• ​Marcu 11:23 „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te şi aruncă-te în mare’ şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”
  

V-ați întrebat vreodată de ce Domnul Isus nu asociază îndoiala cu mintea ci cu inima?

Conform „Strong' s Concordance”, cuvântul grecesc folosit în textul original tradus prin „inimă” este „kardia” („καρδία”) și înseamnă: caracterul, mintea, omul interior, centrul voinței și al intențiilor.
În „Helps Word-Studies” , G. Archer numește inima ca fiind „centrul afectiv al ființei umane”, iar P. Hughs scrie că „kardia” este „totalitatea dorințelor voliționale care conduc la alegerile pe care le facem”.

Rădăcina cuvântului inimă, apare de 902 ori în Scriptură, dar niciodată nu face referire la organul fizic, care pompează sângele în organism, ci de fiecare dată este folosit în sens literar, figurat.

Prin minte ne trec tot felul de gânduri. Când trecem prin situații grele, nu este ușor să ne păstrăm credința fermă că Dumnezeu ne iubește, este cu noi și are soluția optimă pentru problema noastră. Când suntem înconjurați de oameni puternici în credință, plini de Duhul Sfânt, e ușor să credem. Adevărata luptă începe când suntem singuri și îndoiala începe să se cuibărească în minte. 

Isus nu se referă la gândurile de îndoială care ne trec prin cap, în versetele de mai sus, ci la sentimentele de îndoială din inimă, care dau naștere la decizii.

• Marcu 9:23-24  Isus a răspuns: „Tu zici: „Dacă poţi!”… Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”

Am putea crede că tatăl copilului demonizat despre care relatează Marcu, nu știe ce vorbește. Cum poate spune că crede și apoi să ceară ajutor pentru necredința lui? Și Domnul Isus nu comentează, dimpotrivă i-a eliberat fiul, certând duhul necurat care-l chinuia. De fapt, tatăl copilului a decis să creadă la nivelul minții, dar încă inima lui nu a ajuns pătrunsă de credință și pentru asta cerea ajutor Domnului. Nu facem și noi la fel de multe ori?

• Romani 10:17 Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos.

Citim sau auzim anumite versete sau mesaje care ne stârnesc credința, care în prima fază e doar la nivelul minții. Dacă nu continuăm să repetăm versetele respective până când ne pătrund în omul interior al inimii, orice gând de îndoială își va croi repede drumul spre inimă și va deveni mai puternic decât credința care a rămas doar la nivelul minții. Locul credinței care „mută munții” este în omul interior al inimii, în duhul nostru, în partea născută din nou prin Duhul Sfânt. Dacă nu ne îndoim în adâncul inimii, vom primi lucrul cerut!

Îndoiala este dușmanul credinței. Diavolul are mii de ani de experiență în semănarea îndoielii în mințile oamenilor. El știe că primul pas este să ne facă să punem la îndoială faptul că am merita să primim ceea ce cerem de la Dumnezeu. Dacă cădem în capcana lui și vom accepta gândul îndoielii, repetându-l și dezvoltându-l, vom ajunge să nu mai credem că Domnul ne va împlini cererea făcută. Ce este de făcut?

În primul rând, este important să conștientizăm faptul că nu Dumnezeu este sursa îndoielii. Odată ce o identificăm, ne opunem, cu versetele biblice care declară opusul ei. Nu este ușor să ne zidim credința, dar nici imposibil. Dumnezeu nu ne cere ceva ce nu putem face. Știm că „... fără credință este imposibil să-I fim plăcuți Lui Dumnezeu...” (Evrei 11:6)

• Efeseni 6:10,11 Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.

De noi depinde să ne întărim în Domnul! Este un act de voință, să-i permitem Duhului Sfânt să ne reveleze adevărul biblic pe care-l studiem; să insistăm în rugăciune, când nu avem dorința s-o facem; să ne închinăm Domnului cu laude și mulțumiri pentru cine este El, când mai repede am plânge decât am cânta; să dorim să intrăm în prezența Domnului cât mai des. Dumnezeu ne pune la dispoziție armura Sa, dar ține de noi să ne îmbrăcăm cu ea (centura Adevărului, platoșa Neprihănirii, să ne „încălțăm” cu râvna Evangheliei, scutul credinței, sabia Duhului și coiful mântuirii).

Viața cu Isus este o continuă căutare și dorință de a-L cunoaște mai bine. El se lasă găsit și cunoscut de cei ce-L caută din toată inima!
​

• Matei 21:21 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia, ci, chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: ‘Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare’, se va face.”

Nu degeaba se luptă dușmanul cu atâta ardoare, să ne fure credința! El vrea ca munții problemelor să rămână neclintiți în calea noastră! Vrea să ne țină ocupați, dacă nu ne poate face să ne îndoim de Domnul nostru, ca să nu creștem în relația cu El și să nu avem timp să petrecem în prezența Lui. De ce? Pentru că în prezența Domnului nu este îndoială! Acolo atacurile diavolului sunt inexistente! Acolo auzim doar vocea Domnului, toate celelalte zgomote dispar! Acolo credința noastră devine de neclintit și ne umple inima!


Carmen Pușcaș

• ​Deuteronomul 34:7 Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu-i slăbise, şi puterea nu-i trecuse.

• Iosua 14:10-11 Acum iată că Domnul m-a ţinut în viaţă, cum a spus. Sunt patruzeci şi cinci de ani de când vorbea Domnul astfel prin Moise, când umbla Israel prin pustiu; şi acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci şi cinci de ani. Şi astăzi sunt tot aşa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră.

Atât Moise cât și ucenicul lui, Iosua, sunt dovezi reale ale puterii pe care o dă Dumnezeu și la bătrânețe, copiilor Săi. Dacă lăsăm ca ceea ce auzim de la cei din jur să ne facă să ne resemnăm la gândul că bătrânețea vine cu neputință, cu boli, cu pierderea simțurilor, asta vom avea. Să nu uităm că Dumnezeu nu trece peste voința noastră și nu ne forțează să intrăm în posesia binecuvântărilor Sale. Știu din proprie experiență. Pentru că am auzit prea mult astfel e comentarii, am ajuns să le cred și să am dureri de oase și articulații destul de serioase, precum și probleme cu vederea și chiar auzul. Dar, slăvit să fie Domnul că mi-a deschis ochii spirituali la adevărul Scripturii și pot să spun, că cu cât sunt mai convinsă în inima mea că Domnul mă vrea sănătoasă, puternică și activă, asta mi se întâmplă. După mai bine de doi ani în care mergeam și urcam scările cu durere, acum alerg pe scări și pot să fac ce nu mai puteam face de mulți ani. La 50 de ani, mă simt mai tânără decât la 47. Ce s-a schimbat? Mi-am reînnoit mintea cu Adevărul Scripturii și-l aplic, la orice încercare a durerii sau neputinței să revină. Sper că v-am încurajat să faceți la fel. Mama mea este mai puternică și mai activă la 72 de ani, decât era cu mulți ani în urmă. Suntem copiii Lui Dumnezeu și El face pentru noi ce ne-a promis, cu condiția să trăim pentru El și să credem că poate și vrea să facă.​

• Isaia 40:29-31 El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc.

 

• Isaia 46:4 Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi acelaşi, până la cărunteţea voastră vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc.”

 

• Psalmii 103:4-5 El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare; El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul.”

 

• Psalmii 92:13,14 Cei sădiţi în Casa Domnului, înverzesc în curţile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi,”

Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Moise și Iosua ne promite tuturor celor „sădiţi în Casa Domnului”. Să intrăm în posesia promisiunilor Scripturii, căutându-le studiindu-le și însușindu-le. Prin repetiție le credem și ne schimbăm modul de gândire pe tema respectivă și nu-l vom mai lăsa pe diavolul să fure ce este al nostru, prin Isus Cristos. Reverend K. Hagin, obișnuia să îi întrebe pe cei care veneau să-i ceară să ne roage pentru ei, pe ce versete biblice se bazează în cererile lor. Cei mai mulți răspundeau: „Pe nimic în mod special!” Replica lui era: „Exact asta vei primi, nimic în mod special!” Dacă avem versete pe care ne bazăm credința, vom și primi ceea ce cerem, pentru că la orice atac al îndoielii, avem cu ce lupta, ca să continuăm să credem.




Carmen Pușcaș

Cum trăim pe acest Pământ, determină locul unde ne vom petrece veșnicia. Singura cale către Rai, este Isus Cristos. Doar alegându-L pe El ca Domn și Mântuitor, vom ajunge acolo unde este El.

• Ioan 14:2-4-6 „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?” Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine."

Mântuirea nu ne-a costat nimic, pentru că Isus a plătit costul integral al păcatului nostru. Dar pentru păstrarea ei trebuie să renunțăm la tot ce părea mai important pentru noi decât Domnul. Este esențial să învățăm să ne predăm Lui Isus în totalitate, și să-i dăm tot ce ne aparține. Dacă inimile noastre nu sunt complet ale Lui, ce nu am predat ne poate duce înapoi, la vechea viață fără Cristos; păcate nemărturisite sau repetate, mândrie, obiceiuri rele, pofte, orice e mai important decât Dumnezeu (orice idoli), vor da dreptul legal diavolului, să ne atace și se vor interpune între noi și Dumnezeu. Pavel e foarte categoric când se adresează bisericii din Corint:

• 1 Corinteni 5:6-8 Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Cristos, Paştile nostru, a fost jertfit. Să prăznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului.

Cu cât ne pocăim mai repede, dacă păcătuim împotriva Lui Dumnezeu, primim iertarea Lui și dușmanul nu ne mai poate face rău. Când L-am invitat pe Isus să devină Domnul vieții noastre (Romani 10:9,10), omul nostru interior, duhovnicesc, s-a născut din nou, prin Duhul Sfânt. Natura veche păcătoasă nu mai trebuie să ne conducă, acum putem să ne crucificăm firea în fiecare zi și să ne opunem ispitelor, tari în credință.

Ce ne spune Pavel despre sine, ne confirmă faptul că atât timp cât trăim în aceste trupuri, nu suntem perfecți, ci va trebui să continuăm să ne înfrânăm: "Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat." (1 Corinteni 9:27)

Cu cât căutăm să intrăm în prezența Lui Dumnezeu mai mult și să ne hrănim cu Cuvântul Său zi de zi, mințile noastre se vor înnoi și omul nostru fizic va fi transformat pentru a semăna tot mai mult cu Isus. Doar așa vom putea șterge „vechiul sistem de operare” al creierului nostru, reprezentat de trăirea fără Cristos.

Carmen Pușcaș