 Toți trecem prin provocările vieții și reacționăm diferit, în diferite stadii ale vieții. Felul în care răspundem la ceea ce ne face să suferim este rezultatul unui număr mai mic sau mai mare de factori. Pe unii nu îi putem controla, pentru că sunt efectul acțiunilor (sau non-acțiunilor) altora, dar sunt și factori asupra cărora deținem controlul, tocmai pentru că țin de noi. Pentru că omul este liber să aleagă, Dumnezeu nu forțează pe nimeni să facă ce este bine. Domnul vorbește inimii omului, avertizându-l când planul lui este greșit, dar omul decide dacă se oprește sau duce la îndeplinire ce și-a pus în gând.
Dacă Isus Cristos, care nu avea păcat, a învățat să asculte și a fost făcut desăvârșit prin ce a suferit (Evrei 5:8-9), este de la sine înțeles, că și noi trebuie să trecem prin suferințe multiple ca să învățăm să ne înfrânăm răzvrătirea, egoismul, îndoiala și tot ce se interpune între noi și Dumnezeu, ca să putem crește și să ne maturizăm spiritual.
Nu ne place să suferim, nici să trecem prin perioade grele. Dar pentru că trăim în această lume căzută în păcat, în care mândria ne face să ne credem grozavi și atotsuficienți, când totul ne merge bine, suferința are rolul să ne aducă „cu picioarele pe Pământ”, să realizăm că fără Dumnezeu suntem slabi și nu putem nimic. Inclusiv faptul că respirăm este posibil doar datorită Lui Dumnezeu. Dar, slavă Domnului că nu suntem fără El nicio clipă și putem face tot ce ne-a chemat să facem, în Isus Cristos (Filipeni 4:4)! Ce ne dă putere când suntem disperați pentru că nu vedem nicio ieșire din situația în care ne aflăm sau nu mai credem că ne vom vindeca de boala de care suferim? Să nu uităm că diavolul „nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească”, pe când Isus a „venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Dacă știm cu certitudine că tot ce este rău vine de la diavolul și că Dumnezeu vrea ce este mai bun pentru noi, vom face față mai ușor situațiilor dificile. Este important ca și în cazul suferinței, să privim lucrurile din perspectiva corectă, ca în orice aspect al vieții. Dacă ne temem de suferință și considerăm că viața de creștin este doar bucurie, succese și nimic nu ne poate face rău, suntem victime sigure ale minciunilor diavolului. Domnul Isus nu ne-a promis o astfel de viață aici pe Pământ. Bucuria, fericirea, pacea și împlinirea perfecte le vom avea doar în rai, după ce vom părăsi aceste trupuri de carne cu toate slăbiciunile și problemele lor. Dacă Isus a fost respins și tratat rău de cei care îl aveau „ca tată pe diavolul” (Ioan 8:44), ce ne-ar putea face să credem că noi putem avea parte de alt tratament din partea celor care nu sunt acum copiii Lui Dumnezeu? Chiar Domnul ne-a avertizat că vom avea parte de suferințe în această lume.
Dacă privim suferința ca pe o oportunitate de a vedea manifestarea dragostei și a bunătății Domnului în viețile noastre, fiind siguri că ne va „scoate din nou din strâmtoare, la loc larg, în libertate deplină” (Iov 36:16), ne va fi mult mai ușor să trecem prin ceea ce a pregătit diavolul ca să ne distrugă. Să nu uităm că, așa cum nu ne-a părăsit în trecut, Domnul nu ne va părăsi nici de această dată și cu siguranță nimeni nu ne poate smulge din mâna Lui. Ce ar trebui să facem când trecem prin necazuri? Primul pas este să identificăm minciunile pe care ni le șoptește diavolul, care sunt opusul Cuvântului Lui Dumnezeu și apoi să declarăm cu voce tare, cu fermitate că știm că Dumnezeu ne iubește, suntem valoroși înaintea Lui și suntem siguri că ne va ajuta să trecem și prin încercarea respectivă, cum ne-a ajutat de fiecare dată. Când declarăm cu voce tare adevărul Cuvântului Lui Dumnezeu, îl auzim din cea mai credibilă sursă pentru creierul nostru și anume vocea noastră. Ca urmare, ne întărim credința și în loc să disperăm, ne încredem în Domnul că este pentru noi și nu împotriva noastră. Putem proclama adevăruri biblice cum sunt cele care urmează: Dumnezeu este bun, că bunătatea Lui nu are sfârșit, credincioșia Lui se reînnoiește în fiecare dimineață, ne iubește cu o dragoste desăvârșită și va face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele nostru, pentru că Îl iubim și ascultăm de El.
Întristările despre care vorbea Pavel au durat două decenii, dar pentru că le-a pus în perspectiva corectă, în raport cu veșnicia, a putut spune că au durat o clipă. Toți am experimentat greutăți, care pentru că durau mai mult decât ne-am fi așteptat, ne făceau să ne temem că nu se vor mai termina vreodată, nu-i așa? De curând am trecut printr-o experiență, care dușmanul voia să cred că era cea mai cumplită, că nu se va mai termina și nimic nu va mai fi ca înainte. În astfel de clipe, pentru că suntem descurajați și suferim, este greu să fim plini de Duhul Sfânt. De aceea, credem mai ușor minciunile celui rău care vrea să ne îndoim de dragostea și ajutorul Domnului, tocmai ca să ne pierdem speranța și credința, alunecând pe panta deznădejdii. Dacă trecem printr-o boală care ne face să nu mai putem gândi logic, și nu suntem înrădăcinați în adevărul Scripturii, putem avea mult de suferit. Chiar dacă nu reușim să identificăm imediat că dușmanul este sursa gândurilor de descurajare, disperare, teamă și îndoială, dacă avem o relație vie cu Isus, nu vom rămâne mult timp mințiți, pentru că Duhul Sfânt ne amintește că Dumnezeu este bun, ne iubește și ne vrea binele, chiar dacă nu Îi simțim prezența. Uneori, când suntem testați, nu mai simțim nici prezența, nici dragostea Tatălui ceresc, tocmai pentru că dorința Lui este să ne bazăm pe adevărul Scripturii care ne spune că nu ne părăsește cu nici un chip și că nimic nu ne poate despărți de dragostea Lui. O propoziție simplă, dar plină de adevăr, ne poate duce de la disperare la victorie, și aceasta este: „Doamne, Tu ești bun!”. Dacă începem să Îi spunem Domnului cât de mult Îl iubim și cât de mulțumitori suntem că ne iubește, nu va dura mult până când Duhul Sfânt ne va aduce aminte alte experiențe minunate, în care Domnul ne-a dat victoria și ne-a scos din încercări poate chiar mai grele decât cea prezentă. Dacă petrecem timp zilnic studiind Cuvântul Lui Dumnezeu și memorându-l, Duhul Sfânt ne va aminti versetele de care avem nevoie ca să luptăm contra minciunilor diavolului și să trecem cu bine prin clipele grele.
Cea mai mare frică a omului este moartea. Dar pentru creștinul devotat Lui Cristos, moartea înseamnă doar părăsirea trupului de carne și a fi instantaneu în prezența Domnului, unde orice durere și chin se vor sfârși. Dacă nu ne temem de moarte, multe frici nu vor mai avea efect asupra noastră și ne vom păstra pacea și bucuria mult mai ușor. Isus ne arată că singura teamă pe care trebuie s-o avem este frica reverențială de Dumnezeu. Este teama de a nu-L supăra și a nu păcătui împotriva Celui care a făcut și face totul pentru noi și care merită toată dragostea, respectul și ascultarea noastră. Când ajungem să fim convinși de adevărul cuvintelor lui Pavel, „a trăi este Cristos și a muri e un câștig”, nu vom mai cădea așa ușor în capcanele dușmanului. Iar dacă nu ne temem de moarte și știm că Domnul e cu noi în orice situație, precum și că „Cel ce este în noi este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4), ne vom putea încrede în ajutorul Domnului care va veni la timpul perfect hotărât de El. Domnul nu întârzie niciodată și nici nu intervine prea devreme ci face totul exact când trebuie. Versetele următoare m-au întărit cel mai mult în zilele de încercare:
Isus este plin de milă și compasiune și ne înțelege pentru că trăit în trup de om și a fost ispitit ca și noi. A experimentat viața în această lume, fără să păcătuiască. De aceea a putut fi jertfa perfectă, ca să ne mântuiască. Înseamnă enorm să știm că ne putem apropia cu „deplină încredere” de Domnul, care are puterea absolută și ne oferă „har”, adică ne împlinește orice nevoie. Isus, Marele nostru Preot, cunoaște pe deplin ajutorul de care avem nevoie și ni-l va acorda când și în ce fel avem nevoie, cu condiția să venim la El pe deplin convinși că ne va ajuta. Și în încercare prin care am trecut recent, ca de fiecare dată de-a lungul vieții de credință, Domnul mi-a oferit ajutorul de care am avut nevoie, spre slava Numelui Său și știu că la fel face și pentru dumneavoastră. Să alegem să ne încredem în Domnul pe baza a ceea ce spune Biblia și nu pe baza a ceea ce simțim. Cuvântul Lui Dumnezeu este adevărul și putem fi siguri că Dumnezeu nu minte, nici nu ne părăsește când ne este greu. Slavă Lui! Carmen Pușcaș
0 Comments
 Câți dintre noi nu am crezut minciuna diavolului, că suntem îndreptățiți să nu iertăm? Câți dintre noi nu am spus sau nu am auzit pe altcineva spunând: „dar tu nu știi cât de mult rău mi-au făcut” sau „sper că Dumnezeu îi pedepsește pentru tot ce mi-au făcut” sau „mi-au stricat viața” sau nenumărate alte declarații similare? Să luăm în considerare cu seriozitate inima Lui Dumnezeu despre a ierta și a fi iertat. Într-una din zile, Isus a fost întrebat cum ar trebui să ne rugăm. Răspunsul Domnului a fost rugăciunea cunoscută sub numele „Tatăl nostru”, pe care o găsim consemnată în două dintre Evanghelii.
A doua oară, o găsim în Luca 11:2-4. Iar cuvintele Lui Isus, consemnate de Matei, sunt o chestiune de viață și de moarte.
Mesajul Domnului referitor la gravitatea neiertării altora, este scris și în alte versete. În „pilda robului nemilostiv”, din Matei 18:23-35, unui bărbat i s-a „iertat mult”, dar el a refuzat să-l ierte pe un semen al lui pentru o mică datorie pe care i-o datora. Acest lucru l-a făcut pe stăpânul lui să-i spună: „‘Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?’ Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.” – Matei 18:32b-35 Tatăl nostru ceresc ne dă „milă și har” și dacă noi „refuzăm să acordăm milă și har celorlalți”, Domnul nu va trece cu vederea comportamentul nostru. Ca să fim mântuiți, trebuie să fim iertați de o mulțime de păcate. Iar Domnul ne-a oferit iertarea Lui din dragoste, milă și har, înainte să Îi cerem să ne ierte sau să regretăm ce am făcut. Cum am putea crede că putem să nu iertăm măcar un singur păcat sau greșeală făcute de cineva împotriva noastră, sau chiar o multitudine și că Dumnezeu aprobă ce facem? Să vedem ce i-a spus Domnul lui Petru în versetele următoare.
Cuvintele Domnului nu înseamnă că există o limită de 490 de ori. Era doar un mod de a spune să ierți continuu pe cineva care îți greșește. Când ne rugăm „iartă-ne, precum iertăm și noi pe alții”, lucrurile devin foarte, foarte serioase. În esență, ne rugăm, „să fim iertați așa cum îi iertăm și noi pe alții” și, prin urmare, dacă „refuzăm să iertăm”, ni se refuză și nouă „iertarea de care avem noi nevoie” de la Domnul.
A crede că putem avea resentimente și să nu-i iertăm pe alții și că totuși vom ajunge în cer, este o minciună a diavolului. Dacă credem această minciună, până la capăt, vom ajunge în iad. Măsura de îndurare și har pe care o dăm altora, este măsura pe care ne-o dă Dumnezeu. Dacă avem o problemă cu cineva, și pare complet justificat să fim supărați, dacă refuzăm să iertăm acea persoană, chiar dacă nu ne cere iertare, trebuie să ne amintim că neiertarea ne va costa veșnic. „Cerând dreptate” în loc să „acordăm milă”, „cerem dreptate” și asupra noastră și anulăm mila pe care am putea-o primi de la Dumnezeu. Putem să mergem la biserică, să citim Biblia, să ne rugăm și chiar să facem fapte bune, dar dacă refuzăm să iertăm pe cineva, oricât de rău ar fi răul pe care ni l-a făcut, ar fi bine să fim pregătiți să plătim consecințele veșnice. Acest mesaj ar putea părea dur, dar timpul este scurt. Fiecare zi în care credem minciuna diavolului, că este corect și suntem îndreptățiți să nu iertăm, ne fură mila și viața pe care le are Isus pentru noi și dacă murim într-o astfel de stare, ne așteaptă moartea veșnică și focul iadului. Dacă vă luptați să iertați ceva anume, cereți ajutor Domnului. Căutați consiliere dacă este necesar, dar faceți alegerea de a ierta și rugați-l pe Domnul să vă ajute să continuați să faceți acest lucru. Iertarea nu este ceva ce facem o singură dată. Un singur cuvânt, acțiune sau emoții pot readuce cauza neiertării pe tapet și trebuie să alegem să continuăm să iertăm. Dacă continuăm să iertăm, vom ajunge să ne rugăm pentru cei care ne-au greșit nouă sau celor dragi, la fel cum a făcut Isus pe cruce (Luca 23:34). Acesta este genul de dragoste care poate veni doar de la Dumnezeu, este dragostea „agape”. Iar Duhul Sfânt este cu noi ca să ne ajute să iubim în felul Său. În propria noastră fire, cred că este aproape imposibil, dar cu Dumnezeu, este mai mult decât posibil.
Domnul nu ne cere niciodată să facem ceva ce El nu vrea și nu poate să ne ajute să facem! Duhul Sfânt este cu noi ca să ne ajute să trăim viața pe care o are Domnul pentru noi. Nu există nimic mai minunat decât să nu fie niciun păcat neiertat între noi și Dumnezeu, dar este firesc din când în când să cădem într-o cursă a dușmanului și să fie nevoie să realizăm că am păcătuit, să ne cerem iertare și să ne rugăm Domnului să ne ajute să ne întoarcem la relația curată cu El. Rugăciune: Doamne, ajută-ne să nu lăsăm nimic să intre între noi și Tine. Te rugăm să ne ierți pentru păcatele grave și pentru cele mici. Ajută-ne să iertăm și chiar să iubim, precum ne-ai iertat și ne iubești Tu pe noi. Și Te rugăm să ne ajuți să continuăm să iertăm și în viitor, de câte ori trebuie. Avem nevoie de ajutorul Tău în toate lucrurile, în fiecare zi. Îți mulțumim Doamne pentru mila și harul Tău și pentru ocazile de a arăta și noi milă și har, semenilor noștri. În Numele Lui Isus, amin. Eli Cockrell  Ce facem când răspunsul la rugăciune nu este cel pe care îl așteptăm? Renunțăm? Ne supărăm pe Dumnezeu? Ne pierdem credința în puterea rugăciunii? Cum continuăm să mai credem pentru celelalte cereri pentru care ne rugăm?
Toate acestea sunt întrebări serioase cu care fiecare creștin are de-a face. În primul rând ar trebui să ne întrebăm dacă ne așteptăm ca Dumnezeu să ne răspundă potrivit înțelepciunii noastre, sau a Lui? Știm foarte bine că putem cunoaște doar în parte, în timp ce Domnul știe totul din trecutul, prezentul și viitorul nostru. De asemenea, căile Domnului nu sunt căile noastre și știm că ne iubește și vrea să Îi dăm Lui grijile noastre. Dar trebuie să credem că planul și înțelepciunea Domnului sunt mult mai bune decât ale noastre.
Poate că răspunsul nu este „nu”. Doar pentru că răspunsul nu vine exact așa cum ne rugăm, nu înseamnă că răspunsul Domnului este nu. De exemplu, majoritatea dintre noi ne rugăm de multe ori de-a lungul vieții pentru vindecare pentru noi înșine și pentru cei dragi. Știm că Dumnezeu vrea ce este mai bun pentru noi. Știm că se pot întâmpla accidente în trafic, acasă, când facem sport, când suntem la servici și în orice alt loc. Știm că codul genetic, felul în care ne hrănim și stilul de viață ne pot cauza mari necazuri. Viața ni se întâmplă și strigăm la Domnul nostru pentru vindecare și ajutor. Fără îndoială, majoritatea dintre noi dorim miracole instantanee. Și, fără îndoială, mulți dintre noi le-am primit. Dar de cele mai multe ori vindecarea vine în timp. Dacă vindecarea nu vine atât de repede, atunci putem ști că există un motiv. Uneori, afecțiunea în sine este ultimul motiv al duratei procesului de vindecare. Vă amintiți acest verset?
De multe ori în viață, credem că acțiunile noastre sau acțiunile părinților noștri sunt cauza unei boli. Și uneori, așa este. Dar să nu uităm răspunsul Lui Isus, despre omul care s-a născut orb. Uneori, Dumnezeu permite lucruri de acest fel, pentru că vrea să lucreze prin circumstanțele respective, pentru scopurile Sale. Traducerea Biblia amplificată spune: „... s-a născut orb pentru ca lucrările lui Dumnezeu să fie manifestate (arătate și ilustrate) în el”. Acest lucru l-a ajutat și l-a învățat multe pe cel care a fost orb și pe mulți alții care au fost parte la evenimentele din acea zi. Celor care aveau inimi credincioase, le-a întărit credința, pe când cei care aveau „inimile împietrite” față de Dumnezeu, s-au împietrit și mai mult. Și credința noastră, a celor care am citit această mărturie sub conducerea Duhului Sfânt, a fost întărită. A fost o lucrare care i-a atins pe toți cei care au aflat despre ea, direct sau indirect. I-a atins până și pe liderii religioși care erau împotriva Lui Isus. Și inimile și acțiunile lor au fost expuse înaintea tuturor celor care au văzut cât de urât l-au tratat pe omul vindecat și pe părinții lui. Putem fi siguri că următoarele versete sunt adevărate.
Pe mulți dintre noi ne bucură ultima parte a acestei secțiuni de versete și cităm cu încredere „că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28). Dar să revedem ce spun versetele precedente. Duhul Sfânt ne-a fost dat ca să ne ajute în slăbiciunile noastre. El a venit să ne ajute să ne rugăm și să mijlocească pentru noi „după voia lui Dumnezeu”. Acest adevăr este important! Deci, când lucrează totul spre bine? Doar atunci când ne rugăm în conformitate cu conducerea Domnului sau când lăsăm răspunsul la problema noastră, în totalitate în mâna Lui. Cei care suntem botezați cu Duhul Sfânt și avem darul vorbirii în limbi, avem încredere că Duhul Sfânt ne conduce în mod supranatural cuvintele și rugăciunile. Alteori, strigătele umile ale inimilor noastre ajung înaintea Lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este Dumnezeu și El este în noi și cu noi. El duce rugăciunile noastre la Tatăl ceresc. Poate că versetul următor nu este adesea văzut ca făcând referire la rugăciune, dar cu siguranță este adevărat și în cazul rugăciunii.
Trebuie să ne apropiem de Domnul cu respect și smerenie. De-a lungul anilor, s-a întâmplat să aud oameni adresându-se nepoliticos Lui Dumnezeu în rugăciune și cerându-i lucruri cum ar cere un copil mic unui părinte. Dacă ați fi Dumnezeu, cum ați răspunde la astfel de rugăciuni?
Dacă sunteți un copil al Domnului, urechile Lui sunt deschise la cererile dumneavoastră. Dar să nu uităm că Tatăl nostru nu crește copii răsfățați! Atunci când o persoană este lipsită de respect față de Dumnezeu, nu ar trebui să se aștepte la nimic altceva decât la disciplinare. În mila Sa, Domnul ne trece multe greșeli cu vederea, dar pe măsură ce trece timpul, cu siguranță se așteaptă să ne maturizăm. Bineînțeles, există un alt motiv simplu pentru care rugăciunile noastre nu primesc răspunsul pe care l-am cerut. Uneori cerem „greșit”. A-i cere Lui Dumnezeu să ne răzbune pe cineva pe care ar trebui să-l iertăm și să ne rugăm ca Domnul să aibă milă de acea persoană și s-o mântuiască, ar putea fi un exemplu de rugăciune greșită. Dar există multe alte rugăciuni care nu sunt după voia Domnului. Când nu-i iertăm pe cei care ne greșesc, relația noastră cu Dumnezeu are de suferit și dacă nu facem totul ca să-i iertăm, ne poate costa veșnic.
Nu numai că este important să-i iertăm pe ceilalți, dar Domnul spune că trebuie și să le cerem iertare.
Măsura de milă pe care o oferim altora, determină măsura milei pe care o primim de la Dumnezeu.
Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit, vom culege ceea ce semănăm. Dacă vrem să primim mila Domnului, trebuie să oferim milă celorlalți, la rândul nostru. Dacă nu iertăm pe cineva pentru ce ne-a făcut rău o dată, de două ori sau chiar de o mie de ori, de ce să ne ierte Dumnezeu nenumăratele noastre păcate? Dumnezeu nu ne permite să primim iertarea Lui și apoi noi să nu vrem să-i iertăm pe alții. Dacă greșim într-o astfel de manieră, cerând să ni se facă dreptate pentru ce ne-au făcut alții (unii dintre noi chiar o cerem specific Lui Dumnezeu), și așa vrem să fie rezolvate lucrurile, atunci și noi vom primi dreptate și nu milă. Când cineva cere dreptate pentru faptele altei persoane, înseamnă că mila nu mai este disponibilă nici pentru acea persoană care nu arată milă și pierde iertarea Lui Isus pentru păcatele sale. Isus ne-a arătat cum să ne rugăm prin „rugăciunea Tatăl nostru”, dar multe dintre rugăciunile Sale personale sunt consemnate în Evanghelii. El s-a rugat întotdeauna condus de Duhul Sfânt și a ținut totdeauna cont de inima și de voia Tatălui. Chiar și pe cruce, Isus s-a rugat „Tatăl iartă-i, că nu știu ce fac”. Isus Cristos nu a păcătuit și nu a trebuit niciodată să îi ceară iertare Tatălui ceresc, dar noi cu siguranță trebuie s-o facem. Mântuirea înseamnă să ne luăm crucea și să-L urmăm zilnic. Aceasta înseamnă să ținem cont tot timpul de corecțiile și de convingerea Duhului Sfânt. Nu trebuie să lăsăm păcatul să intre între noi și Dumnezeu. Trebuie să ne păstrăm inimile umile și curate.
Oricine crede și spune că cineva trebuie să se pocăiască doar în momentul convertirii, a fost orbit de diavolul. Păcatul ne separă de Dumnezeu, iar ca să putem fi aproape de Domnul, trebuie să facem tot posibilul să nu păcătuim, iar dacă se întâmplă să greșim, să ne pocăim cerându-ne sincer iertare, cât mai repede. Felul în care ne tratăm consortul este o altă cauză a împiedicării rugăciunilor noastre. În versetul următor, ni se spune despre felul în care soțul își tratează soția, dar putem fi siguri că și soția dă socoteală înaintea Lui Dumnezeu, de felul în care își tratează soțul.
Uneori trebuie să avem o credință oarbă, respingând circumstanțele și insistând pentru răspunsurile de care avem nevoie. Chiar Domnul ne-a învățat despre văduva insistentă care a continuat să revină la judecătorul cel rău, cu cererea ei pentru dreptate. Judecătorul s-a săturat în cele din urmă de insistențele ei și i-a făcut dreptate (Luca 18: 1-8). Uneori, de asemenea, trebuie să vorbim direct „munților” din fața noastră (Matei 21:21). Când este vorba de rugăciune, esența este că depinde de noi să ne rugăm. Și depinde de Dumnezeu, cum ne răspunde. Nu există nicio îndoială că, dacă ne rugăm rugăciuni evlavioase sub îndrumarea Duhului Sfânt, vom vedea cele mai bune rezultate. Dacă suntem într-o relație corectă cu Domnul, vom trăi curat și ne vom ruga corect. Și ca atare, ne putem ruga și apoi să lăsăm cererea la picioarele Domnului. Răspunsul ține de Domnul. Va veni la timpul hotărât de El și după voia Sa, Domnul va răspunde. Slăvit să fie Domnul pentru că El știe absolut totul, are toată înțelepciunea și ne iubește cu cea mai pură inimă. Ne putem încrede în El cu toate problemele și grijile pe care le avem, pentru cine este El. Eli Cockrell  Vi s-a întâmplat când credeați că sunteți bine din punct de vedere spiritual, să nu treacă mult până să alunecați pe panta deznădejdii și a descurajării? Vi s-a întâmplat să ascultați o predică sau muzică de închinare, când erați la volan și să simțiți prezența Domnului, iar când cineva v-a deranjat în trafic să vă pierdeți imediat calmul și să reacționați cum nu v-ați așteptat? Ați avut vreodată o zi minunată, până când ați ajuns acasă, și cei dragi au reușit să vă enerveze imediat, fără ca măcar să își dea seama că au făcut-o? Cred că toți am avut momente în viață, când am crezut că suntem unde ar trebui să fim în relația cu Domnul, și când ne așteptam mai puțin, am păcătuit și ne-am pierdut pacea și bucuria! Este ușor să nu păcătuim când lucrurile merg cum ne dorim. Întrebarea este, de câte insuccese sau frustrări este nevoie, ca să reacționăm negativ? Majoritatea oamenilor sunt fericiți și agreabili când totul merge cum vor ei. Întrebarea este dacă ne putem păstra calmul și bucuria, când lucrurile nu merg cum ne dorim și chiar ne fac să suferim. În scrierile regelui Solomon din cartea Proverbele, găsim multă înțelepciune, așa cum arată și proverbul următor.
Unii dintre oamenii pe care i-am admirat cel mai mult de-a lungul vieții, sunt cei care își puteau păstra pacea în furtunile vieții, care rămâneau calmi și bucuroși când treceau prin greutăți și aveau atitudinea corectă, chiar și în împrejurările potrivnice și traumatice. Dar dacă ne uităm la exemplul suprem, Isus, putem vedea cum a rămas ferm pe calea credinței, indiferent de modul în care a încercat diavolul să-L ispitească, să-L încerce sau să-L lovească. Vă puteți imagina cât de mult a vrut diavolul ca Isus să eșueze în misiunea Sa sau cât de mult și-a dorit să-L vadă pe Isus mort? Diavolul s-a pregătit pentru conflictul care urma să vină între el și sămânța Evei, de când Dumnezeu i-a profețit cu privire la acest lucru.
V-ați întrebat vreodată ce s-a întâmplat cu adevărat cu Cain și Abel? Cain a fost prima sămânță de sex masculin pe care a născut-o Eva. Nu credeți că diavolul a fost după Cain? O sămânță de sex masculin venită prin Eva urma să conducă la distrugerea sa. Diavolul a muncit din greu ca să-i facă pe cei doi să cadă în păcat și apoi să le distrugă copiii, mai ales sămânța masculină. Cred că a muncit din greu ca să-l împiedice pe Cain să fie pe calea cea bună. Și poate că a văzut că Abel era o sămânță bună și că era și o amenințare serioasă. În cele din urmă, diavolul și-a dat seama că nu ei erau sămânța de care trebuia să se îngrijoreze. În vremea când s-a născut Isus, „șarpele cel vechi”, îl aștepta pe Mesia. Câți copii au murit în Betleem, pentru că diavolul îl conducea pe Irod?
Cât timp credeți că a durat până când diavolul și-a dat seama că Isus a venit în lume prin Maria și a fost crescut de ea și de Iosif? Vă puteți imagina opoziția și frecușurile prin care încerca Satan să-L frustreze pe Isus ca să-L facă să păcătuiască? După ce a fost botezat în apă și Duhul Sfânt, Isus a petrecut patruzeci de zile în pustie, postind și rugându-se, în timp ce era ispitit de diavol.
Isus nu a trebuit să treacă doar prin cele trei mari ispite. Dacă ne uităm la ce a consemnat apostolul Luca la încheierea timpului petrecut de Isus în pustie, vedem că diavolul a continuat să Îl ispitească.
Isus avea frați care nu credeau în El și un sistem religios care se opunea schimbării și care era departe de relația pură pe care Dumnezeu o dorea cu evreii. Cred că inamicul a lucrat ore suplimentare, pentru a încerca să-L frustreze pe Isus și să-L facă să păcătuiască. De asemenea, cred că diavolul a lucrat ore suplimentare, ca să-i facă pe oamenii să se întoarcă împotriva Lui Isus, atât ca indivizi cât și în grupuri. Sunt mai multe relatări în Evanghelii, despre situații în care mulțimile de oameni au încercat să-i facă rău Domnului. Cum s-a întâmplat în Nazaret, când oamenii din sinagogă s-au întors împotriva lui Isus și au vrut să-L arunce în prăpastia de la marginea cetății (Luca 4:28-30). Dar Domnul a ieșit învingător din toate aceste situații. Isus este exemplul perfect, pe care trebuie să-l urmăm. El ne-a arătat cum să ne păstrăm pacea când suntem trădați sau acuzați pe nedrept; cum să ne comportăm când propria familie se întoarce împotriva noastră, sau când biserica din care facem parte ne renegă și cum să facem față la multe alte situații limită. Puterea Lui Isus nu a fost de scurtă durată și nici nu s-a „clătinat în ziua necazului”! Cred că putem vedea cu toții de ce, dacă Îi studiem stilul de viață. Isus a rămas permanent în acord deplin cu Tatăl ceresc. Nu a rupt niciodată acea uniune. El a căutat în permanență voia Tatălui, așa cum El însuși ne-a spus. De fiecare dată când păcătuim, rupem uniunea pe care o avem cu Domnul. Harul Său ne ajută să ne întoarcem acolo unde ar trebui să fim, dar când alegem să facem ce vrem noi, nu ce vrea Dumnezeu, atunci alegem să rupem acea uniune. Când ne comportăm în acest fel, legătura dintre noi, ca mlădițe în vița Isus se întrerupe. Isus nu a făcut asta niciodată. Poate că nu putem fi exact ca Isus, dar cu toții ne putem comporta mai bine! Cu toții putem vedea că Isus și-a făcut timp ca să fie umplut din nou. Slujirea pentru ceilalți este epuizantă. Câștigarea existenței este epuizantă. Rezolvarea problemelor este epuizantă. A avea grijă de copii și de familie ne epuizează. Auzirea durerilor și a problemelor altora, ne epuizează. Singura modalitate de prevenire a epuizării fizice și spirituale este să ne reumplem. Dacă lumea ar fi continuat cum era în vechime, am fi continuat să lucrăm și să rămânem ocupați, 7 zile pe săptămână. Domnul a făcut Sabatul pentru om, nu omul pentru Sabat. Această zi liberă este pentru refacere și restaurare. Avem nevoie să ne refacem zilnic, dar mai ales de ziua rezervată pentru odihnă. De fiecare dată când suntem extenuați și epuizați, trebuie să fim reumpluți și restaurați. Și știm cu toții că, atunci când suntem extenuați, este cel mai greu să fim victorioși. Lumea știe unele lucruri despre gândirea pozitivă și despre odihnă, dar nu se va preda niciodată în școlile laice că suntem ființe spirituale. Și aceste ființe din interiorul nostru, ne conduc. Trupurile noastre umane trebuie să mănânce, să bea și să se mențină în formă, dar lumea nu ne va învăța despre nevoia omului nostru interior de a mânca, a se hidrata și a fi în formă. Această persoană spirituală are nevoie de Isus. Are nevoie de Duhul Sfânt și să-L poată auzi. Doar prin omul spiritual putem să rămânem în Isus și El în noi așa cum citim în Ioan 15. Încercările și provocările acestei lumi nu sunt pentru cei slabi. Și alegerea de a fi ai Domnului într-un singur moment din viață, nu este suficientă. Trebuie să-L urmăm zilnic pe Dumnezeu și conducerea Lui. Trebuie să creștem în cunoașterea Scripturii și în ascultarea de voia Lui Dumnezeu. Dacă nu vrem să ne clătinăm în ziua necazului sau să cădem în capcanele dușmanului când traficul este haotic sau când trecem prin situații limită, atunci trebuie să fim puternici în omul interior al inimii. Ca și Isus. În acord deplin cu Tatăl, cerând îndrumare de sus și apoi împlinind ce ne spune să facem. Trebuie să mâncăm, să bem și chiar să ne antrenăm duhul, dacă nu vrem să fim slabi în omul interior și să eșuăm. Pastorii sau părinții noștri nu o pot face pentru noi, nici soții și nici chiar Domnul. Alegerea depinde întotdeauna de noi. Să rămânem plini de Duhul Sfânt. Să rămânem și să creștem în uniune cu Domnul. Să-l urmăm pe Isus și exemplele pe care ni le-a dat. Eli Cockrell  Mai sunt oameni responsabili pentru acțiunile lor în zilele noastre? Dacă nu, pe cei mai mulți dintre noi nu ne deranjează să îi „ajutăm” pe ceilalți să afle ce au greșit și ce ar trebui să facă. De ce ne este atât de ușor să vedem greșelile altora, mai degrabă decât pe ale noastre, și să nu vedem greșelile celor pe care îi iubim sau pe care îi apreciem foarte mult? O veche zicală spune „dragostea este oarbă”. Se pare că dragostea pentru ceilalți și pentru noi înșine, precum și neprihănirea de sine ne poate face să ne comportăm în mod subiectiv.
Ce este „spiritul critic”? Este numai atitudinea critică față de ceilalți sau este critica izvorâtă din neprihănirea de sine? Se pare că nimeni nu poate fi totdeauna smerit cu adevărat, fără să ajungă vinovat de neprihănirea de sine. Aceasta este natura umană, firească. O altă zicală spune că atunci când arătăm cu degetul spre cineva, avem de fapt trei degete îndreptate înspre noi înșine. Oare de ce ni se pare normal să primim harul Lui Dumnezeu, dar nu considerăm totdeauna că și noi trebuie să oferim har altora? Ne-ar putea face cineva mai mult rău decât i-am făcut noi Lui Dumnezeu? Nu-mi pot imagina toate păcatele mele strânse la un loc și apoi adăugate suferinței Lui Isus. Și El m-a iertat înainte să-mi cer iertare pentru oricare dintre ele și chiar înainte să Îi predau Lui inima și viața mea. Fiecare creștin născut din nou, trebuie să aleagă în mod constant dacă urmează îndemnurile naturii firești, condusă de păcat sau pe cele ale naturii duhovnicești, condusă de Duhul Sfânt. Doar atunci când duhul născut din nou stăpânește peste firea carnală, decăzută putem trăi corect, pe placul Lui Dumnezeu. Natură carnală este natura diavolului. Mulți oameni, inclusiv creștini, cred că încă suntem născuți după chipul perfect curat al Lui Dumnezeu. Nu cred că așa este. Cred că Adam și Eva au fost creați după chipul perfect al Lui Dumnezeu, dar când au ales să păcătuiască, natura lor bună și curată a murit și ei au preluat natura decăzută a dușmanului. Ca urmași ai lor, toți ne-am născut cu o natură decăzută. Când credem că Isus este Fiul Lui Dumnezeu și ne predăm Lui, ne pocăim și ne întoarcem de la căile noastre rele, devenim născuți din nou și Domnul ne aduce din întunericul păcatului, în lumina Sa minunată. Nu mai vrem să fim robi ai păcatului, ci fii ai dreptății și neprihănirii. Duhurile noastre devin născute din nou și primesc natura evlavioasă, dar încă trăim în trupuri cu natura decăzută. Natura firească este nerăbdătoare și neprihănită în sine însăși, în timp ce îi critică pe alții. Natura Lui Cristos este exact opusul firii umane și când se confruntă cu greșelile altora, o face cu dragoste, har și smerenie. Când alegem calea Lui Cristos, ajutăm împărăția Lui Dumnezeu. Când alegem să urmăm îndemnurile firii, ajutăm împărăția întunericului. Când mă surprind, că încep să dau vina pe alții, mă opresc pentru că nu vreau să fac parte din echipa diavolului. Domnul i-a spus femeii pe care a ajutat-o să scape de cei care doreau să o ucidă cu pietre, că nici El nu o condamna. Isus nu i-a spus că era bine ce a făcut, dimpotrivă i-a spus să nu mai păcătuiască.
Isus a spus că nu a venit să ne condamne. Dacă Însuși Domnul nu a făcut-o, atunci cine suntem noi să ne judecăm unii pe alții?
Domnul a spus că eram deja judecați și doar după ce ne întoarcem la El, scăpăm de condamnarea veșnică.
Cine este cel care ne condamnă? Cine este acuzatorul nostru? Propriile noastre acțiuni ne condamnă și diavolul este marele nostru acuzator.
Să nu uităm că toți avem acea latură urâtă în natura carnală. Și când o lăsăm să preia controlul, îl ajutăm și îl încurajăm pe diavol. Putem alege să ne fim ambasadorii Lui Cristos. Îi putem ridica și încuraja pe ceilalți, în loc să-i dărâmăm.
În 1 Petru 4:8, este citat un verset din Vechiul Testament, care spune, „Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile” (Proverbele 10:12). La o privire mai atentă asupra acestui verset și a celui precedent din cartea Proverbe, putem înțelege mai bine efectele urii și ale dragostei.
Capitolul „dragostei” din 1 Corinteni are multe de spus despre „dragostea agape”, care este de fapt adevărata dragoste. Dumnezeu este de fapt „dragostea agape” și așa ne iubește. Cu acest fel de dragoste vrea să ne iubim unii pentru alții.
Deoarece Cristos este capul trupului Său, noi, ca biserică, trebuie să ne urmăm Capul. Așa se comportă un trup. Domnul ne-a arătat calea prin modul în care a trăit, ne-a învățat cu adevărul Cuvântului Său și a trimis Duhul Său Sfânt să trăiască în noi, ca să ne dea putere să împlinim poruncile și conducerea Sa.
Într-o zi, am judecat mântuirea cuiva, când am spus că era imposibil ca acea persoană să fie creștină și să ajungă în rai și nu în iad. Slavă Domnului că am tăcut suficient de mult ca să aud șoapta fină a Duhului Sfânt, care m-a întrebat cine sunt eu să dau așa un verdict. Domnul m-a cercetat, m-a smerit și m-a corectat prin acel avertisment de la Duhul Sfânt. Trebuie să fim atenți ce credem în inimile noastre și ce spunem despre astfel de chestiuni. Nu suntem Dumnezeu și nici măcar nu știm sigur ce va decide în ce ne privește. Unde scrie în Biblie că avem dreptul să judecăm unde își va petrece cineva veșnicia? Nu scrie nicăieri. Putem judeca corect cu privire la situațiile cu care ne confruntăm în viață, dar fără să ne judecăm unii pe alții, ca și cum am fi Dumnezeu. Acest lucru este teribil de important. Măsura cu care judecăm, este măsura cu care vom fi judecați. Nu numai că suntem îndemnați să vorbim în așa fel încât să îi zidim pe ceilalți, nu să îi dărâmăm, dar trebuie și să ne iertăm reciproc. Trebuie să oferim altora har, așa cum și Isus ne-a oferit harul Lui.
Sunt și situații în care suntem îndemnați să ne mărturisim păcatele unii altora. Cum am putea face acest lucru dacă tot timpul ne temem cât de aspru ne vor judeca?
Se poate întâmpla, ca și creștini, să fim tentați să ne îndepărtăm de calea dreaptă, uneori chiar prea mult. Dar important este să ne întoarcem pe cale. Domnul nu este doar aproape, El este în duhul nostru și când ne pocăim sincer, ne iartă imediat. Mulțumim Doamne că nu ne părăsești și nici nu ne lași niciodată. Ajută-ne să Îți fim mereu credincioși și nici noi să nu Te părăsim niciodată. O metodă eficientă prin care ne putem schimba inima și felul de vorbire, este citirea și meditarea asupra versetelor despre cum să ne comportăm unii cu alții, pe care le puteți găsi în articolul „Cum să ne comportăm unii cu alții”. Un articol care ne poate ajuta să luptăm contra neprihănirii de sine este „Pericolul neprihănirii de sine”. Oamenii sunt buni sau răi în esența lor? Cum că ne comportăm unii cu alții - Versete biblice Pericolul neprihănirii de sine Este corect să judecăm? Eli Cockrell  Viața este tot mai complicată și veștile rele parcă se țin lanț. Motivele de teamă se înmulțesc și trebuie să depunem tot mai mult efort ca să ne bucurăm și să rămânem fermi în credință. Dar Domnul știe cel mai bine prin ce trecem și tocmai de aceea ne-a pregătit atât de multe încurajări în Cuvântul Său, indiferent de perioada istorică în care trăim, așa cum sunt și cele din versetele de mai jos:
Pentru oricine studiază Biblia, nu este o noutate adevărul că Dumnezeu este dragoste și ne dorește binele mai mult decât ni-l putem dori noi înșine. Dacă alegem să trăim în ascultare de Domnul, putem avea cea mai frumoasă viață și vom putea împlini planul Tatălui ceresc pentru care ne-a creat. Pentru că Domnul ne-a făcut copiii Lui și avem lumina Lui, putem fi treji și atenți atât la ce se întâmplă în jurul nostru cât și în inima și mintea noastră. În primele versete din 1 Tesaloniceni 5, suntem avertizați că Domnul Isus va veni pe neașteptate, „ca un hoț noaptea”, comparația făcând aluzie la elementul surpriză. Domnul Isus a spus, „Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului”, în Matei 25:13, precum și în Matei 24:32 și Marcu 13:32. Pe baza semnelor venirii Domnului, despre care citim în cărțile Isaia, Ioel, precum și în Evangheliile după Matei, Marcu și Luca, vom putea ști când venirea Domnului va fi aproape, chiar dacă niciun om nu va ști ziua exactă și cu atât mai puțin ora, când Isus va apărea pe nori. Tocmai de aceea, să fim treji spiritual, să căutăm să fim tot timpul „îmbrăcați cu platoșa credinței și a dragostei” și să ne protejăm mintea cu „coiful nădejdii mântuirii” (1 Tesaloniceni 5:8). Credința în Dumnezeu este singurul scut care poate opri săgețile îndoielii și ale minciunilor diavolului. De asemenea tot noi suntem cei care alegem „să ne îmbrăcăm” cu dragoste pentru Dumnezeu și pentru oameni și să primim dragostea pe care Domnul o are pentru noi. Dacă ne dorim să înțelegem și să cunoaștem dragostea Tatălui ceresc, Duhul Sfânt ne-o va revela. Ca să ajungem să cunoaștem tot mai mult dimensiunile și profunzimile dragostei Lui Dumnezeu, putem să ne rugăm după modelul rugăciunii apostolului Pavel din Efeseni 3:14-21. Pentru că mintea noastră este un câmp de bătălie, în care dușmanul poate strecura gânduri de îndoială, descurajare, ispite și nu numai, căutând să ne facă să renunțăm la Domnul, avem nevoie permanent de „coiful nădejdii mântuirii”. Coiful este menit să protejeze ceea ce gândim. Dacă Isus este Domnul vieții noastre și suntem convinși că a făcut totul pentru mântuirea noastră prin jertfa Sa, suntem mântuiți. Domnul nu ne va părăsi niciodată, așa cum ne promite în atât de multe versete biblice. Doar noi putem renunța să fim ai Lui, pentru că nu ne forțează să Îl urmăm. Lumina expune tot ce este ascuns și ce ne poate face rău. Nu rezolvăm nicio problemă dacă o „ascundem sub preș” sau o ignorăm, dimpotrivă, ce nu rezolvăm ne va costa ulterior. Noi suntem cei care trebuie să alegem să ne îmbrăcăm și să ne protejăm cu „platoșa credinței”.
Putem fi convinși că scopul Lui Dumnezeu nu este să rătăcim calea Lui, dimpotrivă, Isus a ales să moară pentru păcatele noastre, ca să fim totdeauna cu El. Acest adevăr este cea mai puternică și minunată încurajare pentru fiecare creștin! Să nu uităm că scopul pentru care a creat Dumnezeu omul este tocmai pentru a avea un popor care să fie cu El pentru totdeauna! De aceea să nu ne temem, să nu ne îndoim de dragostea Tatălui ceresc și nici de purtarea Lui de grijă. Isus a murit ca să ne răscumpere și să ne împace din nou cu Dumnezeu și locuiește în fiecare inimă sinceră care L-a făcut Domn și trăiește după voia Tatălui ceresc. Nu suntem singuri nicio clipă și indiferent cât de cumplite sunt circumstanțele în care ne-am putea afla la un moment dat, Isus este cu noi și ne va ajuta să trecem cu bine. Dacă putem spune ca și Pavel, „Căci, pentru mine, a trăi este Cristos şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21), nu avem de ce să ne temem. Moartea fizică înseamnă a intra instantaneu în prezența celui pentru care am trăit, care, pentru creștini este Cristos. Să nu uităm că,
Carmen Pușcaș  Învățăturile pe care le-a dat Domnul ucenicilor, sunt foarte utile pentru noi toți, indiferent în ce perioadă istorică trăim. Putem remarca că Isus nu le-a spus același lucru de fiecare dată când i-a trimis să facă lucrarea Lui, pentru că factorii care intervin diferă de la o situație la alta. În Luca 9, citim despre trimiterea celor doisprezece ucenici ca să predice despre împărăția Lui Dumnezeu și să-i vindece pe cei bolnavi, după ce „le-a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să vindece toate bolile”. La începutul capitolului 10, citim că după un timp, „Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El” (versetul 1). De această dată, pe lângă confirmarea că nu au de ce să-și ia rezerve cu ei, pentru că Domnul le purta de grijă, le mai spune ceva foarte important și util pentru noi toți:
Pentru că Duhul Sfânt locuiește in inimile noastre, după ce am fost născuți din nou, avem în noi „adevărata pace”, care întrece orice capacitate de înțelegere. Nu este doar un sentiment de pace și nici doar o formulă de salut. Conform Dicționarului „Thayer’s Greek Lexicon”, cuvântul original din limba greacă, tradus „pace” în Luca 10:5, este „eiréné”, similar cu cuvântul evreiesc „שָׁלום” și înseamnă „securitate, siguranță, prosperitate, fericire (pentru că pacea și armonia fac și păstrează totul în siguranță și aduc prosperitate)”. Deci, salutul înseamnă de fapt: „Pacea și binecuvântarea harului Domnului să vină peste această casă”. Dar numai cei care sunt „fii ai păcii”, care au o inimă bună, se pot bucura de această pace spirituală. Tocmai de aceea a spus Domnul, că pacea Lui va rămâne în locul în care intrăm, atâta timp cât acolo este un copil al Lui. Chiar dacă Dumnezeu este Omniprezent, adică este prezent peste tot, prezența Lui se manifestă doar acolo unde sunt prezenți copiii Lui. Este minunat să știm că prin prezența noastră, ca temple ale Duhului Sfânt, se poate schimba atmosfera spirituală. Poate vă întrebați de ce această afirmație nu este adevărată totdeauna. Când avem inima curată și ne dorim ca Duhul Sfânt să-și facă manifestată prezența în noi și prin noi, acest lucru este remarcat de cei din jur, chiar dacă cei mai mulți nu identifică care este motivul. Suntem chemați să fim purtătorii prezenței Domnului și ai roadei Duhului Sfânt unit cu duhul nostru (Galateni 5:22-23), oriunde mergem și cu cât suntem mai conștienți de acest adevăr, cu atât impactul nostru în viața celor din jur va fi mai mare. De asemenea, viața noastră poate fi mult mai ușoară și putem avea mai multă pace dacă realizăm că prin Duhul Sfânt care locuiește în noi, putem schimba atmosfera spirituală în locurile în care mergem. Cred că fiecare putem spune că sunt locuri în care mergem cu plăcere, unde ne simțim bine și lucrurile merg bine; în schimb, în alte locuri, evităm să mergem, pentru că simțim apăsare, tristețe, și parcă nimic nu merge cum ar trebui. Din versetul următor aflăm care este cauza întunericului și al oprimării din anumite locuri:
De aceea este atât de important să fim permanent atenți să ne păstrăm inima curată (să ne cerem iertare imediat când greșim) și să ne echipăm cu armura Lui Dumnezeu (Efeseni 6:13-17), ca să învingem în luptele spirituale, fiind purtători ai păcii, dragostei și bucuriei produse de Duhul Sfânt, în duhul nostru. Domnul Isus a continuat cu un alt sfat foarte important:
Oricât am fi de maturi spiritual, dacă căutăm să avem relații apropiate cu cei care nu sunt copiii Lui Dumnezeu și să petrecem mult timp în locurile pline de întuneric, ne poate costa scump. Sunt cazuri în care nu putem evita astfel de situații, dar dacă ne încredem în ajutorul Domnului și ne rugăm, Tatăl ceresc va interveni și va schimba lucrurile spre binele nostru. Isus a spus să rupem toate legăturile cu cei care continuă să-L respingă, ca să nu ne tragă și pe noi în întuneric. Pare o măsură drastică, dar este necesară. Nu ne permitem să cochetăm cu păcatul, dacă dorim să mergem pe calea păcii Lui Isus. Odată ce am fost născuți din nou, nu ne mai atrag lucrurile și locurile care ne atrăgeau în trecut și nu ne mai simțim confortabil în prezența vechilor prieteni, care nu vor să Îl urmeze pe Isus. Dacă nu este așa, avem o problemă și e nevoie să venim înaintea Domnului să Îl rugăm să ne arate la ce trebuie să renunțăm și ce mai trebuie să schimbăm în noi. Domnul este credincios si ne va ajuta, pentru că dorința Lui este să reușim și să fim ai Lui pentru totdeauna. Mulțumim Doamne! Să nu uităm, că pacea Lui Isus este în noi oriunde mergem și ne putem bucura mai mult de prezența ei, dacă urmăm conducerea Duhului Sfânt și ignorăm gândurile și emoțiile firii. Carmen Pușcaș  A ieșit vreodată ceva bun din îngrijorare? Ați rezolvat vreo problemă dacă v-ați concentrat pe aspectele negative ale acesteia și nu mai vedeați nicio cale de ieșire? Biblia ne învață exact contrariul și acesta este modul corect și cel mai eficient în care trebuie să abordăm orice situație.
Ușor de spus, dar greu de făcut, nu-i așa? Dar să vedem ce spun versetele precedente:
Ca să ne putem bucura, cei mai mulți dintre noi trebuie să alegem în mod constant bucuria în locul tristeții, al supărării, descurajării sau al oricărei alte emoții negative. „Bucurați-vă” este un verb reflexiv, ceea ce implică acțiunea noastră. Vom putea să ne bucurăm tot mai mult, pe măsură ce alegem să zâmbim mai des și realizăm că se merită să ne opunem gândurilor care ne întristează și să evităm conversațiile și situațiile care ne fură pacea. Blândețea este opusul durității, al furiei și cu siguranță este un companion al bucuriei. Isus este modelul perfect de blândețe, care a reacționat corect, fără să păcătuiască indiferent prin ce a trecut. Biblia arată că oamenii veneau la El, fără teama că îi va repezi sau va fi dur cu ei. Teoretic, majoritatea dintre noi știm că nu are rost să ne îngrijorăm și să suferim la infinit pentru ce nu mai putem schimba. Este adevărat că este important să ne gândim la ce am făcut greșit, dar numai atât cât să știm cum să evităm să greșim în viitor, dar ne facem doar rău dacă continuăm să ne chinuim cu gânduri de genul: „dar dacă...” sau „cum ar fi fost dacă nu...”. Dacă suntem atenți la ceea ce ne gândim, refuzând gândurile negative, distructive, care nu aduc nimic bun și meditând doar la ceea ce este constructiv, benefic și adevărat conform Scripturii, putem fi cei mai fericiți. Si apostolul Petru ne spune că Îi putem da Domnului toate îngrijorările noastre, pentru că El are grijă de noi în toate domeniile:
Dumnezeu ne iubește necondiționat și ne dorește binele chiar mai mult decât ni-l dorim noi. Vrea să Îi dăm Lui toate îngrijorările, ceea ce înseamnă că nu este niciun aspect al vieții noastre în care să nu ne poarte de grijă și nu putem avea niciun fel de probleme pentru care să nu aibă soluții. Tot ce ne cere, ca să poată lucra pentru noi, este să Îi dăm Lui grijile noastre și să ne încredem că le va rezolva iar dacă ne sfătuiește să facem ceva anume, ascultăm. Copilul care are un tată iubitor și devotat, nu se îndoiește de protecția, ajutorul și grija pe care i-o poartă. Dacă un tată pământesc inspiră copilului său atâta încredere, cu cât mai mult ar trebui să ne încredem în grija Tatălui ceresc, care este Atotputernic și pentru care nimic nu este imposibil și nici prea greu? Când Îl iubim pe Dumnezeu, căutăm să Îi facem pe plac și putem fi siguri că se îngrijește de tot ce avem nevoie, pentru că prin credință, promisiunile Scripturii devin realitate în viața noastră. Apostolul Pavel ne dă rețeta pentru modul corect de gândire prin care putem să ne bucurăm de viața de zi cu zi.
Când alegem să răspundem circumstanțelor în mod firesc, fără a urma conducerea Duhului Sfânt, stresul, tulburarea, îngrijorarea și anxietatea ne pot copleși. Când alegem să ne concentrăm pe ceea ce este bun și drept, ne putem opune anxietății, pentru că cheia păcii nu este în emoțiile pe care le simțim, ci în gândurile pe care le gândim. Cum ne putem elibera de temerile care rezultă din concentrarea pe problema care ne frământă? Cea mai eficientă metodă este să căutăm versetele care soluționează problema sau arată adevărul Scripturii pe tema respectivă. Ceea ce gândim, produce emoțiile pe care le simțim. Dacă ne dorim să avem pace și bucurie, de noi depinde să facem efortul de a opri gândurile negative, distructive și a alege să ne gândim la ceea ce ne îndeamnă Filipeni 4:8, sau versetele următoare: Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Cristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Coloseni 3:1-3 Dacă doriți să aflați mai multe despre schimbarea minții, cu ajutorul Scripturii, puteți citi articolul, ÎNNOIREA MINȚII
Carmen Pușcaș  „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” Matei 11:28-30 Nu există nicio îndoială că aceste versete sunt foarte personale pentru oricine le citește. Recent, Domnul m-a ajutat să le înțeleg mai clar și mai profund decât oricând.
Este posibil ca Domnul să nu ne ceară doar să luăm jugul Său, ci să „facem schimb” cu jugul lui? Jugul pus pe noi de robia păcatului este un jug greu, cumplit de greu. Indiferent dacă cineva este necredincios, înjugat la jugul diavolului și al păcatului, sau este creștin care a ajuns prins în capcana păcatului (mai ales dacă este un păcat secret), acesta poartă o povară tare grea! Toți suntem născuți în păcat, adică cu toții suntem născuți cu o natură căzută. Numai când devenim născuți din nou, trecem din întuneric în lumină. Trecem de sub „domnia păcatului” sub „domnia lui Isus” și devenim literalmente ființe noi în Cristos. Acum, în interiorul nostru, este natura lui Cristos și Duhul Sfânt locuiește în noi. Îmi amintesc că, înainte de a deveni creștin, m-am gândit că voi muri dacă voi deveni copilul lui Dumnezeu și nu voi mai putea înjura și chiar mai grav, pentru că va trebui să întorc și celălalt obraz. Dar s-a întâmplat un lucru uimitor când mi-am dat inima și viața Domnului, nu mai voiam nici măcar să vorbesc urât și nici să mai răspund cu aceeași monedă celor care-mi făceau rău. Am început să-mi doresc să am o inimă curată, din care să izvorască doar cuvinte curate spre gloria Lui Dumnezeu și să consider că este un privilegiu să „întorc și celălalt obraz”. Măcar atât pot face pentru Acela care și-a dat nu doar ambii obraji, ci tot trupul să fie bătut și torturat pentru mine. Avantajul înjugării cu Domnul este că El este puternic și are cea mai bună inimă. Isus vrea să ne ajute să nu ajungem copleșiți și învinși. El este permanent alături de noi, ca să ne ajute. Când trăiam în păcat, nu căutam ajutorul Domnului, ci încercam să ne rezolvăm problemele în orice fel puteam. Și dușmanul (diavolul și demonii lui) a fost întotdeauna aproape și făcea totul ca să ne încurce, să ne facă să eșuăm, să ne fure orice speranță și stimă de sine, etc. Orice beneficii pe care le oferă vreodată diavolul oricui, sunt de scurtă durată și foarte dăunătoare. Adevărul este că oricine crede că diavolul îi este prieten, se înșală amarnic. Pentru Satan, fiecare suflet rănit și distrus, este o lovitură împotriva lui Dumnezeu. Libertatea creștinului sincer este rezultatul faptului că prin Isus ni s-au iertat păcatele, iar rămânerea în iertarea Domnului este sursa celei mai mari bucurii pe care cred că o poate avea cineva vreodată. Când cineva ajunge să se obișnuiască cu comiterea unui anumit păcat sau să cadă în capcana unui traume, ajunge foarte împovărat și oprimat. Numai când acceptăm oferta Domnului, de a veni la El, putem să scăpăm de jugul greu și să ne întoarcem acolo unde ar trebui să fim, sub conducerea Domnului pe calea Lui dreaptă. Când suntem înjugați cu Isus Cristos, suntem într-un jug fericit și ușor. Adevărata viața o putem găsi doar în puritatea relației cu Domnul nostru iubitor. Iar dacă cineva alege să se răzvrătească și să-L părăsească pe Isus, viața acelei persoane va deveni cumplit de grea. „Celor trudiți și împovărați”, Domnul le oferă „odihnă pentru sufletele lor”. Biblia Amplificată spune: „toți cei trudiți, greu împovărați și supraîncărcați”. Am căutat sensul expresiei „trudiți și împovărat” în limba greacă originală și înseamnă „obosiți și epuizați pentru că poartă o sarcină grea”. Cine a renunțat deja la conducerea eului (a păcatului) și a acceptat domnia Lui Isus, știe bine sensul acestei expresii. Cine nu a făcut-o, are nevoie să ajungă la punctul în care își dă seama de adevărul acestui lucru. Orice jug pe care îl împărtășim cu orice sau cu oricine în afară de Domnul, nu va fi spre binele nostru, chiar dacă pare minunat la început. Mai devreme sau mai târziu, orice alt jug în afară de Domnul, ne va dezamăgi. Odată ce ne eliberăm din acel jug și luăm jugul oferit de Domnul, începem să trăim cu adevărat! Găsim „odihnă pentru sufletele noastre”. Semnificația termenului „psucho”, tradus „suflet” din versetul de mai sus este de „suflare de viață, suflet ca loc al emoțiilor și a voinței, sinele, identitatea distinctă a fiecărui individ”. Cred că fără Domnul, ajungem epuizați mental, spiritual și chiar fizic, în efortul de a căuta soluții la probleme și ca urmare a necazurilor în care intrăm singuri. Dar, când alegem să luăm jugul Domnului și să urmăm conducerea Lui, putem să ne odihnim știind că dragostea și bunătatea Lui ne vor ajuta să trecem cu bine peste toate. Domnul ne spune că este „blând și smerit cu inima” și „să învățăm de la El”. Dacă Cel care are totul și deține totul, este blând și umil, cu cât mai mult trebuie să învățăm de la El. Domnul ne-a dat Cuvântul Său, ne-a trimis Duhul Său și este mai aproape de noi decât propria noastră suflare. El se oferă să ne învețe căile Sale și chiar să ne ajute să-L urmăm. Asta înseamnă că nu avem probleme niciodată? Poate că ne luptăm să iertăm pe cineva care ne-a făcut mult rău sau ne luptăm cu slăbiciunile noastre, cum ar fi alcoolul, drogurile, alte obiceiuri proaste, tentațiile sexuale, problemele de temperament etc. Este cert că, dacă trăiți suficient de mult, veți ispitit în toate domeniile în care ați putea cădea! Dar vă garantez că Domnul pregătește calea de scăpare pentru cei care Îl roagă să îi ajute să învingă ispita. Dacă Îi cerem ajutorul, El este gata să ne ajute. Dumnezeu este cu adevărat un Tată bun, cel mai bun. Atâta timp cât continuăm să ne „ridicăm”, nu suntem învinși! Dar nu trebuie să o facem prin puterile noastre. Să rămânem înjugați cu Domnul primind ajutorul și conducerea Lui. Să ascultăm și să învățăm de la El cum să depășim problemele vieții. Noi alegem dacă vrem să ne purtăm poverile singuri sau acceptăm oferta Lui. Lăudat să fie Domnul, pentru că dacă alegem ce ne oferă, răsplata este odihnă pentru sufletele noastre! Lăudat să fie Domnul, pentru că noi nu merităm harul și bunătatea Lui și totuși El ne binecuvântează. Aleluia, chemarea Lui este pentru toți, pentru „oricine vrea” să-L urmeze, la fel cum este și dragostea Lui. Eli Cockrell 
Sunteți o persoană recunoscătoare? Cât de mult comentați și vă plângeți? Pentru mine, aceasta este o chestiune serioasă, deoarece din punct de vedere firesc aceasta este natura mea! Dar noua mea natură, născută din nou, este extrem de recunoscătoare. Și atitudinea mea depinde de care dintre naturi preia controlul! A avea o „atitudine de recunoștință” este un mod de viață destul de popular, chiar și în lumea laică. Pentru credința fiecărui creștin, păstrarea unei inimi mulțumitoare este o cerință de bază și este o parte esențială a unei vieți evlavioase. Cărțile Psalmii și Proverbe vorbesc frecvent despre înțelepciunea de care dau dovadă cei care continuă să aibă o atitudine pozitivă, în diferitele situații și provocări ale vieții. Atitudinea opusă, nerecunoștința, este rezultatul unei inimi pe care nu a transformat-o Dumnezeu.
Tot ce trebuie să facă o persoană ca să comporte firesc, este să face ceea ce îi dictează natura căzută cu care se naște fiecare om. Oamenii pot încerca să-și strunească pornirile imorale sau neînțelepte ale firii prin forțele proprii, dar singura modalitate reală de a învinge natura firească este prin nașterea din nou. Odată ce duhul nostru este renăscut în lumină, primim natura Lui Cristos și Duhul Sfânt vine să locuiască în noi, ca temple vii ale Domnului și atunci se întâmplă schimbarea reală. În calitate de creștini, avem întotdeauna opțiunea de a comenta și de a ne plânge, la fel cum avem opțiunea de a comite orice păcat, dar noua natură în Cristos este mulțumitoare. Și suntem mulțumitori că suntem născuți din nou și mântuiți de mânia pe care o merităm! Suntem mulțumitori că Dumnezeu este milostiv, iubitor și bun. Creatorul Universului, ne-a dat un Pământ frumos pe care să trăim. Suntem mulțumitori că Isus a venit și a plătit prețul pentru păcatele noastre și l-a biruit pe diavol, astfel încât să putem avea o relație adevărată cu Dumnezeu. Suntem mulțumitori că Dumnezeul Cel sfânt a decis să locuiască în inimile noastre. Adevărul este că avem atâtea lucruri pentru care să fim mulțumitori și recunoscători.
Este cu adevărat uimitor, că Domnul face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele copiilor Lui, așa cum spune versetul de mai sus. Chiar acțiunile și situațiile dificile le schimbă spre binele nostru, așa cum vedem în versetul următor.
Este interesant faptul că „a fi recunoscător” și „a fi milostiv” sunt atitudini interdependente. O inimă care este cu adevărat recunoscătoare pentru mila Lui Dumnezeu, știind că „pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi”, arată milă față de ceilalți. Și opusele lor respective sunt interdependente. Majoritatea oamenilor care sunt nemulțumitori sunt nemiloși, adică duri și critici cu ceilalți. Odată, când treceam printr-o perioadă grea, am auzit pe cineva spunând că „găsirea greșelilor este treaba diavolului”. El este acuzatorul fraților. Și când suntem critici față de ceilalți, de fapt îl ajutăm pe diavol să-și facă treaba. Acest adevăr m-a „înțepat” ca o albină. Când mă surprind că am o atitudine critică la adresa altcuiva, mă întreb adesea, pe cine ajut? Ca și creștini, trebuie să fim mulțumitori și recunoscători în fiecare zi, nu doar de Ziua Recunoștinței. De asemenea, este de datoria noastră să fim plini de milă față de ceilalți, să le acordăm har și să păstrăm o atitudine recunoscătoare în inimile noastre. Dacă ne surprindem devenind nerecunoscători sau nemiloși, trebuie să ne oprim, să ne pocăim și să revenim pe calea cea bună. Să ne amintim că copiii lui Israel tot au găsit motive să se plângă și să comenteze chiar și când Dumnezeu îi binecuvânta zilnic cu mană, în deșert. Din păcate, și noi cădem ușor în aceeași capcană, dacă nu suntem atenți. Prin Cuvântul Său, Domnul ne învață căile Sale. Să luăm în considerare versetele următoare, ca parte a instrucțiunilor pentru o viață minunată în Cristos.
Să ne uităm din nou la primul verset citat în acest blog: „Mulţumiţi Lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, cu privire la voi ” (1 Tesaloniceni 5:18). Aceasta este voia Domnului pentru noi. Nimeni nu dorește ceea ce este mai bun pentru noi, mai mult decât Isus Cristos, iar voia Lui pentru noi este să mulțumim în toate împrejurările. Isus ne-a dat un exemplu minunat de urmat. Chiar și în timp ce era pe cruce, El a considerat că se merită să sufere pentru noi, pentru tot binele care urma să vină din jertfa sa.
Pentru că suntem copiii Domnului, putem alege întotdeauna să avem atitudinea corectă. Cuvântul Său este adevărat. Să-L urmăm pe Domnul și exemplul pe care ni l-a dat. Procedând astfel, avem cea mai bună viață posibilă! Eli Cockrell |