Sunt multe aspecte la care putem medita în aceste versete. Dar acum aș vrea să mă concentrez doar asupra „dragostei”. În limba greacă, în care a fost scris texul original, a fost folosit cuvântul „agape”. Prin urmare, ce înseamnă cu adevărat „dragostea agape”? Cuvintele Domnului de mai sus sunt porunci. Dar cum ne poate porunci Domnul să iubim? Dragostea nu este un sentiment? Putem iubi când ni se cere? În limba greacă, “Agape” este substantivul, iar “agapao” este verbul. Să vedem de câte ori spune „NAS New Testament Greek Lexicon” că sunt folosite cele două cuvinte în Noul Testament și cum sunt traduse. „Agapao”, apare în Noul Testament de 143 ori, dintre care: de 8 ori este tradus preaiubit sau preaiubiți, iar de celelalte ori este tradus cu una dintre conjugările verbului a iubi. „Agape”, apare în Noul Testament de 116 ori, dintre care: o dată este tradus preaiubit, și de celelalte ori, este tradus prin diferite declinări ale substantivului dragoste. Dictionarul „Strong’s” explică cuvântul „agape” ca provenind probabil din „agan” (care înseamnă mult) sau este comparabil cu „`agab” și înseamnă a iubi (în sens moral sau social), dragoste sau preaiubit (-ă). Adevărul este că majoritatea dicționarelor și lexicoanelor nu au reușit să surprindă sensul profund al „dragostei agape”. Înainte ca Isus să folosească acest cuvânt, nu i s-a dat nicio importanță. Și nici după aceea nu a fost folosit nici pe departe atât de frecvent cum a fost folosit cuvântul „phileo”, care este termenul pentru dragostea frățească. Știm că este modelul de dragoste al Lui Dumnezeu, care vine din El și care face parte din roada Duhului Sfânt despre care citim în Galateni 5:22-23.
Din 1 Corinteni 13, știm că dragostea agape este „cel mai înalt nivel al dragostei”, fără de care nimic altceva nu valorează nimic.
Chiar dacă am fi cei mai talentați, cei mai învățați și chiar dacă am fi făcut cele mai neprihănite fapte până acolo încât să dăm tot ce avem, celor săraci, dacă nu iubim cu dragostea agape, nu ne-ar folosi la nimic. Ce este cu adevărat „cea mai importantă dragoste” și cum o putem avea? Știm că face parte din roada Duhului Sfânt, ceea ce înseamnă că El o are. Această dragoste este cea despre care scrie în Ioan 3:16. Deci Dumnezeu nutrește atât de multă „dragoste agape” pentru noi oamenii, încât a putut să-L trimită pe Isus ca să facă posibilă mântuirea noastră.
Din versetele citate la început, putem vedea că Isus, vorbind grecește a folosit cuvântul „agape” în Matei 23:37, citând din Deuteronomul 6:5.
Un fariseu, învățător al Legii, L-a întrebat pe Isus: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” (Matei 22:36). Isus i-a răspuns citând două versete urmate de o explicație. Apoi Isus a spus, „Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’” (Matei 22:39) și a continuat explicând de ce a răspuns astfel, „În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii.” (Matei 22:40). Isus a făcut referire la versetele de mai jos:
Și,
Cred că este clar pentru toți că dacă facem ce este bine înaintea Domnului și a semenilor noștri, așa cum ne-a poruncit Domnul, nu am greși, nici nu am păcătui. În Matei 22:36, Isus a folosit același cuvânt în limba greacă pentru dragoste, ca și în:
Tot cuvântul „agape” apare și în versetele următoare:
Ce adevăr puternic, care face diferența dintre cei care sunt creștini doar cu numele și cei care sunt cu adevărat ai Domnului. Mesajul este înrudit cu cel al versetelor despre iertare. Dumnezeu ne-a iertat o datorie imensă și dacă refuzăm să îi iertăm pe ceilalți, ne pierdem iertarea (Matei 6:14-15, 18:35, Marcu 11:25-26). Domnul a spus că dacă El ne oferă așa o milă imensă, cine suntem noi să nu avem milă de semenii noștri? Nouă ni s-a iertat o datorie imensă, și ce trebuie să-i iertăm celui care ne greșește este ceva infim, în comparație cu păcatele noastre. Să considerăm un alt exemplu. Să zicem că cineva la vârsta adultă primește de la tatăl său un milion de dolari, cadou. Vecinul lui are nevoie disperată de 10 dolari și îi cere celui care a primit cadou suma imensă să îl ajute. Dar acesta refuză, preferând să păstreze cei 10 dolari, precum și restul de 999.990 de dolari. Cel care ne-a dat totul, Care stăpânește toate, ne spune că un astfel de comportament este inacceptabil. Domnul conduce, El face regulile și este drept. Dacă cerem ca alții să dea socoteală pentru faptele lor înaintea Domnului, în mod implicit trebuie să răspundem și noi pentru faptele noastre. Să nu uităm, că toți avem nevoie de neprihănirea Lui Isus, pentru că nici unul nu ne putem mântui singuri, nici nu suntem fără păcat. Dacă acceptăm dragostea Lui Dumnezeu și refuzăm să oferim dragoste la rândul nostru, nu facem voia Domnului. Nu putem primi bunătatea Domnului și noi să fim răi cu semenii noștri. Dumnezeu nu tolerează un astfel de comportament. Dumnezeu alege să ne iubească și ne spune că noi trebuie să-i iubim pe ceilalți cu aceeași dragoste agape, iar dacă nu facem așa, înseamnă că nu Îl cunoaștem și în ziua judecății vom auzi ceva similar cu mesajul versetelor următoare.
Putem spune că avem credință, dar dacă nu avem dragoste, înseamnă că nu credem cu adevărat ca să fim transformați așa cum vrea Domnul să fim. Cum am putea accepta dragostea, harul și iertarea extraordinară de la Dumnezeu și să nu vrem să le dăm mai departe? Ar trebui să fim siguri că suntem extraordinari și că dragostea și harul pe care ni le oferă Domnul nu înseamnă prea mult. Este trist că sunt persoane care știu să spună cuvintele potrivite, ce i-ar place pastorului să audă, fără să trăiască cu adevărat pentru Domnul și se amăgesc că sunt mântuite. Trebuie să realizăm că dragostea agape nu este un sentiment. Dragostea agape este o alegere. Dacă alegem să iubim pe cineva greu de iubit (care ne este dușman sau care în mod firesc nu ar merita să fie iubit), atunci facem ceea ce trebuie, indiferent dacă simțim sau nu. În cercetările pregătitoare pentru acest mesaj, am găsit o definiție minunată, pentru dragostea agape care m-a binecuvântat și pe care, dacă doriți, o puteți citi aici https://www.compellingtruth.org/agape-love.html . Autorul articolului definește dragostea agape ca fiind „a arăta preferință”, dar cred că „a acorda preferință” este mai corect. După multe căutări, am ajuns la concluzia că autorul a folosit „Helps Study” pentru versiunea „Discovery Bible”, care spune: „Agapáō” – înseamnă a prefera, a iubi; pentru credincios sensul este de a prefera „să trăiască prin Cristos” (1 Ioan 4:9-10), adică, a îmbrățișa voia Lui Dumnezeu (a alege ceea ce El alege) și a face voia Lui prin puterea Sa. „Agapáō” se referă în primul rând la ceea ce Dumnezeu preferă, pentru că El „este iubire” (1 Ioan 4: 8,16) „Agápē” – înseamnă iubirea care se concentrează pe preferința morală. La fel și în greaca veche seculară, „agápē” se concentrează pe preferință; la fel, forma de verb „agapáō” din antichitate însemna „a prefera”. În Noul Testament, „agápē” se referă de obicei la iubirea divină, adică la ceea ce preferă Dumnezeu. Poate că mai sunt definiții similare scrise și de alți autori, dar aceasta este cea mai clară definiție pe care am găsit-o. Isus și Tatăl ceresc au văzut nevoia noastră și au ales să-și sacrifice confortul, sentimentele și nevoile, de dragul nostru. A fost cea mai costisitoare alegere făcută vreodată. Chiar și pe cruce, Isus a ales să iubească. L-a „iubit” pe tâlharul de pe crucea de lângă El, care s-a pocăit și L-a rugat pe Dumnezeu Tatăl să aibă milă de cei care l-au tratat cu cruzime, și care l-au răstignit, spunând:„ Tată iartă-i, căci nu știu ce fac.” De mulți ani am ales să iubesc oameni care au continuat să-mi facă rău. Mulți mă întrebau cum pot să îi iubesc. Cu sinceritate vă spun că doar datorită Lui Isus pot s-o fac. Dacă nu era Domnul, aș fi „scuturat praful de pe picioare” și i-aș fi lăsat în rătăcirea minții lor. Dar am ales să îi iubesc indiferent de ce-mi făceau ei și să nu las ura să-mi cuprindă inima. Nu am decât de câștigat și sunt liberă, în timp ce ei sunt legați de lanțurile răutății și ale urii. Mă rog să își dea seama că sunt prinși de minciunile diavolului și spun asta cu toată smerenia, credeți-mă. Am învățat că aceasta este atitudinea corectă, după ce am suferit făcând contrariul. Calea Domnului este totdeauna cea mai bună. Nu putem iubi cu dragostea agape, decât cu ajutorul Lui Dumnezeu. Dacă emoțiile ajung să fie în acord cu alegerea de a iubi cum cere Domnul, e minunat, dar dacă nu, să alegem să iubim cu dragostea agape, onorând ce ne-a poruncit Dumnezeu să facem. Cu timpul, Domnul ne va ajuta ca decizia mentală de a iubi, să fie urmată și de sentimentele dragostei agape. Dacă vrem să ajungem în rai, trebuie să Îl urmăm pe Isus complet și până la capăt. Așa a făcut Domnul care este Stăpânul Universului și așa ne cere și nouă să facem. Urmează două secțiuni de versete din traducerile Biblia Traducerea Fidelă și Noua Traducere în limba română, pentru analiză și meditație. Matei 22:34-40 (BTF) Dar când au auzit fariseii că a astupat gura saducheilor, s-au adunat împreună. Atunci unul dintre ei, un învățător al legii, l-a întrebat, ispitindu-l și spunând: „Învățătorule, care este marea poruncă în lege?” Iar Isus i-a spus: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta. Aceasta este prima și marea poruncă. Și a doua, asemenea ei: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. De aceste două porunci atârnă toată legea și profeții.” Matei 22:34-40 (NTLR) Când au auzit fariseii că Isus le astupase gura saducheilor, s-au strâns la un loc. Unul dintre ei, un expert în Lege, ca să-L pună la încercare, L-a întrebat: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta”. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi“. Toată Legea şi Profeţii depind de aceste două porunci.” Marcu 12:28-31 (BTF) Și unul dintre scribi a venit, și auzindu-i discutând, și pricepând că le răspunsese bine, l-a întrebat: „Care este prima poruncă, dintre toate?” Și Isus i-a răspuns: „Prima dintre toate poruncile este: ‘Ascultă, Israel; Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn; Și să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta și cu toată tăria ta;’ aceasta este prima poruncă. Și a doua este asemănătoare, adică aceasta: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” Marcu 12:28-31 (NTLR) Unul dintre cărturari venise şi-i auzise discutând. Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat: „Care este cea dintâi poruncă dintre toate?” Isus i-a răspuns: „Cea dintâi poruncă este: ‘Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.’ Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta.“ (Aceasta este cea dintâi poruncă.) Iar a doua este următoarea: ‘Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.’ Nu există altă poruncă mai mare decât acestea.” Eli Cockrell
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
AutoriDe-a lungul deceniilor vieții de credință, ambii autori ai articolelor și blog-urilor de pe acest site, am studiat Scriptura și am căutat să creștem tot mai mult pe calea Domnului Isus. LISTA BLOG-URI ÎN ORDINE CRONOLOGICĂ
BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU 22/11/2024 CE VORBIM ADUCE VIAȚĂ SAU MOARTE 24/10/2024 ÎNTRE LUMINĂ ȘI ÎNTUNERIC NU ESTE UNITATE 24/9/2024 SĂ ÎNDURĂM PÂNĂ LA SFÂRȘIT 22/8/2024 EFECTE ALE PĂRTĂȘIEI CU DUMNEZEU 23/6/2024 CAPCANA DESCURAJĂRII 23/5/2024 CUM CONTRACARĂM ATACURILE DUȘMANULUI 27/4/2024 DE CE A TREBUIT SĂ MOARĂ ISUS 25/3/2024 CU CINE SEMĂNĂM? 26/2/2024 CUM NE PUTEM PĂSTRA PACEA? 22/1/2024 UN NOU ÎNCEPUT DE AN 1/01/2024 PACE PE PĂMÂNT ÎNTRE OAMENII PLĂCUŢI LUI 15/12/2023 ESENȚA COMPORTAMENTULUI CREȘTIN 22/11/2023 MOȘTENITORI ÎMPREUNĂ CU CRISTOS 24/10/2023 SĂ NE ÎNTOARCEM LA DRAGOSTEA DINTÂI 28/9/2023 DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA? 28/8/2023 CUM ESTE INIMA LUI DUMNEZEU? 26/07/2023 DE CE ESTE IMPORTANT SĂ IERTĂM? 23/6/2023 OCHIUL ESTE LUMINA TRUPULUI 19/5/2023 DOMNIND ÎN VIAȚĂ 25/4/2023 PUTEM AVEA SOMN LINIȘTIT? 25/3/2023 DUMNEZEU A PREGĂTIT CE ESTE MAI BUN PENTRU NOI 28/2/2023 ADEVĂRATA PROSPERITATE 23/01/2023 ESTE SPERANȚĂ PENTRU VIITOR 30/12/2022 AUZIȚI CLOPOTELE DE CRĂCIUN 15/12/2022 BENEFICII IMPORTANTE ALE STUDIULUI SCRIPTURII 29/11/2022 CE NE UMPLE INIMILE? 25/10/2022 VIAȚA PREDATĂ 18/9/2022 L-AȘ FI SALVAT PE IOSIF 15/8/2022 DOMNUL ESTE TURNUL MEU DE SCĂPARE 27/6/2022 SĂ-L LĂUDĂM PE DOMNUL, ÎN ORICE VREME! 16/5/2022 VICTORIOȘI SAU ÎNFRÂNȚI? 18/3/2022 ÎN PAS CU VREMURILE ÎN CARE TRĂIM 22/2/2022 CONSIDERÂND TRECUTUL ȘI VIITORUL 1/01/2022 NAȘTEREA MÂNTUITORULUI NOSTRU, CRISTOS DOMNUL 12/12/2021 BIRUINȚĂ ÎN SUFERINȚĂ 10/11/2021 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 8/10/2021 „SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU CU TOATĂ INIMA...” 10/9/2021 CONSTANTE ȘI VARIABILE 19/08/2021 PUTEM AVEA CE ARE DUMNEZEU MAI BUN PENTRU NOI? 23/7/2021 CUM FACEM FAȚĂ SUFERINȚEI 16/6/2021 DOAMNE IARTĂ-NE, CUM IERTĂM ȘI NOI 27/5/2021 CE FACEM CÂND NU PRIMIM RĂSPUNSUL AȘTEPTAT LA RUGĂCIUNE? 6/5/2021 CUM RĂMÂNEM TARI CÂND NIMIC NU MERGE BINE? 8/4/21 A CUI ESTE VINA? 19/3/2021 DUMNEZEU VREA SĂ REUȘIM 15/2/2021 „PACEA SĂ FIE PESTE CASA ACEASTA!” 26/1/2021 BUCURIA ESTE O ALEGERE 5/01/2021 „VENIȚI LA MINE TOȚI CEI TRUDIȚI ȘI ÎMPOVĂRAȚI” 8/12/2020 O INIMĂ MULȚUMITOARE 23/11/2020 CUM ESTE VIAȚA? 31/10/2020 ÎN PREZENȚA LUI DUMNEZEU 18/09/2020 SĂ INTRĂM ÎN „ODIHNA LUI DUMNEZEU” 14/08/2020 CUM SUNTEM CREAȚI ȘI CUM PRIMIM 24/07/2020 ISUS ESTE CEA MAI SIGURĂ ANCORĂ ÎN FURTUNĂ 9/07/2020 ASTĂZI ALEG BUCURIA 23/06/2020 EFECTUL STRESULUI ASUPRA EMOȚIILOR NOASTRE 26/05/2020 DURERILE NAȘTERII UNEI NOI ORDINI MONDIALE 12/05/2020 CERCETAȚI TOATE LUCRURILE 24/04/2020 PACE DEPLINĂ 1/04/2020 PUTEM AVEA PACE ȘI BUCURIE ÎN VREMURI GRELE? 17/03/2020 DUMNEZEU ÎȘI TRIMITE ÎNGERII SĂ NE AJUTE 28/02/2020 DUMNEZEU ȘTIE! 14/01/2020 ISUS A VENIT ÎN LUME 23/12/2019 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 ESTE DIN NOU TOAMNĂ 30/09/2019 DE CE NU NE SIMȚIM TOTDEAUNA VICTORIOȘI? 18/07/2019 LUCRURILE MICI... 2/07/2019 POATE ESTE TIMPUL PENTRU SCHIMBARE 16/05/2019 BUCURIA DEPLINĂ 6/03/2019 AȚI FOST VREODATĂ „ÎNTR-UN JUG NEPOTRIVIT”? 2/02/2019 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 15/01/2019 LUPTA ZILNICĂ 4/12/2018 FIUL RISIPITOR 11/10/2018 SUNTEM MÂNTUIȚI PRIN HAR 19/09/2018 ISUS A ÎNVINS ISPITELE 25/07/2018 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 18/05/2018 CÂT DE MULT SUNTEM IUBIȚI 28/04/2018 ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII... 26/03/2018 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 21/02/18 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 15/02/2018 DE CE SĂ FIM CALMI ȘI RĂBDĂTORI 11/01/2018 BUCURIA ÎN DOMNUL ESTE SURSA TĂRIEI CREȘTINULUI 8/12/2017 UNGEREA DUHULUI SFÂNT 29/11/2017 DUMNEZEU CONTINUĂ SĂ FACĂ MINUNI 13/11/2017 PECETEA DUHULUI SFÂNT 18/09/2017 BOTEZUL ÎN APĂ ESTE O PORUNCĂ SAU O OPȚIUNE? 26/08/2017 VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 26/06/2017 ÎN CE NE ÎNCREDEM? 13/06/2017 SĂ AVEM PACE ÎN ISUS 26/05/2017 ÎN CE SAU ÎN CINE NE ÎNCREDEM? 16/05/2017 „DACĂ TRĂIM PRIN DUHUL SĂ ȘI UMBLĂM PRIN DUHUL” 7/04/2017 „VEGHEAZĂ ȘI ÎNTĂREȘTE CE RĂMÂNE...” 3/03/2017 HAR DUPĂ HAR 24/02/2017 CUI I S-A DAT MULT, I SE VA CERE MULT 6/02/2017 OARE CINE A PLĂTIT MAI MULT? 27/01/2017 „NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ” 19/01/2017 ISUS M-A ELIBERAT, DIN NOU 10/01/2017 ÎMPIETRIREA INIMII 19/12/2016 CUM SĂ TRĂIM PE PLACUL DOMNULUI 6/12/2016 NIMENI NU NE POATE SMULGE DIN MÂNA DOMNULUI 2/12/2016 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 8/11/2016 CÂTEVA DIN EFECTELE SCRIPTURII ÎN VIAȚA CREDINCIOSULUI 1/11/2016 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 14/10/2016 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 6/10/2016 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 24/09/2016 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI 13/09/2016 DUMNEZEU SE ÎNGRIJEȘTE DE COPIII LUI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 10/09/2016 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 7/09/2016 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ 24/08/2016 „UMBLAREA PE APE” 23/08/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 20/08/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 11/08/2016 DACĂ RĂMÂNEM ÎN CRISTOS 6/08/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT... 5/08/2016 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ! 29/07/2016 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 26/07/2016 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 23/07/2016 RUGĂCIUNEA ESTE COMUNICARE CU DUMNEZEU 22/07/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT? 21/07/2016 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 20/07/2016 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 19/07/2016 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 14/07/2016 DE CE NE RUGĂM? 14/07/2016 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 13/07/2016 BUCUROȘI SAU TRIȘTI 11/07/2016 ISUS ESTE ADEVĂRUL 9/07/2016 LISTA BLOGURI PE CATEGORII
ADEVĂR ISUS ESTE ADEVĂRUL 9/07/2016 TOT CE ESTE ADEVĂRAT... 5/08/2016 BIBLIA, CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU BENEFICII IMPORTANTE ALE STUDIULUI SCRIPTURII 29/11/2022 CÂTEVA DIN EFECTELE SCRIPTURII ÎN VIAȚA CREDINCIOSULUI 1/11/2016 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 13/07/2016 DE CE SĂ STRÂNGEM CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ÎN INIMA NOASTRĂ? 8/11/2016 DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA? 28/8/2023 DE UNDE ȘTIM CĂ PROMISIUNILE VECHIULUI TESTAMENT SUNT ȘI PENTRU NOI NEAMURILE? 14/10/2016 PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU 20/07/2016 BUCURIE ASTĂZI ALEG BUCURIA 23/06/2020 BUCURIA DEPLINĂ 6/03/2019 BUCURIA ESTE O ALEGERE 5/01/2021 BUCURIA ÎN DOMNUL ESTE SURSA TĂRIEI CREȘTINULUI 8/12/2017 BUCUROȘI SAU TRIȘTI 11/07/2016 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 O INIMĂ MULȚUMITOARE 23/11/2020 PUTEM AVEA PACE ȘI BUCURIE ÎN VREMURI GRELE? 17/03/2020 SĂ-L LĂUDĂM PE DOMNUL, ÎN ORICE VREME! 16/5/2022 CREDINȚĂ, ÎNCREDERE CAPCANA DESCURAJĂRII 23/5/2024 CÂT DE MULT SUNTEM IUBIȚI 28/04/2018 CONSTANTE ȘI VARIABILE 19/08/2021 „DACĂ NU SE VA ÎNDOI ÎN INIMA LUI” 24/09/2016 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 11/08/2016 CREDINȚĂ SAU ÎNDOIALĂ 24/08/2016 DE CE NU NE SIMȚIM TOTDEAUNA VICTORIOȘI? 18/07/2019 DUMNEZEU CONTINUĂ SĂ FACĂ MINUNI 13/11/2017 ISUS ESTE CEA MAI SIGURĂ ANCORĂ ÎN FURTUNĂ 9/07/2020 ÎN CE SAU ÎN CINE NE ÎNCREDEM? 16/05/2017 ÎN CE NE PUNEM ÎNCREDEREA? 13/06/2017 L-AȘ FI SALVAT PE IOSIF 15/8/2022 NU VĂ ÎNGRIJORAȚI 13/09/2016 PUTEM AVEA PACE ȘI BUCURIE ÎN VREMURI GRELE? 17/03/2020 SĂ INTRĂM ÎN „ODIHNA LUI DUMNEZEU” 14/08/2020 „UMBLAREA PE APE” 23/08/2016 DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU BUCURIA DEPLINĂ 6/3/2019 CÂT DE MULT SUNTEM IUBIȚI 28/04/2018 FIUL RISIPITOR 11/10/2018 DUHUL SFÂNT ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII... 26/03/2018 PECETEA DUHULUI SFÂNT 18/09/2017 UNGEREA DUHULUI SFÂNT 29/11/2017 DUMNEZEU TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU 22/11/2024 CUM SĂ-L URMĂM PE CRISTOS 14/07/2016 DACĂ RĂMÂNEM ÎN CRISTOS 6/08/2016 DE CE A TREBUIT SĂ MOARĂ ISUS 25/3/2024 DE CE NE RUGĂM? 14/07/2016 DE CE NE CERE SCRIPTURA SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU? 13/07/2016 „DOMNUL ESTE LOCUL MEU DE ADĂPOST” 6/10/2016 DOMNUL ESTE TURNUL MEU DE SCĂPARE 27/6/2022 DUMNEZEU CONTINUĂ SĂ FACĂ MINUNI 13/11/2017 DUMNEZEU ÎȘI TRIMITE ÎNGERII SĂ NE AJUTE 28/02/2020 DUMNEZEU A PREGĂTIT CE ESTE MAI BUN PENTRU NOI 28/2/2023 DUMNEZEU ȘTIE! 14/1/2020 EFECTE ALE PĂRTĂȘIEI CU DUMNEZEU 23/6/2024 ISUS A VENIT ÎN LUME 23/12/2019 ISUS ESTE ADEVĂRUL 9/07/2016 PECETEA DUHULUI SFÂNT 18/09/2017 SĂ AVEM PACE ÎN ISUS 26/05/2017 „VENIȚI LA MINE TOȚI CEI TRUDIȚI ȘI ÎMPOVĂRAȚI” 8/12/2020 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ! 29/07/2016 VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU OMENIRE 19/07/2016 HARUL HAR DUPĂ HAR 24/02/2017 OARE CINE A PLĂTIT MAI MULT? 27/01/2017 CUI I S-A DAT MULT, I SE VA CERE MULT 6/02/2017 MĂRTURII ISUS M-A ELIBERAT, DIN NOU 10/01/2017 MÂNTUIRE DE CE ESTE IMPORTANT SĂ IERTĂM? 23/6/2023 PECETEA DUHULUI SFÂNT 18/09/2017 MINUNI DUMNEZEU CONTINUĂ SĂ FACĂ MINUNI 13/11/2017 PACE CUM NE PUTEM PĂSTRA PACEA? 22/1/2024 PACE DEPLINĂ 1/04/2020 „PACEA SĂ FIE PESTE CASA ACEASTA!” 26/1/2021 PUTEM AVEA PACE ȘI BUCURIE ÎN VREMURI GRELE? 17/03/2020 PACE PE PĂMÂNT ÎNTRE OAMENII PLĂCUŢI LUI 15/12/2023 PUTEM AVEA SOMN LINIȘTIT? 25/3/2023 SĂ AVEM PACE ÎN ISUS 26/5/2017 SĂ-L LĂUDĂM PE DOMNUL, ÎN ORICE VREME! 16/5/2022 PERSEVERENȚĂ ȘI TĂRIE SPIRITUALĂ BIRUINȚĂ ÎN SUFERINȚĂ 10/11/2021 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 15/02/2018 CONSIDERÂND TRECUTUL ȘI VIITORUL 1/01/2022 CÂND NE SIMȚIM EPUIZAȚI ȘI FĂRĂ PUTERE... 21/2/18 CUM FACEM FAȚĂ SUFERINȚEI 16/6/2021 CUM RĂMÂNEM TARI CÂND NIMIC NU MERGE BINE? 8/4/21 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 18/05/2018 DUMNEZEU VREA SĂ REUȘIM 15/2/2021 ÎN PAS CU VREMURILE ÎN CARE TRĂIM 22/2/2022 LUPTA ZILNICĂ 4/12/2018 MOȘTENITORI ÎMPREUNĂ CU CRISTOS 24/10/2023 SĂ ÎNDURĂM PÂNĂ LA SFÂRȘIT 22/8/2024 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 26/07/2016 UN NOU ÎNCEPUT DE AN 1/01/2024 VICTORIOȘI SAU ÎNFRÂNȚI? 18/3/2022 RUGĂCIUNE CE FACEM CÂND NU PRIMIM RĂSPUNSUL AȘTEPTAT LA RUGĂCIUNE? 6/5/2021 CREDINȚA CARE PRIMEȘTE RĂSPUNS 11/08/2016 DE CE NE RUGĂM? 14/07/2016 RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE 23/07/2016 RUGĂCIUNEA ESTE COMUNICARE CU DUMNEZEU 22/07/2016 TRĂIRE CREȘTINĂ ADEVĂRATA PROSPERITATE 23/01/2023 ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII... 26/03/2018 AȚI FOST VREODATĂ „ÎNTR-UN JUG NEPOTRIVIT”? 2/02/2019 BOTEZUL ÎN APĂ ESTE O PORUNCĂ SAU O OPȚIUNE? 26/08/2017 BUCURIA DEPLINĂ 6/03/2019 BUCURIA ÎN DOMNUL ESTE SURSA TĂRIEI CREȘTINULUI 8/12/2017 BUCUROȘI SAU TRIȘTI 11/07/2016 CAPACITATEA DE A ÎNDURA 15/02/2018 CE NE UMPLE INIMILE? 25/10/2022 CE VORBIM ADUCE VIAȚĂ SAU MOARTE 24/10/2024 CÂT DE MULT SUNTEM IUBIȚI 28/04/2018 CÂT SUNTEM DE ÎNȚELEGĂTORI? 8/10/2021 CONTEAZĂ CUM TRĂIM? 7/09/2016 CONDUȘI DE FIRE SAU DE DUHUL SFÂNT?21/07/2016 CU CINE SEMĂNĂM? 26/2/2024 CUI I S-A DAT MULT, I SE VA CERE MULT 6/02/2017 CUM ESTE VIAȚA? 31/10/2020 CUM SĂ TRĂIM PE PLACUL DOMNULUI 6/12/2016 CUM SUNTEM CREAȚI ȘI CUM PRIMIM 24/07/2020 CUM CONTRACARĂM ATACURILE DUȘMANULUI 27/4/2024 DE CE ESTE IMPORTANT SĂ IERTĂM? 23/6/2023 DOAMNE IARTĂ-NE, CUM IERTĂM ȘI NOI 27/5/2021 DIAVOLUL NU MAI ARE PUTERE PESTE CREȘTINI 18/05/2018 DACĂ RĂMÂNEM ÎN CRISTOS 6/08/2016 „DACĂ TRĂIM PRIN DUHUL SĂ ȘI UMBLĂM PRIN DUHUL” 7/04/2017 DOMNIND ÎN VIAȚĂ 25/4/2023 EFECTUL STRESULUI ASUPRA EMOȚIILOR NOASTRE 26/05/2020 ESTE SPERANȚĂ PENTRU VIITOR 30/12/2022 ESENȚA COMPORTAMENTULUI CREȘTIN 22/11/2023 FIUL RISIPITOR 11/10/2018 ÎMPIETRIREA INIMII 19/12/2016 ÎN PREZENȚA LUI DUMNEZEU 18/09/2020 LUCRURILE MICI... 2/07/2019 ÎNTRE LUMINĂ ȘI ÎNTUNERIC NU ESTE UNITATE 24/9/2024 LUPTA ZILNICĂ 4/12/2018 „NE-AR FI GREU SĂ ARUNCĂM ÎNAPOI CU PICIORUL ÎNTR-UN ŢEPUŞ” 19/01/2017 NU PUTEM FI SMULȘI DIN MÂNA DOMNULUI 28/04/2018 LANȚURI DE FUM 11/11/2019 LUCRURILE MICI... 2/07/2019 OCHIUL ESTE LUMINA TRUPULUI 19/5/2023 POATE ESTE TIMPUL PENTRU SCHIMBARE 16/05/2019 PUTEM AVEA CE ARE DUMNEZEU MAI BUN PENTRU NOI? 23/7/2021 SĂ AVEM PACE ÎN ISUS 26/05/2017 „SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU CU TOATĂ INIMA...” 10/9/2021 SĂ NE ÎNTOARCEM LA DRAGOSTEA DINTÂI 28/9/2023 TRÂNTIȚI JOS, DAR NU OMORÂȚI 26/07/2016 ȚEPUȘUL LUI PAVEL 20/08/2016 „UMBLAREA PE APE” 23/08/2016 UNGEREA DUHULUI SFÂNT 29/11/2017 „VEGHEAZĂ ȘI ÎNTĂREȘTE CE RĂMÂNE...” 3/03/2017 VIAȚA CU ISUS ESTE MINUNATĂ! 29/07/2016 VIAȚĂ ȘI VIAȚĂ DIN BELȘUG 15/01/2019 VINDECARE DUMNEZEU SE ÎNGRIJEȘTE DE COPIII LUI ȘI LA BĂTRÂNEȚE 10/09/2016 VIAȚA PREDATĂ 18/9/2022 VINDECAREA ESTE VOIA LUI DUMNEZEU 26/06/2017 Arhive
November 2024
|