Una dintre cele mai clare dovezi ale dragostei Lui Dumnezeu, o găsim în „Pilda fiului risipitor” (Luca 15:11-32). Fiul mai tânăr a dat dovadă de lipsă de dragoste și respect când i-a cerut tatălui său moștenirea, în posesia căreia ar fi trebuit să intre doar după moartea acestuia. În continuare a demonstrat cât era de iresponsabil, „ducând o viață destrăbălată” și risipind averea pentru care probabil că tatăl lui a muncit din greu. Nu s-a trezit la realitate decât după ce a a fost nevoit să muncească ca paznic la porci, ca să poată supraviețui. Porcii făceau parte dintre animalele necurate și erau o urâciune pentru evrei. Umilința și lipsurile erau greu de îndurat, dar numai când a ajuns jos de tot și-a dat seama cât de mult a greșit și că i-ar fi fost mult mai bine ca argat al tatălui său. Recunoștea cât de mult a greșit și că nu mai merita să-i fie fiu.

Luca 15:20-24 „Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.’ Dar tatăl a zis robilor săi: ‘Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim, căciacest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit.’ Şi au început să se veselească.””

Tatăl, nu doar că l-a primit, dar a alergat spre el, grăbind momentul întâlnirii. L-a îmbrățișat și l-a sărutat mult. Sub nici o formă nu l-a primit cum ar fi meritat, dimpotrivă, l-a tratat ca pe cel mai bun, iubitor și ascultător fiu. I-a făcut o primire împărătească și a dat o masă mare cu cele mai alese mâncăruri, ca și ceilalți să se bucure de bucuria lui de tată al cărui fiu „era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit”.

Așa se poartă Tatăl Ceresc cu toți cei care se întorc la El. Toți L-am tratat pe Dumnezeu cu lipsă de respect și de reverență și ne-am risipit moștenirea vieții veșnice, în toți anii pe care i-am trăit înainte să ne pocăim. Nu sunt mulți cei care se pocăiesc când le merge bine. Majoritatea se întorc doar după ce ajung la limita suportabilității și nu mai au nici o soluție pentru problemele prin care trec. Indiferent cât de mici sau mari au fost păcatele fiecăruia dintre noi, toți am păcătuit și cel mai grav păcat a fost că nu am acceptat jertfa Lui Isus pentru noi. Dar când Duhul Sfânt ne-a convins de păcat și am înțeles că trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu, a fost suficient să facem un pas spre Isus, ca El să facă zece spre noi. Domnul aleargă în întâmpinarea fiecărui fiu rătăcitor care se întoarce „acasă” și „„este bucurie înaintea îngerilor Lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte”” (Luca 15:10).

În dragostea Sa, Domnul nu se uită la neascultarea, răzvrătirea sau gravitatea păcatelor celui care se pocăiește. Dumnezeu ne tratează pe fiecare în parte, indiferent cine suntem, ca pe un fiu preaiubit. Așa a făcut dintotdeauna și continuă să facă la fel până când Isus va reveni pe nori să ne ridice la cer. 

Când Isus a devenit Domnul vieții noastre, am încetat să mai rătăcim și am găsit Calea spre viață. Isus este „Calea, Adevărul și Viața”, El este singura cale către Dumnezeu Tatăl (Ioan 14:6), iar când ne vom da „ultima suflare”, vom intra în adevărata viață, cea veșnică. 

1 Ioan 4:18 „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste.”

Dacă trăim în ascultare de Domnul și dorim să-i facem pe plac, nu avem de ce să ne fie frică. Isus spune „nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul, şi trupul în gheenă”” (Matei 10:28). Nu avem de ce să ne temem de oameni, pentru că și dacă ne-ar ucide trupul, sufletul și duhul nostru vor fi instantaneu în rai. Singura frică pe care trebuie s-o avem, este „frica de Domnul”, ca să rămânem pe calea care duce spre cer.


Carmen Pușcaș

Suntem mântuiți prin harul Domnului, pe care-l primim cadou, nu datorită vreunui merit personal. Cuvântul original din limba greacă, tradus prin mântuit, este „sozo” și conform „Strong's Concordance” și „NASB Translation” înseamnă: a salva, a mântui, a vindeca, a restaura starea de sănătate, a păzi, a proteja, a păstra. Rădăcina cuvântului este „sōs” care înseamnă: în condiții de siguranță, salvat de pericole. Termenul apare de peste 300 de ori în Noul Testament și totalitatea sensurilor sale reprezintă tot ce a câștigat Isus la cruce pentru cei care se încred în El, eliberarea de efectele și puterea păcatului și intrarea în siguranța și protecția Domnului.
​
Faptele Apostolilor 15:11 „Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”

Romani 5:15-17 „Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala, căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Cristos, s-au dat din belşug celor mulţi. 16 Şi darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul a adus osânda; dar darul fără plată, venit în urma multor greşeli, a adus o hotărâre de iertare. 17 Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Cristos!”

Efeseni 2:7,8 „ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Cristos Isus. 8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.”

Romani 6:14-16 „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum. 16 Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?”

Vom domni în viață, dacă înțelegem ce este harul ca să-l putem primi pe deplin, împreună cu neprihănirea Lui Cristos.(Romani 5:17). Putem domni, doar prin Isus, când El domnește în noi. Dar pentru asta trebuie să rămânem în El și cuvintele Lui să rămână în noi, să trăim vieți curate, fără păcat, ca să „nu dăm prilej diavolului”, adică să nu-i dăm dreptul legal să ne atace și să ne facă rău, prin păcatul comis. Când păcătuim suntem robii celui de care ascultăm și cu siguranță, nu domnim, ci suntem sub dominația celui rău.

Odată ce am primit harul Lui Dumnezeu, prin credința în Isus Cristos, păcatul nu mai are autoritate peste noi (Romani 6:14). Adevărul biblic este foarte clar. Dumnezeu nu ne forțează să-l acceptăm, nici să-l aplicăm. Dar dacă ne dorim să înțelegem voia Lui și să trăim în ascultare de El, Duhul Sfânt ne deschide ochii spirituali, ca să înțelegem ce citim și Cuvântul să devină viu și lucrător în inimile noastre.

Puteți citi mai multe în articolul „Harul - Favoarea nemeritată”

Carmen Pușcaș

V-ați gândit vreodată cât de mult i-a costat pe Tatăl Ceresc și pe Fiul Său, Isus mântuirea noastră? Faptul că nu au considerat nici un cost și nici o suferință ca fiind prea mari pentru ca noi să ne putem petrece eternitatea împreună cu Ei în rai, ne arată cel mai mare și mai important adevăr pentru orice creștin; și anume cât de mult suntem iubiți! Dumnezeu știa de la inceput tot ce urma să facă fiecare om începând cu Adam și Eva și până la ultimul om care va trăi vreodată. Fiind în afara timpului când a creat Pământul, cu tot ce cuprinde, precum și întregul univers, Domnul a derulat înaintea ochilor Săi toată istoria omenirii, de aceea nimic nu-L poate lua prin surprindere. Pare de neconceput că a continuat să ne iubească la fel de total și necondiționat chiar și după ce a văzut cât de decăzută poate fi natura umană și cât de mult rău poate face omul. Nici faptul că Isus a fost atât de respins, batjocorit, neiubit și neapreciat de poporul Lui Dumnezeu la început și apoi de restul lumii, nu I-a făcut pe Tatăl și nici pe Isus Însuși să se răzgândească ci au dus planul mântuirii până la capăt. Isus a suferit bajocura, umilirea, biciuirea și chiar moartea prin crucificare (cea mai rușinoasă moarte a acelor timpuri). fără să se opună, împlinind profețiile Vechiului Testament până în cel mai mic detaliu.

Toate acestea ne arată că dorința Lui Dumnezeu nu este ca noi să nu reușim, ci să ducem „până la capăt mântuirea noastră, cu frică şi cutremur” (Filipeni 2:12) Și apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt continuă cu:

„Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:13)
​
Când înțelegem ce avem și cine suntem în Isus știm că tot ce este bun vine de la El, inclusiv dorința de a rămâne credincioși Lui și ne ajută să trăim pentru El până la capăt.

„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10:27-30)

Isus ne numește oile Lui, iar despre Sine spune că este „Păstorul Cel bun”. Dacă ascultăm vocea Lui, suntem cunoscuți de El și Îl urmăm. Este o mare binecuvântare să știm că nimeni și nimic nu ne poate smulge din mâna Lui și nici a Tatălui ceresc.

Nu suntem doar în mâna Lui Isus, ci în același timp suntem și în mâna Lui Dumnezeu Tatăl. Nu există nimeni mai mare și nici mai puternic decât Domnul în tot universul, iar noi suntem protejați în mâna Lui, ca să ajungem mântuiți, să fim cu El pentru eternitate! Ce dar minunat! Ce promisiune uimitoare! Pentru că ne-a creat cu voință liberă, dacă noi alegem să nu mai fim ai Lui, ne lasă să plecăm... Numai de noi depinde dacă rămânem ai Lui sau nu. Domnul vrea să reușim, să învingem orice obstacole pe care cel rău sau deciziile noastre greșite ni le pun în cale, ca să luptăm lupta cea bună și să ne sfârșim alergarea în brațele Tatălui ceresc, așa cum a făcut Pavel.

2 Timotei 4:7-8 „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.”

Carmen Pușcaș

Luca 24:31-32
„Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut, dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”

Isus le-a vorbit lor, explicându-le scripturile și ne vorbește și nouă, explicându-ne mesajul versetelor din Cuvânt, prin Duhul Sfânt, prin care locuiește în noi. El ne deschide ochii spirituali, ai inimii ca să-L putem cunoaște și ne face să-nțelegem Cuvântul Scripturii, când ne vorbește în „inimile” noastre, adică în duhul unit cu Duhul Sfânt. Când Domnul aduce la viață Cuvântul Scripturii, simțim căldura focului Lui în „omul interior al inimii” și înțelegem de ce ucenicii spuneau că-i „ardea inima în ei când le vorbea” și le „deschidea Scripturile”, explicându-le semnificația acestora.

Versetele pe care ni le luminează și ni le descifrează Domnul, devin cu adevărat vii și lucrătoare în noi și ne dau putere și încredere să împlinim ce ne cere Domnul, chiar dacă pentru logica umană pare imposibil. La acest fel de cuvânt revelat de Duhul Sfânt, face referire versetul următor:

Evrei 4:12, „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.”

Versetele pe care mi le-a descoperit Domnul, în acest fel, sunt cele care mi-au transformat viața și m-au ajutat să cresc în credință și în asemănarea cu Isus. Bucuria și entuziasmul care însoțesc acest tip de revelații depășește orice fel de „fericire lumească” și ne fac să dorim să studiem tot mai mult Biblia, pentru ca Duhul Sfânt să ne învețe tot mai mult. Foamea și pasiunea pentru Cuvânt, își au izvorul în astfel de descoperiri primite în timpul de părtășie cu Domnul nostru.

1 Corinteni 2:9-10, 12-13 „Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu... 12 Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.”

Care este mesajul real al acestor versete? Versetul 9 este citat de cei care cred că toate darurile spirituale au încetat odată cu moartea apostolilor, pentru a demonstra că Dumnezeu nu ne mai vorbește, pentru că acum, avem Noul Testament în formă scrisă. Dar versetele următoare demonstrează tocmai contrariul. Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu le-a descoperit celor din biserica primară și ne descoperă și nouă astăzi tainele lumii spirituale. Același Duh Sfânt care a coborât peste ei începând cu sărbătoarea Cincizecimii, locuiește și în inimile noastre azi și nicăieri în Biblie nu găsim ceva care să confirme că lucrarea și darurile Sale urmau să fie limitate în vreun fel. În articolul „Botezul cu Sfânt” dezbat mai pe larg și versetul din 1 Corinteni 13:8, care face referire la revenirea Lui Isus pe nori, la Răpirea Bisericii (vs. 10), când Duhul Sfânt va părăsi Pământul împreună cu Biserica și manifestarea darurilor Sale vor înceta. Avem nenumărate dovezi în Biserica contemporană despre felul minunat în care Duhul Sfânt continuă să facă minuni și să vorbească copiilor Lui Dumnezeu.

Carmen Pușcaș

Când suntem prea ocupați sau când viața pare prea grea, ne simțim fără putere și ne aflăm într-o poziție foarte vulnerabilă. Când ajungem într-un astfel de stadiu, decizia de a „merge înainte” până la epuizare ne poate costa un preț mai mare decât am vrea să plătim. E timpul să luăm în calcul un avevăr important și anume, faptul că suntem ființe spirituale care locuiesc într-un trup fizic, cu alte cuvinte nu doar trupul fizic ajunge epuizat ci și duhul nostru.

Dacă am făcut eforturi „peste puterile noastre” sau am continuat să „mergem înainte” cu „răni deschise” cauzate de lovituri care ne-au rănit profund sau de pierderi care ne-au devastat, e momentul să ne oprim și să ne rezolvăm problemele. Contează foarte mult cum ne ocupăm de starea noastră generală, ca să revenim la funcționarea normală.

Dacă ascultăm muzică tristă, necreștină, vom deveni chiar mai triști și mai posaci decât eram înainte de a auzi mesajul cântecului. Dacă ascultăm ce ne spune dușmanul nostru spiritual, invizibil, care face totul ca să ne convingă că noi suntem cei mai nedreptățiți și mai loviți oameni de pe planetă, nu numai că nu ne ajută cu nimic, dar dimpotrivă, ne va dărâma și mai mult. Tipurile de gânduri nesănătoase și de situații care în loc să ne întărească și să ne zidească, ne fac mai mult rău și ne afundă mai tare în „groapa dezamăgirii”, sunt infinit de multe.

Noi creștinii avem un ajutor desăvârșit în Domnul. Dacă rămânem aproape de El, chemându-L și cerându-i ajutorul, vom fi ajutați. Dacă ne lăsăm problemele cu care ne luptăm la picioarele Lui și în loc să ne plângem de milă alegem să-L lăudăm sincer, din toată inima, minunea restaurării începe să se înfăptuiască, pe măsură ce Domnul ne mângâie și ne întărește. Dacă alegem să ascultăm muzică creștină de închinare, sau pur și simplu cântăm laude la adresa Domnului, procesul de refacere va continua. Acesta este felul în care Dumnezeu ne ajută să ne re-hidratăm spiritual.

Într-un fel, „duhul nostru” operează împreună cu „mintea noastră”. Duhul este partea cea mai profundă din noi, pe care Pavel îl numește „omul interior al inimii” și de acolo ne vine „puterea spirituală”. „Gândirea” pozitivă este ceva bun și de ajutor, dar adevărata tărie spirituală o avem în partea cea mai profundă a ființei noastre.

Dacă alegem să „ne încredem în Dumnezeu și să-L lăudăm” - mai ales atunci când suferim mai mult, vom găsi ceva ce nu putem obține în nici un alt fel și anume, un nivel mult mai profund de tărie spirituală. Rugăciunea sinceră, meditația asupra Scripturii, lauda și închinarea – toate aceste acțiuni vor fi folosite de Domnul ca să ne întărească.

Dacă continuăm să mergem înainte prin „propriile noastre puteri” sau doar prin „a încerca să fim mai pozitivi” s-ar putea să ne ajute într-o oarecare măsură, dar cu certitudine nu ne va da tăria pe care ne-o poate da doar Dumnezeu. Noi nu suntem doar ființe fizice care au minte; suntem ființe spirituale care au trupuri și minte. Opinia generală a lumii laice și chiar a unei părți a bisericii, este că emoțiile noastre sunt toate de origine mentală. Această opinie nu este corectă și tocmai de aceea de cele mai multe ori soluțiile mentale nu sunt suficiente pentru a rezolva toate problemele emoționale.

Dumnezeu are toată înțelepciunea, dragostea și mîngăierea de care avem nevoie. Dacă Îi dăm Lui „problemele” noastre – rănile emoționale, durerile, suferințele, nevoile etc. - și alegem să ne încredem în El pentru rezolvare și să-L lăudăm înainte să vedem rezultatele, indiferent cât de tare suferim, atunci Îi vom permite Domnului să lucreze și să ne ajute cum știe El mai bine. Totdeauna căile și metodele Lui Dumnezeu sunt mai bune, mai eficiente și net superioare la tot ce am putea noi face.

Unii creștini au ajuns să reacționeze în acest fel, în mod automat, pentru că de-a lungul anilor au învățat să facă așa, pentru că au ales să asculte vocea Duhul Sfânt și să acționeze ca atare. Din păcate, alții nu au înțeles încă ce ar trebui să facă și nici nu au văzut exemplul altcuiva. Alegerile pe care le facem când suferim și ne luptăm din greu, ne pot ajuta sau ne pot face mai mult rău. Dacă-L alegem pe Domnul și căile Lui, facem ceea ce trebuie și prin credință, rugăciune, laudă și închinare chiar prin cântece simple, dar cântate sincer din toată inima, îi vom face plăcere Domnului și ne vom întări pe noi înșine, în același timp. Așa cum sportivii au nevoie să fie hidratați ca să poată concura și noi creștinii trebuie să fim plini de „apa vie” a Duhului Sfânt ca să putem lupta bătăliile vieții de zi cu zi. Și uneori acestea se succed rapid, una după alta. Aceste alegeri pe placul Domnului, ne ajută „să ne hidratăm” duhurile ca să avem tăria spirituală de care avem nevoie zilnic și mai ales când trecem prin prea multe, prea des.

Haideți să alegem să luptăm prin metodele Domnului, să ne facem timp să facem față provocărilor și circumstanțelor aplicând Cuvântul Domnului și bazându-ne pe promisiunile Lui. Putem să-i dăm Lui Dumnezeu durerile și problemele, încrezându-ne în El pentru rezolvare. Să nu lăsăm gândurile negative ale minții proprii și nici pe cele pe care ni le dă diavolul să ne ducă la îndoială și disperare, ci să le înlocuim cu promisiunile Scripturii pentru viața noastră; iar în locul cântecelor laice de „inimă albastră”, care ne întristează și mai rău, să alegem să ascultăm și să cântăm cântece creștine care ne zidesc și ne încurajează. Când alegem să facem așa, Îi dăm Domnului șansa să ne reîntărească.

În concluzie, a deveni creștin este doar începutul. De noi depinde să ne trăim viețile în acord cu învățăturile biblice și cu conducerea Duhului Sfânt. Dacă vom urma exemplul Lui Isus și vom petrece timp departe de stresul și graba vieții cotidiene din această lume, ca să-L căutăm personal pe Domnul, vom găsi înviorarea și puterea pe care doar El ni le poate da și astfel vom putea face față unui nou set de încercări și provocări ale vieții de pe o poziție de putere și nu simțindu-ne slăbiți și epuizați. Când îl „lăudăm pe Domnul” din toată inima, El ne va ridica indiferent cât de jos suntem! Ca să putem învinge în luptele din viața de zi cu zi, trebuie să facem alegerile care ne vor ajuta să operăm de pe o poziție de putere și tărie spirituală!


E. Cockrell

Ca să ne putem păstra calmul în situații limită, care parcă ne împing la extrem, este foarte important să ne pese cât de curate sunt inimile noastre înaintea Domnului, să ne cerem iertare când greșim și să facem ceea ce ne spune Duhul Sfânt. Este adevărat că firii noastre nu îi place să se supună și nici să asculte, dar numai ascultând de Domnul și nu de natura noastră  căzută, ne putem „crucifica” firea și să trăim prin Duhul Sfânt.

O altă cheie a păstrării calmului, este examinarea sinelui și smerenia înaintea Domnului. Mândria poate duce la căderea multora dintre noi. Este dovedit de secole, că mândria merge înaintea căderii (Proverbe 16:18). Isus este „piatra pe care au lepădat-o zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului. Oricine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea şi, pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.” Luca 20:17b,18

Cu alte cuvinte, dacă atunci când ne întoarcem la Cristos, eul nostru nu ajunge „zdrobit”, pentru ca Isus să devină cu adevărat Domnul vieții noastre (trăind în ascultare de El), ne mințim singuri că suntem mântuiți și vom ajunge „spulberați”.

Vă mai amintiți parabola casei, pe care a spus-o Isus?

„Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele şi le face. Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape şi s-a năpustit şuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă. Dar cine aude, şi nu face, se aseamănă cu un om care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Şi s-a năpustit şuvoiul asupra ei, ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare.”"Luca 6:47-49

Primul pas cheie este să-L avem pe Isus și Cuvântul Lui Dumnezeu ca fundație a vieții noastre, dar nu este suficient. Trebuie să continuăm să rămânem pe această fundație. O clădire este total imobilă, nu poate pleca singură de pe propria fundație, dar noi suntem mobili și trebuie să alegem să rămânem în Isus și să aplicăm Cuvântul Lui în viețile noastre, zilnic. Trebuie să rămânem ancorați în Isus prin dragoste și ascultare. Dacă n-o facem, vom avea soarta acelei case, care sub presiunea torentului de ape s-a prăbușit, și prăbușirea a fost mare.

Atunci când avem empatie pentru ceilalți, și încercăm să intuim prin ce trec, devenim mult mai toleranți și  mai răbdători.  Avem în jurul nostru familia, colegi, șefi, angajați, clienți, vecini, străini și lista poate continua la infinit. Viața nu este doar despre noi înșine. Când analizăm prin ce au trecut sau trec ceilalți, vom fi mai calmi și mai răbdători, vom avea o atitudine mai pozitivă care-i va influența în bine și pe cei din jur. 

„Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.” Coloseni 3:12-15

Când încercăm să ne punem în locul persoanei care ne-a deranjat, de cele mai multe ori realizăm că am fi putut reacționa chiar mai rău decât persoana respectivă. Iar când ne gândim cât de multe ne iartă nouă Domnul, în fiecare zi, nu putem decât să acordăm har la rândul nostru. 

„Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea.” -Evrei 12:15

Puteți citi mai mult în articolul „Prin Răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele voastre”

E.Cockrell și Carmen Pușcaș