Maimuțele” (Dracula Simia)
Orhideea „Balerina”
Orhideee „Bondarul Zâmbăreț”(Ophrys Bombyliflora)
Uneori este numită Floarea „Extratereștrii fericiți” (Calceolaria Uniflora)
Copyright © 2015 E. Cockrell, traducere și adaptare Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
ALTE ARTICOLE DESPRE DUMNEZEU TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT:
DARURILE ȘI LUCRĂRILE DUHULUI SFÂNT
Ce sunt, pentru cine sunt, cum le primim și cu ce scop.
DARURILE DUHULUI SFÂNT - VERSETE BIBLICE
Colecție de versete despre darurile spirituale și implicațiile acestora în biserică.
DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU
Dragostea „agape” este perfectă, necondiționată, nelimitată, și ne este turnată în inimi prin Duhul Sfânt.
DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU – VERSETE BIBLICE
Versete Biblice care demonstrează dragostea lui Dumnezeu pentru noi
DUMNEZEU ESTE STÂNCA CREDINCIOSULUI
„Dumnezeu este stânca mea la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea.” - 2 Samuel 22:3
SĂ NE ÎNCREDEM ÎN DOMNUL
Cu cât ne încredem mai mult în Domnul cu atât devenim mai calmi, mai liniștiți și mai fericiți.
ÎNCREDE-TE ÎN DOMNUL ȘI NU RENUNȚA - VERSETE BIBLICE
„Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.” - Isaia 12:2
DUMNEZEU NU NE PĂRĂSEȘTE
Dumnezeu nu renunță la copiii Săi, doar de noi depinde să rămânem lângă El.
DUMNEZEU NU NE PĂRĂSEȘTE- VERSETE BIBLICE
Versete care confirmă voia Lui Dumnezeu de a rămâne lângă El pentru veșnicie, dar nu ne obligă s-o facem, avem voința liberă.
DUMNEZEU SE ÎNGRIJEȘTE DE COPIII LUI ȘI LA BĂTRÂNEȚE
Așa cum Dumnezeu i-a ținut tari până la sfârșit pe Moise și pe Iosua, o poate face și pentru noi astăzi dacă trăim în ascultare de El.
FRICA DE DOMNUL
„Frica de Domnul” conduce la cea mai profundă motivație pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și de a nu dori cu nici un chip contrariul.
FRICA DE DOMNUL - VERSETE BIBLICE
Versete Biblice despre frica de Domnul pentru studiu și meditație
IEHOVA IRE - DUMNEZEU CARE POARTĂ DE GRIJĂ
Dumnezeu ne păzește, ne ocrotește, ne scoate din situații limită și schimbă răul spre bine pentru cei care ne încredem în El
IEHOVA IRE - DUMNEZEU CARE POARTĂ DE GRIJĂ - VERSETE BIBLICE
Versete care arată dragostea, protecția și providența Lui Dumnezeu pentru copiii Săi, pentru studiu și analiză.
MENIU PRINCIPAL - MESAJE BIBLICE