 Dumnezeu, în marea Sa înțelepciune, nu ne cere nimic pentru care nu ne pune la dispoziție tot ce avem nevoie și nimic care să ne coste mai mult decât ne aduce beneficii. Slujirea în via Domnului nu este doar slujire. Dacă slujim păstrând relația corectă cu Domnul și ascultând de ghidarea Duhului Sfânt, vom culege beneficiile creșterii și maturizării spirituale.
Mântuirea noastră, L-a costat pe Dumnezeu mult mai mult decât credem că ne costă pe noi. Ni se pare că noi trebuie să renunțăm la tot, ca să-L putem urma. În realitate, Dumnezeu Tatăl și-a trimis Fiul să trăiască în limitele impuse de un trup uman, într-o lume murdară, meschină, prăfuită și urât mirositoare... A trebuit să-Și privească Fiul batjocorit, schingiuit, biciuit, plin de sânge, epuizat, fără să intervină și chiar mai mult, să-L vadă pe Fiul Său împovărat de păcatul întregii lumi, de toate suferințele și bolile omenirii (Isaia 53:4-5). Pe Fiul Său, care nu a păcătuit niciodată, să-L vadă atârnând pe cruce, între doi tâlhari, în rândul celor „fărădelege”, suferind cea mai josnică moarte a acelei vremi. Când „Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” Adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46 ) durerea Tatălui și a Fiului au atins apogeul. Tatăl Sfânt nu putea fi alături de Fiul care purta tot păcatul lumii... și toate acestea din dragoste pentru noi. Cum am putea sta pasivi față de o dragoste atât de mare? Cine a plătit mai mult? Dumnezeu Tatăl Fiul și Duhul Sfânt sau noi? La ce a trebuit să renunțăm ca să fim ai Domnului? La tot ceea ce ne distrugea și ne făcea rău: păcate, relații care ne trăgeau înapoi, precum și stilul vechi de viață. Oricât de mare ni s-ar părea prețul care trebuie plătit pentru a fi mântuiți, dacă-l analizăm mai serios, realizăm că nu este un cost ci un câștig inestimabil pe termen lung. Câștigăm viața veșnică, a cărei valoare nu poate fi calculată în nimic material. Viața cu Dumnezeu este o relație constant benefică pentru noi, în primul rând. Glorificând-ul pe Dumnezeu, în mod constant, ne face să ne luăm atenția de la problemele de fiecare zi și să ne concentrăm pe Cel care merită toată dragostea, adorarea, onoarea, ascultarea și închinarea noastră. Când ne detașăm de ceea ce ne face să suferim, vom putea vedea imaginea de ansamblu și vom știi că Dumnezeu va scoate ceva bun și din ceea ce acum pare răul cel mai mare.
Nimic din ceea ce diavolul intenționează spre răul nostru, nu este peste puterea Lui Dumnezeu de a folosi spre binele nostru, al celor care-L iubim și suntem chemați după planul Său. Acest verset este primul care-mi vine de obicei în minte când trec prin greutăți, și trebuie să spun că nu m-a dezamăgit niciodată. De fiecare dată, Duhul Sfânt m-a întărit aducându-mi aminte nu doar acest verset ci și alte situații similare prin care am trecut și care păreau fără scăpare, dar Domnul m-a scos cu bine din toate. Toți avem astfel de experiențe, nu-i așa? Odată ce gustăm bunătatea și dragostea Lui Dumnezeu, ne bucurăm de siguranța protecției Sale peste viața noastră, nu mai putem avea niciun motiv „să dăm înapoi”. Dacă sunteți cumva ispitiți de diavolul să gustați din așa zisele plăceri ale lumii, nu vă lăsați înșelați. Nimic nu se poate compara cu ce are Domnul pentru noi în această viață și mai mult, cu ceea ce ne-a pregătit pentru viața veșnică. Așa cum scrie Pavel, condus de Duhul Sfânt, în:
Vina ne-a fost ridicată, suntem curați, neprihăniți, cu păcatul iertat și cu efectele lui anulate, cu o singură condiție: „să trăim după îndemnurile Duhului Sfânt”, ceea ce înseamnă, în ascultare de Domnul. Eu știu că pe mine nu m-a costat nimic, dacă mă gândesc mai bine, de fapt schimbarea felului de a trăi, de a gândi, de a fi, au fost toate spre binele meu. Nu m-aș întoarce pentru nimic în lume, la vechiul stil de viață plin de griji, teamă, nesiguranță! Deci prețul plătit de mine a fost de fapt câștig, în schimb, Domnul meu a plătit scump în locul meu. Nu pot decât să-L iubesc și să nu încetez să-I mulțumesc! Iubindu-L pe Isus, de fapt îmi fac mie cel mai mare bine! Glorie Domnului! Carmen Pușcaș
0 Comments
 Ce vrea să spună acest proverb de origine greacă, folosit de Domnul Isus când i s-a arătat lui Saul din Tars?
Domnul Isus i s-a arătat lui Saul înainte să intre în Damasc, într-o lumină care i-a luat lumina acestei lumi, orbindu-l. Din acel moment, Saul a știut că Isus este cu adevărat Cristosul, Mesia așteptat de evrei. Domnul îi spune lui Pavel că îl va conduce pe drumul pe care trebuie să meargă, pentru că, chiar dacă-L iubea pe Dumnezeu și era plin de râvnă, prin faptul că nu a crezut că Isus este Mesia și îi persecuta pe creștini, a părăsit drumul drept și trebuia adus înapoi pe drumul cel bun. Dacă nu accepta corecția, urma să sufere. Cu cât se răzvrătea mai mult, cu atât „se înțepa mai adânc și îl durea mai tare”. Expresia folosită de Domnul este foarte sugestivă. Boii care erau puși să tragă în jug, dacă schimbau direcția de mers, împotriva voinței celui care-i conducea, se înțepau în țepușele cu care acesta îi strunea. Saul a înțeles imediat ce voia Domnul să spună.
Nu putea Isus să-l vindece pe Pavel fără ajutorul lui Anania? Totuși, Domnul a ales să-l trimită pe unul dintre slujitorii Săi de încredere din Damasc, pentru că voia să schimbe părerea bisericii locale cu privire la Saul, să-i facă să creadă că e cu adevărat frate cu ei, să nu se teamă de el, ci dimpotrivă, să-l inițieze în lucrare. Dumnezeu nu face nimic la întâmplare și nici dintr-un capriciu. Ne este de mare ajutor să fim conștienți de acest adevăr. Când Domnul alege să se manifeste prin semne și minuni, să ne contacteze prin viziuni, vise sau profeții, are un scop important și am face bine să-i acordăm atenția și ascultarea cuvenite. Dumnezeu nu ne va conduce niciodată într-o direcție opusă a ceea ce ne învață Scriptura. Instrucțiunile Lui sunt totdeauna conforme Cuvântului Său scris, adică conforme Bibliei. Saul cunoștea foarte bine Tora (Legea primită de evrei prin Moise, cuprinsă în Pentateuh care erau primele cinci cărți ale Bibliei) precum și cărțile profetice ale Vechiului Testament, ca să ia foarte în serios viziunea pe care a avut-o. Toată viața lui ulterioară demonstrează acest lucru. Poate spuneți că Pavel a avut serios de suferit, chiar slujind Domnului. Da, Pavel a suferit prigoniri și persecuții multiple de-a lungul celor 32 de ani de slujire în câmpul Evangheliei (Din 36 d. Hr. când a fost născut din nou, până în 68 d. Hr. când a fost decapitat la ordinul lui Nero, în închisoarea din Roma). Dar dacă nu asculta de Domnul și continua să-L nege și să omoare creștinii, cu siguranță mâna Domnului s-ar fi ridicat împotriva lui și l-ar fi costat mult mai scump cât mai trăia în trup, precum și condamnarea veșnică. Suferințele lui, pe care le enumeră în 2 Corinteni 11, au fost așa cum el însuși spune în 2 Corinteni 12:7, „un sol al Satanei”, și nu erau provocate de Dumnezeu. Domnul i-a dat putere să treacă cu bine peste toate, și să le socotească „întristări ușoare de o clipă” care lucrau pentru el „o greutate veșnică de slavă” (2 Corinteni 4:17). Lecția primită de Saul este valabilă și azi. Puteți citi mai multe despre suferințele lui Pavel în articolul „Ce era Țepușul lui Pavel?”. Saul a știut de la început că era vinovat de atrocitățile pe care le-a comis contra copiilor Lui Dumnezeu și că urma să înțeleagă ce trebuie să sufere pentru Numele Lui. Domnul i-a spus lui Anania:
Saul, devenit Pavel, îi chinuise pe creștini din neștiință și poate la un moment dat, din încăpățânare. Probabil că nu voia să vadă că numai faptul că credeau adevărul îi putea face pe creștini să fie gata să moară pentru Domnul lor. Sunt multe speculații pe această temă, oricum un lucru este cert, Pavel a ajuns prigonit la rândul lui și la final a ales să moară pentru credința în Isus. Măreția revelațiilor pe care le-a primit prin Duhul Sfânt, cunoașterea Scripturii și relația puternică pe care o avea cu Domnul Isus, i-au dat puterea să continue lucrarea pentru înaintarea Evangheliei cu bucurie, indiferent de greutăți, să rabde cu stoicism și să nu dea înapoi. Pavel a ales corect, când a fost pus față în față cu Domnul Isus. Mă rog ca toți cei care citesc aceste cuvinte, să păstreze până la sfârșit relația corectă cu Isus Cristos. Chiar dacă pe termen scurt pare greu să facem asta, să nu ne temem, Duhul Sfânt ne va întări și vom putea spune ca și Pavel: „Pot totul în Cristos care mă întărește.” (Filipeni 4:13) Carmen Pușcaș  De-a lungul anilor, Domnul m-a eliberat de păcat, de plata și robia lui, precum și de diferite obiceiuri rele. Prin Isus am scăpat de multe dependențe, cum ar fi fumatul și de a cheltui banii fără chibzuință. Și n-a încetat să mă ajute pe parcursul vieții de credință. Nu toți oamenii au șansa să se nască în familii bune, creștine, unde Isus Cristos este Domn. Și pentru că eu nu am avut această șansă, ci provin dintr-un mediu dur, în care se muncea din greu, a trebuit să învăț multe lucruri pe care Domnul le avea deja pregătite ca să-mi vină în ajutor și să aleg să aplic metodele Lui, nu ceea ce știam deja. Știm că atunci când ne-am născut din nou, „toate lucrurile s-au făcut noi.” Această afirmație se referă la duhul nostru. În plan fizic, dacă am cântărit 100 kg înainte de nașterea din nou, vom cântări la fel și după. Duhul născut din nou ne-a afectat obiceiurile pe care le-am avut înainte, dar tot trebuie să fim transformați prin înnoirea minții noastre, prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă doriți, puteți citi mai multe pe acest subiect la click aici: „Înnoirea minții”
Și în acest proces al schimbării care durează cât trăim pe acest pământ, Isus mi-a dat încă o „mână de ajutor”. Reciteam versetele mele preferate despre Răpirea bisericii din Matei 24, Marcu 13 și Luca 21 și meditam la cuvintele Domnului, când am realizat că a spus ceva uimitor. Isus a spus: “Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.” (Luca 21:19) Dintotdeauna, răbdarea a fost o mare provocare pentru mine. Cu toate că am fost eliberată de limbajul injurios cu mulți ani în urmă, cu răbdarea continuam să am probleme. Până când aceste cuvinte ale Lui Isus parcă au devenit vii, pe pagina Bibliei: “Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.” Ceva extraordinar s-a întâmplat! Dintr-o dată am înțeles, că doar așa putem trece biruitori prin necazurile vremii sfârșitului, despre care ne avertiza Isus, dar și prin necazurile vieții de zi cu zi. Știm toți foarte bine că atunci când ne pierdem calmul, este cel mai greu să nu criticăm, să nu judecăm sau să nu rostim cuvinte injurioase sau calomnioase. Totdeauna am căutat să-L „laud pe Domnul în ORICE vreme”. Dar dintr-o dată am realizat un adevăr profund și anume, faptul că pierderea răbdării, nu duce doar la posibilitatea pierderii sufletului pentru veșnicie, ci este și un efect imediat; cât timp suntem nervoși, îl dezamăgim și-L supărăm pe Domnul, care caută să ne conducă și să ne direcționeze pe drumul bun. În schimb, când ne păstrăm calmul și avem răbdare, ne câștigăm sufletele noastre! Studiind Scriptura, de-a lungul anilor, am înțeles că termenul „suflet”, nu înseamnă totdeauna „duh”, ci este folosit și cu sensul de „minte”. Deci acest verset ne spune că păstrarea răbdării, ne face să ne păstrăm atât duhul cât și mintea!
Această descoperire a fost doar începutul călătoriei. Mărturia mea personală o puteți citi la click pe „Isus m-a eliberat...din nou – Mărturie”. De asemenea, avem și un articol scris de mine și C, Pușcaș pe care-l puteți citi la click aici: „Prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele voastre” Dacă aveți probleme cu nerăbdarea și păstrarea calmului în situații critice, vă rog să citiți articolele menționate. Duhul Sfânt ne-a luminat (E. Cockrell și C. Pușcaș) și ne-a învățat multe pe acest subiect și nu doar atât, ci ne-a ajutat să avem mai mult calm, putere și bucurie, chiar și în situații limită. Domnul să vă binecuvinteze și să vă țină tari până la sfârșit, E. Cockrell |