Acesta este un mesaj scurt, pentru o înțelegere mai profundă a curviei, în special raportat la prostituata despre care citim în Apocalipsa 14, 17, 18 & 19 și a ceea ce înseamnă „curvia spirituală”.
În primul rând să vedem care sunt versetele care fac referire la curvie și la Babilon:
Și acum, câteva gânduri despre „curvia spirituală”.
Aceste versete sunt despre grupul final care va forma Babilonul, dar într-un sens, ele se aplică tuturor timpurilor. Majoritatea știm că a-L respinge pe Dumnezeu și a urma pornirile naturii noastre carnale, înseamnă să alegem să ascultăm de vocea diavolului,mai degrabă decât de vocea lui Dumnezeu. Și singurul motiv pentru care ar face cineva așa ceva, este că persoana crede minciuna și înșelăciunea diavolului că va avea de câștigat dacă-l ascultă. Există un singur Dumnezeu și atunci când alegem să fim propriul nostru dumnezeu sau mai grav, îl alegem pe diavolul în mod deliberat, comitem „adulterul sau curvia spirituală” (în terminologia fizică, prostituția sau curvia este un act sexual care are loc în afara căsătoriei și adulterul înseamnă a avea relații sexuale cu altcineva în afară de soț sau soție).
Noi nu ne aparținem. Toți suntem ai Lui Dumnezeu, care ne-a creat și are un plan pentru fiecare dintre noi. Oricine poate alege să nu-i placă și să nu creadă acest lucru, dar acesta este adevărul. Este o mare greșeală să credem că putem să-L ignorăm pe Dumnezeu și să nu ne supunem Lui. Și când renunțăm la integritate, pentru păcat, ne prostituăm. Prostituata, Babilonul și fiara malefică asta fac, pentru folosul lor și îi constrâng pe oameni să comită prostituția spirituală.
Mai este un unghi din care poate fi privit acest tip de prostituție, care merită luat în considerare. Sfârșitul nu va veni până când Evanghelia nu va fi predicată pe întregul Pământ (Matei 24:14). Creștinii au împărtășit totdeauna vestea bună a Evangheliei, dar Cei doi martori vor veni cu mărturia Lui Isus și mesajul lor va ajunge în întreaga lume. Falsul Mesia (Anticrist-ul), prorocul lui mincinos și toți cei răi, vor avea de asemenea mesajul lor. Oricine va trăi și va vedea și auzi ce fac și spun ambele părți și care va alege răul, va comite, după părerea mea, cea mai gravă curvie spirituală care a fost vreodată.

- Apocalipsa 14:8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”"
- Apocalipsa 17:1-2 Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. 2 Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”
- Apocalipsa 17:4 Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.
- Apocalipsa 18:3 pentru că toate neamurile aubăut din vinul mâniei curviei ei şi împăraţii pământului au curvit cu ea şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.
- Apocalipsa 18:9-10 Şi împăraţii pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci. 10 Ei vor sta departe de frică să nu cadă în chinul ei şi vor zice: ‘Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!’
- Apocalipsa 19:2 Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei.
Și acum, câteva gânduri despre „curvia spirituală”.
Aceste versete sunt despre grupul final care va forma Babilonul, dar într-un sens, ele se aplică tuturor timpurilor. Majoritatea știm că a-L respinge pe Dumnezeu și a urma pornirile naturii noastre carnale, înseamnă să alegem să ascultăm de vocea diavolului,mai degrabă decât de vocea lui Dumnezeu. Și singurul motiv pentru care ar face cineva așa ceva, este că persoana crede minciuna și înșelăciunea diavolului că va avea de câștigat dacă-l ascultă. Există un singur Dumnezeu și atunci când alegem să fim propriul nostru dumnezeu sau mai grav, îl alegem pe diavolul în mod deliberat, comitem „adulterul sau curvia spirituală” (în terminologia fizică, prostituția sau curvia este un act sexual care are loc în afara căsătoriei și adulterul înseamnă a avea relații sexuale cu altcineva în afară de soț sau soție).
Noi nu ne aparținem. Toți suntem ai Lui Dumnezeu, care ne-a creat și are un plan pentru fiecare dintre noi. Oricine poate alege să nu-i placă și să nu creadă acest lucru, dar acesta este adevărul. Este o mare greșeală să credem că putem să-L ignorăm pe Dumnezeu și să nu ne supunem Lui. Și când renunțăm la integritate, pentru păcat, ne prostituăm. Prostituata, Babilonul și fiara malefică asta fac, pentru folosul lor și îi constrâng pe oameni să comită prostituția spirituală.
Mai este un unghi din care poate fi privit acest tip de prostituție, care merită luat în considerare. Sfârșitul nu va veni până când Evanghelia nu va fi predicată pe întregul Pământ (Matei 24:14). Creștinii au împărtășit totdeauna vestea bună a Evangheliei, dar Cei doi martori vor veni cu mărturia Lui Isus și mesajul lor va ajunge în întreaga lume. Falsul Mesia (Anticrist-ul), prorocul lui mincinos și toți cei răi, vor avea de asemenea mesajul lor. Oricine va trăi și va vedea și auzi ce fac și spun ambele părți și care va alege răul, va comite, după părerea mea, cea mai gravă curvie spirituală care a fost vreodată.
Copyright © 2018 E. Cockrell, traducere și adaptare în limba română Carmen Pușcaș. Poate fi folosit pentru studiu personal sau instruire dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune și nici pentru profit financiar.
ARTICOL CORELAT:
FIARA STACOJIE ȘI BABILONUL CEL MARE, MAMA PROSTITUATELOR ȘI A URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI
Versete biblice cu comentarii care arată multe despre cine sunt fiara și prostituata, precum și relația dintre acestea.
ALTE ARTICOLE DESPRE ANTICRIST, FIUL PIERZĂRII
ANTICRISTUL NU ESTE SATAN
Dovezile Biblice care arată că cei doi au identități diferite.
ANTICRISTUL ȘI PROROCUL MINCINOS - VERSETE BIBLICE
Versete biblice pe acest subiect pentru studiu și meditație.
BALAURUL ȘI FIARA CU 7 CAPETE ȘI 10 COARNE
Este posibil să fie una și aceeași entitate? Dar cele patru fiare văzute de Daniel? - Daniel 7:1-7
CARE ESTE IDENTITATEA ȘI NUMELE LUI ANTICRIST
Ce spune Biblia despre identitatea și semnificația numelui lui Anticrist în Apocalipsa 17 și alte versete.
CE SPUN CĂRȚILE DANIEL ȘI APOCALIPSA DESPRE ANTICRIST
Daniel 7, Daniel 8 și Apocalipsa 17 sunt toate profeții care au același subiect - Anticristul.
CEA DE-A DOUA FIARĂ SAU PROROCUL MINCINOS
Identitatea fiarei, acțiunile sale și conlucrarea cu Anticristul, așa cum le prezintă Biblia.
CINE POATE LUPTA CONTRA CELUI CARE A AVUT RANA DE MOARTE ȘI TRĂIEȘTE?
Să analizăm ce spune Biblia cu adevărat despre Anticrist și ascensiunea lui după ce va fi „rănit de moarte” și totuși va trăi.
O ÎNȚELEGERE MAI PROFUNDĂ A LUI ANTICRIST, FIUL PIERZĂRII
Anticristul este de fapt un fals Mesia care vine împotriva Lui Isus Cristos.
VA FI MESIA EVREILOR, ACELAȘI CU ANTICRISTUL CREȘTINILOR?
Merită să ne gândim la aceste lucruri, pentru a ne forma o imagine corectă despre Anticrist
URÂCIUNEA PUSTIIRII - VERSETE BIBLICE
Versetele biblice despre urâciunea pustiirii pentru studiu și analiză.
MESAJE DESPRE RĂPIRE
MESAJE EDIFICATOARE