​Ieremia a trecut prin multe suferințe. Dumnezeu l-a chemat la o slujire pe care mulți nu și-ar dori-o, dimpotrivă; dar a fost ascultător. A trăit judecata și căderea națiunii sale, Israel, și a spus adevărul așa cum i-a poruncit Domnul, chiar dacă majoritatea celor din neamul lui nu au vrut să audă ce le spunea. Chiar și unii dintre cei drepți, au preferat să fugă în Egipt decât să asculte de Domnul. Dar chiar și acolo au suferit pentru alegerea lor.
 
Cartea Plângerilor este atribuită în mod tradițional lui Ieremia, chiar dacă autorul nu este menționat în text. Este o expresie a durerii și a jalei profunde pentru distrugerea Ierusalimului de către babilonieni sub conducerea lui Nebucadnețar. Orașul sfânt și templul au fost ultimele care au căzut pradă cuceritorilor în nordul Israelului și sudul  lui Iuda. Această carte deplânge pierderea orașului, a templului și moartea multor evrei, detaliind devastarea, foametea și exilul, ca și consecințe ale judecății divine pentru păcat. Și, în ciuda disperării intense, autorul subliniază speranța și încrederea în mila și credincioșia lui Dumnezeu, afirmând că până și suferința poate duce la pocăință și, în cele din urmă, la restaurare.
 
Îndurarea lui Dumnezeu este nouă în fiecare zi. Indiferent ce se întâmplă în viață, ca urmare a propriilor alegeri sau ca urmare a alegerilor altora, există întotdeauna noi începuturi ale unor noi etape. Viața nu este suma ideilor de succes ale lumii seculare. O viață de succes este una trăită cu Isus ca Domn și trăită cu o creștere continuă în El. Vor exista întotdeauna suișuri și coborâșuri. Dar, ca și creștini, ne ridicăm din nou și Îl urmăm din nou pe Domnul. Cu cât ne înnoim mai mult mintea prin Cuvântul Său și creștem în circumstanțele vieții, cu atât mai bine. Și pe măsură ce Îl iubim pe El și îi iubim pe ceilalți, fiind lumina Lui în această lume, și astfel îi ajutăm și pe alții să se alăture familiei Domnului, viața noastră devine o viață de succes. Perspectiva veșnică este cea care durează. Peste un milion de ani, nimeni nu-și va aminti cât de perfecte erau decorate casele noastre, nici câți bani am câștigat și nici ce vieți îmbelșugate am trăit. Dar fiecare suflet pentru care ne-a folosit Dumnezeu să-l ajutăm să-L găsească sau să rămână pe calea care duce spre rai, va conta pentru toată eternitatea. De asemenea, fiecare pahar cu apă dat în Numele Său și chiar și cele mai mici acte de bunătate făcute din motivele corecte, contează pentru Domnul.
 
Este atât de minunat că ne putem ridica de câte ori cădem și ne putem pocăi dacă este nevoie, iar Domnul ne va ajuta. El nu are nevoie niciodată de un plan B, C sau D, sau de orice alt plan. El cunoaște sfârșitul de la început și a știut asta când ne-a chemat la El pe fiecare dintre noi. El ne-a ales și este credincios. Dragostea Lui este pură și nimic nu se poate compara cu purtarea Lui de grijă atunci când suntem ai Lui și ne bazăm pe El.
 
Putem învăța foarte multe de la Ieremia. Chiar dacă a pierdut tot ce avea, și țara sa a ajuns cucerită și a avut parte de persecuții atât de mari pentru slujirea sa, încât a ajuns să fie numit de mulți „prorocul plângăcios” și a fost aruncat în temniță, și-a împlinit chemarea și a avertizat poporul până la capăt. Iar când spunea cu disperare adevărul și încerca să-i avertizeze despre sfârșitul iminent al națiunii, liderii religioși l-au acuzat pe nedrept ca fiind un proroc fals. Pentru mulți, ar părea că Ieremia a eșuat în lucrarea lui. Dar sângele poporului nu era pe mâinile lui Ieremia. El a fost ascultător de Domnul și s-a încrezut în El până la sfârșit. El știa că mila Domnului nu se sfârșește pentru copiii Săi.
 
Dacă treceți printr-o perioadă de mari încercări și aveți nevoie de încurajare, ​Plângerile lui Ieremia 3:1-57, poate fi ceea ce aveți nevoie. Aceste versete ne arată că putem avea speranță și în cele mai grele vremuri. Fiți încurajați. Indiferent ce se va întâmpla în continuare în această viață, nu va fi o surpriză pentru Regele regilor și Domnul domnilor, care este Cel care ne poartă de grijă și ne salvează din orice situație. De noi depinde să alegem să ne îmbărbătăm singuri în Domnul, pentru că dacă suntem copiii lui Dumnezeu, avem parte de dragostea și mila Lui pentru totdeauna. Puterea noastră poate slăbi, dar a Domnului nu slăbește niciodată și este întotdeauna disponibilă pentru cei care se bazează pe El.
 
 
Eli Cockrell

 
V-ați întrebat vreodată de ce diavolul a muncit atât de mult pentru a denatura sensul Crăciunului? Cum au ajuns Moș Crăciun, decorațiunile, mâncărurile, petrecerile și oferirea de cadouri să înlocuiască sărbătorirea nașterii lui Isus? Să vedem ce spun datele istorice. Cea mai comună teorie este că, Crăciunul a început ca un festival păgân roman numit „Saturnalia sau Mirthas”, în care se venera zeul agriculturii, Saturn. Festivalul era inițial sărbătorit timp de o zi și în cele din urmă a crescut la șapte zile, timp în care oamenii petreceau, jucau jocuri de noroc și își dădeau cadouri unii altora. Obiceiul de a oferi cadouri a continuat în sărbătorirea Crăciunului și, deși era un obicei frumos, a devenit o sursă uriașă de profit pentru magazine, prin reclamele fastuoase care îi făceau pe Moș Crăciun, brazii de Crăciun și decorațiunile mai importante decât pe Isus. Dușmanul a reușit să mute atenția publicului de la nașterea lui Isus la cumpărarea, oferirea și primirea de cadouri și la petreceri cu mâncăruri și băuturi tradiționale și scumpe. Poate că v-ați gândit că publicitatea seculară L-a șters pe Cristos din numele sărbătorii, atunci când a început să înlocuiască denumirea din limba engleză, „Christmas” cu „X-mas”. Ei bine, de fapt, în greacă, litera „Chi”, care seamănă cu litera latină „X”, a fost folosită timp de secole ca simbol creștin și cu această literă începe numele Mântuitorului nostru, Χριστός (Christos). Dar tot nu cred că este corect să înlocuim numele lui Cristos cu o literă grecească și, cu siguranță, mulți necredincioși o preferă, deoarece pare să elimine numele lui Cristos din sărbătoare.
 
Mulți istorici spun că primele documente care menționează sărbătorirea Crăciunului datează din secolul al IV-lea, când primul împărat roman creștin, Constantin, a declarat creștinismul drept religia oficială a Imperiului Roman și a decis că sărbătorirea nașterii lui Isus Cristos trebuie să fie o sărbătoare anuală majoră.
 
„Ipoteza calculului”, propusă pentru prima dată de preotul și istoricul francez Louis Duchesne în 1889, spune că a fost aleasă data de 25 decembrie ca dată a nașterii lui Isus, deoarece era la nouă luni după data aleasă pentru concepția lui Isus de către Biserica Catolică, și care era 25 martie, similară cu data romană a echinocțiului de primăvară, potrivit „Wikipedia”. Alți istorici spun că împăratul Constantin a decis ca creștinii să sărbătorească Crăciunul, în timp ce păgânii își sărbătoreau zeul păgân Saturn, astfel încât să se unească în aceeași sărbătoare, în jurul solstițiului de iarnă, așa că 25 decembrie părea data potrivită pentru acesta. Dar s-a născut Isus pe 25 decembrie?

• Luca 1:26-27 În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

 
Pe baza a ceea ce spune Biblia despre momentul nașterii lui Isus, știm că 25 decembrie nu poate fi data corectă. Soțul Elisabetei, Zaharia, era din casa părintească a lui Abia, care era a 8-a ceată preoțească conform 1 Cronici 24:6-19, și a slujit în Templul lui Dumnezeu în timpul celei de-a zecea săptămâni a ciclului preoțesc. Această săptămână începe în al doilea Sabat din luna evreiască Sivan, care în calendarul nostru durează aproximativ de la mijlocul lunii mai până la mijlocul lunii iunie. La scurt timp după ce Zaharia s-a întors de la îndatoririle sale la Templu, Elisabeta a rămas însărcinată cu Ioan Botezătorul. Și, șase luni mai târziu, îngerul Gabriel a anunțat-o pe Maria că îl va concepe pe Isus, ceea ce trebuia să fie în luna Kislev , care este luna decembrie în calendarul nostru. Având în vedere cele nouă luni necesare pentru o sarcină normală, din decembrie se ajunge la concluzia că Isus s-a născut în jurul lunii Tișri, care este la mijlocul sau sfârșitul lunii septembrie.
 
Pe lângă toate acestea, în primii ani ai Statelor Unite, puritanii au interzis sărbătorirea Crăciunului, crezând că sărbătorirea zilelor de naștere L-ar ofensa pe Dumnezeu. Ei considerau că toți martirii, inclusiv Isus, ar trebui sărbătoriți doar pentru moartea lor. Sărbătorirea Crăciunului a fost, de asemenea, interzisă în diferite locuri și timpuri pe tot pământul, din motive diferite.
 
Așadar, ce ar trebui să facem ca și creștini? Ar trebui să sărbătorim Crăciunul? Biblia ne îndeamnă să-L lăudăm pe Domnul în orice vreme. Având în vedere acest lucru, nu ar trebui să-L lăudăm pe Mântuitorul nostru și să-I sărbătorim nașterea?

• Psalmii 34:1 Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.

 

• Psalmii 30:11-12 Şi mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale şi m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima mea să-Ţi cânte şi să nu stea mută. Doamne Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!

 
Aceasta este o alegere personală pe care fiecare persoană trebuie să o facă. Cu siguranță, chiar dacă data este greșită, cum ar putea fi greșit să sărbătorim sosirea Mântuitorului întregii omeniri?
 
În concluzie, Satana a încercat să fure gloria lui Dumnezeu și să facă omenirea să i se închine lui în loc de Dumnezeu, din momentul în care s-a răzvrătit în ceruri. Făcându-i pe oameni să se concentreze asupra lui Moș Crăciun și chiar asupra Iepurașului de Paște și asupra a tot felul de distrageri de la scopul sărbătorii, el încearcă să-L excludă pe Isus din sărbătoarea de Crăciun, precum și cea de Paște. Dar atâta timp cât Îl iubim pe Domnul nostru și ne facem partea spunând adevărul și ne închinăm singurului Dumnezeu adevărat, Creatorul întregului Univers și Tată al Mântuitorului nostru Isus Cristos, putem face o diferență și putem ajuta cât mai mulți oameni să-L găsească și să-L urmeze pe singurul Dumnezeu real care merită toată închinarea, dragostea și adorația noastră! Doar Isus a murit pentru fiecare dintre noi, plătind pedeapsa pentru păcatele noastre! Aleluia, Îți mulțumim, Doamne Isuse!
 
 
 
Carmen Pușcaș

  
Mulți dintre noi, creștinii născuți din nou, nu ne dăm seama că Domnul nostru vrea să ne întărească în mijlocul necazurilor, să ne dea putere atunci când suntem slabi, să ne dea curajul să mergem mai departe atunci când simțim că nu mai putem face niciun pas. Suntem învățați că un bun creștin are o credință fermă, este mereu victorios și nu este niciodată copleșit de probleme sau suferințe. Dar viața de zi cu zi are suișuri și coborâșuri și cine spune că trăiește mereu pe vârful muntelui nu spune întregul adevăr. Chiar dacă ni se pare că pentru anumite persoane așa este, persoanele respective știu care sunt temerile, durerile și eșecurile cu care se confruntă.
 
Puteți numi o singură persoană menționată în Biblie, cu excepția lui Isus, care a fost mereu victorioasă, care nu a suferit niciodată sau nu a fost persecutată? Poate spuneți că, chiar dacă sunt menționați în Biblie, toți au păcătuit, și au trebuit să sufere din cauza păcatelor lor. Da, acest lucru este adevărat și despre noi. Isus a fost singurul care nu a păcătuit niciodată și a împlinit pe deplin voia Tatălui ceresc. Dar chiar și Isus a avut partea Sa de durere cauzată de semenii săi, chiar înainte de suferința supremă de la cruce.
 
Așadar, dacă nici în Biblie nu găsim super-credincioși care au trăit mereu fiind puternici și victorioși, de ce credem că noi ar trebui să fim astfel? De ce credem că atunci când ne luptăm și trecem prin momente grele este pentru că nu avem suficientă credință, nu suntem atât de puternici pe cât ar trebui să fim sau pentru că Dumnezeu ne-a abandonat? Să ne uităm la apostolul Pavel. Putem spune cu certitudine că viața lui de creștin nu a fost deloc ușoară, așa cum arată ceea ce a scris despre necazurile sale în următoarele versete:
 

• 2 Corinteni 11:23-30 Sunt ei slujitori ai lui Cristos? – vorbesc ca un ieşit din minţi. – Eu sunt şi mai mult. În osteneli, şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi, în osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile.

 
Cu siguranță, Pavel înțelegea durerea și suferința și nu părea că era mereu victorios, după standardele lumii. Dar din perspectiva lui Dumnezeu viața lui Pavel era o viață de succes, pentru că făcea ceea ce Dumnezeu l-a chemat să facă și se încredea în Dumnezeu în toate necazurile sale. Nu avem motive să credem că Pavel se îndoia de dragostea lui Dumnezeu, chiar dacă a trebuit să treacă prin atâtea necazuri. În capitolul următor, Pavel menționează că în urmă cu paisprezece ani „a fost răpit până în al treilea cer” (2 Corinteni 12:2), unde a primit o mulțime de revelații și a înțeles că toate necazurile cu care a trebuit să se confrunte ulterior, erau menite să îl țină smerit. Mai întâi, Pavel a făcut ceea ce ar fi făcut oricare dintre noi, s-a rugat. Și nu s-a rugat o singură dată, ci de trei ori ca Domnul să-i îndepărteze „țepușul din carne”, pe care l-a numit „un mesager al Satanei”.
 

• 2 Corinteni 12:8-10 De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Cristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.
  

 
Răspunsul Domnului la rugăciunea lui Pavel ne învață un adevăr uimitor! S-a rugat de trei ori, dar răspunsul lui Dumnezeu nu a fost ceea ce Pavel a cerut. Pavel, așa cum am face cu toții, a cerut ca durerea să înceteze, dar răspunsul Domnului a schimbat totul! Dumnezeu a spus de fapt că, chiar și atunci când trecem prin momente foarte grele, harul Lui ne este suficient, nu suntem singuri, Tatăl nostru Ceresc este cu noi! Și apoi, a continuat spunând: „căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”.  Așadar, dacă vrem să ne maturizăm spiritual, să beneficiem cu adevărat de puterea lui Dumnezeu, trebuie să trecem prin momente în care suntem slabi. Cât timp totul merge bine, s-ar putea să credem că nu avem nevoie de ajutor de la Dumnezeu. Dar când suntem slabi și răniți, totul se schimbă și strigăm către Domnul să ne elibereze din necaz. Și Pavel a cerut ajutorul Domnului. Dar Dumnezeu i-a răspuns că nu era singur în încercare. Și Domnul vrea să recunoaștem că prezența Lui este mereu cu noi, inclusiv în vremuri grele, Dumnezeu nu ne va părăsi şi nu ne va lăsa (Deuteronomul 31:6). El este mereu cu noi, așa că mai bine să Îl rugăm să-Și manifeste prezența în timp ce suferim, și avem cu adevărat nevoie de puterea Lui.
 
Asta nu înseamnă că nu ar trebui să ne rugăm ca Domnul să scape din necaz sau să îndepărteze cauza durerii când trecem prin momente grele! Domnul nostru este un Tată iubitor care ne aude și face ce Îl rugăm. Dar există momente când răspunsul Său nu vine așa cum ne dorim, așa cum i s-a întâmplat lui Pavel. Acelea sunt momentele când trebuie să ne amintim ce i-a spus Dumnezeu lui Pavel și este adevărat și pentru noi! Dumnezeu are pregătită o anumită măsură de glorie pentru copiii Săi, în funcție de gravitatea situației în care se află. De unde știm? Să recitim ce a scris Pavel în continuare: „... Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine.” (2 Corinteni 12:9b). Și la sfârșitul versetului 10, Pavel a scris: „Căci când sunt slab, atunci sunt tare.” Apostolul a învățat acest adevăr din propria experiență. El a simțit puterea lui Dumnezeu în viața Sa și asta l-a întărit să înfrunte toate arestările, biciuirile, înfometarea și tot ceea ce a îndurat în timpul slujirii sale, și putem citi despre toate acestea în 2 Corinteni 11:23-28.
 
Cu toții putem experimenta puterea lui Isus în viețile noastre atunci când trecem prin momente dificile, dacă nu ne încheiem rugăciunea după ce cerem să fim eliberați de ceea ce ne doare, ci continuăm să spunem ceva de genul: „Totuși, Doamne, Te rog să fii cu mine în această încercare, întărește-mă să o gestionez așa cum vrei Tu, ajută-mă să Te iubesc mai mult și să mă încred total în Tine în această situație, pentru că în slăbiciune puterea Ta se desăvârșește în mine! Te rog, ajută-mă să văd binele pe care îl faci pentru mine în aceste încercări și puterea pe care o am în Tine în această slăbiciune, astfel încât victoria finală să fie mult mai prețioasă! Ajută-mă să devin ceea ce ai plănuit Tu să fiu și să-mi trăiesc viața în dependență totală de Tine!” Când Îi predăm cu adevărat totul Domnului nostru, puterea și slava Lui se vor manifesta în viețile noastre. Prin ascultare nu ne mai opunem voii Domnului, ne dăm la o parte și facem loc pentru ceea ce Dumnezeu vrea să facă.
 

• 1 Corinteni 1:26-27 De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.

 
Dumnezeu nu caută creștini puternici pe care să-i folosească, ci îi folosește pe cei slabi pentru a putea străluci prin ei! Ori de câte ori simțim că am terminat, că am ajuns la capătul puterilor noastre, putem experimenta miracolul lui Dumnezeu. Vrăjmașul ar face orice să ne facă să credem că suntem învinși, că Dumnezeu ne-a abandonat, pentru că nu ne-a scăpat din încercare. Dar nu este adevărat! Nu suntem învinși, nu acesta e finalul. Suntem doar acolo unde simțim că tot ce mai putem spune Domnului este: „Doamne Tată, nu mai pot, am ajuns la capătul puterilor!”, dar numai atunci Dumnezeu poate spune: „E în regulă, copilul Meu, preiau Eu conducerea și vei reuși, pentru că puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Numai atunci când ajungem la capătul puterilor noastre, știm sigur că putem merge mai departe doar datorită harului și puterii lui Dumnezeu! El merită toată slava! Atunci putem ca și Pavel să ne lăudăm mai bucuroși cu slăbiciunile noastre, pentru ca puterea lui Cristos să rămână noi! Aceasta este calea către succes și creștere spirituală, și devenim mai puternici cu fiecare încercare cu care ne confruntăm.
 
Domnul nostru vrea să fim puternici în El, capabili să ne mișcăm și să acționăm bazându-ne pe puterea Lui și nu pe noi înșine, astfel încât să-I dăm Lui toată slava. Trăind bazându-ne pe cine este El în noi și urmând pe deplin îndrumările Sale, mândria nu mai are loc în inimile noastre. Și știm cu toții că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har”.  (1 Petru 5:5b). Să nu ne temem de nimic, pentru că Domnul este tăria noastră, și atâta timp cât Îl urmăm și dorim să împlinim voia Lui, nu vom fi niciodată singuri și nici învinși de slăbiciunile noastre.
 
Carmen Pușcaș

Pe măsură ce o tot mai mare parte a societății devine mai puțin agrară, pierdem tot mai mult. Legătura dintre omenire și pământ este o sursă de multă înțelepciune. Multe parabole și povestiri biblice se referă la vremuri mai simple, când oamenii erau mult mai conectați la vreme, la pământ și trăiau fără să aibă confortul modern. Oamenii depindeau de lămpi și felinare pentru lumină, de fântâni și alte surse naturale de apă pentru satisfacerea nevoii de apă. Chiar și valoarea umbrei care atenuează efectele razelor arzătoare ale Soarelui este adesea trecută cu vederea de către oamenii care își petrec o mare parte din viață în interior și au rar contact cu natura.
 
Ar fi bine să ne luăm un moment și să reflectăm asupra unor subiecte importante care sunt trecute cu vederea în zilele noastre. Un astfel de subiect este cel al semințelor. Nu se poate obține o plantă nouă dintr-o sămânță imatură. Sămânța trebuie să ajungă la finalul ciclului său de dezvoltare literalmente, înainte ca să poată produce o viață nouă. Cu alte cuvinte, este exact așa cum a spus Isus despre bobul de grâu.

• Ioan 12:24 „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.”

 
Pentru ca să apară o viață nouă, trebuie să aibă loc moartea vieții vechi. La fel este și cu nașterea din nou. Dacă nu murim față de natura firească, latura noastră rea, nașterea spirituală nu poate avea loc.
 
O altă lecție importantă vine de la aproape toate plantele care produc fructe și  legume. Pe măsură ce o plantă se maturizează, produce flori care rodesc. Apoi, pe măsură ce planta continuă să crească, noile mlădițe sau ramuri continuă procesul de rodire. Plantele perene, care trăiesc mai mulți ani au nevoie de tăieri succesive pentru a produce mai mult rod. Domnul Isus a spus în,

• Ioan 15:2 „Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce rod, El o taie, şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţeşte, ca să aducă şi mai mult rod.”

 
Când devenim creștini, trebuie să rămânem strâns conectați cu Domnul, deoarece El este vița și noi suntem mlădițele. În Ioan 15, Isus folosește exemplul cultivării viței de vie care trebuie curățite în fiecare an. În fiecare sezon nou, strugurii cresc pe mlădițele noi. Vierul taie mlădițele fără rod și le scurtează pe cele care au struguri, pentru ca vița să direcționeze seva la creșterea fructelor. Aceasta este o lecție importantă pentru noi. La fel se întâmplă și la cultivarea roșiilor. În zona noastră, clima ne permite uneori să le cultivăm tot anul. Plantele nu mai leagă rod când se face prea cald, dar dacă le tăiem puțin, cresc fire noi care dau din nou roade în toamnă și putem obține mai multe roșii de la fiecare plantă. Plantele de tomate, fie primăvara, fie toamna, produc doar din lăstarii noi.
 
Trebuie să rămânem într-o relație apropiată cu Domnul și să permitem creșterii spirituale să aibă loc. A fi tăiat nu este plăcut! Dar este singura modalitate prin care putem continua să producem acea viață care vine doar din creșterea în Cristos. Mlădițele care nu cooperează cu Vierul (Tatăl ceresc) se ofilesc sau ajung tăiate. Așadar, trebuie să ne facem partea, să rămânem aproape de Duhul Sfânt și să-L lăsăm să ne călăuzească și să ne ajute să creștem.
 
Este o tendință naturală să fim ca în al treilea scenariu cu semănătorul și sămânța, despre care a vorbit Isus în Matei 13:22. În acest caz, pământul primește sămânța și planta răsare, dar este sufocată de spini. Spinii reprezintă capcanele care încearcă să vină împotriva noastră, a tuturor. Spinii sunt „îngrijorările acestei lumi”, „înșelăciunea bogățiilor”, „poftele după plăcerile vieții” și „poftele după alte lucruri” care sufocă planta răsărită, iar rodul nu ajunge niciodată la maturitate.
 
Pentru a fi dintre cei care produc rod, trebuie să fim ca și sămânța din cazul al patrulea. Aceștia aud Cuvântul și îl înțeleg, îl acceptă în inimi bune și sincere, îl păstrează și ca urmare cresc și rodesc. Ei dau rod cu răbdare, și dintr-un grăunte unii produc 30, alții 60 iar alții 100.
 
Trebuie să primim nu doar Evanghelia, ci și adevărul Cuvântului lui Dumnezeu pentru viețile noastre, așa cum Duhul Sfânt ne ajută să-l înțelegem. Trebuie să ne pese suficient pentru a rămâne pe drumul cel bun și a nu ne pierde credința, ca în cazul seminței căzute între spini. Agitația vieții, atracția prosperității și plăcerile acestei lumi pot face ca o inimă să-și piardă pasiunea și să nu-i pese de Domnul, de adevărurile și căile Sale și chiar de sufletele altora. Biblia spune că o persoană care se numește credincioasă, dar nu reușește să trăiască astfel, a uitat de unde a venit. Aici este momentul în care tăierea devine vitală, o chestiune de viață și de moarte. Trebuie să ne supunem mustrării Domnului și să acceptăm tăierea  a ceea ce trebuie curățat din inima și viața noastră! O plantă nu poate trăi și nu poate rodi dacă solul este sărac sau se luptă pentru lumină și apă. Și acest adevăr este valabil și pentru noi.
 
Mântuirea este un dar pentru noi, dar trebuie să murim precum sămânța și să ne naștem din nou. Trebuie să aducem rodul noii vieți în Cristos, cooperând cu Duhul Sfânt și rămânând în intimitate cu Domnul. Trebuie să rămânem curați și vii în Isus, și să rezistăm capcanelor acestei lumi. Și când cădem, trebuie să ne ridicăm din nou, prin mila și harul Domnului, și să mergem mai departe. Și să ne pese de semenii noștri ca de noi înșine.
 
Cu cât ne conectăm mai mult la natură, observăm modul în care Dumnezeu a creat plantele și tot ce este viu, cu atât ne apropiem mai mult de Creatorul nostru. Există multe asemănări între noi și restul creației lui Dumnezeu, dovedind că avem același Creator minunat. Când alegem să stăm nemișcați în natură și să observăm ce se întâmplă în jurul nostru, nu numai că învățăm lecții valoroase, dar ne relaxăm cu adevărat, devenim mai deștepți și ne întoarcem la adevăratele valori, cele care contează cu adevărat. Slavă lui Dumnezeu pentru frumusețea uimitoare a creației Sale!
 
 
 Eli Cockrell

Pentru a-I fi plăcuți lui Dumnezeu, trebuie să învățăm să-I predăm totul și să îndepărtăm tot ceea ce nu-I place. Diavolul încearcă întotdeauna să ne păcălească să ne întoarcem la vechile noastre obiceiuri păcătoase. Desigur, el nu vrea să facem ce este bine, ci vrea să ne ademenească să facem păcatele pe care le comiteam înainte să fim copiii lui Dumnezeu. Din fericire, atunci când învățăm să predăm totul Domnului, putem trăi cu adevărat pentru El. Iar versetele de mai sus vorbesc despre aluat, care este termenul descriptiv pentru un agent de creștere folosit la prepararea pâinii nu doar în vremurile străvechi, ci și în zilele noastre. Aluatul vechi reprezintă lucrurile mărunte care, în timp, vor produce creșterea păcatului în noi.
 
Aluatul vechi este orice păcat din trecutul nostru, în special cel pe care îl comiteam zilnic sau frecvent, și care, dacă nu suntem atenți, poate reapărea și ne poate face să cădem înapoi în vechile noastre obiceiuri rele. Domnul ne avertizează de acest pericol prin aceste versete către Corinteni. După cum spune Cuvântul Său: „căci Cristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi adevărului.”
 
Trebuie să ne hotărâm să nu mai facem ceea ce făceam înainte. Trebuie să învățăm ce Îi place lui Dumnezeu și ce nu. Și găsim totul în Cuvântul Său. El ne învață tot ce trebuie să știm despre voia Lui, dorințele Sale, cum ar trebui să fim, cum ar trebui să ne comportăm, cum ar trebui să vorbim și ce este bine sau rău să facem. Să nu mai dorim aluatul vechi în viețile noastre. Să dorim să devenim o plămădeală nouă, una sinceră, care aparține cu adevărat lui Dumnezeu, care nu are nimic de-a face cu vechea noastră fire sau cu vechile noastre obiceiuri rele.
 
Duhul Sfânt este mereu prezent pentru a ne ajuta să ne schimbăm. Așadar, să învățăm să cerem mereu ajutorul Duhului Sfânt atunci când studiem Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât să înțelegem ceea ce citim, să înțelegem adevărul pe care Dumnezeu îl are pentru noi, și să ne schimbăm, reînnoindu-ne și transformându-ne mințile, inimile, atitudinile și comportamentul.
 
Când mințile noastre sunt reînnoite și schimbăm modul în care gândim, sistemul nostru de valori se schimbă și atunci înțelegem ce trebuie să urmărim sau nu, cu atât mai mult vom urma îndrumarea Domnului nostru și vom deveni cine vrea Dumnezeu să fim. De asemenea, trebuie să ne împotrivim diavolului atunci când suntem ispitiți să păcătuim și să nu ne întoarcem la ceea ce făceam înainte. Și putem rezista diavolului fiind puternici în credința noastră, iar dacă suntem cu adevărat călăuziți de Duhul Sfânt, putem să ne ținem sub control natura carnală.

• Romani 12:1 Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.

 
Domnul spune să ne aducem trupurile ca o jertfă vie. Dar pentru a face acest lucru nu este doar o decizie pe care o luăm o dată și gata, ci trebuie să continuăm zilnic să alegem  să ne sacrificăm natura firească și să ne păstrăm inima curată. Chiar și Pavel a spus: „Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire”, în 1 Corinteni 9:27. A spus asta pentru că și El se lupta cu natura sa firească. Știa despre ce vorbește, pentru că atunci când a scris cuvintele de mai sus, practica deja de zeci de ani auto-controlul. Cu cât învățăm mai repede ce-I place și ce nu-I place lui Dumnezeu și umblăm mai mult în ascultare de El, cu atât ne este mai bine. Suntem chemați la o viață nouă, o viață nouă în Isus Cristos.
 
În această viață nouă, natura lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, pacea lui Dumnezeu, bucuria lui Dumnezeu ar trebui să fie văzute în viețile noastre. Și pentru că Duhul Sfânt a venit să locuiască în noi, avem și roadele Lui. Iar roadele Lui sunt dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea și înfrânarea poftelor. Toate aceste roade uimitoare sunt în noi datorită Duhului Sfânt, dar nu se pot manifesta dacă continuăm să îi permitem firii noastre să domnească. Tot firea conduce dacă atunci când trecem printr-o perioadă dificilă, permitem frustrării să degenereze în enervare,  și începem să spunem și să facem ce nu ar trebui. Acesta este momentul în care permitem sufletului să crească și să preia controlul, în detrimentul duhului. Cu cât sufletul nostru crește mai mult, cu atât duhul nostru devine mai slab.
 
Scopul nostru este opusul. Trebuie să continuăm să creștem în duh, permițând Duhului Sfânt să ocupe cât mai mult din inima noastră. Dar acest lucru nu se poate întâmpla dacă continuăm să facem lucrurile în mod firesc, dacă continuăm să trăim așa cum am făcut-o înainte. Trebuie să creștem spiritual citind, studiind și învățând adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, unde găsim tot ce trebuie să știm despre cum să trăim drept pentru Dumnezeu, să-I fim plăcuți și să fim așa cum vrea El să fim. Pe măsură ce facem acest lucru, devenim mai plăcuți și celor de lângă noi.
 
Este adevărat că cei care nu-L iubesc pe Dumnezeu nu sunt prea fericiți să fie în preajma noastră, dar au șansa să vadă ce poate face Dumnezeu în viața cuiva și, sperăm, să descopere că și ei vor să se schimbe. Când predăm totul Domnului, devenim cu adevărat liberi, pentru că renunțăm să ne conducem singuri viața, iar Isus devine adevăratul nostru Domn. Vrem ca El să ne călăuzească și să ne învețe în tot ceea ce trebuie să facem. Permițându-I lui Dumnezeu să ne schimbe inima, devenim o persoană nouă care îi poate ajuta și pe alții să se schimbe.
 
Lumina lui Isus va străluci prin noi, dacă inimile noastre sunt pline de El. Și acesta este scopul nostru. Vrem ca lumina lui Isus să fie văzută în noi. Vrem ca ochii noștri să strălucească de bucurie, de bucuria mântuirii. Vrem să învățăm să ne bucurăm în Domnul întotdeauna, indiferent de ce se întâmplă în viață. Este profitabil să predăm totul Domnului. Este spre beneficiul nostru să facem acest lucru. Când ne dăm seama că avem nevoie de ajutor, și că atunci când ne conducem singuri facem greșeli peste greșeli, nu este totul pierdut. Avem o alternativă mult mai bună. Permițându-I lui Isus să fie adevăratul nostru Domn și învățând să urmăm îndrumările și conducerea Lui, viețile noastre devin mai bune și mai apropiate de ceea ce Dumnezeu a intenționat pentru noi. Mulțumim, Doamne!
 
Carmen Pușcaș

 
Cei care Îl iubim pe Domnul, știm că există momente când nu este ușor să ne rugăm sau să fim siguri că Dumnezeu ne aude. Dar adevărul este că Dumnezeu face multe lucruri dincolo de ceea ce știm noi, atunci când ne rugăm. Și acest lucru este dovedit de ceea ce a făcut Dumnezeu în trecut, ca urmare a rugăciunilor noastre, chiar dacă nu aveam nicio idee despre intervenția Domnului la momentul respectiv. Tatăl ceresc ne aude rugăciunile sincere, dar El decide cum răspunde, nu noi.

• Psalmii 6:9 Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea!

 

• Proverbele 15:29 Domnul Se depărtează de cei răi, dar ascultă rugăciunea celor neprihăniţi.

 
Rugăciunea înlocuiește planurile diavolului cu planurile lui Dumnezeu și schimbă ceea ce se întâmplă în lumea spirituală. După cum citim în Efeseni 6:12, „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” Acest război spiritual nu se oprește niciodată, trebuie să ducem neobosit lupta cea bună a credinței, iar rugăciunea este una dintre cele mai importante părți ale acestui război. Rugăciunea aduce lumină în întuneric, și Împărăția lui Dumnezeu în lumea naturală din lumea spirituală.
 
Rugăciunea adevărată și sinceră schimbă atmosfera spirituală, alungă demonii și distruge răul. De ce? Pentru că atunci când ne rugăm cu credință și avem încredere că Dumnezeu ne aude și ne bazăm pe autoritatea pe care o avem în Isus Cristos, împărăția întunericului își pierde puterea. Suntem mai mult decât biruitori în Isus și, rugăciunile noastre sunt eficiente și produc efecte ca urmare a cine este Domnul în noi și cine suntem noi în El. Dacă am ști cât de puternice sunt rugăciunile sincere! Nu contează cât de dens este întunericul, dacă ne rugăm fierbinte, lumina lui Dumnezeu va începe să risipească întunericul, iar Duhul Sfânt ne va da revelația de care avem nevoie.
 
Rugăciunea afectează, influențează și schimbă lucrurile chiar dacă în lumea fizică totul pare a fi la fel la momentul respectiv. Puterea rugăciunii nu constă în cât de mult ne rugăm sau cât de mult repetăm aceleași cuvinte, ci în cât de mult rugăciunile noastre sunt conduse de Duhul Sfânt și în acord cu principiile lui Dumnezeu.
 
În 1 Tesaloniceni 5:17, suntem îndemnați să ne rugăm „neîncetat”. Oare pentru că lui Dumnezeu nu-i pasă de rugăciunile noastre, pentru că este suveran și face doar ce vrea? Sau pentru că El ne-a dat arma puternică a rugăciunii, astfel încât să putem aduce voia Lui pe Pământ și să trăim vieți victorioase în El! Da, Dumnezeu este suveran, dar voia Lui permisivă poate fi schimbată prin rugăciune. Domnul vrea să-L chemăm, să căutăm voia Lui și să tânjim să trăim pentru El, ca să împlinească cu bucurie dorințele inimilor noastre.
 
Trebuie să ne dăm seama că rugăciunea nu schimbă ceea ce Dumnezeu in suveranitatea Sa, a hotărât  ca fiind voia Lui cu privire la anumite lucruri, așa că rugăciunea este menită să realizeze ceea ce Dumnezeu a predestinat sau a rânduit. Dar pentru ca toate acestea să se întâmple, trebuie să ne rugăm. Dacă nu ne rugăm, schimbarea pe care Dumnezeu vrea să o aducă în viețile noastre, în zona sau chiar în națiunea noastră, s-ar putea să nu se întâmple. Deoarece Dumnezeu ne-a dat voință liberă, El nu împlinește multe dintre dorințele și planurile Sale, așteptând până când cineva se roagă pentru acestea sau pentru ca să se facă voia Lui.
 
Rugăciunea nu este doar despre noi, despre a-I cere lui Dumnezeu tot ce avem nevoie și ne dorim! Rugăciunile eficiente care dau cele mai bune rezultate sunt cele care Îl cer lui Dumnezeu să-Și îndeplinească dorințele Sale, nu pe ale noastre! Domnul nu ne-a dat rugăciunea doar pentru a ne ruga pentru propriile noastre scopuri, ci și pentru ca El să-Și poată îndeplini planurile și scopurile prin rugăciunile noastre. Prin rugăciune, Dumnezeu ne permite să primim înțelepciunea și îndrumarea Lui. Aceasta nu înseamnă că creștinii nu ar trebui niciodată să-I ceară Domnului să se îngrijească de nevoile lor, dar nu ar trebui să ne oprim aici. Trebuie să urmăm îndrumarea lui Dumnezeu, deoarece El știe totul și ne poate călăuzi cel mai bine, iar când Îl urmăm pas cu pas, avem un succes real și trăim cele mai bune vieți. Nu trebuie întotdeauna să cunoaștem impactul rugăciunilor noastre, dar trebuie să credem că nu ne rugăm în zadar și că Dumnezeu va răspunde, iar timpul și răspunsurile Sale sunt cele mai bune.
 
Este adevărat că adesea nu știm ce cerem când ne rugăm să se facă voia lui Dumnezeu. Dar putem ști cu siguranță că voia Lui este întotdeauna cea mai bună pentru noi. Când ne rugăm pentru voia lui Dumnezeu și răspunsul Lui ne surprinde, am putea crede că este ceva ce nu ne place sau nu ne dorim, dar cu siguranță vom beneficia de pe urma lui, pentru că ne iubește.
 
Rugăciunea poate fi considerată luptă spirituală, deoarece Îi cerem lui Dumnezeu să răstoarne planurile diavolului și să le pună în aplicare pe ale Sale. Cel rău va încerca întotdeauna să ne oprească și, dacă nu poate, va face tot posibilul să ne descurajeze să continuăm să ne rugăm. Ar putea veni cu gânduri de genul: „Nu vezi că lui Dumnezeu nu-i pasă? Te-ai rugat atât de mult timp și încă nu s-a întâmplat nimic. Rugăciunea ta este doar o pierdere de timp.” Dar indiferent ce tactici folosește dușmanul ca să ne oprească, noi trebuie să continuăm să credem și să ne rugăm. Dacă vrăjmașul reușește să ne facă să ne îndoim că lui Dumnezeu îi pasă și să nu mai credem că ne aude rugăciunile, chiar dacă vom continua să ne rugăm, trebuie să ne amintim că rugăciunile îndoielnice sunt zadarnice. Rugăciunile făcute cu credință sunt cele care dau roade.

• Iacov 5:16b Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

 
Când ne rugăm, trebuie să recunoaștem că noi, ca oameni, suntem slabi și depindem de omnipotența lui Dumnezeu. Trebuie să realizăm că nu putem face nimic prin propriile noastre puteri și să avem încredere că Dumnezeul nostru Atotputernic vrea să asculte și să răspundă rugăciunilor noastre, acționând în numele nostru. Leonard Ravenhill a spus odată: „Un om care este apropiat de Dumnezeu nu este intimidat de om. Un om poate studia pentru că creierul său este însetat de cunoaștere, chiar și de cunoaștere biblică. Dar se roagă pentru că sufletul său este însetat de Dumnezeu.” Deși există atât de multe motive de teamă în lumea în care trăim, este bine să știm că o relație strânsă cu Dumnezeu este antidotul fricii. Și, când simțim nevoia să ne rugăm, știm că inimile noastre sunt însetate după mai mult din Dumnezeu, iar când nu o facem, trebuie să ne întoarcem acolo unde ar trebui să fim în relația cu Domnul.
 
În rugăciune trebuie să încetăm să ne concentrăm pe noi înșine și să Îi predăm totul Domnului. Prin rugăciune și prin relația cu Dumnezeu ne schimbăm. Începem să iubim Cuvântul lui Dumnezeu și să dorim ceea ce dorește Dumnezeu. Drept urmare, începem să gândim conform adevărului lui Dumnezeu, încetăm să urmăm dorințele firii noastre trupești și începem să vedem viața tot mai mult din perspectiva biblică. Prima formă de război spiritual începe în interiorul nostru, pe măsură ce începem să stăpânim asupra naturii noastre firești, ceea ce este posibil doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Adevărata rugăciune se face prin Duhul Sfânt, care deține răspunsurile la toate întrebările și problemele pe care le-am putea avea vreodată.

• Iuda 1:20 Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt,

 
În concluzie, rugăciunea este esența vieții spirituale și putem spune că este respirația noastră. Duhul nostru nu poate respira dacă nu ne rugăm. Este comunicarea cu Cel care este totul pentru noi și știm că nu putem rămâne credincioși Domnului fără să petrecem timp cu El. Cum am putea să-I aparținem lui Dumnezeu și să nu avem o relație cu El? Și tocmai prin rugăciune ne apropie de Domnul. Rugăciunea nu este doar cerere, ci este și mulțumire, laudă, onorare și adorare a Tatălui nostru. Fără rugăciune nu putem trăi ca și creștini, dar aceasta nu înseamnă că ne rugăm din datorie, ci ar trebui să ne rugăm pentru că dorim să comunicăm cu Domnul vieții noastre. Rugăciunea ar trebui să facă parte din viața noastră tot timpul. Ne rugăm chiar și când  Îi spunem Domnului că Îl iubim, sau Îi mulțumim pentru bunătatea și dragostea Lui. Cu cât Îl căutăm mai mult, cu atât rugăciunile noastre sunt mai profunde și cu atât ne bucurăm mai mult de prezența și dragostea lui Dumnezeu. Îți mulțumim, Doamne, pentru comunicarea pe care o avem cu Tine prin rugăciune și pentru adevărul Cuvântului Tău, prin care ne revelezi tot mai mult cine ești Tu și cine suntem noi în Tine.
 

​Carmen Pușcaș

La câțiva ani după ce m-am întors la Dumnezeu, am început să realizez una dintre principalele modalități prin care noi, creștinii, ajungem să avem necazuri. Când nu acordăm suficientă atenție la ceea ce ne gândim, ajungem pe un teren  alunecos. Orice ispită începe cu un gând, ca urmare a ceea ce vedem, auzim, gândim sau simțim. Modul în care răspundem circumstanțelor este totul. Dacă permitem să se dezvolte un gând nepotrivit, alegem calea greșită. Nicio ispită nu devine automat păcat. Când ne trece prin minte un gând rău nu este un păcat, dar dacă îi permitem să rămână poate deveni păcat. Cu cât permitem gândurilor care ne ispitesc să se dezvolte mai mult, cu atât este mai probabil ca acestea să ne facă să păcătuim. Dar dacă ne păzim gândurile și oprim gândurile negative, supunându-le ascultării de Isus, așa cum spune 1 Corinteni 10:5, putem fi victorioși.
 

• Iacov 1:14-15 Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.

 
Trebuie să ne dăm seama de unde vine ispita. Nu Dumnezeu ne ispitește, ci ispita vine din zonele în care suntem slabi. De-a lungul timpului, dușmanul a învățat ce are efect asupra oamenilor și chiar cu ce putem fi ispitiți fiecare dintre noi. Ceea ce este ispititor pentru unul nu este neapărat ispititor pentru altul. Păcatul nu se naște instantaneu, ci este rezultatul faptului că nu preluăm controlul asupra a ceea ce gândim și ne permitem să ne imaginăm că îl comitem sau ne gândim la plăcerile sau beneficiile pe care le-am obține prin acel păcat. Aceasta înseamnă că avem timp să oprim ispita înainte ca aceasta să devină păcat. Când ceva declanșează un sentiment emoțional care are potențialul de a deveni păcat, trebuie să-l supunem Duhului Sfânt, să-l filtrăm prin Cuvântul lui Dumnezeu și să-i rezistăm înainte ca acesta să preia conducerea, iar emoțiile să scape de sub control.
 

• Iacov 4:7-8a Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi…

 
Dacă dăm frâu liber imaginației și ne vedem comițând un păcat și chiar găsim plăcere în el, devine mai greu să rezistăm acelei ispite. Adevărul este că majoritatea păcatelor produc plăceri pe termen scurt și chiar posibile beneficii tot pe termen scurt. Dar, în realitate, toate păcatele au efecte negative și costisitoare atât în prezent cât și veșnic. Există multe mărturii ale oamenilor care au fost implicați în tot felul de păcate, dependențe și fapte greșite, care mai târziu au recunoscut că nu au fost niciodată cu adevărat fericiți sau împliniți și că plăcerea pe care o experimentau a fost de scurtă durată, urmată de un gust amar și chiar de depresie.
 
Trebuie să înțelegem adevărul biblic că nu este nicio ispită mai mare decât puterea pe care o avem în Isus ca să o putem învinge!
 

• 1 Corinteni 10:13 Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.

 
Dacă Cuvântul lui Dumnezeu spune că puterea pe care o avem în Isus este mai mare decât orice ispită cu care ne-am putea confrunta și că El a pregătit deja o cale de scăpare pentru ca noi să nu păcătuim, acesta este adevărul absolut. Pentru tot ceea ce ne cere, Dumnezeu ne echipează și ne pune la dispoziție tot ce avem nevoie ca să putem împlini. Pentru că dorește ca noi să câștigăm fiecare bătălie cu toate ispitele, Dumnezeu ne dă puterea și armele pentru a le birui. Dar trebuie să fim dispuși să luptăm! Cel ce trăiește în noi, Isus Cristos, este mai mare decât vrăjmașul care este în lume (1 Ioan 4:4). În Isus am câștigat deja, pentru că El l-a învins pe diavol la cruce. Datorită lui Isus putem scăpa de fiecare ispită, dar trebuie să ne facem partea.
 
Mulți cred că este suficient să strigăm la Domnul ca să învingem orice ispită. Dar adevărul este că noi suntem cei care trebuie să ne facem partea. Domnul nostru nu ne poate lua locul, dar, în Numele Său, avem autoritatea Lui de a lupta, iar victoria noastră este sigură. Noi trebuie să preluăm controlul asupra propriilor noastre gânduri și sentimente și să le supunem lui Isus, așa cum ne învață și  versetele următoare:
 

• 2 Corinteni 10:4-5 Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.

 
Suntem într-un război spiritual continuu cât timp trăim în aceste trupuri și în acest război nu ne luptăm cu arme fizice obișnuite. Una dintre armele pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi este adevărul Său, care dărâmă fiecare fortăreață. Știm cu toții care sunt slăbiciunile noastre și ce ne tentează. Tocmai de aceea trebuie să aflăm ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre domeniile cu care ne luptăm și să lăsăm  adevărul Bibliei să lucreze în noi. Cunoscând adevărul, putem birui ispita, în timp ce urmăm direcția Duhului Sfânt și nu pofta cărnii. Nu suntem doar păcătoși ale căror păcate au fost iertate. Când ne-am născut din nou în Cristos, am fost eliberați din robia păcatului.
 
Păzindu-ne ochii, urechile, gândurile și sentimentele, putem deveni mai mult așa cum ar trebui să fim în Cristos Isus și să devenim mai plăcuți Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt care trăiesc în noi. Isus a trăit pentru a fi pe placul Tatălui. Ce minunat ar fi dacă am face la fel! Uneori vrem să fim creștini mai buni doar pentru a fi cei mai buni. Dar este același lucru cu a dori să Îi facem Domnului pe plac? Să trăim pe placul Domnului și să nu permitem păcatului să ne rănească pe noi și nici pe altcineva asupra căruia păcatul nostru ar putea avea impact. Să ne păzim inimile și mințile și să refuzăm să permitem ispitei să dea naștere păcatul. Să continuăm să învățăm Cuvântul lui Dumnezeu și să-i lăsăm loc în noi să ne transforme, să ne modeleze ca să umblăm cu adevărat conduși de Duhul și nu de firea păcătoasă.
 

• Galateni 6:8-9 Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

 
 
 
Eli Cockrell și Carmen Pușcaș

 
Pentru că suntem creștini, cei mai mulți dintre noi frecventăm biserici, studii biblice sau alte tipuri de organizații creștine. Dar ce se întâmplă cu noi din punct de vedere spiritual în afară de a participa la activități creștine? Noi înșine, ar trebui să avem biserică zilnic, doar noi cu Dumnezeu, având părtășie cu El prin studiul Bibliei, rugăciune și închinare. Din păcate, acest adevăr nu este auzit în multe cercuri creștine.
 
Poate spuneți, „Am crescut în biserică și cunosc deja Biblia” sau, „Dacă merg la biserică sau la alte activități creștine cel puțin o dată sau de două ori pe săptămână, nu este suficient?” Adevărul este că nu este suficient. A avea timp personal cu Domnul este o chestiune de viață și moarte spirituală. A deveni creștin nu este ca și cum o persoană devine cetățean al unei țări și pe urmă nu mai trebuie să facă nimic. Dimpotrivă! Toți cei care devin creștini intră în Împărăția Lui Dumnezeu ca un copil. Toată lumea, inclusiv copiii pastorilor, evangheliștilor, sau al predicatorilor. Cu toții începem ca un copil și creștem în Cristos. Și chiar și atunci când o persoană a rămas credincioasă și a crescut în Domnul chiar și patruzeci de ani, aceasta trebuie să continue să crească. Creștem prin viața Duhului Sfânt care locuiește în noi, așa cum mlădița viței de vie este atașată de butucul viței și, atâta timp cât rămâne conectată, trăiește și crește. Dar dacă fluxul de viață se oprește, se poate îmbolnăvi sau se poate usca și muri. Același lucru este valabil și pentru noi, dacă fluxul real de viață de la Dumnezeu nu mai ajunge la noi, începem să ne ofilim și să murim. Unii sunt morți spiritual de ani de zile și habar n-au că sunt morți. Au devenit doar o mască religioasă. Având înfățișarea unui credincios, dar care nu mai are viață reală care să curgă în ei și din ei. Și oricine crede că știe totul despre Biblie sau despre orice altceva, se înșală. Un om cu adevărat înțelept își dă seama că, cu cât știe mai mult, cu atât știe mai puțin. O persoană înțeleaptă are foame și sete să studieze și să învețe, și continuă să fie la curent cu orice subiect.
 
Biserica modernă din multe părți ale lumii a ajuns să limiteze „creșterea în Cristos” la „vizitarea unei biserici duminica”. Vă rog să recitiți fraza precedentă! Diavolul ar dori ca noi să fim o „biserică hrănită doar cu lapte” cu oameni care nu se maturizează niciodată în Cristos și care ajung în groapa iadului. Duhul Sfânt și Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să fie ghidul nostru personal. Tot ce auzim predicat în biserică, sau orice informație care ajunge la noi oricând sau oriunde, ar trebui să o filtrăm prin „Biblia din noi” și cu ajutorul Duhului Sfânt, ca să putem discerne lucrurile. Cum am putea face asta, dacă nu avem Cuvântul Lui Dumnezeu strâns în mintea noastră și revelat în inimile noastre, sau nu știm să recunoaștem ungerea sau vocea Duhului Sfânt? Ca să recunoaștem ceea ce este fals, trebuie să cunoaștem personal adevărul. Și nu adevărul „pentru că așa spune cel de la amvon” sau „pentru că așa credem noi”, ci adevărul etern pentru că „așa spune Biblia”.
 
Studiul personal, rugăciunea personală și închinarea personală sunt 3 dintre cele mai vitale și importante elemente pentru a fi creștini și a rămâne vii în Cristos, mai ales într-o lume plină de întuneric și din care Dumnezeu este de multe ori exclus. Influențele exterioare pot fi bune sau rele, dar influența care vine dintr-o relație directă cu Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, ne ajută să filtrăm toate celelalte influențe. Trebuie să învățăm și să o aplicăm activ în toate fațetele vieții noastre. Iar relația care vine din rugăciune și ascultare de ungerea și glasul Domnului este vitală pentru ca fiecare creștin să meargă pe calea îngustă, care duce spre cer. În ceea ce privește închinarea, ar trebui să ne dăm seama în orice moment de valoarea atotputernicului Dumnezeu care ne iubește, care a dat totul pentru noi și continuă să ne ajute și să ne zidească în fiecare zi, până la punctul în care nu putem să nu-L iubim, să-L adorăm și să ne închinăm Lui.
 
Studiul corporativ, rugăciunea și închinarea sunt grozave, dar fără creșterea personală și puterea care vin din studiul personal, rugăciune și închinare, un creștin nu se va putea dezvolta pe deplin, nici nu va trăi viața creștină la potențialul maxim. O astfel de persoană este în pericol să nu se maturizeze spiritual, să eșueze sub presiunile vieții și ale atacului spiritual și, poate chiar să ajungă la moartea veșnică. Deci, să trăim viața în Cristos cu toată ființa noastră prin studiu personal, rugăciune și închinare; și când vom termina cursa, nu numai că vom ajunge în ceruri, dar vom fi făcut tot ce am putut și vom fi fost o binecuvântare pentru inima și Numele Domnului ca ambasadorii Lui credincioși pentru alții!

• Ioan 15:1-8 „Eu sunt adevărata Viţă şi Tatăl Meu este Vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce rod, El o taie, şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţeşte, ca să aducă şi mai mult rod. Acum voi sunteţi curaţi din pricina cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă , căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard. Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da. Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.”

 
 
Eli Cockrell
 
​

Isus ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl.

• 2 Corinteni 5:18-19 Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Cristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.

• 2 Corinteni 6:18 „Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.”

 
Isus a făcut posibilă nașterea din nou.

• Tit 3:5 El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.
  

• 1 Petru 1:23 Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.
  

 
Isus a făcut posibile viața veșnică și raiul pentru noi.

• Ioan 17:3 „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.”

 

• 1 Petru 1:3-4 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Cristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.

 
Isus a făcut posibil să devenim temple ale Duhului Sfânt, ceea ce a fost imposibil pentru toți care au trăit înainte de jertfa Sa.

• 1 Corinteni 3:16 Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

• Luca 23:44-45 Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara până la ceasul al nouălea.  Soarele s-a întunecat şi perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc.

 
Prin Isus am fost făcuți moștenitori ai Lui Dumnezeu.

• Romani 8:16-17 Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.

• Galateni 4:6-7 Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava!”, adică „Tată!” Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor prin Dumnezeu.

 
A plătit ceea ce datoram pentru păcatele noastre și ce era imposibil pentru noi să plătim.

• Romani 6:23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.

• Romani 3:23-26 Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.

• Evrei 10:4 Căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.

• Evrei 10:19-20  Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,

 
Isus ne-a eliberat de condamnarea pentru păcateler noastre.

• Romani 8:1-2 Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Cristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.

 
Domnul ne-a iubit când nu meritam deloc iubirea Sa.

• Romani 5:5 Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.

• Efeseni 2:4-7 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Cristos Isus.

 
Ne-a eliberat de natura păcătoasă.

• Romani 6:6 Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.

• Romani 6:22 Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.

• 2 Petru 1:4 prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.

 
Isus l-a învins pe diavol ca și noi să putem fi liberi.

• Evrei 2:14-15 Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.

• Efeseni 6:11-12  Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

 
Isus a murit pentru suferințele, durerile, păcatele și fărădelegile noastre și  prin El putem avea pace și vindecare.

• Isaia 53:4-5 Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

• 1 Petru 2:24 El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.

 
A făcut posibile roadele și darurile Duhului Sfânt pentru cei care credem în El și Îl urmăm.

• Galateni 5:22-23 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,  blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

• 1 Corinteni 12:7-11 Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.

 
Isus a făcut posibilă înfierea noastră, făcându-ne părtași rădăcinii și grăsimii măslinului, prin altoire. Astfel promisiunile Vechiului Testament sunt valabile și pentru noi.

• Romani 11:17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,

 
Isus ne-a scos din întuneric la lumina Sa minunată.

• Ioan 8:12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

• 1 Petru 2:9 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;

• 2 Corinteni 4:6 Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos.

 
Prin Isus putem fi eliberați de frică.

• 2 Timotei 1:7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.

 
Isus ne-a adus adevărata viață!

• Ioan 10:10b „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.”