Credința creștinului se bazează pe Cuvântul Lui Dumnezeu. Ucenicii au fost martori la nenumărate minuni și noi am spune că era imposibil ca ei să nu aibă o credință foarte puternică. De asemenea, Isus nu le-a dat niciun motiv vreodată să nu-L creadă. Dacă înainte de urcarea în corabie, le-a spus - „Să trecem în partea cealaltă.”- , trebuia să fie suficient pentru ei ca să nu se teamă de furtună, ci să i se împotrivească tari în credința că dacă Isus a spus că vor trece de partea cealaltă, însemna că nimic nu-i va putea opri. Dar furtuna i-a făcut să se îndoiască și pentru că s-au lăsat pradă îndoielii, frica a pus stăpânire pe ei și au uitat complet Cuvântul rostit de Isus. De aceea, după ce a potolit furtuna (ceea ce ar fi trebuit să facă ei), Isus le-a replicat : „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?” Pentru Isus, furtuna nu a fost o surpriză, le pregătise o lecție importantă ucenicilor și el s-a dus la culcare, să le dea șansa să-și pună credința în practică. Oare ce făceau dacă Domnul nu era cu ei în barcă? Disperarea poate fi de multe ori cel mai bun profesor. Dar pentru a face față cu succes situațiilor limită, trebuie să ne pregătim și să ne întărim credința, când ne merge bine. Creșterea credinței nu se produce instantaneu, când dăm de greu. Când valurile umpleau barca și vântul îi balansa cu putere, ucenicii au uitat tot ce i-a învățat Isus. Au ținut minte doar că El îi poate salva, așa că s-au grăbit să-L trezească, dojenind-ul chiar! Pare absurd să-i spună Domnului Vieții că nu-i pasă că moare. Nu cred că tonul vocii era calm și plin de dragoste. Oare noi cât credem din ce spune Scriptura și cât de hotărâți suntem să luptăm contra îndoielii când încearcă să ne stăpânească, ca să continuăm să credem? Pentru a ne păstra credința în Cuvântul Lui Dumnezeu, trebuie să învingem îndoiala. De multe ori, firea noastră nu are nevoie de ajutorul dușmanului ca să pierdem ceea ce am fi primit prin credință, se descurcă foarte bine singură. Să nu lăsăm gândurile de îndoială „să scoată pui” și să devină o telenovelă. Ține de fiecare dintre noi să ne clădim credința, „cărămidă cu cărămidă”, cu fiecare încercare și test prin care trecem. Ne opunem îndoielii, proclamând adevărul scripturii, de câte ori e nevoie, ca să rămânem convinși că vom primi ceea ce spune Cuvântul Lui Dumnezeu.
Carmen Pușcaș
0 Comments
Cu doar câteva capitole în urmă, ucenicii L-au văzut pe Isus potolind furtuna. Au fost șocați și se întrebau cine poate fi încât să-l asculte vântul și marea.
Zilnic primeau „hrană tare”, „greu de digerat” pentru acele vremuri și pentru toate timpurile. Câte minuni vedeau zilnic și tot ne erau convinși că învățătorul lor nu era un rabin obișnuit, nu era doar un profet, era Cristosul așteptat de Israel! Isus n-a fost surprins de teroarea din țipătul ucenicilor. Știa că nu cred că El este cel care merge pe apă, ca pe uscat. Vocea Lui blândă și iubitoare i-a liniștit atât de mult, încât Petru nu doar că L-a crezut că El este, dar era gata să facă și el ce făcea Domnul Lui. La început Petru A CREZUT că poate merge pe ape până la Isus. De aceea i-a cerut Domnului să-l cheme. După ce Domnul i-a dat undă verde, a continuat să fie entuziasmat și încrezător. Petru s-a bazat pe chemarea „Vino”, și a pășit pe Cuvântul Lui Isus, mergând pe apă, și atâta timp cât nu s-a îndoit a rămas la suprafață trăind un miracol. Din păcate, prea repede și-a luat privirea de la Isus și a privit circumstanțele ( vântul și valurile). Instantaneu logica și teama, au preluat conducerea, și-a pierdut baza de susținere și a început să se scufunde. Este ușor să avem credință pentru rezolvarea problemelor grave prin care trecem, cât timp suntem înconjurați de frați plini de credință și prezența Domnului este puternică. Dar ce se întâmplă când suntem singuri și începem să gândim logic, să întoarcem problema pe toate fețele, să ne amintim de eșecuri din trecut? Dacă nu oprim astfel de gânduri, îndoiala va prelua repede controlul iar necredința ne face să ne scufundăm în problema prin care trecem.
Dumnezeu ne-a pus la dispoziție arme spirituale, întărite de El și care sunt cu adevărat eficiente. Biblia, rugăciunea, lauda și închinarea, păstrarea unei inimi curate, fără păcat, sunt câteva dintre acestea. Promisiunile Bibliei sunt valabile pentru cei care trăiesc în ascultare de Domnul și autoritatea creștinului în lupta spirituală își are sursa în Isus, care locuiește în inima predată sincer și complet. Nu este ușor să uităm de noi și de necazurile reale prin care trecem, dar nici imposibil. Dumnezeu nu ne cere să facem ce nu putem. Putem lua gândurile de îndoială captive, proclamând adevărul Scripturii. Cu cât îl repetăm mai mult, cu atât devine mai real pentru duhul și mintea noastră și ne întărim credința. Gândurile pe care le lăsăm să zburde liber în minte sunt cele care ne hrănesc credința. Credința în ce poate face Dumnezeu să ne rezolve problemele sau în teama că nu vom putea ieși din groapa în care ne aflăm. Concentrarea pe insucces și dezastru, ne pavează drumul spre distrugere.
De cât de multe binecuvântări și daruri minunate ne privează îndoiala? Lipsa credinței că Isus este Cristosul, i-a privat pe cei din Nazaret de minunile pe care Domnul le-ar fi făcut pentru ei. Din întreaga cetate, doar câțiva bolnavi au primit vindecarea, pentru că au crezut.
Ceea ce știau la nivelul minții, ca urmare a realității din plan fizic, a anulat ce le arăta Duhul Sfânt. S-au scos singuri din prezența Lui Dumnezeu care coborâse peste ei în sinagogă, în timp ce Isus îi învăța și au ales să NU creadă. Este de prisos să spunem cine a avut de pierdut. Suntem chemați să „UMBLĂM PRIN CREDINȚĂ, NU PRIN VEDERE.” (2 Corinteni 5:7) Duhul Sfânt este oricând gata să ne vină în ajutor, cu condiția să recunoaștem că avem nevoie de ajutorul Lui și să-L chemăm!
Carmen Pușcaș  Am auzit de foarte multe ori scuza: „Dumnezeu nu m-a vindecat de boala mea, ca și pe Pavel, pentru că vrea să mă învețe o lecție importantă.” Dar să vedem ce spune de fapt Pavel:
Suferința lui Pavel, se datora faptului că Dumnezeu i-a revelat lucruri atât de uimitoare. Să nu uităm că Pavel, condus de Duhul Sfânt, a scris 14 din cele 27 de cărți ale Noului Testament. „Țepușul” era solul Satanei, deci nu l-a trimis Dumnezeu. Pavel nu menționează nicio boală fizică de care să fi suferit, nici în următoarele versete și nici în altă parte. În 2 Corinteni 11:23-30, Pavel enumeră suferințele prin care a trecut în anii de slujire și nu apare nicio boală fizică, și încheie, numind tot ce a enumerat, „slăbiciunea mea”. Tot ce citim sunt persecuții pentru că predica Evanghelia Lui Cristos. Deci, cred că demonul, care era mesagerul Satanei, avea sarcina să folosească oamenii contra lui Pavel. Probabil motivația din spatele prigonirilor și persecuțiilor, era ca cei care auzeau vestea bună a Evangheliei și vedeau minunile pe care le făcea Pavel, să nu vrea să se întoarcă la Cristos, ca să nu ajungă să sufere și ei ca și Pavel. Găsim enumerate doar patru ocazii, în care Pavel a cerut rugăciune bisericilor cărora se adresa, și de fiecare dată motivul era pentru lucrarea Lui Dumnezeu, niciodată pentru vindecare.
Galatenilor le scrie că „... în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia dată”. Să ne amintim, că cetățile Listra și Derbe sunt în Galatia. (Faptele Apostolilor 14). În Listra, venirea iudeilor din Antiohia și Iconia, mulțimea s-a întors împotriva lui Pavel și l-au împroșcat cu pietre, ca să-l omoare. Când l-au considerat mort, l-au târât afară din cetate. Ucenicii l-au înconjurat (cu siguranță că s-au rugat pentru el) și Pavel s-a ridicat. A doua zi plecat la Derbe și apoi în alte cetăți ale Galatiei predicând Evanghelia și continuând să facă ucenici. Cum credeți că arăta Pavel, după ce a fost lovit de mulțimea pietrelor aruncate cu furie cu scopul de a-l ucide? E foarte probabil să fi avut ochii umflați și multe alte vânătăi și răni deschise... Nu putea fi ceva plăcut la vedere. Dar Pavel spune că galatenii l-au primit cu multă dragoste ca pe Domnul. Apoi urmează fraza folosită să demonstreze că Pavel suferea de o boală comună în acele timpuri, care afecta ochii. De fapt Pavel spune că atât de mult l-au apreciat și iubit încât i-ar fi dat ce aveau mai scump: ochii lor. Așa cum în română avem expresii care compară „lumina ochilor” cu ce e mai valoros pentru cineva, și în ebraică era la fel, fără să însemne că Pavel avea nevoie de ochii lor, pentru că ai lui erau bolnavi incurabili (dacă această boală o numea Pavel ca fiind țepușul pe care Dumnezeu nu voia să îl ia). În capitolul 16 din Faptele Apostolilor, citim că Pavel se întoarce să viziteze bisericile Galatiei, totuși el spune clar că doar prima dată avea o problemă de sănătate fizică. A doua vizită o face la un interval intre unul și trei ani, de la prima vizită și era sănătos.
Mesajul acestui verset este de asemenea folosit ca dovadă a bolii de ochi a lui Pavel. Părerile sunt împărțite asupra traducerii termenului din greacă pentru „slove” care poate fi tradus în egală măsură ca literă sau ca epistolă, scrisoare. Poate spunea de fapt că le-a scris o scrisoare mare, sau a vrut să scoată în evidență importanța a ceea ce le scria și să se asigure că cititorii vor acorda atenția cuvenită avertismentelor sale. Credeți că un mare om al Lui Dumnezeu, care arăta dizgrațios și stârnea mila suferind de o boală pe care n-o putea masca (ochii fiind cei mai vizibili, iar ochelarii încă nu s-au inventat), ar fi atras la el mulțimile de bolnavi care aveau nevoie de vindecare? Cine ar fi vrut să se predea Dumnezeului lui Pavel, dacă acesta era atât de suferind? Cred că știm toți răspunsul.
Deci, Pavel vorbește doar despre suferințele prigonirilor, de care nu ne-a răscumpărat jertfa Lui Isus. Numai că, la această concluzie a ajuns după ce s-a rugat Domnului să-l scape de persecuții și prigoniri, iar Domnul i-a explicat de ce le permite. A doua epistolă către Timotei a fost ultima scrisoare scrisă de Pavel, înaintea martirajului său, iar cea către Galateni a fost a doua, după cele către Tesaloniceni. Carmen Pușcaș 
Noi suntem care care trebuie să ne zidim credința că vom primi ceea ce cerem. Cum facem asta? În primul rând, ne asigurăm că ceea ce dorim de la Domnul este în acord cu ce spune Scriptura, căutând versetele care fac referire la problema noastră. Apoi, proclamarea versetelor cu voce tare ne ajută să credem, din toată inima, că vom primi ceea ce cerem. Doar proclamarea adevărului Biblic, fără să-l credem din toată inima, nu primește răspuns. Nu se ajunge ușor la „încrederea neclintită” și la „o puternică încredințare” că Dumnezeu va face ce-i cerem, de aceea îl rugăm pe Duhul Sfânt să ne ajute, să ne învețe și să ne descopere ce spune Scriptura pe tema noastră și insistăm în repetarea versetelor respective până devin parte din noi. Nimeni nu a început viața de credință, total transformat, cunoscând Scriptura, fără ani de studiu și meditare. Nașterea din nou este un eveniment, are loc instantaneu, când Duhul Sfânt pătrunde în duhul celui care Îl roagă pe Isus Cristos să devină Domnul vieții lui și se predă Lui. Dar de acolo începe procesul transformării creștinului, care îl face să semene tot mai mult cu Domnului lui. Procesul maturizării creștinului durează toată viața pe Pământ. Suntem testați în permanență și de noi depinde să trecem la nivelul superior. Ajungerea la credința care „mută munții” necesită efort, dedicare, pasiune și chiar multe lacrimi. Unele de bucurie, când realizăm cine este Dumnezeu și ce mult ne iubește; altele de disperare. Slăvit să fie Domnul, pentru că El ne scoate cu bine din orice încercare și cu cât privim mai mult la El, decât la situația grea prin care trecem, cu atât ne va fi mai ușor. Cu alte cuvinte, dacă nu aveți o credință fermă, încă, nu disperați! Noi suntem datori să ne zidim credința, iar Dumnezeu nu ne cere ceva ce nu putem face.
Carmen Pușcaș 
Termenul în limba greacă, în original pentru „rămâneți”, este „meinēte” cu rădăcina „meinē, înseamnă „a rămâne, a locui, a trăi, a aștepta, a persevera, a insista, a îndura, a continua”. De fapt, totalitatea acestor termeni arată că pentru a ajunge să avem atât de deplin Cuvântul Evangheliei în noi, încât să rămânem în el, și implicit în Isus, e nevoie să trecem prin toate sensurile cuvântului „meinē”. Ca să ajungem să locuim în Cuvânt, e nevoie să perseverăm în lecturarea și studierea acestuia; să insistăm ca Duhul Sfânt să ne reveleze ce nu înțelegem; să fim gata să îndurăm critici, batjocuri pentru timpul pe care ni-l petrecem cu Domnul, precum și să depunem efort, disciplinându-ne să facem ce ne spune Scriptura, trecând peste ce ne dictează firea. E nevoie de continuitate și perseverență în studierea Cuvântului, ca să rămânem în Adevăr. Nu putem afla ce spune Biblia despre anumite probleme care ne preocupă sau cu care ne luptăm, dacă nu studiem serios și nu trăim ceea ce citim. Uneori e nevoie să așteptăm până când Duhul Sfânt ne descoperă ce avem nevoie să știm. Cuvântul revelat prin Duhul Sfânt este cel care ne dă credința care mută munții! Doar Duhul Sfânt poate transforma Cuvântul scris („logos”), de pe paginile Scripturii în Cuvântul „viu și lucrător” (rhema”) care să trăiască în noi și în care avem și noi viață. Aceasta este credința care mută munții și prin care totul ar deveni posibil, despre care vorbește Isus în Matei 17:20, „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă." V-ați întrebat de ce Isus leagă răspunsul la rugăciuni de rămânerea noastră în El și a Sa în noi? Când Cuvântul Lui este atât de real pentru noi încât devine natura noastră, credința noastră devine încredere deplină în ceea ce spune Scriptura. Aceasta este credința care primește răspuns. Cum devine atât de real? Este suficient să citim versetele pe tema respectivă o dată și pe urmă ne vedem de treburile noastre? Dacă Duhul Sfânt face ca mesajul acelui verset să ne pătrundă și să devină real pentru noi, acesta începe să lucreze în omul nostru interior și să ne dea încrederea fermă, de neclintit, că Dumnezeu va face acel lucru pentru noi. Dacă sărim peste această fază, nu ajungem nicăieri. Diavolul și propriile gânduri, vor începe să aducă îndoiala că vom primi ce am cerut. Iacov este foarte dur în ce privește credința din spatele unei cereri:
Carmen Pușcaș 
Termenul original pentru „însuflețească” în limba greacă este „logizesthe”, care este rădăcina cuvântului „logic” și înseamnă „a lua în considerare, a socoti, cântări, a medita asupra ceva , pentru a-l putea obține.” Deci, Pavel condus de Duhul Sfânt, ne îndeamnă să medităm, să ne concentrăm atenția pe toate aceste lucruri bune, ca să putem trăi bucuroși, împliniți și să moștenim viața veșnică. De ce ne-ar ajuta să medităm doar la ce este adevărat? Isus ne spune că diavolul este „ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44) Isus este „Adevărul” , cuvintele Lui de pe paginile Bibliei, sunt toate demne de crezare și pline de putere.
Când credem sau rostim o minciună, ne punem de acord cu diavolul și îi dăm dreptul să ne facă rău. Nicio minciună nu rămâne fără urmări. În schimb, adevărul, chiar dacă ne poate costa pe termen scurt, va aduce beneficii pe termen lung și Dumnezeu va interveni să ne ajute și să ne scoată cu bine din situația grea în care ne aflăm. Când ne concentrăm pe adevăr, ne transformăm și mai mult caracterul devenind tot mai mult asemeni Lui Isus. Tot ce este enumerat în continuare, adică tot ce merită să fie cinstit (onorat), ce este drept, curat, ce merită să fie iubit și primit, sunt de fapt parte intrinsecă din adevăr. Ne facem o mare favoare nouă înșine urmărind toate acestea. Mintea care este centrată pe adevăr, dreptate, puritate, facere de bine, iubire, dăruire, va produce gânduri curate, în ascultare de Dumnezeu. A crede adevărul și a-l cunoaște , sunt aspecte indispensabile vieții de credință. Cum să ne punem de acord cu ce spune Cuvântul Lui Dumnezeu, dacă nu-l cunoaștem? Cum să luăm decizii corecte dacă nu știm care sunt acestea? Cum să facem deosebirea dintre gândurile pe care ni le dă Domnul și cele firești sau de la diavolul, dacă nu știm ce spune Scriptura? Adevărul ne conduce și ni-L revelează pe Dumnezeu. Ne deschide urechile spirituale ca să auzim ce ne spune Duhul Sfânt. Ne ghidează prin hățișul de iluzii și minciuni ale acestei lumi. Cunoașterea adevărului ne face liberi cu adevărat, pentru că nu vom mai crede minciunile diavolului care ne țin legați și orbiți. Doamne Te rugăm, dă-ne mai multă foame de a citi și studia Cuvântul Tău, ca să putem deveni și să împlinim tot ceea ce Tu vrei! Amin. |