Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea! – Psalmii 18:2
​

Este un cântec care spune: „Pe Cristos, stânca tare, stau! Toate celelalte soluri sunt nisipuri mișcătoare”. Și cu siguranță este adevărul. Indiferent unde locuim pe glob, mările politice sunt agitate. Și viața este trecătoare. Într-un minut viața ta abia începe și înainte să-ți dai seama, ești mult mai aproape de linia de sosire decât de cea de plecare. Și pare că viața trece atât de repede!
 
Cea mai importantă alegere pe care o poate face oricare dintre noi în viață este alegerea de a-L urma pe Isus. Și apoi să continuăm să Îi fim credincioși până când viața noastră ajunge la final. Procedând astfel, nu numai că vom trăi o viață binecuvântată, chiar și pe timp de furtună, dar vom fi și o bună mărturie pentru cei din jurul nostru, îndreptându-i pe cei din lume care ne văd spre Cristos, și încurajându-i și întărindu-i pe cei care sunt frați de credință. Nu pentru că noi, ca credincioși, trăim vieți perfecte, ci pentru că credincioșii fac tot posibilul pentru a-L mulțumi și onora pe Domnul și, atunci când păcătuim, ne cerem iertare și ne ridicăm. Aceasta este mărturia faptului că Dumnezeu trăiește în noi și noi în El.
 
A fi moral este o lecție frumoasă pe care majoritatea oamenilor o învață în viață sau chiar în biserică. Dar Isus ne schimbă din interior spre exterior. Dorința de a nu păcătui vine din adâncul ființei noastre, din duhul nostru. Cine are doar o moralitate mentală, atunci inima acelei persoane nu a fost născută din nou. Iar fără nașterea din nou nu poate nimeni să ajungă în rai și nici nu poate începe o adevărată relație cu Domnul.

• Ioan 3:5-6 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh.”

 
Trebuie să-L alegem pe Isus și să acceptăm iertarea Lui pentru păcatele noastre. Nu există altă cale. Și atunci trebuie să ne continuăm viața cu El ca Domnul nostru. Trebuie să creștem în Cuvântul Său, în credință, în viața noastră de rugăciune, în păstrarea unei inimi pline de recunoștință și închinare. A trăi adevărata viață creștină înseamnă a fi ancorat în Domnul. Isus ne-a învățat acest adevăr prin pilda despre un om înțelept și despre unul nechibzuit. Omul cu judecată și-a construit casa pe stâncă, iar cel fără judecată a construită pe nisip. Apoi Isus a spus că atunci când a venit ploaia, potopul și vântul, casa înțeleptului construită pe stâncă a rămas intactă, iar a celui nechibzuit s-a prăbușit.

• Matei 7:24-27 „De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”

 
Dacă lumea ne-ar controla viața, nu ne-ar mai rămâne timp pentru Domnul. Trebuie să ne facem timp și să ne păstrăm gândurile și acțiunile centrate pe El zilnic, filtrând toate provocările prin Cuvântul Său, studiindu-l zilnic și prin rugăciune. Când vremurile sunt bune și ne merge bine, precum și când vremurile sunt grele și presante, trebuie să rămânem concentrați pe Domnul. Iar aceasta este datoria fiecăruia dintre noi, nu putem forța pe nimeni să stea aproape de Domnul, oricât de mult îi iubim. Fiind ancorați în Domnul, putem face față mărilor furtunoase și când cei din jur ne privesc, vor vedea că nu suntem aruncați încoace și încolo de valurile vieții, ci vor vedea mâna Domnului în viața noastră. Este esențial ca tinerii din jurul nostru să vadă felul exemplar în care facem față greutăților, astfel încât, atunci când trec prin situații similare, să știe cum să fie și ei învingători.
 
Sunt atât de multe exemple negative în jurul nostru! Sistemul de educație care îi îndepărtează pe copii de Domnul, învățându-i să se îndoiască de Biblie, de creație și de orice adevăr biblic. Liderii care comit infracțiuni și scapă nepedepsiți. Rețele sociale cu tot felul de jocuri și influențe cu care mulți își irosesc viața. Dependențe de tot felul care atrag tot mai mult pe cei care caută fericirea în locuri greșite. Dar! Dacă ne văd pe noi  creștinii trăind o viață bună și pocăindu-ne atunci când greșim, primind harul lui Dumnezeu și împărtășindu-l cu cei din jur și ținându-ne ferm de credința în Isus, lucrurile se pot schimba. Unii vor înțelege, iar alții nu, din cauza condițiilor inimii lor, dar trebuie să trăim într-un mod în care Cristos și principiile Sale să fie văzute în noi de cei din jur.
 
Slăvit fie Domnul pentru Duhul Sfânt. El este vocea Domnului din interiorul nostru și furnizorul puterii de care avem nevoie pentru a trăi viața creștină. Fără El nu putem face nimic. Natura carnală este în mod inerent rea și trebuie forțată să facă ce este bine și chiar dacă îl face, motivația este egoistă. Dar datorită faptului că putem fi născuți din nou, pocăindu-ne de păcatele noastre și primind iertarea pe care Isus a plătit-o cu sângele Său și apoi predându-ne viața Domnului, putem înlătura conducerea inimii de piatră și Isus poate domni pe tronul noilor noastre inimi. Aceasta este adevărata viață, viața din abundență în care o persoană înțeleaptă alege să ancoreze. Îți mulțumesc Isuse!
 
 
Eli Cockrell
​

• Coloseni 1:9b … nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească;

 
Rugăciunea apostolului Pavel pentru „sfinţii şi fraţii credincioşi în Cristos” care erau în cetatea Colose, este perfectă pentru toți cei care-L iubim pe Dumnezeu. Creștinii care sunt umpluți de cunoștința voii Lui Dumnezeu nu mai au loc în inima și mintea lor pentru propria voie și nici pentru voia altcuiva. Nu mai caută să facă ce le dictează poftele firii, ce le pretind cei din jur și nici ce îi place diavolului. Nu este vorba doar de cunoașterea deplină a voii Lui Dumnezeu ca noțiune abstractă, ci „în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească”. Când știm ce vrea Dumnezeu în tot ce gândim, în orice raționament sau decizie pe care o luăm, putem trăi fără regrete, remușcări, vină sau condamnare. Aceasta este rețeta victoriei asupra ispitelor și a tot ce ne poate face rău, precum și a fericirii care vine din trăirea vieții din abundență. Iar versetul următor arată la ce conduce această umplere de cunoștința voii Tatălui ceresc.
 

• Coloseni 1:10-12 pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu, întăriţi cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare cu bucurie, mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină.

 
Doar când modul nostru de gândire este centrat pe voia Lui Dumnezeu, comportamentul nostru este vrednic de numele de copii ai Lui Dumnezeu și putem fi plăcuți Domnului în tot ce gândim, simțim, spunem și facem. Un astfel de comportament produce cele mai minunate roade, care ne ajută să-L cunoaștem tot mai mult și mai intim pe Domnul vieții noastre.
 
Apropierea de Dumnezeu ne transformă și ne face să semănăm tot mai mult cu Cel pe care Îl urmăm. Puterea care vine din cunoașterea Creatorului nostru și din petrecerea timpului în prezența Lui, ne echipează cu răbdare și cu timpul chiar cu îndelungă răbdare. Dar nu oricum, ci vom ajunge să ne bucurăm în timp ce trebuie să așteptăm împlinirea cererilor noastre, pentru că Îl cunoaștem pe Cel în care ne-am pus încrederea și știm că va face tot ce L-am rugat conform voii Lui. Pentru că Îl cunoaștem pe Tatăl ceresc, știm cu adevărat că ne iubește necondiționat, și suntem mulțumitori că ne-a dat aceeași moștenire pe care a dat-o tuturor copiilor Săi, sfințiți prin jertfa Lui Isus, Lumina lumii.
 

• Coloseni 1:13 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.

 
Să nu uităm că prin Isus Cristos am fost eliberați de sub puterea păcatului. El a murit pentru păcatele întregii omeniri o dată pentru totdeauna și când am primit nașterea din nou, prin credința în Isus și noi am murit față de păcat ca să trăim pentru neprihănire (Romani 6:5-10,18). Nu mai aparținem împărăției întunericului, păcatul nu mai domnește peste noi, de aceea putem alege să nu mai ascultăm de poftele lui și să nu păcătuim. Dumnezeu ne-a adus în Împărăția Fiului dragostei Lui. Această dragoste perfectă cu care ne iubește Dumnezeu, nu se bazează pe performanțele noastre ci pe adevărul etern că Dumnezeu este dragoste. Tocmai pentru că are așa o mare iubire pentru oameni, Isus a plătit prețul pentru păcatele noastre ca să ne răscumpere, să putem fi din nou copiii Lui Dumnezeu și păcatul să nu mai fie un zid de despărțire între noi și El. Sângele vărsat de Isus la cruce ne-a iertat păcatele și ne-a împăcat cu Dumnezeu, pentru că El a fost mielul perfect de jertfă pentru toate păcatele omenirii.
 
Să nu uităm nicio clipă cât de mare este dragostea Lui Dumnezeu pentru noi și cât de mult L-a costat păcatul. Domnul ne-a pregătit tot ce avem nevoie ca să putem învinge răul acestei lumi și să ne bucurăm că suntem ai Lui. De noi depinde să știm și să credem ce ne aparține prin Isus ca să putem beneficia de binecuvântările și împlinirea promisiunilor Domnului. Să ne concentrăm atenția pe adevărul Scripturii, pe ce Îi place Tatălui ceresc și pe măsură ce vom cunoaște adevărul vom ajunge cu adevărat liberi. Creștinul liber de temerile, condamnările și minciunile care vin de la cel rău este tare în credință și pe măsură ce face tot mai mult voia Tatălui ceresc este tot mai fericit.
 
Cele mai frecvente stări de tristețe și supărare sunt cauzate de ceea ce gândim, simțim sau spunem contrar adevărului Biblic, de lipsa încrederii că Dumnezeu ne iubește indiferent prin ce trecem și de sentimente false de vinovăție. Sunt situații în care suferim din cauza deciziilor, cuvintelor sau faptelor celor de lângă noi, dar pentru că aceste situații nu le putem schimba, putem învăța să schimbăm felul în care ne raportăm la ele. Dacă învățăm să facem orice gând rob ascultării de Cristos, putem trece mai ușor peste consecințele faptelor greșite ale celorlalți. Când ne gândim doar la aspectele negative ale situației prin care trecem și mai ales la felul în care credem că îi afectează pe cei dragi, nu putem avea credința fermă că Domnul lucrează pentru noi și că va folosi toate lucrurile împreună spre binele nostru.
 
Indiferent prin ce trecem, în Cuvântul Lui Dumnezeu găsim îndrumarea perfectă ca să știm cum să reacționăm ca să învingem răul cu bine, să ne regăsim pacea și echilibrul în credința în Domnul nostru și să nu cedăm în fața presiunilor celui rău. Cuvântul Lui Dumnezeu are putere să ne liniștească mintea, să ne ia durerea, și să ne readucă pacea. Când venim înaintea Domnului în rugăciune și recunoaștem sincer înaintea Lui ce simțim, cu ce ne luptăm și ce probleme avem, Duhul Sfânt ne luminează și ne amintește versetele care ne dau soluția sau ne pune în gând ce avem de făcut. Prin cunoașterea Cuvântului Lui Dumnezeu, care ne arată care este voia Lui, putem trăi pe placul Tatălui ceresc, făcând fapte care să ne facă vrednici de numele de copii ai Lui Dumnezeu. Și acesta este drumul spre victorie și adevărata fericire!
 
 

• Romani 6:4-7, 18 Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului, căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. […] Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.

 


Carmen Pușcaș

V-ați întrebat vreodată cum a putut regele Solomon să fie atât de inteligent și să ajungă să facă lucruri atât de necugetate? Majoritatea dintre noi cunosc povestea. Solomon a fost fiul lui David pe care i l-a născut Bat-Șeba și pe care tatăl său l-a ales să îi fie succesor la tronul împărăției. Pe baza documentelor vremii, teologii spun că Solomon avea în jur de 22 de ani când a ajuns împărat. Și după cum știm cei mai mulți dintre noi, Domnul i-a dat lui Solomon darul înțelepciunii și al cunoașterii. Pentru că Solomon nu a cerut altceva decât înțelepciune și pricepere ca să poată judeca și conduce poporul, Dumnezeu l-a binecuvântat cu bogății, averi și slavă cum nu a avut niciun alt împărat. Solomon a construit primul templu al Domnului, împlinind planurile tatălui său David. A fost un templu atât de majestuos, încât construirea lui a durat șapte ani.

• 2 Cronici 1:11-12  Dumnezeu a zis lui Solomon: „Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti, înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n-a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta şi cum nici nu va mai avea după tine.”

• 1 Împărați 4:29-34 Dumnezeu a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere şi cunoştinţe multe, ca nisipul de pe ţărmul mării. Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului şi toată înţelepciunea egiptenilor. El era mai înţelept decât orice om, mai mult decât Etan, Ezrahitul, mai mult decât Heman, Calcol şi Darda, fiii lui Mahol, şi faima lui se răspândise printre toate neamurile de primprejur. A rostit trei mii de pilde şi a alcătuit o mie cinci cântări. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care creşte pe zid, a vorbit, de asemenea, despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare şi despre peşti. Veneau oameni din toate popoarele să asculte înţelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraţilor pământului care auziseră vorbindu-se de înţelepciunea lui.

 
Nu putem să nu ne întrebăm cum a putut Împăratul Solomon să aibă așa o înțelepciune și totuși să se unească prin căsătorie cu 700 de fiice de împărați, doar ca să încheie tratate de pace cu țările lor și pe deasupra să mai aibă și 300 de concubine? Poate spuneți că așa se obișnuia atunci. Dar chiar dacă acesta era obiceiul vremii, știm că Dumnezeu le-a interzis copiilor Săi astfel de căsătorii, așa cum citim și în versetele următoare.

• 1 Împărați 11:1-2 Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui Faraon: moabite, amonite, edomite, sidoniene, hetite, care făceau parte din neamurile despre care Domnul zisese copiilor lui Israel: „Să nu intraţi la ele şi nici ele să nu intre la voi, căci v-ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor.” De aceste neamuri s-a alipit Solomon târât de iubire.

• 1 Împărați 11:3-4 A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare, şi nevestele i-au abătut inima. Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.

• 1 Împărați 11:5-8 Solomon s-a dus după Astarteea, zeiţa sidonienilor, şi după Milcom, urâciunea amoniţilor. Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului şi n-a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David. Atunci, Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloh, urâciunea fiilor lui Amon. Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, care aduceau tămâie şi jertfe dumnezeilor lor.

 
Cum a fost posibil ca cineva care era cel mai înțelept om din întreaga lume să ajungă să-L nesocotească pe Dumnezeu atât mult? Este scris în versetul 4 că, „inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David”. În capitolul 2 din cartea Eclesiastul, Solomon a scris ce căuta inima lui.

• Eclesiastul 2:4-9 Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii, mi-am făcut grădini şi livezi de pomi şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori. Mi-am făcut iazuri ca să ud dumbrava unde cresc copacii. Am cumpărat robi şi roabe şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi mai mult decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei. Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea.

• Eclesiastul 2:11a Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt...

 
Solomon nu a enumerat toate femeile din viața lui, nici toate actele de păgânism pe care le-a comis. Dar a pățit așa cum a spus Domnul în 1 Împărați 11:2, și anume că relația intimă a bărbaților israeliți cu femeile păgâne întoarce cu siguranță inimile acestora  „înspre dumnezeii lor.”

• 1 Împărați 11:9-10 Domnul S-a mâniat pe Solomon pentru că îşi abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori. În privinţa aceasta îi spusese să nu meargă după alţi dumnezei, dar Solomon n-a păzit poruncile Domnului.

 
Solomon L-a părăsit pe Domnul pentru a sluji poftelor sale trupești și zeilor soțiilor sale. Iar la bătrânețe a ajuns să vadă că totul era „numai deşertăciune și goană după vânt” (Eclesiastul 2:11). El ar fi putut să-și conducă poporul să-L slujească pe Dumnezeu cu o frică evlavioasă de Domnul. Dar, chiar dacă Dumnezeu i-a dat toată  înțelepciunea, Solomon a condus poporul pe căi rele pentru că nu a păzit poruncile Domnului.
 
Și păcatul este scump!

• 1 Împărați 11:11-13 Şi Domnul a zis lui Solomon: „Fiindcă ai făcut aşa şi n-ai păzit legământul Meu şi legile Mele pe care ţi le-am dat, voi rupe împărăţia de la tine şi o voi da slujitorului tău. Numai nu voi face lucrul acesta în timpul vieţii tale, pentru tatăl tău David. Ci din mâna fiului tău o voi rupe. Nu voi rupe însă toată împărăţia; voi lăsa o seminţie fiului tău, din pricina robului Meu David şi din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales.”

 
Din 1 Împărați 11:7 aflăm că, „Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloh, urâciunea fiilor lui Amon.” Închinătorii lui Moloc, îi aduceau acestuia jertfe proprii copii, pe care îi ardeau în foc. Noi trebuie să Îi slujim Lui Dumnezeu și numai Lui. Este periculos să avem prieteni apropiați care nu au frică de Domnul sau care se închină altor dumnezei, pentru că, în timp am putea deveni ca ei.
 
Faima, recunoașterea internațională, puterea, bogățiile, succesul profesional și cea mai mare înțelepciune și cunoaștere nu au o valoare reală dacă cel care le posedă nu are toată inima predată Lui Dumnezeu. În capitolul 2 din Eclesiastul, Solomon mărturisește descurajarea la care l-au condus concluziile lui, după ce a avut totul. Nu mai avea ce să-și dorească, pentru că s-a concentrat doar pe sine, totul a fost pentru el și îl supăra gândul că urmașii lui vor moșteni rodul eforturilor sale. Isus a fost modelul perfect de altruism și de viață trăită în ascultare și dragoste totală pentru Tatăl Său și pentru oameni.
 
Viața Lui Isus a avut cel mai mare succes, pentru că a împlinit tot ce trebuia să facă în existența sa pe Pământ. Pe când Solomon chiar dacă a avut realizări mărețe, a confirmat că tot ce face omul din motive egoiste, pentru sine nu aduce bucurie nici satisfacție reală. În Matei 6, ni se spune că dacă căutăm mai întâi Împărăția Lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, El se va îngriji de toate nevoile noastre. Trebuie să-L alegem pe Isus și să rămânem în El. Abia atunci avem adevărata viață aici și acum, și o veșnicie sigură cu Domnul nostru. Nu există nimic în această lume pentru care să merite să-L părăsească cineva pe Domnul.
 
 Eli Cockrell
​

Fără Isus, nu ar exista Crăciun. Isus Cristos este darul Lui Dumnezeu pentru omenire. Mulți dintre semenii noștri nici nu știu adevăratul motiv al sărbătorii Crăciunului și dintre cei care știu, unora nici măcar nu le pasă. Adevărul este că Isus este motivul real al sărbătorii. Este mai mult decât evenimente sociale, luminițe și decoruri, brazi împodobiți, petreceri, zile libere, mâncare și cadouri. Toate acestea le-am putea avea oricând, dacă asta dorim. Dar Crăciunul este despre Isus Cristos. Îl sărbătorim pe Mântuitorul nostru, care s-a născut smerit ca unul dintre noi, care nu a păcătuit niciodată și și-a dat viața pentru noi, ca să putem trăi veșnic. El S-a jertfit pentru ca noi să putem fim născuți din nou și să fim eliberați de stăpânirea naturii păcătoase, astfel încât să putem avea adevărată comuniune cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt.

Isus a părăsit splendoarea cerului și ne-a adus lumina. Oare cât de bine înțelegem și apreciem cât de valoroasă și importantă este lumina?

Lumina ne atrage. Există anumite lucruri în viață care doar ne atrag. De exemplu un bebeluș dulce care gângurește, apa limpede și cristalină a unui pârâu, lac sau ocean sau lumina unui foc cu flăcări jucăușe. Câți oameni pot sta liniștiți ca să privească cum arde un foc? Dacă suntem în întuneric vedem o rază de lumină, ne vom îndrepta către lumină. Lumina ne atrage. Nu noi l-am ales pe Domnul, El ne-a ales pe noi și ne-a atras la El.

• Ioan 12:32 „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.”

Lumina aduce căldură. Nu există nimic mai bun decât căldura atunci când ne este frig. Este iarnă, și am pornit sistemele de încălzire ca să ne protejăm și să facem față temperaturilor scăzute. Cât de minunată este o zi însorită cu soare cald în mijlocul iernii? Sau căldura soarelui care încălzește apa astfel încât să putem înota relaxați?

• 2 Corinteni 4:6 Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos.

 

• Matei 4:16 „Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.”

Lumina risipește întunericul. Este un fapt. În funcție de puterea luminii, întunericul trebuie să fugă de ea. O mare parte din ceea ce este rău în lume, așteaptă întunericul nopții pentru a ieși din locurile unde se feresc de lumină. Lucrurile rele preferă adăpostul nopții. Dar nu se pot ascunde de Dumnezeu. Când lumina Lui strălucește peste orice situație, niciun întuneric nu Îi poate sta împotrivă.

• Ioan 12:35b „Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric nu ştie unde merge.”

Fără lumină, nu există viață. Această lume nu ar putea exista o secundă fără lumină. Se poate scrie o carte întreagă despre toate beneficiile luminii Soarelui. Tot ce este pe Pământ are nevoie de lumină pentru a exista și a trăi. Iar lumina Lui Isus este infinit mai importantă. Fără Domnul, oamenii doar există. Dar după ce intră Isus în inima unei persoane, împreună cu El vin lumina, viața și slava Domnului și aceasta este valabil pentru toți copiii Lui Dumnezeu.

• Iov 33:28 „Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă şi viaţa mea vede lumina!”

Lumina este viață. Întunericul nu poate produce viață și viața adevărată se găsește doar în lumină sau există doar datorită luminii. Isus este lumina și El este viața. El a venit să ne elibereze de tot întunericul și să ne aducă în lumina Sa minunată. Acesta este adevărul!

• Ioan 1:4 În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.

Lumina lumii este o persoană. Și Numele Lui este Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Fiul omului, Emanuel, Yahweh, Adonai, Domnul Dumnezeu, Domn al păcii, Părintele veșniciilor, El Shaddai, Iehova-Ire, Creatorul și Păzitorul oricărei vieți și fără El viața nu există.
​

• Ioan 8:12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

Din Grădina Edenului până astăzi, pentru noi toți, Dumnezeu ne-a purtat de grijă. Eram înrobiți de păcat, pierduți și aveam mare nevoie de un Mântuitor. Și Dumnezeu Tatăl a văzut nevoia noastră și L-a trimis pe propriul Său Fiu, ca să devină Mielul de jertfă care a luat asupra Lui toate păcatele lumii. Nu exista altă cale, pentru că niciunul dintre noi nu putea fi vreodată total neprihănit prin propriile sale puteri. Cu toții suntem lipsiți de sfințenia cerută de Domnul și merităm consecințele păcatului. Dar Isus a venit ca Răscumpărător și a adus lumina Sa glorioasă într-o lume întunecată.

Isuse, sărbătorim nașterea Ta și eliberarea noastră din întuneric. Tu ești Lumina vieții și Lumina lumii. În afară de Tine, nu există lumină și nici viață. Îți mulțumim că ești Lumina și viața noastră. Glorie Ție în veci!

​​

• „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.” – Luca 6:45

 
Cuvintele rostite ne arată ce este în inima celui care le rostește. Când folosim cuvinte frumoase, care zidesc și încurajează, îi binecuvântăm pe cei din jur și Domnul este slăvit prin noi, pentru că avem inimi curate și mulțumite. Pe de altă parte, cuvintele murdare, injuriile, răutățile, jignirile, criticile cu siguranță nu vin de la Domnul și sunt dovada unei inimi care a acumulat multe „lucruri rele”. Sursa lor este firea umană decăzută sau cel rău și noi trebuie să ne opunem lor, cerând ajutorul Duhului Sfânt.
 
Tot ce gândim, spunem sau facem rău poate avea implicații veșnice, dacă nu realizăm ce se întâmplă și nu ne cerem iertare Domnului. Gândurile stau la baza cuvintelor și a reacțiilor la tot ce ne înconjoară. Dacă le-am permis gândurilor de la cel rău să se dezvolte în mintea noastră și să producă sentimente negative în inima noastră, când suntem luați prin surprindere, sau nu suntem atenți, vom rosti ce nu ar trebui, tocmai pentru că „din prisosul inimii vorbeşte gura”. Dar dacă suntem atenți la ce gândim și alegem să oprim orice gânduri negative, de critică, judecată sau răutate la adresa noastră sau a altora putem evita multe probleme și situații neplăcute.
 
Dacă dorim să gândim și să vorbim pe placul Domnului, trebuie să ne schimbăm modul de gândire lumesc cu cel biblic și să ne obișnuim să facem orice gând care ne face rău „rob ascultării de Cristos” (2 Corinteni 10:5b), proclamând opusul lui, conform Bibliei.
 
Cuvintele pe care le rostim au putere de a crea bine sau rău, viață sau moarte, așa cum arată și versetul următor.

• Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele – Proverbele 18:21

 
Aceasta este una dintre multele lecții valoroase pe tema vorbirii, pe care le găsim în cartea „Proverbele”. Cine își „iubește limba”, vorbește mult și în funcție de ceea ce spune poate produce viață sau moarte, atât pentru sine precum și pentru cei care ascultă. Cine vorbește mult, devine o carte deschisă pentru cei care ascultă și mai devreme sau mai târziu aceștia vor ști mult prea mult despre cel care nu-și înfrânează limba. Persoanele tăcute sunt cele mai misterioase și mai greu de catalogat. Cine vorbește mult are parte de mai multe probleme, chiar dacă nu spune lucruri rele în mod intenționat și doar pare ofensiv pentru cel care le aude, din cauza propriilor probleme sau gânduri.
 
Ați observat că atunci când avem conversații plăcute, pe teme biblice, cu alți creștini plini de Duhul Sfânt și dragoste de Domnul, ne simțim mult mai bine nu doar emoțional, dar și fizic? Acesta este efectul vieții produse de cuvintele rostite. Pe de altă parte, orice conversație cu o persoană critică, nemulțumită care nu are nimic bun de spus, ne lasă cu un gust amar și are multe alte efecte neplăcute, care nu țin de viață, ci de moarte.
 
Dacă Îl rugăm pe Domnul să ne ajute să fim atenți la ceea ce spunem, putem să ne controlăm vorbirea. Urmând ghidarea Duhului Sfânt, putem vorbi cu înțelepciune, ca să-i încurajăm pe cei din jur și să poată învăța ceva bun de la noi. Cu cât petrecem mai mult timp studiind și meditând la Cuvântul Lui Dumnezeu, cu atât vom avea o vorbire mai corectă biblic. Deci, putem fi mult mai fericiți dacă vorbim ceea ce este adevărat și potrivit ca să-i edifice pe cei care ne ascultă, pentru că Îi facem pe plac Lui Dumnezeu și evităm multe probleme și frustrări.


Carmen Pușcaș

Pentru orice credincios adevărat, faptul că lumina și întunericul nu se amestecă nu ar putea fi mai evident decât în zilele noastre. În fiecare zi, ca și credincioși, suntem forțați să facem față unui aflux de rău sub diferite forme. Să vedem ce are Biblia de spus pe acest subiect și despre cum să ne comportăm în situațiile cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi.
 

• 1 Petru 2:9 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;

 
Chiar dacă Biblia are peste 2000 de ani, este total relevantă și-n zilele noastre. A face față presiunii răului nu este ceva nou. Noe s-a confruntat cu răutatea rasei umane acum 4000 de ani. Și nu a trebuit să facă față răului doar înainte de Potop, dar era în viață și când descendenții săi s-au răzvrătit la Turnul Babel. Încă din acea epocă este evident că omul a devenit în mod inerent rău, după căderea în păcat din grădina Edenului.
 

• Geneza 8:21 Domnul a mirosit un miros plăcut şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui, şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.

 
Noe a fost batjocorit, dar și-a păstrat credința. Din fericire, a fost ferit de mânia Lui Dumnezeu, chiar dacă cei din jurul lui îl credeau nebun. De-a lungul istoriei, poporul Lui Dumnezeu a trebuit să se confrunte de nenumărate ori cu vremuri în care răul era la putere sau în care cei drepți erau depășiți numeric. De aceea trebuie să înțelegem care este rădăcina răului și cum să depășim situațiile în care oamenii ne rănesc direct sau indirect prin deciziile lor.
 
Fie că știu, fie că nu, oamenii răi sunt îndrumați de tatăl minciunii, înșelătorul, care îi motivează și îi manipulează ca să-i facă voia.
 

• Efeseni 6:12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

 
Împărăția întunericului are o ierarhie care se folosește de oamenii care nu-L au pe Isus ca Domn și Mântuitor. Cu toții ne-am născut  păcătoși și numai prin nașterea din nou prin Isus Cristos putem fi împăcați cu Dumnezeu. Fiecare ființă umană are de-a face cu minciunile și înșelăciunea dușmanului, dar necredincioșii care nu au discernământul care vine de la Dumnezeu, de cele mai multe ori nici nu realizează de unde vin acele gânduri și impulsuri. Și chiar și atunci când o fac, s-ar putea să lupte împotriva lor pentru o vreme, dar în cele din urmă cedează, pentru că nu au autoritatea care vine din domnia Lui Isus și puterea Duhului Sfânt în ei, pentru a birui păcatul. Este nevoie de transformarea omului interior pentru a deveni o persoană bună, iubitoare. Sunt necredincioși care par a fi oameni morali și drăguți, dar numai ei știu câte lucruri păstrează secrete, pentru că nu le-au putut birui și au căzut în păcat. Adevărata victorie vine doar de la Domnul care trăiește în noi și ne conduce viețile. Acesta este motivul pentru care deciziile, cuvintele și acțiunile necredincioșilor pot fi atât de rele și ne pot răni atât de profund. Dar când știm că diavolul și forțele sale demonice sunt în spatele oamenilor, este mai ușor să-i iertăm și să ne rugăm pentru mântuirea lor.
 

• 2 Corinteni 6:14 Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?

 
Iată câteva versete demne de luat în considerare pe acest subiect:
 
Faptele apostolilor 26:18 ’Ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.’
 
1 Ioan 1:5-7 Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.
 
Pentru un studiu mai profund pe acest subiect, puteți citi articolul CUM TRĂIM ÎNTR-O LUME PIERDUTĂ?

​Eli Cockrell

​Fericirea este starea pe care și-o doresc majoritatea oamenilor. De câte ori nu ne-am trezit dimineața fericiți, dar a durat doar până ne-am amintit ceva neplăcut, sau câte treburi ne așteaptă, sau a fost suficient să vedem ceva care ne deranjează și fericirea a fost înlocuită de frustrare, supărare, dezamăgire sau chiar enervare. Dicționarul „DEX” definește fericirea ca fiind „stare de mulțumire sufletească intensă și deplină”. Mulțumirea intensă este foarte greu de atins, și dacă privim în urmă ne amintim astfel de momente. Dar câți putem spune că am avut o stare de mulțumire sufletească intensă și deplină, fără cea mai mică nemulțumire sau alt sentiment negativ? Nu putem trăi cu adevărat fericiți decât dacă alegem să ne bucurăm indiferent prin ce trecem și aceasta este viața din abundență pe care o putem avea doar prin credința în Isus.
 

• Iacov 1:2-3 Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.

 
Suntem îndemnați să considerăm trecerea prin felurite încercări ca fiind o mare bucurie. Versetul nu ne spune să ne bucurăm pentru că suferim, ci pentru ce va urma după încercările prin care trecem. Nu ne bucurăm că suferim, și nici versetul Iacov 1:2 nu spune să facem asta. Adjectivul din limba greacă originală, tradus „mare”, este „pas” și înseamnă chiar mai mult decât mare, „cuvântul include ideea de unicitate, totalitate sau întreg” (Conform Dicționarului „Strong”). Iar definiția bucuriei este, „sentiment de mulțumire vie, de satisfacție sufletească” (Conform „DEX”). Bucuria face parte din roada Duhului Sfânt și când relația noastră cu Isus este profundă, ne încredem total în ajutorul Domnului și roada Duhului Sfânt se poate manifesta liber în viețile noastre zi de zi. Bucuria ca roadă a Duhului Sfânt nu depinde de circumstanțe, nu fluctuează în funcție de succesele sau insuccesele pe care le avem nici de ce fac cei din jur, ci este o constantă. Dar noi trebuie să alegem să petrecem tot mai mult timp în prezența Lui Dumnezeu, pentru ca bucuria pe care o avem tot timpul în duhul nostru unit cu Duhul Sfânt să se manifeste și în suflet. Când suntem bucuroși zâmbim, suntem mai îngăduitori, căutăm pacea și prin cuvintele și acțiunile noastre îi influențăm pozitiv pe cei din jur.
 
Când avem o atitudine pozitivă și ne încredem sincer în Domnul, necazul nu mai pare atât de mare și nici de nerezolvat. Cuvântul original tradus „încercarea” este „dokimion” și înseamnă „încercat, testat pentru a dovedi ce este”. Cu alte cuvinte, când decidem să creștem în credință, să trăim pe placul Domnului, să ne încredem în dragostea și ajutorul Lui, diavolul nu crede că suntem sinceri și prin încercări ne testează credința. Din păcate mulți creștini încep să se îndoiască de dragostea Lui Dumnezeu când trec prin suferințe indiferent de natura lor. Chiar dacă în trecut ni s-a întâmplat să reacționăm în acest fel, nu înseamnă că lucrurile nu pot să se schimbe. De câte ori ne provoacă dușmanul prin diferite necazuri, dacă știm că sunt doar teste și ne încredem că Domnul e de partea noastră ca să ne ajute să le trecem cu bine, nu doar că vom trece testul, dar vom și crește spiritual. Orice intenționează să facă dușmanul spre răul nostru, prin credința fermă în Isus putem schimba spre binele nostru.
 
În continuare versetul spune că testarea credinței noastre lucrează răbdare. De fapt cuvântul original „hupomoné” înseamnă mai mult decât a avea răbdare. Dicționarul „Strong” îl explică prin „fermitate, capacitatea de a îndura, constanță, stabilitate, tărie, și așteptare cu răbdare. Iar în Noul Testament, este caracteristica unei persoane care nu este abătută de la scopul său deliberat și loialitatea față de credință și evlavie nici chiar de cele mai mari încercări și suferințe.” Deci atunci când sursa bucuriei noastre este relația cu Domnul inimii noastre și alegem să ne gândim la „lucurile de sus, nu la cele de pe Pământ”, pentru că știm că am murit și viața noastră „este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:2,3), trecem cu bine testele și creștem spiritual.
 

• Iacov 1:4 Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.

 
Deja știm că termenul tradus răbdare este mult mai complex și la fel sunt și termenii pentru „desăvârșit”, „întregi” și „să nu duceți lipsă de nimic”. Explicând termenii mai detaliat putem vedea cât de minunat și profund este versetul 4, pe care îl putem parafraza astfel:
 
Dar fermitatea și capacitatea de a îndura și a nu ne lăsa deviați de la scopul și loialitatea față de credință și evlavie, nici chiar de cele mai mari încercări și suferințe trebuie să-și facă complet, total, perfect lucrarea, ca să fim perfecți, desăvârșiți, întregi, liberi de păcat, așa cum a fost creat omul înainte de păcatul adamic, și să nu ducem lipsă de nimic, să avem totul complet, fiind cum ne-a creat Dumnezeu să fim.
 
Deci de ce trebuie să privim trecerea prin felurite încercări ca o mare bucurie? Este vorba de încercări variate, de multe feluri, deci nu de un anumit tip. Nu trebuie să ne întrebăm dacă încercarea prin care trecem întrunește condițiile acestui verset. Indiferent care este cauza suferinței noastre, dacă ne păstrăm inima curată, alegem să ne încredem că Domnul, și să ne păstrăm pacea în loc să disperăm, vom birui. Când avem inima mulțumitoare, și alegem să ne bucurăm în Isus și în ce lucrează perseverența și fermitatea credinței în noi, ne schimbăm și devenim tot mai asemănători lui Isus. Suntem într-un continuu proces de schimbare cât timp trăim în aceste trupuri de carne. De aceea să alegem să petrecem cât mai mult timp în prezența Domnului, să căutăm fața Lui, și să dorim să schimbăm ce ne arată că nu-i place în noi, ca să ajungem așa cum ne-a creat Tatăl ceresc să fim și să ne bucurăm de fiecare zi.
 
 
Carmen Pușcaș